De același autor
Anul 2024 va fi un an dificil și pentru România, an politic cu multiple alegeri, cu crize anunțate dar escamotate de guvern, cu neliniști justificate de situația internațională. Starea mass-media, ca mijlocitor în relația dintre lume și cetățeni, este evaluată ca fiind mai proastă ca oricând, într-o perioadă când tranziția către formatul online și folosirea noilor tehnologii încă nu sunt depline, când piața este grav distorsionată de finanțări dubioase, de cumpărătorii de tăcere din politică – evident pe bani publici. Se adaugă multitudinea de site-uri și podcasturi anume apărute peste noapte pentru a servi agende politice sau patronale și, odată cu acestea, vine sporirea numărului de indivizi care, dacă au un site minuscul, se erijează în jurnaliști și sunt în stare de orice pentru o ciorbă. Încrederea românilor (cel puțin după unele audiențe) în televiziuni de joasă speță, în false emisiuni de investigație, în figuri cu discurs mitocănesc nu ajută la educarea publicului, iar excesul de divertisment aburește gândirea. Rețelele sociale au funcționat în anii din urmă ca niște cutii de rezonanță pentru vacarmul vocilor de tot felul, pentru fake news, dând frâu liber inclusiv opiniilor fără argumente, frustrărilor, conspirațiilor, injuriei. Rețelele au întunecat imaginea și au crescut confuzia între ce ar trebui să fie presa și ce este „small talk” sau bârfa.
Vine, deci, un an greu și pentru presa de informație, care a făcut doar în mică măsură efortul de a câștiga încrederea de care se bucura cândva. Într-un sondaj IRES efectuat în perioada 12-19 decembrie 2023 pe un eșention relevant de 1.075 de adulți, în topul încrederii, din 15 profesii respondenții i-au plasat pe jurnaliști pe ultimele locuri cu 44% procente de încredere, după judecători (47%), dar înaintea polițiștilor (41%) și a politicienilor (10%). Știm că jurnaliștilor nu le e ușor să țină cârma profesiei, adesea redacțiile locale neavând decât doi-trei jurnaliști, când piața de publicitate e strâmtă și debalansată, iar veniturile sunt mici. S-a terminat etapa când jurnaliștii se profesionalizau în străinătate pe proiecte internaționale. Acum proiectele pe media sunt puține, orientate și birocratice.
Este surprinzător că, în contextul descris, nu se aude public vocea universitarilor din facultățile de jurnalism, destule în țară, dacă raportăm la numărul de jurnaliști care ies din universități. Se publică în fiecare an cărți originale pe teme mediatice și studii, profesorii și studenții participă la conferințe, fac proiecte europene. Arhive pot fi umplute cu cărțile și articolele științifice apărute în ultimii ani scrise de Marian Petcu (căruia îi datorăm consemnarea și analiza istoriei presei românești), Emilia Șercan, Raluca Radu, Manuela Preoteasa, Antonio Momoc, Romina Surugiu, Natalia Vasilendiuc, Camelia Beciu, Bogdan Oprea, Luminița Roșca și alții de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București fondată de Mihai Coman, sau Ilie Rad, Delia Balaban, Andreea Mogoș ș.a. de la Universitatea din Cluj, Lucian Vasile Szabo, Ștefana Ciortea Neamțiu, Ileana Rotaru, Adina Baya de la Universitatea de Vest din Timișoara, Florea Ionicioaia și Alexandru Lăzescu de la Universitatea din Iași, Minodora Sălcudean, Lucian Grozea, Ioana Crețu de la Universitatea din Sibiu, de profesorii Universității din Oradea, care organizează în fiecare an o conferință importantă pe teme media, Alina Bârgăoanu de la SNSPA ș.a.
Totuși, cu câteva excepții, vocea universitarilor nu se aude în forul public pe subiectul dificultăților cu care se confruntă presa, despre defecțiunile sale reparabile, sau cu analize scrise/vorbite/televizate pe înțelesul publicului despre ce înseamnă presa azi. Nu este suficient ca universitarii din domeniul comunicării și jurnalismului să scrie studii în reviste cotate ISI, necesare pentru a urca treptele academice. Ei au și datoria de a face educație media, de a explica ce s-a întâmplat cu jurnalismul zilelor noastre, ce antidot există la știrile false și la manipulare, ce este inteligența artificială. Din nou, lipsa de unitate a domeniului mass-media, ruptura dintre învățământul academic în jurnalism și redacții, incapacitatea jurnaliștilor de a se organiza, toate, duc la pierderea forței unei profesii atât de necesare, aruncând-o prea adesea într-o poziție de servitute. Slăbiciunile profesiei costă: o publicație ca Libertatea a putut fi anihilată în câteva luni, breasla a fost prea slabă pentru a putea împiedica abuzul, iar vocea academică a fost mută. //
