Pe aceeași temă
La 11 noiembrie se implinesc 90 de ani de la incheierea primului razboi mondial. In Romania s-a uitat ca fara 11 noiembrie nu ar fi existat 1 decembrie 1918
In Romania, memoria primului razboi mondial se afla, de mult timp, intr-un con de umbra. Aniversarea datei de 1 decembrie a reusit sa marginalizeze memoria razboiului ca experienta colectiva. In memoria noastra, participarea Romanie la razboi a devenit un fel de anticamera istorica a marii uniri.
Importanta zilei de 1 decembrie a crescut foarte mult in perioada national-comunismului si din cauza ca a evacuat aniversarea asa-zisei revolutii socialiste din octombrie, sarbatorita la 7 noiembrie. Momentul apoteotic al “marii uniri” a absorbit memoria traumei colective a “marelui razboi”.
De altfel, la inceputurile regimului comunist, interpretarea leninista a primului razboi mondial, ca razboi imperialist, de jaf si cucerire, fusese aplicata si participarii Romaniei la acest conflict. Acest lucru a devalorizat oficial, in anii 50 si 60, participarea Romaniei la prima conflagratie mondiala.
Spre deosebire de Romania, in Occident lucrurile stau altfel. Vedem la diverse televiziuni anglo-saxone, in preajma datei de 11 noiembrie, pe prezentatori, pe invitatii lor, fie ca sunt oameni politici sau intelectuali, cum poarta toti la rever floarea de mac, simbolul campurilor de lupta din nordul Frantei, din primul razboi mondial. Campurile acestea de lupta si cimitirele militare din nordul Frantei sunt vizitate anual de mii si mii de oameni veniti din Insulele Britanice, din Canada, din Australia, din Noua Zeelanda, din Africa de Sud, ca sa nu mai zic de francezii insisi.
Este uimitor, totusi, contrastul dintre maniera in care societatile occidentale isi amintesc acest razboi si uitarea in care acest razboi a cazut la noi. Nu e doar o consecinta a ceea ce a facut perioada comunista din acest razboi. Este vorba si de tot ceea ce nu s-a facut dupa 1989, din punctul de vedere al istoriografiei, pentru a redescoperi, in Romania, acest razboi ca un episod ce ne leaga de alte societati europene.
Istoriografia romaneasca a pierdut unul dintre cele mai la indemana trenuri, care i-ar fi permis sa se racordeze la unul dintre marile domenii ale istoriografiei contemporane, anume: istoria primului razboi mondial. Cred ca din acest punct de vedere istoriografia romana este principalul vinovat de incapacitatea noastra de a ne integra in acest curent transnational.
In buna masura, acest fenomen de memorie colectiva marcheaza si o renastere a memoriilor de familie in Franta si in Marea Britanie. Se cauta si se gasesc in podurile caselor scrisori trimise de soldati de pe front, jurnale, memorii ale acestora, fotografii. Apar muzee locale, reviste de cercetare a istoriei primului razboi mondial in contexte locale. Se pastreaza cu pietate si se pun in valoare urmele transeelor, cazematelor din diferitele zone ale frontului.
Am fost de curand la Marasti, impreuna cu un grup de colegi francezi, si am gasit Mausoleul de acolo intr-o stare de abandaon. Sarcofagele maresalului Averescu, a celorlalti comandanti inmormantati acolo cad in bucati din lipsa de intretinere. Mausoleul este construit pe o limba de pamant care a fost chiar teatru lupta si in spatele sau se vad inca urme de transee, de gropi de obuze care in orice alta tara din Europa de Vest ar fi conservate. La Marasti, insa, urmele de transee care se mai pastreaza au devenit gropi de gunoi.
A consemnat Armand Gosu
Florin Turcanu este Profesor la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti.
