Televiziunile insolvabile și politicienii cu cenușă în cap

Sub pretextul „taxelor“ neplătite, Victor Ponta proiectează lovituri sub centură pentru televiziunile neafiliate puterii politice.

De acord: ordonanța de urgență a Codului in­solvenței, modificată pe șest, cu o zi înainte de adoptare, așa încât să decupeze din marea de firme aflate în insolvență doar companiile din audiovizual și încă re­tro­activ, ei bine, asta e o por­că­rie. Ia să vedem ce spune art. 81 (3) din ordonanța publicată deja în Monitorul Oficial: „În cazul în care activitatea de­bitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audio­vizua­lului nr. 504/2002, ca ur­ma­re a deschiderii procedurii şi până la data confirmării pla­nului de reorganizare se suspendă licenţa au­diovizională, în sensul Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Au­diovizualului. În planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anu­me serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Na­ţional al Audiovizualului“. Un alt articol ins­tituie retroactivitatea aplicării.

Articolele vin în contradicție cu Legea au­dio­vizualului, care nu are prevederi de sus­pendare a licenței. O confirmă președinta CNA și un membru al Consiliului Național al Audio­vizualului: „În Legea audiovizualului nu există procedura de suspendare a licenței. Fie o re­tragem, fie o prelungim, există ca sancțiune posibilitatea de a înjumătăți o licență, dar nu să sus­pen­dăm o licență“, a declarat Va­lentin Jucan. Deci, nu trans­pa­rență, nu consultare publică, nu discuții cu experți media. A reproșat-o mai toată presa, au spus-o organizațiile de me­dia, vedem ce spun or­ga­nismele europene, pe care le-au alertat ActiveWatch, CJI, Freedom House, dar și partide din opo­zi­ție, care s-au adresat, cam fără speranță, Avo­catului Poporului și comisarului european pe justiție, Viviane Reding. ActiveWatch și Reporteri fără Frontiere rezumă astfel tertipul juridic care ar afecta aproape o sută de tele­viziuni cu difuzare locală și națională, cerând parlamentului să nu-l adopte: „a) Intră în fla­grantă contradicție cu articolul 30, alin. 2 din Constituția României, care precizează că «nicio publicație nu poate fi suprimată», pu­nând astfel în pericol dreptul constituțional la liberă exprimare. b) Sabotează atribuțiile ins­ti­tuționale ale Consiliului Național al Au­dio­vizu­alui (CNA), instituție care, prin lege, este «au­toritate unică de reglementare în domeniul po­liticilor media audiovizuale» (art. 10, alin. 2 din Legea 504/2002 a audiovizualului). c) Intră în contradicție și cu alte prevederi din Legea audiovizualului, care definesc condițiile în care licența audiovizuală poate fi retrasă. Conform Legii audiovizualului, CNA este sin­gura instituție care poate elibera sau retrage licențe audiovizuale. Suspendarea licențelor nu există în Legea audiovizualului. d) Este dis­criminatoriu, fiind dedicat exclusiv me­diului audiovizual, deși există și alte sectoare ale economiei care funcționează pe baza unor li­cențe eliberate de autorități publice. e) A fost adoptat într-o totală lipsă de transparență, fiind introdus în ziua votului, deși proiectul de lege fusese supus dezbaterii publice în urmă cu o lună. f) Intră în flagrantă contradicție cu în­suși scopul procedurii de insolvență, de a ajuta societățile aflate în dificultate să se re­dreseze“.

Este limpede că legiuitorul, în acest caz Gu­vernul României, lucrează după principiul stă­pânului care privilegiază sau sancționează du­pă cum îi dictează interesul. Iar relația cu pre­sa este pur instrumentală. Sub pretextul „ta­xelor“ neplătite, Victor Ponta proiectează lo­vituri sub centură pentru televiziunile nea­fi­li­ate puterii politice. Fiindcă suspendarea li­cenței, după procedurile reorganizării ju­diciare, pot ține pe tușă orice televiziune sau radio de la șase luni la un an. Până trec ale­gerile prezidențiale și europarlamentare.

Realitatea TV a fost centrul dezbaterilor pe acest subiect. Aflată în defensivă, fosta tele­viziune a lui Vântu și-a susținut cu argu­men­te juste, dar cu mijloace nu tocmai deon­to­logice, cauza. Brusc, Rareș Bogdan (un fel de Gâdea al Realității TV), obișnuit să se bată pe burtă cu puterea, și-a amintit că PSD are da­torii la stat, că frații Negoiță au uitat să își plătească taxele etc., etc., etc. Subiecte be­ton, dar de ce numai acum? S-au mai auzit și suspine după vremurile bune când politicienii veneau smeriți la masa presei. Victimizarea dimpreună cu Antenele atestă o strategie de panică, deloc avantajoasă. De ce să te aso­ciezi cu televiziunea de șantaj, dacă te erijezi într-o televiziune demnă, critică și temerară, care dă piept cu balaurul puterii? În fine, du­pă ce s-a primit asigurarea că Realității TV nu i se aplică ordonanța, vehemența a mai scă­zut în intensitate. Solidaritatea breslei e necesară (deși atât de rară), dar asta nu șter­ge istoria sa plină de compromisuri. Codul in­solvenței a ocazionat totodată un spectacol ca­ragialesc al ipocriziei politicienilor, care de la PSD și PNL, la PDL și PPDD au scandat la unison pentru libertatea presei. Păi, nu? //