Viitorul Rusiei este in mainile Rusiei

Secretarul de Stat al SUA, Condoleezza Rice, a sustinut pe 18 septembrie la Hotelul Mayflower din Washington D.C., in cadrul unei conferinte organizate de German Marshall Fund, un discurs esential pe tema viitorului relatiilor diplomatice dintre America si Rusia in urma conflictului din Georgia.

Revista 22 va prezinta cele mai importante fragmente.

Situatia din Caucaz s-a deteriorat semnificativ atunci cand liderii Rusiei au violat suveranitatea si integritatea te­ritoriala a Georgiei - lansand o invazie in toata regula dincolo de frontierele sale internationale recunoscute.

Dar cel mai ingrijorator este faptul ca aceste actiuni par sa se inscrie intr-un tipar comportamental care s-a in­­­­­rautatit progresiv pe parcursul ultimilor ani. Si ma refer, prin­tre alte lucruri, la actiunile de intimidare a statelor vecine suverane, la utilizarea petrolului si a gazului ca arme politice, la suspendarea unilaterala a Tratatului asu­pra Fortelor Conventionale din Europa, la ame­nin­ta­rile de a orienta arme nucleare spre natiuni pasnice, la van­zarile de arme spre state si grupuri care ameninta securitatea internationala si la persecutarea jurnalistilor si a disidentilor rusi. Imaginea care se desprinde din acest tipar comportamental este o Rusie din ce in ce mai autoritara pe plan intern si din ce in ce mai agresiva pe plan extern.

Atacul asupra Georgiei a cristalizat directia asumata de liderii de astazi ai Rusiei si ne-a adus intr-un moment cri­tic pentru Rusia si pentru lume. Un moment critic, care nu este neaparat unul determinist. Liderii Rusiei isi asu­ma astazi niste optiuni nefericite. Dar ei inca pot opta diferit. Viitorul Rusiei este in mainile Rusiei.

Multe s-au spus recent despre cum am ajuns in aceasta situatie. S-a incercat culpabilizarea altor state pen­tru comportamentul Rusiei. Dar pentru actiunile Ru­siei nu pot fi invinovatiti vecinii sai, precum Georgia. Cu si­guranta ca liderii georgieni ar fi putut raspunde mai bine evenimentelor de luna trecuta din Osetia de Sud si nu foloseste nimanui sa pretinda contrariul. I-am aver­ti­zat pe prietenii nostri georgieni ca Rusia le pregateste o capcana si ca, muscand momeala, vor cadea in mainile Moscovei. Insa liderii rusi au folosit acest pretext pentru lansarea a ceea ce, dupa toate aparentele, a fost o in­va­dare premeditata a unui stat vecin independent. Intr-ade­var, liderii Rusiei au pregatit cu mult timp inainte terenul pentru un astfel de scenariu - prin distribuirea de pa­sa­poarte rusesti separatistilor georgieni, prin antrenarea si echiparea militiilor lor, justificand apoi campania derulata dincolo de frontiera georgiana ca un act de autoaparare.

Dar cum a devenit Rusia anilor ‘90 Rusia de astazi?

Cei mai multi dintre rusi au amintiri diferite fata de anii ‘90. Isi amintesc deceniul respectiv ca pe un timp al fa­radelegii, al incertitudinii economice si al haosului so­cial. O vreme in care criminalii, gangsterii si baronii co­rupti au pradat statul rus... Un timp in care multi rusi, nu doar elitele si fostii aparatciki, dar si oamenii simpli au trait un sentiment de dezonoare si dislocare, pe care noi, in Vest, nu l-am inteles pe deplin.

Imi amintesc acea Rusie pentru ca am cunoscut-o direct. Imi amintesc de batranele care-si vindeau ago­ni­sea­la de-o viata in Arbat - farfurii si cani de ceai sparte... Imi amintesc de soldatii reintorsi din Europa de Est care traiau in corturi pentru ca statul rus era mult prea slab si prea sarac pentru a le oferi o locuinta decenta... Imi amin­tesc de discutiile cu prietenii mei din Rusia - oa­meni toleranti, deschisi, progresisti -, dar care simteau un acut sentiment de rusine. Nu pentru pierderea Uniunii Sovietice, ci pentru ca nu-si mai recunosteau propria tara: pensionari care nu-si puteau achita facturile, dezin­te­grarea Teatrului Balsoi, o echipa olimpica nevoita sa de­fileze in 1992 sub un steag pe care nimeni nu il mai va­zuse vreodata. Era un sentiment de umilinta, nimic din ceea ce era rusesc nu mai era bun.

Toate acestea nu scuza comportamentul Rusiei, insa ne ajuta sa il plasam intr-un context. Ne ajuta sa inte­le­gem de ce rusii obisnuiti s-au simtit in siguranta si man­dri atunci cand, la finalul deceniului trecut, noile elite po­li­tice si-au anuntat intentia de a reconstrui statul rus si de a-i reafirma puterea pe plan extern. O autoritate im­per­fec­­ta era o alternativa mai buna la lipsa oricarei auto­ritati.

Ceea ce a devenit foarte clar este ca aspiratia le­gi­ti­ma de a reconstrui statul rus a alunecat intr-o directie obscura - prin limitarea libertatilor individuale, implemen­ta­rea arbitrara a legii, coruptia cronica prezenta la diverse niveluri ale societatii ruse si mai ales prin im­pul­sul paranoic si agresiv, care se manifestase si inainte, de-a lungul istoriei ruse, de a vedea aparitia unor state libere si a unor democratii independente in imediata sa vecinatate (prin recentele "revolutii colorate" din Georgia si Ucraina) nu ca pe o sursa de securitate, ci, dimpotriva, ca pe o amenintare asupra intereselor Rusiei.

Pe fond insa, Rusia de astazi nu este Uniunea So­vie­ti­ca - ele nu pot fi comparate, din punctul de vedere al teritoriului, al raspandirii puterii sale, al ambitiilor sau al naturii regimului politic. Liderii de astazi ai Rusiei nu au pre­tentia impunerii unei ideologii universale, a unei alternative la capitalismul democratic si nici abilitatea de a construi un sistem paralel de state clientelare si insti­tutii rivale. Bazele puterii sovietice au disparut.

In ciuda autoritarismului liderilor lor, rusii se bucura as­tazi de mai multa prosperitate, mai multe oportunitati si, intr-un anumit sens, de mai multa libertate decat pe vre­mea tarismului sau in epoca sovietica. In numar din ce in ce mai mare, rusii cer beneficiile globalizarii: locuri de munca, tehnologie, calatorii internationale, bunuri de lux, credite ipotecare pe termen lung. Pe fondul unui plus de oportunitati si al unei prosperitati in crestere, nu pot sa imi imaginez ca cei mai multi dintre rusi ar dori vreodata sa se intoarca la zilele epocii sovietice, in care tara si cetatenii erau izolati de pietele si institutiile Occidentului.

Aici se afla tragedia profunda a optiunilor liderilor rusi. Optiunile lor impun costuri majore asupra Rusiei in­­sesi - prin modul in care pun in pericol credibilitatea eco­no­miei si modul in care risca progresul si viitorul popo­ru­lui rus, care a ajuns atat de departe de la caderea comu­nis­mului.

Pe termen lung, invadarea Georgiei nu a atins niciun obiectiv strategic.

Obiectivul nostru este acela de a semnala foarte clar liderilor rusi ca optiunile lor pot arunca Rusia intr-o izolare autoimpusa si intr-o continua marginalizare inter­na­tionala. Indeplinirea acestui obiectiv impune unitatea statelor responsabile, dintre care cele mai importante sunt Statele Unite si aliatii europeni. Nu ne permitem sa validam rationamentele pe care anumiti lideri rusi par sa le aiba: daca presezi natiunile libere suficient de tare, daca esti agresiv si le ameninti - vor da inapoi si, in cele din urma, isi vor abandona aspiratiile.

Trebuie sa ne opunem unui astfel de comportament; nu trebuie sa lasam ca agresiunea Rusiei sa aiba vreun be­neficiu. Nici in Georgia si, de fapt, nicaieri.

In acelasi timp, vom continua sa sprijinim fara echi­voc independenta si integritatea teritoriala a vecinilor Ru­siei. Ne vom opune oricarei tentative din partea Rusiei de a consemna natiuni suverane si popoare libere unei sfere de influenta arhaice. Nu vom permite Rusiei un drept de veto asupra viitorului comunitatii euroatlantice. Am semnalat acest lucru in special prietenilor nostri ucraineni.

Statele Unite, Europa si aliatii lor din lumea intreaga nu ii vor lasa pe liderii Rusiei sa joace pe doua fronturi - sa beneficieze de pe urma normelor, a pietelor si in­sti­tu­tiilor internationale, contestand in acelasi timp fundamen­tele acestui sistem. Nu exista o a treia cale. In lumea de astazi, o Rusie de secol XIX nu poate functiona alaturi de o Rusie de secol XXI.

Pentru a-si atinge intregul sau potential, Rusia tre­buie sa fie complet integrata in ordinea politica si eco­no­mica internationala. Insa Rusia se afla astazi in pozitia precara de a fi jumatate inauntru, jumatate in afara. Daca Rusia vrea sa fie mai mult decat un furnizor de energie, liderii sai trebuie sa recunoasca un adevar du­re­ros: succesul Rusiei depinde de integrarea sa in sis­te­mul international, si asta nu se poate schimba.

Cea mai grava consecinta pentru Moscova consta in faptul ca actiunea sa impotriva Georgiei a pus sub semnul intrebarii viziunea care ghideaza tara. Recent, pre­sedintele Rusiei a propus o noua viziune asupra vii­to­ru­lui natiunii... Pe scurt, o viziune bazata pe investitii, ino­vatie, reforma institutionala, perfectionarea infrastructu­rii. O viziune care recunostea faptul ca Rusia nu-si poate permite o relatie bazata pe antagonism si alienare cu lumea.

Avem incredere in viziunea noastra despre lume si mergem inainte. Traim intr-o lume in care o mare putere nu se defineste prin sfere de influenta, competitii de suma zero, sau impunerea vointei celor puternici asupra celor slabi, ci prin competitia deschisa pe pietele glo­ba­le, comert si dezvoltare, independenta natiunilor, res­pec­tul drepturilor omului, guvernarea prin domnia legii, apararea libertatii. Aceasta viziune nu este lipsita de probleme. Are reculurile sale si uneori chiar trece prin crize majore. Dar este o lume deschisa, interdepen­den­ta, o lume care ofera mai multe oportunitati de a trai in pace, prosperitate si demnitate decat oricare alta alter­nativa din istorie.

Ramane de vazut daca liderii Rusiei vor reusi sa-si depaseasca nostalgia pentru un alt timp, acceptand sursele puterii si modul de exercitare al puterii in sensul secolului XXI. Decizia apartine doar Rusiei.

Adaptare din limba engleza de Octavian Manea