Jurnalism de dronă, de smartwatch ș.a.

Cu excepția generației Z, adică a adoles­cen­ți­lor de azi, generațiile anterioare au a recunoaște că lumea s-a schimbat imens tehnologic chiar sub nasul lor. În România, adulții de 35-45 de ani au trăit ceva din co­munismul ceaușist, au văzut lumea în alb-negru la te­le­vi­zor, au prins telefonul public cu monedă și, după Re­vo­lu­ție, primele telefoane mobile cât cărămida. Generațiile bu­nicilor au circulat cu Dacia, Lăs­tunul sau, la alt nivel de pile, cu Trabantul sau cu La­da. Mulți din generația vârs­tnică, cei care azi stau seara pe Messenger și Skype cu nepoții plecați în Italia, Spania sau Marea Britanie, n-au avut înainte de 1989 nici televizor color, nici telefon fix, unicul „chat“ practicat fiind cel de la colțul blocului sau al uliței. Saltul tehnologic din ultimii 20 de ani, cu Internetul, rețelele de socializare, „di­vaisurile“ dintre care mobilul, smartphone-ul, tableta, laptopul au ajuns nelipsite în ca­sele orășenilor și, încet-încet, și la țară, este imens și a răsturnat lumea cu susul în jos: ne vedem instantaneu cu prietenii de pe alte con­tinente, punem poze, ne fudulim în „sel­fie“, aflăm în câteva secunde de pe Fa­ce­book, Twitter, Instagram, YouTube etc. ce se în­tâmplă în jur sau în lumea largă. Generația Al­pha, adică prichindeii de azi, ține într-o mâ­nă biberonul și în cealaltă tableta. Evident, tră­im în altă lume, în care ima­ginația lui Jules Verne, scrii­torul SF de acum două se­cole, ar fi umilită.

Impactul pe care progresul teh­nologic îl are asupra do­me­niilor comunicării și ale mass-media se cere analizat cu atenție. Trecerea online a presei tipărite, aflată în curs, supremația Internetului și de­că­derea televiziunii clasice nu sunt procese me­canice, ci presupun schimbări profunde, paradigmatice, privind profesia, business-ul media, tipurile de jurnalism și chiar etica. De aces­te tranziții se preocupă experții media din mediul academic, din afaceri, din do­me­niul tehnic la întâlnirile internaționale.* Con­fe­rin­ța Media and Communication research în CEE countries, organizată la Tartu, în Estonia, de rețeaua academică CEECOM a țărilor cen­tral și est-europene, a pus accent pe eco­sis­te­mul New Media, pe noile modele de business, pe utilizarea rețelelor sociale în presă, pe sta­tutul jurnalistului la vremea convergențelor. O dezbatere interesantă lansată de univer­si­ta­rii finlandezi s-a conturat în jurul „adap­ta­bi­lității“ jurnalismului. „Până nu de mult, noi toți am negat că ar exista un jurnalism diferit pentru presa online, iar acum o predăm ca disciplină în școlile de jurnalism. De ce n-am crede că, într-un viitor previzibil, vom pro­du­ce în mod diferit știri pentru jurnalismul adap­tat ceasurilor inteligente“, susține Epp Lauk. Cifrele tind să îi dea dreptate: International Da­ta Corporation-IDC, citată de The Guardian, înregistra peste 50 de milioane de smart­watch în uz în 2015. Există deja încercări: știri foarte scurte, branduite cu logo-ul ziarelor, pot fi citite pe smartwatch. Presa re­for­mu­lea­ză mai scurt texte pentru Twitter, „mobile jour­nalism“ se impune deja și la noi. Ar mai fi ca noutate VR, realitatea virtuală sau „immer­sive media“, accesibilă cu un fel de ochelari.

Ultimul răcnet în materie de tehnologie îl re­pre­zintă acum dronele, care îi neliniștesc pe legiuitorii dreptului la viață privată și pe cei care cred că gradul de supraveghere a ce­tă­țea­nului a crescut nejustificat în unele țări. Ja­po­nezii au în teste nanodrone de câțiva cen­ti­metri capabile să ia imagini și să redea per­fect înregistrarea. Televiziunile au achiziționat drone pentru a nu rămâne de căruță. Noi sun­tem, și aici, inovatori: Antena 3 a filmat cu drona înmormântarea lui Dan Condrea, pa­tronul Hexi Pharma, în ciuda solicitării familiei ca presa să nu transmită funeraliile. Anteniștii au acționat cum făcea Securitatea lui Dan Voi­cu­lescu, violând viața privată a familiei. În­re­gistrările clandestine sunt admise în jurnalism doar în situații speciale, când informația de in­te­res public nu se poate obține altfel. Aici a fost doar goana după senzaționalul aducător de audiență voyeuristă.

* De câte ori par­ti­cip la conferințe media in­ter­naționale, mă în­torc acasă cu o tristețe grea: nivelul discur­su­lui public despre mass-media la noi este, cu mi­nuscule excepții, la ge­nunchiul broaștei. În Europa și în lume jurnaliștii și experții dezbat viitorul, caută so­lu­ții pentru dilemele iscate de noile pa­ra­digme, în vreme ce noi ne ba­tem capul cum să determinăm CNA să își fa­că treaba, cum să diminuăm cantitatea de te­le­viziune libidi­noa­să și senzaționalismul on­line, cum să fa­cem să îi repudiem pe falșii jur­naliști, pe ju­r­na­liștii-ofițeri acoperiți, pe jur­na­liștii-consilieri politici, pe mercenari, pe ne­ru­și­nații care com­promit profesia. Rămâne re­gre­tul că, în hăr­mă­laia generală, vocea exper­ți­lor mass-me­dia, de la noi (fiindcă există și așa ceva în uni­ver­sitățile noastre) și din lume, se aude rar.