De același autor
Mai toată lumea se întreabă cum va arăta viitoarea economie în lumea post-pandemie. Numai că șansa de a face predicții cu un grad rezonabil de acuratețe este extrem de mică. Ne confruntăm cu un fenomen unic în istorie. Sigur, epidemii de amploare au mai fost de-a lungul timpului, precum cea provocată de gripa spaniolă, izbucnită la sfârșitul Primului Război Mondial. Numărul victimelor provocate de aceasta sau numărul celor înregistrate în Evul Mediu, în secolul al XIV-lea, în timpul epidemiei de ciumă, denumită moartea neagră, au fost cu mult mai mari. De pildă, moartea neagră a ucis între 50 și 75 de milioane de oameni (în Florența se crede că ar fi murit atunci trei sferturi din populație) în timp ce gripa spaniolă se estimează că a produs 50 de milioane de victime. Numai că pandemia de acum s-a produs într-o lume globalizată, cu lanțuri comerciale și de producție globale, cu peste 4,5 miliarde de pasageri ai liniilor aeriene, cu destinații turistice răspândite pe tot globul, cu un sistem global de comunicații care transmite instantaneu informațiile la scară mondială, dar și facilitează ample operațiuni de dezinformare sau atacuri cibernetice. Toate acestea complică masiv gestiunea crizei din punct de vedere epidemiologic, dar introduc și enorme și multiple provocări pentru perioada următoare. Vom vedea, de altfel, și la noi, că viața, în toate dimensiunile ei, va deveni semnificativ mai complicată acum când ieșim din perioada #stamacasă, când previzibilul șoc economic va fi amplificat de cel psihologic, la nivel social. Deja vedem modificări substanțiale: teamă, suspiciune, anxietate, stres medical, stres financiar.
În fapt, avem de a face cu o criză multidimensională, în plan medical, economic și social. Suprapusă peste una geopolitică, marcată de acutizarea conflictului dintre SUA și China pe fondul unui demers evident al Beijingului de obținere a dominației globale, inclusiv prin promovarea modelului său de societate. În acest context e greu să formulezi răspunsuri coerente la avalanșa de schimbări disruptive din jur. Am văzut că mai toate scenariile epidemiologice avansate în această perioadă au fost contrazise substanțial de realitate, chiar și pentru perioade relativ scurte, de doar câteva luni.
Același lucru este valabil și pentru economie. Sunt prea multe variabile și necunoscute de luat în calcul. Cât de abruptă va fi de-globalizarea, redesenarea lanțurilor de producție existente? În ce măsură vor încerca corporațiile occidentale să reducă dependența de China? Japonezii, de pildă, au alocat deja un fond de 2,3 miliarde de dolari destinat sprijinirii companiilor care își transferă facilitățile de producție din China în țară, dar va fi această tendință una generală? Iar în acest caz, cât de serioase vor fi consecințele din punctul de vedere al creșterii prețurilor? Și într-un cadru mai larg, care va fi impactul financiar mondial în condițiile în care chiar înainte de declanșarea pandemiei datoria globală totală combinată, publică și privată, ajunsese la 250 de trilioane de dolari, adică de trei ori cât întregul PIB global?
Am asistat în ultimele săptămâni la emisiuni de obligațiuni guvernamentale pe bandă rulantă, în valoare de trilioane de dolari. În paralel explodează și creditele bancare. Banca Centrală Europeană (BCE) a relaxat regulile impuse băncilor din zona euro, permițându-le acestora să dea credite până la un plafon total de 1,8 trilioane. De pildă, în Germania, Daimler, Bertelsmann și EON au contractat deja credite de 100 de miliarde de euro, începând de la mijlocul lunii martie. Problema este că, înainte de izbucnirea crizei, băncile europene se confruntau deja cu credite neperformante de 600 de miliarde de euro. FMI se așteaptă ca doar în acest an datoria publică totală să crească cu 8 trilioane de dolari, ajungând să egaleze întregul PIB mondial. Unii economiști cred că această adevărată frenezie financiară va crea o „economie de tip zombie” cu o severă tendință de stagnare pe termen lung.
În Europa, campioana absolută la stimulente financiare pentru relansarea economiei este Germania. Guvernul de la Berlin a venit cu un pachet de sprijin economic egal ca dimensiune cu 60% din PIB-ul țării, adică aproximativ 2,2 trilioane de euro. Între care 100 de miliarde de euro pentru capitalizarea sau cumpărarea de acțiuni în companiile afectate de criză și 50 de miliarde de euro în granturi pentru IMM-uri. Restul sunt amânări de taxe (500 de miliarde) și injecții de lichiditate sau garanții de stat. Celelalte economii importante din UE se situează la mare distanță, din acest punct de vedere. Franța, cu stimulente în valoare de 25% din PIB, alocă în valoare absolută de 3,5 ori mai puțin, Italia (20% din PIB), de 6 ori mai puțin, iar Spania (15% din PIB) de 11 ori mai puțin. Acest tablou sintetic este important pentru că relevă faptul că firmele germane, care oricum au o poziție dominantă pe continent, au toate șansele să-și consolideze hegemonia economică în spațiul european. Ceea ce probabil va accentua resentimentele față de Germania, existente oricum în special în sudul Europei (conform unor sondaje de opinie recente, italienii consideră Germania țara cea mai „neprietenă”, în timp ce au o părere bună despre Rusia și China). Mai ales că Berlinul se opune mutualizării datoriilor, printr-o emisie de eurobonduri a Băncii Centrale Europene. În special Italia, unde deficitul public a atins 160%, este extrem de fragilă, iar un colaps financiar acolo poate fi fatal pentru euro. Aceste tensiuni se adaugă celor deja existente între Vestul și Estul continentului sau diferențelor interne majore de poziție în relația cu Rusia și China. În acest context atât de complicat, ar fi fost de așteptat ca Bruxelles-ul să renunțe la megaproiectul „Green Deal”, care va accentua și mai mult frustrările și tensiunile pe continent și va afecta economic sectoare întregi prin creșterea prețului la energie. Însă până la urmă s-a dovedit că ideologia, și nu rațiunea, a avut câștig de cauză.
Relansare rapidă sau catastrofă economică?
Optimiștii, precum Paul Krugman, Premiul Nobel pentru Economie în 2008, anticipează o relansare economică rapidă și abruptă asigurată de masive împrumuturi guvernamentale. E vorba de acea intens mediatizată curbă în V în care panta revenirii economice este în mare asemănătoare cu cea a căderii provocate de întreruperea unei bune părți din activitatea economică în perioada de izolare. La polul opus, Kenneth Rogoff, de la Harvard, prevede o adevărată „catastrofă economică”, echivalentă cu o „invazie extraterestră”, care „va rivaliza sau va depăși ca amploare tot ceea ce am văzut în ultimii 150 de ani”.
Dar, chiar dacă nu vezi lucrurile chiar atât de sumbru, e greu de înțeles pe ce se bazează estimările optimiste. Pentru că deja vedem cum crește numărul falimentelor, creditelor neperformante, contractelor comerciale neonorate. În plus, cum agențiile de rating reanalizează (în minus) scorurile pe care le acordă companiilor, băncilor și țărilor, costul acestor credite (dobânzile) va crește accentuând dificultățile. Într-un articol intitulat semnificativ „Economia de 90% pe care izolarea o va lăsa în urmă”, săptămânalul britanic The Economist apreciază că circa 10% dintre activitățile economice nu-și vor reveni prea curând, unele poate niciodată, de pe urma crizei. Ceea ce înseamnă un PIB cu 10% mai mic.
Cei care avansează modelul curbei V nu iau în calcul impactul substanțial al pandemiei asupra comportamentului de consum. Aspectul nou, foarte diferit de ceea ce am trăit, de exemplu, la ultima criză economică din 2008, scrie istoricul Niall Ferguson în The Sunday Times, este că ne confruntăm cu o „criză de sănătate publică cu simptome financiare”. De aceea, este de așteptat să existe o inerție importantă în ceea ce privește comportamentul de consum indus de pandemie. Acum a apărut și factorul „teamă” care inhibă, dincolo de previzibila prudență financiară, dorința oamenilor de a reveni la viața din trecut când e vorba de excursii, ieșitul în oraș sau mersul pe stadioane ori în sălile de sport.
Noua normalitate economică
Noile restricții și proceduri îngreunează semnificativ față de situația din trecut o serie de activități și le fac mult mai costisitoare ca timp. De exemplu, o călătorie cu avionul de la Berlin la Viena, un zbor banal și rapid până acum 3 luni, a ajuns să dureze peste 11 ore din cauza controalelor de pe aeroporturi. Pe ansamblu, afacerile vor fi gestionate mai ineficient și mai scump. Din cauza costurilor cu măsurile de protecție, cum sunt măștile și dezinfectanții, dar și datorită regulilor de distanțare care impun reconfigurarea spațiilor de lucru din birouri sau din halele fabricilor. John Cochrane, de la Universitatea Stanford, crede că va fi afectată serios productivitatea muncii și că astfel se vor pierde mai toate câștigurile obținute în acest plan în ultimii 10‑15 ani. Chiar și în cazul slujbelor care se pot face de acasă, al căror număr este de așteptat să rămână relativ ridicat și după ieșirea din izolare, se estimează că acestea produc beneficii doar dacă sunt dublate de întâlniri frecvente cu colegii la birou pentru a discuta în această formulă soluții de rezolvare a unor probleme sau pentru a pregăti noi proiecte. În afară de asta, The Economist apreciază ca afacerile vor deveni mai fragile, pentru că epidemia poate crește oricând din nou în intensitate. Și mai puțin inovative, pe de o parte, pentru că apetitul pentru risc scade într-un climat atât de imprevizibil, iar pe de alta pentru că mediile care erau fermentul pentru multe idei noi, de la numeroasele conferințe, workshop-uri și târguri de profil, la întâlnirile din pub‑uri și cafenele, precum cele din Silicon Valley, intră și ele oarecum într-un regim de avarie.
Sigur, există și o parte plină a paharului. Sunt și beneficiari ai crizei. Rata de creștere a abonamentelor la Netflix s-a dublat în această perioadă, iar platforma de videoconferință Zoom.us care avea 10 milioane de utilizatori la sfârșitul anului 2019 a ajuns acum să aibă 300 de milioane. În general, perioadele de criză, de schimbări majore, precum cea pe care o traversăm acum, creează și noi oportunități. Însă rămâne de văzut dacă astfel de inițiative și idei noi vor compensa, măcar pe termen mediu și lung, impactul negativ sever pe care îl vom resimți în perioada următoare. //
