Nu îi e bine presei noastre! Diagnostic la final de an

Pe cât de furtunos a început anul 2014, când peste 600 de jurnaliști și oameni de cultură au protestat într-un puseu de solidaritate împotriva practicilor ticăloase ale Antenelor, pe atât de amar se sfârșește.

Numai în ultimele luni, s-au adunat în­tâm­plări de neimaginat în istoria de tranziție a presei comerciale:

· Firme din grupul Media Pro, o legendă a mass-media din România, se află sub anchetă pentru evaziune fiscală și spălare de bani. 11 persoane au fost reținute. Grupul Mediafax a intrat în aceste zile în in­solvență, iar fondatorul Adri­­an Sârbu este în vizorul pro­curorilor.

· Trustul Intact se află în cleș­tele unor litigii severe: un proces de șantaj care îi vizează pe di­rectorul Sorin Alexandrescu, pe Camelia și Dan Voiculescu, precum și o procedură de confiscare a imobilelor și a pre­ju­di­ciu­lui de 60 milioane de euro în dosarul ICA, terminat cu o condamnare de 10 ani de în­chisoare pentru patronul de facto, Dan Voi­culescu.

· În detenție se află și patronii altor com­pa­nii de presă cu o putere de influență al­tă­dată deloc neglijabilă: Sorin Ovidiu Vân­tu de la Realitatea Media, alături de ac­ționarii Liviu Luca și Maricel Păcuraru, pre­cum și Dan Adamescu, patronul zia­rului România liberă, reținut pentru mi­tă. De un final asemănător se apropia și trustul Adevărul, al cărui boss, Dinu Pa­tri­ciu, a plecat pe lumea cealaltă, lăsând lu­crurile destul de încurcate, cu firmele în stare de insolvență.

· Rămasă fără licență din 2013, dar că­pă­tuită cu un partid parlamentar, te­le­vi­ziu­nea OTV a lui Dan Diaconescu, candidat pușcăriabil pentru care procurorii au ce­rut o condamnare de şapte ani pentru șan­taj, a continuat circoteca electorală la RTV.

· Acuze peste gard își aruncă două te­le­viziuni de știri născute prin sciziparitate, ambele cu puternice ancore în politică: Realitatea TV, a consultantului politic Coz­min Gușă, și RTV, a deputatului PSD Se­bastian Ghiță, care s-au canibalizat pe în­treg parcursul anului. B1 TV nu rămâne în afara suspiciunilor de jocuri perverse, du­pă ce s-a relatat că subiectul Ponta-pla­gia­tor a fost tabu pentru o vreme. De altfel, o întreagă redacție a fost desființată în TVR când a abordat subiectul plagiatului.

Cumulul de dosare privind afaceri suspecte în mass-media, jur­naliști acuzați de șantaj sau de alte activitați ilegale, ca Andrei Bădin sau Bogdan Chirieac (ab­solvit, deocamdată), jurnaliști (auto)de­nun­țați ca „agenți sub acoperire“ ai unor servicii secrete (vezi straniul caz Robert Tur­cescu), manipulările și derapajele scan­daloase ale Antenelor, privite cu în­gă­du­ință de CNA, autoritate publică defectă („din blocaj în picaj“, cum formula Șer­ban Pretor), toate pun degetul pe can­grenă: mass-media se află într-o con­juncție mortală cu politica și afacerile. „Oa­menii politici și arendașii lor din me­dia au distrus presa, justiția va rezolva lucrurile lichidând-o complet – cam așa se profilează situația. Tragedia presei e că s-ar putea să nu o plângă nimeni“, co­mentează Alina Mungiu-Pippidi într-o ana­liză despre starea presei. Cât despre men­talitatea politicianului, de la centru sau din provincie, în re­la­ția cu presa, iată-l pe Se­bas­­tian Grapă, purtător de cuvânt PNL Brașov, răs­pun­zând la întrebările mo­ni­to­rilor ActiveWatch: „De obi­cei, dacă vrei să fii un om politic adevărat, îți pleoș­tești o televiziune“.

Dar, fiindcă întreaga dez­voltare a României după 1989 a atârnat de minuni și paradoxuri, de inexplicabilul progres după metoda „vă­zând și făcând“, în absența unei vi­ziuni coerente și a unor strategii apli­ca­bi­le, nici presa n-a făcut excepție, su­pra­vie­țuind cum-necum și crizei începute prin 2008, cu prețul pierderii a peste 6.000 de locuri de muncă în redacții, dar și atacului ne­con­tenit al puterii, care a izbutit să pu­nă ghea­ta de lac pe gâtul unor jurnaliști dis­puși să se vândă. Cu garanția că Te­le­vi­zi^­u­nea și Radioul public nu vor mișca în front, atât timp cât executivul și consiliile de ad­ministrație sunt numite politic, par­tidele s-au instalat comod în studiourile de tel­e­viziune să clămpăne în realitatea lor pa­ralelă. S-a văzut cât e de paralelă la ale­ge­ri­le prezidențiale din 16 no­iembrie. „Cu da­torii împovărătoare și cu un de­clin cons­tant în audiențe și calitate, cu nu­me­roa­se decizii manageriale proaste și in­con­sec­vență editorială, cu per­ma­nen­te ră­fu­ieli interne și – peste toate – cu nelipsitul reflex de obediență față de puterea po­li­tică a zilei, postul public s-a deplasat spre periferia interesului ge­ne­ral... Înainte de toate, se impune co­nec­tarea la ceea ce dorește publicul de la o televiziune pu­bli­că. Aşezarea cu fața că­tre cetățean, și nu către politicieni – doar astfel își va în­toarce și cetățeanul fa­ța către noi“, este comentariul just al lui Mihai Rădulescu, jur­nalist TVR. R­a­di­o­ul public strălucește în cinismul ma­na­ge­rial al incom­pa­ti­bi­li­tăților. Netulburat cât e PSD la putere.

Când zicem că mass-media au supraviețuit cum-necum seismelor socio-economice, zicem că etica a fost lăsată mai la urmă, în favoarea finanțării. Oamenii din presă au învățat lecția: cine dă banii comandă mu­zi­ca. Un jurnalist din Giurgiu o spunea ver­de, într-un sondaj din raportul Harta politică a televiziunilor locale: „Cine mă plătește, pentru ăla lucrez, ca mercenarii sau ca la nuntă“. Puține, și cu atât mai de laudă, sunt excepțiile. Zilele acestea, Mi­hai Pâlșu de la cotidianul Puterea a fost sancționat cu pierderea jobului pentru că a publicat informații din dosarul EADS. „Jurnaliștii sunt tratați ca niște saci de cartofi, ca roșiile de pe o tarabă de către deținătorii de media“, acuza recent jur­nalistul Attila Biro de la Gândul, re­cu­nos­când incapacitatea breslei de a se so­li­dariza și de a opune o rezistență or­ga­ni­zată. Sindicate media, cu excepția Me­dia­Sind sau a celor din TVR și SRR, nu există. Liber la închiderea gurilor critice. Nașul TV a semnalat atacuri guvernamentale re­cente prin blocarea conturilor. Există și metoda zăhărelului: un raport de mo­ni­to­ri­zare al Centrului pentru Jurnalism Ind­e­pendent pe anul trecut arată că, din peste 1.200 de achiziții de publicitate de stat din fonduri europene, ceea ce înseamnă apro­ximativ 25% din piața totală de reclamă, aproape 1.000 s-au alocat direct și pre­ferențial. Presa obedientă a profitat. Presa critică a slăbit.

Un studiu al ActiveWatch pri­vind televiziunea locală oferă un tablou șocant după cer­ce­ta­rea a 56 de stații din 15 județe: „De la un județ la altul, pro­blemele televiziunilor locale sunt aproape identice. Etapele importante ale pro­ce­sului jurnalistic sunt de multe ori vi­cia­te: de la alegerea unui subiect până la publicarea lui, de la tipul de patronat la organizarea redacției, de la sursa fi­nan­țării la monetizarea operațiunilor de me­dia… Lucrătorii media sunt de cele mai multe ori slab instruiți, prost plătiți și ajung să-și completeze veniturile din alte activități… Există personaje politice care s-au învățat să le dicteze jurnaliștilor articolele, care sunt exact cuvintele po­li­ti­cianului. Presa locală trăiește din con­ferințe de presă, comunicări oficiale și se expune abuzurilor funcționarilor pu­blici“. Presa tipărită este într-o drastică scădere peste tot: în Timișoara au rămas în print cinci publicații, dintre care numai una este cotidian. În anii ’90 până prin 2000 erau 16. Fenomenul de trecere pe online este general. Au dispărut sub ochii noștri ziare importante, altele s-au mic­șo­rat pentru economie la hârtia de ziar. Ti­rajele au trend descendent, conform ci­fre­lor BRAT. Se mai țin pe picioare, din vân­zări și publicitate, tabloidele: Click!, ur­mat de Libertatea, și câteva reviste glos­sy, cu un public de nișă. Dar există și mi­nuni cerești: ziarul Lumina al Patriarhiei are tiraj aproape dublu față de Even­i­men­tul zilei, cel mai bine difuzat ziar național. Renunțarea la print și trecerea pe online nu este neapărat semn de inteligență ma­nagerială, crede jurnalistul Cătălin To­lon­tan: „Riscăm să devenim prima țară din Europa fără ziare și asta nu înseamnă că suntem postmoderni, anticipativi, avan­gardiști. Suntem rudimentari. Ră­mâ­nem fără ziare fiindcă nu mai suntem în stare să producem informație credibilă, nu pentru că am fi vizionari și mutăm informația pe digital“.

Suma cheltuită pentru publicitate în 2014 ne aduce cu picioarele pe pământ: deși a crescut cu 8% pe televiziuni față de anul trecut, con­form KantarMedia, cu un to­tal de 306 milioane de euro nu ai cum să îndestulezi o piață de sute de televiziuni și radiouri, la care se adaugă presa scrisă și on­line. Deși publicitatea online este în creștere, piața agențiilor digitale suferă de „autosuficiență“, afirmă Cristian Pantazi într-un interviu pentru Forbes. Din suma to­tală, partea leului o iau Pro TV și trustul Intact, adică peste 60%. Există câteva t­e­leviziuni românești care au audiență 0,03, adică nici 5.000 de telespectatori/minut (fa­ță de 750.000/minut la Pro TV), ca Look TV sau TVH. De ce mai emit? Con­cluzia este că mass-media nu sunt con­si­derate de proprietarii lor, unii devenți „moguli“ de presă, o afacere în sine, ci un instrument pentru doborârea adversarilor pe terenul politicii și al afacerilor.

Ins­trumentalizarea afectează cre­di­bi­li­tatea mass-media. O reabilitează câ­te­va con­cur­suri care restituie în­cre­de­rea în misiunea presei, ca Tânărul jur­nalist al anului sau Superscrieri. Du­pă ce mulți jurnaliști consacrați s-au re­tras pe bloguri, iar portalurile de tip HotNews, Mediafax, Reporter virtual, Pa­gina de me­dia sau Ziare.com au rămas prin­ci­pa­lele surse de informație online, se observă în acest an o mișcare nouă: ini­țierea unor site-uri de jurnalism spon­so­rizat de pu­blic, unde se resuscitează an­cheta și re­por­tajul: mai vechilor RISE Pro­ject și Casa Jurnalistului li s-a adăugat recent Jur­na­listan. Difuzarea pe Facebook e vitală pen­tru acest gen. Jurnaliștii au ne­voie de in­dependență ca de aer, liberatea de ex­pri­mare este o valoare pentru care s-a murit. Memento, după 25 de ani: „Vrem presă li­be­ră!“, „Jos cenzura!“, „Vom muri și vom fi liberi!“ - s-a scandat în decembrie 1989. Să ținem minte!