De același autor
Într-o scrisoare transmisă parlamentarilor germani prin intermediul lui Hans-Christian Ströautbele, un politician aparținînd Partidului Verzilor cu care s-a întîlnit cu cîteva zile în urmă la Moscova, Edward Snowden spunea că a considerat că este o "datorie morală" să facă dezvăluirile publice explozive privind operațiunile NSA. "Cu toate că rezultatele eforturilor mele au fost în mod cert pozitive guvernul țării mele continuă să le considere un act de trădare încercînd astfel să incrimineze dreptul la libera exprimare", a mai ținut el să adauge. Snowden nu consideră nici că ar fi prejudiciat în vreun fel interesele de securitate ale Statele Unite și nici că ar fi un inamic al Americii. De altfel și Ströautbele a dorit să precizeze că nu i s-a părut că fostul contractor NSA ar nutri sentimente anti-americane.
Cît adevăr este în toate aceste afirmații și cît de sincer este Snowden e greu de spus. De altfel nu e deloc exclus ca el să fie doar un pion, genul clasic de "idiot util", manevrat de oameni ca Glenn Greenwald, un jurnalist american angajat pînă de curînd la The Guardian și refugiat acum în Brazilia, care pare să fie cel care se află de fapt la pupitrul de comandă al întregii operațiuni cu sprijin direct din partea unor apropiați ai fondatorului Wikileaks, Julian Assange. Ultimul, ca și Greenwald, Noam Chomsky sau Naomi Klein sunt exponenți proeminenți ai unui curent virulent anti-capitalist și anti-american. Unii dintre ei se poziționează ideologic în zona libertariană sau în alte teritorii extreme. De exemplu Chomsky, altfel un lingvist de prestigiu, se consideră un anarho-sindicalist militînd pentru dispariția statului.
Dincolo însă de toate aceste discuții teoretice care revendică principii morale în planul acțiunilor și declarațiilor publice cei în cauză, și aici îl putem include și pe Edward Snowden, sunt extrem de selectivi: ținta atacurilor lor sunt exclusiv tările occidentale, în primul rînd Statele Unite. Deși în teorie sunt partizani fervenți ai agendei ecologiste nu au condamnat Moscova pentru reprimarea brutală a preotestului Greenpeace din Oceanul Arctic. Cît privește interesul pentru apărarea dreptului la liberă exprimare, atît de drag lui Snowden atunci cînd vine vorba de America, acesta se evaporează brusc atunci cînd intră în discuție Rusia, China, Coreea de Nord, Iranul sau Venezuela. Să nu vă așteptați, de pildă, ca Snowden sau Greenwald să condamne în vreun fel demersul declarat al Beijing-ului de a bloca în viitor pe toate canalele (Internet, televiziune, radio, etc) mesajele transmise de liderul religios Dalai Lama către populația din Tibet.
Cu o sută de ani în urmă cineva ca Edward Snowden ar fi fost considerat unanim un trădător. În spațiul democrațiilor liberale occidentale de astăzi lucrurile stau însă altfel. Unii îl consideră un erou. Iar pentru curentele influente de stînga din Europa, din care fac parte bineînțeles și verzii d-lui Ströautbele, unde sunt puternice accentele anti-americane întregul scandal este un bun prilej pentru a lansa atacuri masive la adresa Washington-ului. Pe de altă parte, deși beneficiază enorm de pe urma dezvăluirilor legate de NSA nici rușii și nici chinezii nu își doresc deloc ca acesta să facă cumva prozeliți la ei acasă. Nu întîmplător Kremlinul s-a ferit să se asocieze formal demersului lui Snowden cu toate că indubitabil îl sprijină masiv din punct de vedere logistic. Să nu uităm că doar în urmă cu cîțiva ani, pentru dezvăluiri infinit mai puțin dăunătoare, un fost ofițer de securitate rus refugiat la Londra, Alexandr Litvinenko, a fost executat prin iradiere. Ca și în cazul recent în care au fost implicați activiștii Greenpeace Moscova dorește să arate că, spre deosebire de Occident, nu se joacă cu astfel de lucruri.
Ideea pe care încearcă să o acrediteze Snowden și Greenwald, aceea că întregul demers nu are la bază nici un fel de agendă ascunsă și că ei pleacă exclusiv de la principii morale este foarte puțin credibilă. Chiar dacă nu a fost inițial o operațiune pusă la cale de ruși sau de chinezi, ceea ce nu e deloc sigur avînd în vedere eficiența și precizia cu care a fost evacuat și sprijinit logistic Edward Snowden pe traseul său spre Moscova via Hong Kong, e foarte limpede că acest suport există în mod clar în momentul de față. Și să nu uităm că însuși Snowden a declarat că a premeditat includerea în programul NSA pentru a putea avea acces la informații. În plus, mai sunt cel puțin încă două argumente care sprijină ideea că întreaga operațiune, extrem de sofisticată de altfel, departe de a fi doar o alertă motivată civic și moral este un atac concertat la adresa intereselor nu doar americane ci în general occidentale: 1. maniera în care sunt "împachetate" dezvăluirile; 2. planificarea în timp a acestora și direcționarea țintită pentru a obține un impact maxim în cazul diferitelor state. De exemplu dezvăluirile legate de activitățile NSA din Brazilia au fost făcute exact în perioada premergătoare vizitei de stat a Dilmei Rousseff, președintele țării, la Washington, ceea ce în final a dus la contramandarea acesteia.
Informațiile transmise presei occidentale, cu prioritate în Germania, țară cu sensibilități speciale din acest punct de vedere deci foarte utilă pentru a maximiza șocul produs de către acestea, au vizat două direcții principale: 1. detalii despre urmărirea electronică a decidenților politici de la nivel guvernamental; 2. faptul că zeci de milioane de oameni obișnuiți ar fi fost urmăriți prin monitorizarea telefoanelor și a mesajelor electronice. Prima idee nu este nici o noutate în fond. Este în fișa postului pentru serviciile secrete și asta chiar dacă e vorba de prieteni și aliați, după recunoștea candid un fost ambasador spaniol în Statele Unite intervievat recent de BBC. După cum observa plastic profesorul Richard Whitman într-un comentariu pentru Chatham House "spionajul este în cazul relațiilor internaționale echivalentul consumului de cîrnați - guvernelor le place produsul final dar se jenează să discute procesul de producție". În această sferă intră și informațiile de natură economică. În culise se știe, de exemplu, că serviciile secrete franceze pun curent la dispoziția marilor corporații informații tehnologice și economice de interes. Și evident nu sunt singurele care procedează așa. Armata chineză are o întreagă unitate specializată în colectarea informaților confidențiale de pe serverele marilor corporații occidentale. Deși cunoscute, odată făcute publice acest gen de dezvăluiri provoacă turbulențe majore în opinia publică. Lucru pe care îl știu și îl exploatează foarte bine Greenwald și Snowden.
Al doilea tip de dezvăluiri, legat de urmărirea pe scară largă a telefoanelor și mesajelor electronice, cultivă în mod voit o confuzie: de fapt discutăm de monitorizări care vizează metadate, adică informații despre fluxurile informaționale în ansamblu nu urmărirea individuală a acestor mesaje, ceea ce din punct de vedere tehnic nici măcar nu e posibil la o asemenea scară. De exemplu, faptul că la nivelul unei anumite comunități sau grupări s-a intensificat traficul telefonic sau de e-mail-uri cu Pakistanul ar putea fi un indiciu pentru un posibil atac terorist. Cînd spui însă că în Franța sau în Spania au fost monitorizate în cursul unui an zeci de milioane de telefoane creezi impresia că au fost urmărite fiecare mesaj si fiecare convorbire telefonică în parte. Și Greenwald și Snowden știu exact cum stau lucrurile dar acest gen de confuzie le convine de minune.
Snowden (cel puțin la nivel declarativ) și simpatizanții săi se declară convinși de faptul că dezvăluirile vor fi benefice pentru întreaga omenire. Dacă ne referim la Rusia și China cu siguranță că ele sunt benefice nu doar pentru că au un impact puternic negativ asupra Statelor Unite la nivelul percepției publice ci și pentru că tind să provoace fisuri masive la nivelul alianței transatlantice, un deziderat major al Kremlinului. Nu întîmplător dezvăluirile legate de interceptările NSA din Germania, Franța și Spania au avut loc exact în perioada în care era programat la Bruxelles un summit UE care urma să discute inițierea discuțiilor pentru creearea unui urias spațiu transatlantic de liber schimb (TTIP), care ar agrega jumătate din întregul PIB de pe glob. Urmarea: cazul NSA a ocupat întreaga agendă a discuțiilor și pe acest teren adversarii acordului, de regulă motivați ideologic, vor avea un bun teren pentru a-l submina și în viitor. În acest caz și pentru europeni și pentru americanii vor fi consecințe negative concrete în plan economic, într-un moment în care China este în plină expansiune pe acest plan.
În afară de asta mai există cel puțin trei urmări potențiale grave pentru lumea occidentală. Primul: pe fondul tensiunilor trans-atlantice capacitatea americanilor si europenilor de a gestiona conflictul din Siria, o zonă extrem de sensibilă, va fi serios afectată, din nou în avantajul Rusiei. În al doilea rînd riscul unor atacuri teroriste crește semnificativ. Cum inevitabil colaborarea dintre principalele servicii secrete europene și americane este semnficativ compromisă teroriștii musulmani se vor simți încurajați să inițieze mai multe acțiuni de amploare în viitor contra intereselor occidentale. Si din nou, ambele evoluții vor avea efecte negative majore: distrugeri materiale și pierderi de vieți omenești.
În fine un al treilea efect potențial major are legătură cu întreaga arhitectură de securitate a continentului, care deocamdată se bazează covărșitor pe umbrela de securitate americană. E bine de știut că Statele Unite acoperă în prezent 75 de procente din costurile NATO. Dacă se ajunge la o înghețare a discuțiilor legate de TTIP și pe fondul deplasării oricum îngrijorătoare pentru europeni a intereselui american prioritar către Asia am putea asista la o restrîngere serioasă în viitor a implicării Statelor Unite pentru asigurarea securității aliaților europeni, evoluție la care cu puține excepții statele de pe continent, și UE în ansamblu, nu par să aibă un răspuns adecvat. În aceste condiții vedem că și la o evaluare sumară costurile imediate și pe termen lung ale dezvăluirilor făcute de Snowden, Greenwald & co, în maniera în care sunt ele orchestrate, sunt mult mai mari decît beneficiile potențiale ale unei discuții, altfel legitime, legate de protecția spațiului privat și efinirea interesului public din această perspectivă. În mod paradoxal, așa cum se întămplă adesea în istorie, marii beneficiari ai unor demersuri de acest gen sunt tocmai principalii adversari ai principiilor pentru care susțin că se bat Snowden și simpatizanții săi.
