De același autor
Desi constituie un document al carui continut intereseaza în egala masura elitele si cetatenii de rand, iar textul sau, atat în versiunea preliminara (din 21 februarie 2006), cat si în cea definitiva (din aprilie 2006), a fost postat pe site-ul Administratiei Prezidentiale, noua Strategie de Securitate Nationala nu a beneficiat de o autentica dezbatere publica aplicata. Mesele rotunde dedicate textului sau initial, de catre o serie de organizatii nonguvernamentale sau mediul academic, au reunit un numar fatalmente restrans de experti, ziaristi si oameni politici. Mai mult decat atat, ca mai întotdeauna cand romanii discuta despre lucruri esentiale ce vizeaza interesul national, unele din luarile de pozitie pe marginea proiectului Strategiei de Securitate Nationala a Romaniei (proiectul SSNR) au fost marcate de numeroase confuzii si omisiuni, precum si de o regretabila politizare, de natura mai degraba a denatura continutul documentului decat a informa asupra lui. S-a ajuns pana într-acolo încat unii ziaristi si oameni politici au facut referire la prevederile - pe atunci înca secretizate - ale proiectelor de legi privind siguranta nationala, suspectate ca vor sa reintroduca politia politica prin dreptul ofiterilor de informatii de a participa la demararea unor anchete, luand ca pretext proiectul SSNR - desecretizat - unde asemenea prevederi nu existau. Alti „specialisti“ s-au lansat în „critici de dragul criticii“, precum cea a utilizarii în proiectul SSNR a notiunii de „buna guvernare“. Faptul ca notiunea în cauza reprezinta un element central al Strategiei Europene de Securitate nu i-a împiedicat pe acesti critici de ocazie sa o repudieze ca neavenita - fie pe considerentul ca utilizarea sa în cazul unei tari NATO precum Romania ar fi o greseala principiala, fie pe acela ca expresia ar denota un deficit la capitolul consolidare democratica!
Dupa adoptarea, în aprilie 2006, a versiunii finale a Strategiei, problema continutului sau s-a considerat a fi încheiata, iar supunerea sa dezbaterii, iremediabil superflua.
In ce ma priveste, consider ca o dezbatere a sa, fie si post festum, cu participarea celor ce reprezinta elitele de maine ale Romaniei, este un exercitiu util, cel putin în plan formativ.
Preocupari si inconsecvente
Versiunea finala a textului Strategiei de Securitate Nationala a Romaniei învedereaza intentia autorilor sai de a aborda securitatea nationala din perspectiva indivizibilitatii securitatii pe plan global si a angajarii proactive a Romaniei în combaterea noilor riscuri si amenintari. Din acest punct de vedere, identificarea amenintarilor si riscurilor la adresa securitatii nationale indica preocuparea alinierii la optiunile strategice si conceptele NATO, Strategiei Europene de Securitate si Strategiei de Securitate Nationala a SUA. Salutand, principial, aceasta preocupare, un prim semn de întrebare care se pune este daca ordinea mentionarii acestor amenintari si riscuri, ce o urmeaza fidel pe cea din documentele amintite, corespunde într-adevar situatiei reale din Romania, mai ales ca, sub raport subiectiv, al perceptiilor populatiei exprimate prin sondaje, lucrurile stau cu totul altfel.
In general, SSNR demonstreaza o întelegere comprehensiva a securitatii, precum si o întelegere adecvata a raportului dintre promovarea democratiei si asigurarea securitatii. Exista însa si aici inconsecvente: desi se afirma ca accentul este pus pe siguranta cetateanului si securitatea publica (SSNR, pp. 5, 12-13), ceea ce lipseste este operationalizarea pe obiective de actiune a acestei prioritati.
Subscriu în totalitate la ideea ca cetatenii Romaniei, ca principali beneficiari ai politicii de securitate, „trebuie sa-si dezvolte un comportament participativ si responsabil“ în domeniu (SSNR, p. 33). Insa forjarea unei autentice culturi de securitate - extrem de deficitara în societatea romaneasca - implica un proces îndelungat de transformare a mentalitatilor, în care societatea politica si societatea civila pot sa îsi dea mana, cu conditia existentei unei minime încrederi reciproce si a functionarii lor pe principiul vaselor comunicante. Or, o serie de fenomene, precum coruptia la varf, existenta grupurilor de interese transpartinice, legaturile dintre oligarhia economica, partitocratie, unele trusturi de presa si structurile crimei organizate, lipsa unei culturi a circulatiei elitelor (dinspre mediul academic catre structurile puterii si înapoi), ponderea îngrijorator de mare a tinerilor romani care doresc sa emigreze, ruptura tot mai adanca dintre societate si politicieni sau chiar lipsa de încredere funciara a romanilor în conationalii lor (preconditie a oricarui proiect comun) fac ca un atare proiect - pe cat de ambitios, pe atat de necesar - sa aiba sanse mici de izbanda în prezent.
Forumul Marii Negre
Asumarea sarcinii de a contribui la edificarea unui climat de securitate si cooperare în zona Marii Negre, sprijinul activ pentru elaborarea unei strategii euro-atlantice pentru regiunea Marii Negre, ca si optiunea ferma pentru organizarea Forumului Marii Negre pentru Dialog si Cooperare (SSNR, pp. 19-21) sunt trei elemente interconectate ale unei directii distincte, extrem de valoroase, ale noii Strategii de Securitate Nationala. Cu precizarea ca Forumul în cauza - sub titulatura usor modificata de Forumul Marii Negre pentru Dialog si Parteneriat - initiat recent, la 5 iunie a.c., la Bucuresti, nu ar trebui sa fie conceput ca un eveniment izolat, ci mai degraba ca un proces, pentru a putea genera rezultate palpabile. Apelul la modelul CSCE nu este lipsit de interes din acest punct de vedere. Conferintei pentru Securitate si Cooperare în Europa (CSCE), lansate ca proces, i-au trebuit - din momentul semnarii Actului Final de la Helsinki (1 august 1975) - 15 ani pentru a înregistra rezultate notabile (Carta de la Paris pentru o noua Europa, 1990) si 19 ani pentru a se transforma (în 1994, la summit-ul de la Budapesta) în organizatia pe care o cunoastem azi - Organizatia pentru Securitate si Cooperare în Europa (OSCE). Cum frontiera euro-atlanticismului s-a mutat din Europa Centrala în zona extinsa a Marii Negre, un proces similar s-ar putea derula în noua regiune frontaliera, sub egida Forumului Marii Negre. In cadrul sau, Romania ar putea sa-si utilizeze tripla calitate - de membru NATO, viitor membru UE si viitoare tara gazda a unor baze militare americane - pentru a facilita forjarea unui pe cat de necesar, pe atat de dificil de realizat consens al comunitatii euro-atlantice. In plus, într-o faza ulterioara momentului aderarii la Uniunea Europeana, urmand modelul instituit de Finlanda prin lansarea Dimensiunii Nordice, Romania ar putea lua initiativa lansarii unei Dimensiuni Europene a Marii Negre.
Imprecizii si explicitari insuficiente
O parte din elementele care faceau din proiectul SSNR un text nu doar stufos, ci, mai ales, confuz si imprecis conceptual si terminologic au fost eliminate în versiunea finala a SSNR. Din acest punct de vedere, remarcam renuntarea la sintagma „capacitatea de actiune preemptiva“ (proiectul SSNR, p. 34), ce prelua mimetic conceptul de „preemptive strike“ din textul Strategiei Nationale de Securitate a SUA (editia 2002 si cele ce i-au urmat), fara însa ca atributul „preemptiv“ sa figureze între neologismele limbii romane. Totodata, s-a renuntat la utilizarea intersanjabila a sintagmei „infrastructura critica“ cu cea de „infrastructura strategica“, optandu-se pentru formularea dintai, încetatenita în literatura de specialitate.
Este, fara îndoiala, meritul autorilor SSNR de a se fi dovedit receptivi la o parte din sugestiile si observatiile pe care exponenti ai societatii civile - inclusiv autorul randurilor de fata - le-au avansat la timpul lor în legatura cu textul Strategiei. Faptul explica, probabil, si renuntarea la afirmatia ciudata potrivit careia „angajarea insuficienta a societatii civile în dezbaterea si solutionarea problemelor de securitate“ ar fi de natura a potenta riscurile si amenintarile la adresa securitatii nationale (proiectul SSNR, p. 9).
Cu toate acestea, nu putem sa nu remarcam perpetuarea atat a impreciziei unor termeni, cat si a explicitarii insuficiente a unor pasaje din textul SSNR. Astfel, referitor la noua strategie de lupta împotriva terorismului international se afirma ca aceasta, între altele, are ca scop „sa revigoreze baza doctrinara si normativa a întrebuintarii fortelor“ (SSNR, p. 15), fara însa a se detalia, concret, ce presupune aceasta. Iar formularea potrivit careia unele schimbari ale mediului international de securitate „au caracter surprinzator, seismic si de discontinuitate strategica“ (SSNR, p. 6) nefiind explicitata, se mentine la nivelul unei afirmatii mai degraba jurnalistice. De asemenea, în conditiile în care în literatura politologica conceptul de totalitarism este uzitat doar cu referire expresa la regimurile politice extremiste fasciste si comuniste, teza potrivit careia confruntarea principala se poarta în prezent „între democratie si totalitarism si este determinata de agresiunea majora a terorismului international de sorginte extremist-religioasa, structurat în retele transfrontaliere, împotriva statelor democratice si a fortelor politice rationale din statele angajate în procesul democratizarii“ (SSNR, p. 7) constituie o extensie semantica si epistemologica nejustificabila din punctul de vedere al rigurozitatii teoretice.
In planul relatiilor dintre Romania si Republica Moldova, SSNR se încapataneaza sa promoveze teza celor „doua state romanesti“, sub forma principiului „o singura natiune-doua state“ (SSNR, p. 22). Or, dupa cum a demonstrat-o experienta trecutului, persistenta Bucurestiului în a promova teza celor „doua state romanesti“ a fost contraproductiva relatiilor bilaterale, ea accentuand complexul de legitimitate al elitei politice moldovenesti, care a replicat prin promovarea moldovenismului si adoptarea unui antiromanism exacerbat.
Mai grav este ca textul documentului nu precizeaza clar situatiile cand Romania ar putea sa se afle în situatia de a merge la razboi. Se poate presupune ca trei ar fi conditiile ce ar trebui întrunite pentru aceasta - periclitarea unui interes national sau a unei valori nationale fundamentale, angajarea aliatilor în actiune si epuizarea mijloacelor nemilitare -, însa aceste conditii nu sunt stipulate cu suficienta claritate în text, astfel încat sa fie eliminate interpretarile - extrem de pagubitoare în cazul unei situatii reale. Fraza care se refera la aceasta situatie este mai degraba vaga si are un caracter mai mult aluziv: „Romania trebuie sa fie pregatita ca, împreuna cu aliatii si partenerii, sa foloseasca toate mijloacele legale - inclusiv cele ce privesc întrebuintarea elementelor de forta ale capacitatilor nationale, ca solutie de ultima instanta“ (SSNR, p. 11).
Securitatea culturala
Totodata, desi afirma ca Strategia vizeaza si „securitatea culturala“ (SSNR, p. 3 ) si postuleaza, corect, ca „motoarele conflictelor opereaza atat în domeniul accesului la resurse, la mecanismele de distributie a acestora si la piete, cat si în cel al diferentelor identitare de natura, etnica, culturala sau ideologica“ (SSNR, p. 6), documentul supus analizei esueaza în a decela aspectele particulare ale acestei teze cu caracter general, în cazul Romaniei. Or, asa cum o demonstreaza cu prisosinta experienta ultimilor ani, în Romania de azi asistam la o serie de atacuri concertate, derulate pe multiple planuri, la adresa identitatii nationale. In conditiile în care religia reprezinta unul din factorii cei mai importanti ce asigura coeziunea sociala, imensa majoritate a romanilor continua sa fie crestin-ortodoxa, iar Biserica se bucura de cea mai mare încredere din partea cetatenilor Romaniei, virulenta campanie anticrestina din ultimii ani, desfasurata la nivel global, în Romania si-a gasit nu doar un mediu pasiv de receptare, ci si unul de generare de mesaje anticristice fals demitizante, prin „operele“ culturale ale unor cunoscuti formatori de opinie. In aceeasi ordine de idei se înscrie minimalizarea si marginalizarea unor figuri tutelare ale culturii romane, ce merge de la condamnarea lor fara drept de apel pentru diverse derapaje doctrinare si pacate omenesti, urmata de izgonirea lor din sinteze si manuale, pana la relativizarea contributiilor lor, cand acestea sunt prea evidente pentru a fi negate. S-a ajuns pana acolo încat testul suprem al corectitudinii politice, în viziunea promotorilor noii „gandiri unice“, de extractie neoliberala, de la noi îl constituie blamarea a tot ceea ce este roman si romanesc.
Importanta covarsitoare a actiunilor de subminare ideologica de genul celor pomenite mai sus si a altora asemenea lor a fost pusa în evidenta cu maxima claritate, înca din deceniile trei si patru ale secolului trecut, de catre unul dintre clasicii scolii geopolitice germane, Karl Haushofer. Intre contributiile sale esentiale la reflectia geopolitica teoretica cu aplicatii practice se înscrie conceptul de pan-idee - o idee capabila, prin forta sa, sa unifice vaste spatii geografice. Prin intermediul ideologiei, care este vehicolul prin care pan-ideea se manifesta în exterior, comunitatile (state, natiuni, etnii) care intra în raza de actiune a pan-ideilor sunt „pervertite“ spiritual, actiune pe care Haushofer o denumea inspirat „subminare geopolitica“ sau „strapungere prietenoasa“. Actiunea acesteia din urma este mai insidioasa, întrucat cucereste spatiul mental, iar efectele sale sunt mai de durata decat cele ale strapungerii militare. Fortei spirituale a „strapungatorului prietenos“ i se poate opune doar forta spirituala a comunitatilor locale cazute prada acestuia. Prin urmare, conchidea Haushofer, o geopolitica a apararii ar trebui sa aiba în vedere nu doar granitele externe, fizice, ci si pe cele interioare, de natura cultural-spirituala.
O autentica strategie de securitate nationala nu poate abdica de la a supune unui examen lucid impactul pe care îl au asupra degradarii si manipularii fiintei umane si, în plan identitar, asupra fiintei nationale, vehiculele aparent benigne (carti, filme, piese de teatru, programe radio si TV, site-uri de Internet etc.) ale pan-ideilor dominante în epoca globalizarii - neoliberalismul, ateismul, escapismul în variatele sale forme - sex, droguri, violenta - cultul loisir-ului, al consumerismului si pasivitatii, apelul obstinat la cultivarea instinctelor primare etc.
Acestea sunt doar cateva dintre ratiunile pentru care ar fi fost mai mult decat binevenita o aprofundata cantonare a SSNR în sfera a ceea ce agenda clasica a studiilor de securitate post-Razboi Rece (Barry Buzan, Ole Waever, Jaap de Wilde) denumeste prin termenul de „securitate societala“, respectiv sustenabilitatea modelelor traditionale de limba, cultura, religie, identitate nationala si obiceiuri, si care, în zilele noastre, cunoaste un proces gradual de substitutie partiala prin termenul alternativ, ce pare si mai adecvat, de „securitate spirituala“.
(Subtitlurile apartin redactiei)
