De același autor
Gala Gopo 2022, care premiază cele mai importante producții cinematografice românești, a avut parte la fiecare ediție de un tratament rezumativ din partea presei. S-a publicat lista premianților, câte un sincron la televiziuni sau o relatare mai largă în mediile partenere. Este tratamentul obișnuit acordat evenimentelor culturale care continuă să ocupe un spațiu marginal în mass‑media de la noi. Ediția de anul acesta a avut parte de o atenție deosebită datorită afirmațiilor lansate de pe scena galei de actrița Viorica Vodă. Celebrarea filmului „Filantropica” la două decenii, unde actrița juca rolul unei tinere fără prejudecăți, i-a dat Vioricăi Vodă ocazia să denunțe faptul că în cariera sa a fost hărțuită de regizori și de directori de teatru.
„Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere și consecințele expunerii. Am făcut psihoterapie ani întregi pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul”, a declarat actrița.
Subiectul a aprins flacăra controverselor în presă și pe rețelele sociale. O parte a lumii teatrale și cinematografice a blamat declarația, inventând motivații care mai de care mai năstrușnice, semn că nu este pregătită să ia în serios fenomenul, să discute, să analizeze, să repare. O altă parte s-a aliniat în spatele actriței, confirmând că fenomenul există. S-au făcut publice și alte cazuri trecute sub tăcere timp îndelungat.
Presa a pus mâna pe un subiect fierbinte, abordat de o mare parte din publicații ca unul de senzație. Jurnaliștii cunosc rețeta aducătoare de audiență: sex, bani, moarte. Actrița a fost supusă și altui tip de hărțuială pe care n-o experimentase – scotocirea în biografie, în viața privată, insistența de a fi precizate numele hărțuitorilor etc. Unele publicații au speculat identități, în lipsa numelor pe care actrița a refuzat să le dezvăluie, punând-o pe Viorica Vodă în situații dificile. Dacă ar fi rostit nume, fără a fi adunat dovezi în anii tinereții, ar fi fost dată în judecată. Au existat și producții mediatice serioase, care au încercat să vadă dincolo de caz, să explice fenomenul, să vadă dacă au existat evoluții, în cei peste 30 de ani ai tranziției, în privința legislației, a poziției societății față de hărțuitorii sexuali. Voci antioccidentale au ținut să dea subiectului o turnură politică, acuzând că este preluată în România mișcarea #MeToo, că totul este o conspirație a Vestului etc.
Însă, de departe, cele mai vehemente opinii și discuții s-au consumat pe rețelele sociale. Obișnuitele sudalme nemoderate s-au revărsat asupra actriței, contracarate de încurajările venite de la mii de utilizatori, mai ales femei, confruntate și ele cu fenomenul manifest nu doar în teatru, ci și în companii, instituții publice etc.
Subiectul a început să își piardă din interes îndată ce un alt scandal din lumea divertismentului a apărut pe piața subiectelor: Eurovision. Juriul României a fost descalificat de organizatorii concursului pentru „tentativă suspectă de manipulare a votului”, alături de juriile din Georgia, Azerbaidjan, Polonia, San Marino și Muntenegru. Subiectul necesită analize tehnice, explicații de la toate părțile implicate, cunoașterea regulamentului etc., ceea ce multe publicații, televiziuni, radiouri au colectat, pentru a da publicului o imagine clară despre ceea ce s-a întâmplat. Dar mass-media nu e unitară în a respecta regulile meseriei și etica ei. O parte a presei a profitat de conținutul neobișnuit, tabloizând povestea. La unii primează agenda politică. Un singur exemplu, taxat de altfel de comentatorii de pe rețele. O publicație meșteră în fake news a luat în derâdere o afirmație trunchiată a președintelui Ucrainei, că următoarea ediție a Eurovision s-ar ține la Mariupol, orașul‑fantomă. Zelenski spusese că Eurovision se va ține la Kiev, dar că visează ca „într-o zi” să se poată ține la Mariupol. //
