Agenda ideologică a lui Vladimir Putin

 

   "Putin - Obama 5:0" titra cu cîteva săptămîni în urmă publicația "Moscow Times" numărînd succesele de politică externă ale liderului de la Kremlin cu trimitere la subiectele majore pe plan internațional în 2013: conflictul din Siria, reluarea negocierilor cu Iranul, scandalul Snowden, situația din Egipt și boicotarea de către Ucraina a Partenariatului Estic inițiat de UE. Iar pentru a întregi apoteotic acest tablou președintele rus se pregătește să deschidă pe 7 februarie 2014 Jocurile Olimpice de iarnă de la Sochi, pentru a căror organizare s-au cheltuit 37 Miliarde Euro (!), o probă de megalomanie greu de egalat. Să nu credeți însă că exercițiile de admirație față de Vladimir Putin au loc doar pe tern propriu. Revista "Forbes" l-a desemnat drept cel mai puternic om de pe planetă, poziție deținută în mod tradițional de președintele american în funcție, un alt comentator occidental vorbea despre el ca despre un "Chuck Norris al politicii internaționale" iar pe coperta ultimului număr din săptămînalul german "Der Spiegel" apărea Putin călcînd în picioare steagul Uniunii Europene, o aluzie transparentă la succesul repurtat de acesta în fața Bruxelles-ului în cazul Ucrainei.

    Cu un PIB egal cu cel al Italie si de opt ori mai mic decît cel al Statelor Unite Rusia s-a arătat a fi mult mai dinamică și mai agresivă pe plan internațional decît, de pildă, Beijingul, a doua putere economică a lumii. Moscova a știut însă să-și pună în valoare remarcabila forță diplomatică într-o perioadă în care atuurile sale ca actor de prim rang în domeniul energiei sunt erodate de schimbările globale majore în acest domeniu. Între succesele incontestabile se numără bineînțeles Ucraina, în ciuda mișcării masive de proteste de stradă din Kiev care pare, cel puțin pe moment, incapabilă să avanseze o agendă clară de acțiune ca răspuns la recentul acord semnat de Ianukovici cu Rusia. 

   Însă  cel puțin la fel de important este ceea ce se întîmplă în Orientul Mijlociu unde Kremlinul este pe cale să înlocuiască Statele Unite în rolul de principal jucător geostrategic din regiune. Bîlbîielile adminstrației Obama legate de Egipt și demararea negocierilor cu Iranul au zdruncinat din temelii nu doar relațiile Washingtonului cu statele din Golf, cu precădere cu Arabia Saudită, ci chiar cu Israelul. Așa că în acest moment toți acești actori se uită cu interes spre alternativa oferită de Vladimir Putin. De pildă, după embargoul impus de americani vînzărilor de armament Egiptul a demarat discuții pentru achiziții similare din Rusia. 

    Demersul Uniunii Europene, pe care televiziunea de stat de la Kiev o consideră o alianță "anti-rusească", de a integra Ucraina în acordul de cooperare denumit "Partenariatul Estic" a împins lucrurile în plan retoric în teritorii absurde. Un deputat din Crimeea i-a cerut lui Putin să trimită trupe în Ucraina pentru "a ne proteja de agresorii NATO, serviciile secrete occidentale și demonstranții plătiți". Iar într-o emisiune difuzată de televiziunea de stat de la Moscova Carl Bildt, ministrul de externe suedez care a jucat un rol proeminent în promovarea Partenariatului Estic, era portretizat drept un agent CIA care dorește să obțină revanșa pentru înfrîngerea suferită de Suedia în bătălia de la Poltova din 1709 în fața lui Petru cel Mare. 

   Dincolo de astfel de aserțiuni evident ridicole se profilează însă un fir roșu în desantul mediatic promovat de către Kremlin: Rusia, Vladimir Putin în particular, se erijează într-un pivot al rezistenței împotriva invaziei a ceea ce el numește ofensiva valorilor occidentale decadente și subversive. Președintele rus își asumă în acest fel rolul de protector al valorilor tradiționale, cu precădere pe continentul european. În ultima sa conferință de presă, cu trimitere explicită la disputele aprinse pe seama legislației anti-gay promovate de Rusia, Putin a ținut să precizeze că e vorba de un demers "menit să ne protejeze împotriva comportamentului agresiv al unor grupuri sociale care, în opinia mea, încearcă să-și impună punctele de vedere într-o manieră agresivă". 

   În această cheie trebuie privită și inițiativa sa recentă de a reforma din temelii agenția de presă RIA Novosti ale cărei poziții în comentarii erau se pare considerate a fi prea apropiate de punctele de vedere și de linia ideologică occidentală. I-a luat locul un nou holding media, "Russia Today" care va trebui să promoveze cu prioritate imaginea Rusiei în străinătate și care va fi condus de un personaj cu vederi extrem de conservatoare, Dmitri Kiseliov. Între numeroasele declarații controversate ale acestuia din urmă se numără și una în care se pronunța ca homosexualilor să li se interzică să doneze sînge sau organe. În consecință, imediat după preluarea mandatului Kiseliov a dorit să sublinieze că principala misiune a noii structuri nu este aceea de a promova "obiectivitatea" ci "dragostea față de Rusia". 

   Iată cum, pentru prima oară după discreditarea și căderea comunismului Rusia propune o agendă ideologică proprie în contrapartidă cu "liberalismul occidental". Înțelegem acum de ce asumarea unei agende explicit anti-gay nu a fost deloc întîmplătoare și nu vizează doar Rusia. În acest fel Vladimir Putin cîștigă nu doar sprijinul entuziast al Biserii Ortodoxe Ruse (patriarhul Kirill i-a conferit recent un certificat pentru a onora în calitate de campion al Marii Rusii) ci și o considerabilă simpatie externă, mai ales în spațiul ortodox. Și nu doar în Europa. Creștinii din Orientul Mijlociu (doar în Egipt sunt peste 8 milioane de copți agresați sistematic de musulmanii fanatici) se simt părăsiți de un Occident, în teorie creștin, dar mult mai preocupat de "multiculturalism", de protejarea sensibilităților musulmane și de căsătoriile gay. Egiptul e un caz tipic în care discursul occidental clasic de promovare a valorilor democratice intră în autoblocaj. Ce te faci atunci cînd te confrunți cu o situație în care  un președinte la Mohamed Morsi e ales democratic dar plănuiește să instaureze un stat evident nedemocratic bazat pe conceptul islamic sharia. În această situație înțelegem de ce creștinii din Egipt și din Siria uită cu speranță către liderul de la Kremlin.

   În disputa sa cu Occidentul această agendă ideologică promovată de Putin s-ar putea dovedi un instrument extrem de redutabil. Inclusiv în România și în alte țări din regiune unde insistența excesivă a cercurilor europene de stînga în chestiuni care intră în contradicție cu valori tradiționale riscă să devină contraproductivă. Sunt elocvente în acest sens puseurile anti-occidentale exprimate mai mult sau mai puțin explicit de cercurile ecleziastice din România. În această bătălie Vladimir Putin se bucură de niște avantaje reale: nu are de dat seama în fața Parlamentului, nu are pe cap mass media și ONG-uri incomode, nu are de ce să fie preocupat de "corectitudinea politică" și nu-i cere nimeni socoteală pentru maniera în care sunt dirijate ajutoarele externe (vezi Ucraina). În plus el pare să beneficieze și de o largă "susținere patriotică" care a dispărut de mult din peisajul european. Mai ales că de partea cealaltă se confruntă cu un adversar deprimat, în pierdere de influență geopolitică, în egală măsură și îngrijorat și fascinat de ascensiunea economică a Chinei, gata să-și asume, aproape obsesiv, vina pentru toate relele din Univers.//