De același autor
Gala Gopo 2022, care premiază cele mai importante producții cinematografice românești, a avut parte la fiecare ediție de un tratament rezumativ din partea presei. S-a publicat lista premianților, câte un sincron la televiziuni sau o relatare mai largă în mediile partenere. Este tratamentul obișnuit acordat evenimentelor culturale care continuă să ocupe un spațiu marginal în mass‑media de la noi. Ediția de anul acesta a avut parte de o atenție deosebită datorită afirmațiilor lansate de pe scena galei de actrița Viorica Vodă. Celebrarea filmului „Filantropica” la două decenii, unde actrița juca rolul unei tinere fără prejudecăți, i-a dat Vioricăi Vodă ocazia să denunțe faptul că în cariera sa a fost hărțuită de regizori și de directori de teatru.
„Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere și consecințele expunerii. Am făcut psihoterapie ani întregi pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul”, a declarat actrița.
Subiectul a aprins flacăra controverselor în presă și pe rețelele sociale. O parte a lumii teatrale și cinematografice a blamat declarația, inventând motivații care mai de care mai năstrușnice, semn că nu este pregătită să ia în serios fenomenul, să discute, să analizeze, să repare. O altă parte s-a aliniat în spatele actriței, confirmând că fenomenul există. S-au făcut publice și alte cazuri trecute sub tăcere timp îndelungat.
Presa a pus mâna pe un subiect fierbinte, abordat de o mare parte din publicații ca unul de senzație. Jurnaliștii cunosc rețeta aducătoare de audiență: sex, bani, moarte. Actrița a fost supusă și altui tip de hărțuială pe care n-o experimentase – scotocirea în biografie, în viața privată, insistența de a fi precizate numele hărțuitorilor etc. Unele publicații au speculat identități, în lipsa numelor pe care actrița a refuzat să le dezvăluie, punând-o pe Viorica Vodă în situații dificile. Dacă ar fi rostit nume, fără a fi adunat dovezi în anii tinereții, ar fi fost dată în judecată. Au existat și producții mediatice serioase, care au încercat să vadă dincolo de caz, să explice fenomenul, să vadă dacă au existat evoluții, în cei peste 30 de ani ai tranziției, în privința legislației, a poziției societății față de hărțuitorii sexuali. Voci antioccidentale au ținut să dea subiectului o turnură politică, acuzând că este preluată în România mișcarea #MeToo, că totul este o conspirație a Vestului etc.
Însă, de departe, cele mai vehemente opinii și discuții s-au consumat pe rețelele sociale. Obișnuitele sudalme nemoderate s-au revărsat asupra actriței, contracarate de încurajările venite de la mii de utilizatori, mai ales femei, confruntate și ele cu fenomenul manifest nu doar în teatru, ci și în companii, instituții publice etc.
Subiectul a început să își piardă din interes îndată ce un alt scandal din lumea divertismentului a apărut pe piața subiectelor: Eurovision. Juriul României a fost descalificat de organizatorii concursului pentru „tentativă suspectă de manipulare a votului”, alături de juriile din Georgia, Azerbaidjan, Polonia, San Marino și Muntenegru. Subiectul necesită analize tehnice, explicații de la toate părțile implicate, cunoașterea regulamentului etc., ceea ce multe publicații, televiziuni, radiouri au colectat, pentru a da publicului o imagine clară despre ceea ce s-a întâmplat. Dar mass-media nu e unitară în a respecta regulile meseriei și etica ei. O parte a presei a profitat de conținutul neobișnuit, tabloizând povestea. La unii primează agenda politică. Un singur exemplu, taxat de altfel de comentatorii de pe rețele. O publicație meșteră în fake news a luat în derâdere o afirmație trunchiată a președintelui Ucrainei, că următoarea ediție a Eurovision s-ar ține la Mariupol, orașul‑fantomă. Zelenski spusese că Eurovision se va ține la Kiev, dar că visează ca „într-o zi” să se poată ține la Mariupol. //
Comentarii 5
LevSt. - 05-30-2022
Noul Decal al Baroului Mureş este avocatul Gorea Viorel (3 luni ago Robert Mihai)(…)___—–____iata si un subiect care este si serios si senzational!
RăspundeLevSt. - 05-29-2022
iata un subiect care poate deveni f. serios, oricum , poate deveni "afacerea secolului", idee (veche) revenita dupa ce am citit stirea de mai jos, iar -de aceasta data- poate fi si mai fructuoasa, in special de cand P.Moratoglou a antrenata si pe S. Williams, iar acum pe S.Halep, interesul ar fi enorm, si cele doua sportive ( si organizatorul) vor face milioane, intr-o singura zi... Prietenii Simonei trebuie sa-i spuna si ei si antrenorului, P.M., care poate fi organizatorul "partidei mileniului"( David vs. Goliat) , iar astrele sunt propice, in NY vine vara, deci cel mai mare stadion( de tenis), din lume, poate fi incarcat la max.///"Nick Kyrgios, provocat să joace un meci de tenis cu miza de un milion de dolari. "Te bat și la baschet. Reglăm conturile și în ring"(.(...)/// 2-"Simona Halep face istorie: urcă în finală la Beijing și devine nr.1 mondial Mugur Popovici07/10/2017(...) LevSt. 07/10/2017 At 11:48 am Simona probeaza ca stie cu adevarat tenis si -iata- ajunge pe locul I la modul cel mai onest…mai mult, invingand doua adversare-consecutiv- mult mai inalte decat ea, impune idea ca Simona este Napoleonul tenisului mondial! Mugur Popovici 08/10/2017 At 8:58 am Foarte frumoasa si originala ideea ! Intr-adevar, asa este, un adevarat Napolean al tenisului mondial . Felicitari pentru observatie ! LevSt. 09/10/2017 At 5:56 am De cand a trecut pe locul I, cred ca Simona a contemplat prea mult situatia si a cazut in extaz si beatitudine, de unde lipsa concentrarii asupra acestei partide… E ok, inca e tanara si are multe oportunitati inaintea sa… ____——____Asta am scris(pe alta pagina) cam 15 ore in urma, la cateva minute dupa terminarea partidei cu C.Garcia, si am sperat pana tarziu ca Simona va intoarce soarta meciului, insa asta a fost, nu am avut satisfactie deplina, pentru ca as fi botezat-o pe Simona „si mai si”: Simona Napoleon Triple David Halep,pentru ca daca invingea si acum, chiar era si un Triple David, ar fi invins trei uriase, toate mai inalte(si mai fortzoase) decat ea , cu peste 8 cm, oricum Simona a dovedit ca in acest sport nu numai cantitatea conteaza dar si calitatea si as sublinia zicand „mai ales”…Iar -apropos de idee- am o alta idee care ar putea sa devina realitate, invit pe oricine cu bani multi sa reflecteze, insa propunerea ar trebui directionata spre Ion Tiriac, datorita -desigur, in primul rand- reputatiei sale in domeniu si pur sportiv(jucator si antrenor) dar si organizator de turnee.Idea este simpla si poate aduce -usor- peste 5o milioane de dolari(in contul sau) cu o investitie minima.este vorba de aranjarea unei partide unice, la modul cel mai particular, intre S.Halep si Serena Williams, insa absolut INAINTE ca aceasta sa reintre(daca va opta) din nou in circuitele oficiale.Astfel, I.Tiriac trebuie sa inchirieze -pentru o singura zi- cel mai mare teren de tenis din lume, si _garantat- media vanzarii biletelor va fi de O MIE dolari/ bucata, iar o alta suma de bani va veni din drepturile de inregistrare si difuzare (pt. cat mai multe televiziuni) chiar odata cu sfarsitul partidei, iar -la licitatie- o singura televiziune, transmisiune directa(si pay per view) de unde se poate incasa chiar O SUTA milioane dolari…Sunt sigur ca stadionul respectiv va fi plin la refuz cu VIP-uri din toate sectoarele, inclusiv snobi, pentru care o mie sau doua de dolari este maruntis…Pentru a fi apetisant, premiul va fi undeva la 30 Milioane, la o un raport de 18(pentru invingatoare) la 12(pentru „invinsa”-Sweet Defeat”!) sau pe aproape…Daca nici-un roman cu bani (si increzator in proiect) nu se va angrena cu idea, am sa incerc cu Richard Branson(multimiliardarul britanic, fondatorul la Virgin Group), caruia-cativa ani in urma- i s-a pus in seama ca ar fi incercat ceva de acest gen cu Led Zeppelin, pentru 800 MILIOANE dolari(!!!), numai ca Robert Plant ar fi refuzat, lucru dovedit ulterior a fi total fals.Poate insa ca va aprecia aceasta idee…Totusi, dac cineva il atentioneaza pe Tiric, zic, Ioane, daca aceasta idee iti gadila -macar putin- mustatile, incepe demersul ASAP, iar daca mai exista respect si pentru dreptul de autor iti zic „Myosotis ” si Sayonara…
RăspundeLevSt. - 05-26-2022
exemple la zi, iar daca peste 5-6 ani aceasta are nevoie de bani, ii da in judecata pe cei doi, ca au "violat-o"!!! : Meet the "OnlyFans" Creator Who Said She Slept With Instagram Employees to Get Her Account Back (EJ Dickson , Wed, May 25, 2022, 12:04 PM)"One enterprising creator, however, says she found a far more effective way to get her Instagram account back after it was removed: By having sex with a Meta employee. And then, when her account was removed again, she found another employee, and did it again....I feel like what I kind of did was just, I socially engineered a situation that was beneficial for me.”
RăspundeDoru Tascau - 05-20-2022
Broasca e fiarta deja… Cam așa se rezuma starea României, starea fiecarui locuitor al României. Din ‘89, Iliescu ne-a băgat in oala dată la foc mic de către interlopii și securiștii dirijați de Kremlin. Cine-a trăit in România știe deja despre lovitura de stat, despre mineriade, despre FSN și succesoarele lor, despre inflația indusa, despre jaful economiei românești, despre corupția generalizată, despre capturarea Mass-media, despre toate belelele. Cine a reacționat la schimbarea de “temperatura”, a sărit efectiv din oala, afara; cei care au rămas in oala, sunt pe cale sa se coaguleze, sunt pe jumătate zombi.
RăspundeLevSt. - 05-17-2022
„într-o zi” să se poată ține la Mariupol. /// ____------____ iar daca "da", biletele se vor vinde in ruble...///"...Dacă ar fi rostit nume, fără a fi adunat dovezi în anii tinereții, ar fi fost dată în judecată...."___----___ probabil ca da, insa intrebarea care se ridica , de ce in anii tineretii nu a denuntat faptele? Tocmai pentru ca poate i-a(si) placut, dar oricum a fost productiv, adica si-a atins obiectivele, si -iata- abia dupa decenii, "constiinta" ei s-a "asezat" si gandeste total altfel(diametral opus), desi un lucru este clar, si a fost spus la fel de clar de marea actrita franceza(Catherine Deneuve), cativa ani in urma, la adanci batranete(are 79 ani), anume " Asta este rolul barbatilor, sa incerce"...La fel de adevarat, ca prea multe incercari pot rani mentalul unei femei, insa in cazul actritelor as zice ca majoritatea au acceptat compromisuri, pentru a-si dezvolta cariera, plus (in societatea obisnuita), multe "violate" fac 'denuntzul" dupa ani si ani, sau daca-l fac in actualitate, este datorat faptului ca a aflat familia(si fac presiuni asupra ei), ori tipul nu vrea sa o ia de sotie si -astfel- ii stirbeste "onorul", ori si mai simplu si mai frecvent, "pur-si-simplu", nu s-au inteles la bani!!!///iar mai jos , un subiect f. serios, insa neluat in seama, desigur, de majoritate: Miraculoasa disparitie din Romania, a ateilor(A.T.Patrascu )"...99,5%, f. aproape de cifrele din Afganistan...", este f. normal sa fie asa, Romania este condusa tot de talibani, insa „raspopitzi”(invers) este de groaza gandul ca un dasca de fizica(ajuns seful statului), bantuie prin biserici…Desigur ca cifra de 99,5% (credinciosi) este total falsa, pentru ca „nu poti servi si lui d-zeu si lui Mamoa, in acelasi timp”, iar peste 99% din acest 99,5% neaga -zilnic, si la fiecare ora, macar- existenta dumnezeului lor( al bunatatii, dreptatii, etc., etc., etc., etc.) prin ganduri exprimate verbal si prin fapte, adica injuraturi buluc, despre d-zeu, hristosi, maica precesra, anafura (si alte chestii „sfinte”), iar faptele -pe masura- abuzuri asupre copiilor, femeilor, animalelor, toate mergand de la injuratura, pana la forma suprema, adica omucidere, de unde puscariile romanesti( si de femei si de barbati) sunt superticsite de „credinciosi”, care poarta cruci la gat, sau tatuate pe corp, desenate pe peretii celulelor, chiar si cu propriie fecale…Oricum, ei sunt credinciosi sau devin si mai credinciosi, gasindu-l sau regasindu-l pe d-zeu in inchisoare, unde(unii) se vor intoarce chiar si dupa prima zi de dupa eliberare…Totusi, cei mai multi „credinciosi” nu ajung la inchisoare*, pentru ca ei cred-DE FAPT- in puterea banului, si au totusi capacitatea sa scape de faradelegile-mici sau mari- savarsite, platind „oameni” din sistemul politico-juridic, care -si ei- sunt tot ‘credinciosi”…Pe scurt, d-zeu si dracul, sunt doua concepte(create de om-create de frica si preluate ca forma de control si manipulare de escrocii numiti-generic- popi)) , care definesc binele si raul suprem, iar intreaga evolutie a crestinismului mioritic (inclusiv la zi-mai ales) dovedesc ca, credinciosii romani sunt foarte, f.,.f. credinciosi, ei cred in diavol, insa…Si pentru a o si dovedi, la modul „subtil”, NU o recunosc nici picatzi cu ceara…(* totusi, parchetele si judecatoriile gem de impricinati-ei intre ei- crestini, pentru daraveli de -uneori- este chiar de ras…)
Răspunde