Salvatorul Macron râde cu un ochi și plânge cu celălalt

Absenteismul record (57%) la alegerile legislative franceze anunță un braț de fier între legitimitatea urnelor și cea a străzii.

Alexandru Gussi 20.06.2017

De același autor

 

Al doilea tur al alegerilor pentru Adunarea Na­țională a limitat proporțiile unei victorii totuși impresionante a majorității prezidențiale. Aceas­ta, formată din La République En Mar­che (LREM), partid fondat anul trecut de Emmanuel Ma­cron, și din MoDem-ul ve­chiu­lui centrist Bayrou a obținut 350 de locuri dintr-un total de 577. În plus, LREM, cu 308 deputați, nu are nevoie de aliatul său pentru a controla Adunarea Națională (ma­jo­ri­tatea absolută e de 289 de lo­curi). Macron încheie astfel victorios toate cele patru eta­pe electorale pe care Franța le parcurge o da­tă la cinci ani. În acest an a fost vorba despre pre­zidențialele din 23 aprilie și 7 mai și de par­lamentarele (camera decizională) din 11 și 18 iunie. Patru victorii indiscutabile, patru vic­to­rii în numele schimbării politice și reformelor economice, patru victorii care obligă.

 

Bulversând sistemul partizan, bulversând mul­te dintre codurile vieții politice franceze, Ma­cron și macronismul au ridicat ștacheta aș­tep­tărilor foarte sus, cu siguranță prea sus. Dar poate că de asta era nevoie, oricum suportul fă­ră perdea al majorității mass-media fran­ce­ze sigur asta a considerat, pentru a evita ca schimbarea să aibă culoarea extremismului.

 

Eșecul politic și personal al președintelui Hollande a accentuat dorința de schimbare a unei clare majorități a electoratului francez. O schimbare reprezentată pâ­nă la începutul acestui an fie de un candidat al centrului-dreapta, fie de președinta Fron­tului Național. Atunci când Fillon a scăzut sem­ni­ficativ în sondaje după acu­za­țiile ce i s-au adus referitoare la angajarea unor membri ai fa­miliei sale ca asistenți par­lamentari, părea că șansele Marinei Le Pen cresc. În pa­ra­lel, prăbușirea iminentă a Partidului Socialist a făcut ca cvasi-comunistul Mélenchon să ac­ce­lereze într-o cursă care îl putea duce spre al doilea tur al prezidențialelor. Deși pe par­cur­sul campaniei prezidențiale victoria lui Ma­cron începea să se deseneze ca cel mai pro­ba­bil scenariu, totuși, cu câteva zile înainte de primul tur, nimeni nu putea exclude un al doi­lea tur al extremelor Le Pen-Mélenchon.

 

Fenomentul Macron poate fi, așadar, înțeles ple­când de la premisa unei interesante com­bi­nații la nivelul electoratului între, pe de o par­te, o profundă nevoie de înnoire și, pe de altă parte, un reflex legitimist, antiextremist. Foar­te tânărul Macron a știut să încarneze aceste do­uă dimensiuni și a câștigat astfel primul tur al prezidențialelor cu 24%. Având-o drept ad­ver­sară pe Marine Le Pen, asta însemna chiar vic­toria la prezidențiale, dar cea la par­la­men­ta­re nu era garantată. Primii pași făcuți ca șef al statului și alegerea unui guvern echi­li­brat, dar cu o dimensiune ideologică ce în­cli­na sur­prinzător spre centru-dreapta, i-au per­mis ac­tualului președinte să-și confirme la ale­gerile legislative victoria de la prezi­den­țiale.

 

Absenteismul istoric (51% pe 11 iunie, 57% pe 18 iunie) și faptul că „tsunamiul“ de la pri­mul tur nu s-a confirmat, proiecțiile insti­tu­telor de sondaj anunțau peste 400 de de­pu­tați LREM-MoDem, sunt o utilă aducere cu picioarele pe pământ a partidului prezidențial. Chiar dacă performanța politică a lui Macron e una istorică, proporțiile majorității sale nu sunt istorice, majoritatea de centru-dreapta din 1993 avea 484 de deputați, iar în 2002 UMP-ul președintelui Chirac câștiga singur 365 de circumscripții. Mai trebuie spus că MoDem, cu 42 de aleși, va fi un aliat incomod pentru LREM, ceea ce s-a văzut chiar zilele tre­cute, când Bayrou, devenit ministrul Jus­ti­ției, și-a revendicat zgomotos „libertatea“ fa­ță de linia fixată de șeful guvernului.

 

După 18 iunie Macron e regele care râde cu un ochi și plânge cu celălalt. De ce râde? Pen­tru că înaintea oricărei decizii majore el reu­șeș­te să intre, prin performanța sa electorală, nu numai în istoria politicii franceze, ci în ge­neral a democrațiilor. Nouă ne amintește în­grijorător de Obama câștigând Premiul Nobel înainte de a fi făcut ceva. Mai râde și pentru că are mâinile libere să guverneze singur. Va negocia, dar nu va putea fi șantajat de niciun partener politic. Majoritate absolută, res­po­n­sabilitate absolută, titra Le Figaro după ale­geri. Iar Macron asumă.

 

Monarhul ales râde pentru că în fața par­te­ne­rilor europeni se va prezenta în poziție de for­ță. Niciunul la nivel intern, cu excepția anec­dotică a lui Viktor Orbán, nu se bizuie pe o asemenea majoritate și nu are o asemenea autoritate de a impune decizii la nivel gu­ver­na­mental și legislativ. Astfel, Macron poate con­vinge Germania și investitorii inter­na­țio­nali că Franța se poate reforma rapid. Are la dispoziție un semestru pentru asta. Chiar re­zul­tatul alegerilor din Germania va fi probabil influențat de rapiditatea cu care Macron se va mișca.

 

Dar Macron poate plânge cu celălalt ochi pri­vind către soclul majorității sale (primele tu­ruri): 24% la prezidențiale, 32% la par­la­men­tare, combinate cu absenteismul-record amin­­tit mai înainte. Există riscul ca acestea să li­miteze marja de manevră prezidențială și mai ales să devină argumente ale unei opoziții a străzii. Opoziția parlamentară e dominată de LR-UDI (130 locuri), dar adevăratul clivaj va fi cu antireformiștii din PS-ul radicalizat (30 lo­curi, minus 254 față de 2012!), dar mai ales ai mișcării lui Mélenchon (17 locuri, aliați cu 10 comuniști) și ai Marinei Le Pen, care ajun­ge prima dată în parlament, FN ajungând la 8 deputați. Opoziția de stânga și FN vor face o opoziție radicală, dar adevăratul test pe care îl mai are de trecut Macron este acela al im­ple­mentării reformelor promise și înfruntarea inevitabilei opoziții a străzii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22