Gazele de șist şi ecuația de putere globală

Extracția gazelor de șist pulverizează practic actuala ierarhie internațională în ceea ce privește producția de energie.

Eșecul proiectului Nabucco era relativ pre­vi­zibil de ceva vreme, chiar dacă decesul său oficial a fost consemnat abia zilele tre­cute. Nu e singurul domeniu, politica de se­curitate e un alt exemplu, în care Uniunea Europeană nu a reușit să formuleze, dincolo de declarațiile de principiu, o strategie co­mu­nă în materie de energie. Interesele individuale ale sta­telor membre, dar și ma­nevrele subterane ale Ru­siei au avut câștig de cauză în fața altor considerente. Printre perdanți se numără și România, un avocat activ al proiectului. Însă impactul în ceea ce ne privește este semnificativ mai redus decât ar fi fost cu doar cinci ani înainte.

Motivul? Între timp am asistat la mutații majore pe harta energetică globală, cu con­secințe la fel de importante în plan geo­strategic. Statele Unite au devenit prin­ci­palul producător de energie din lume. Efec­tele globale ale acestor evoluții sunt considerabile, de la scăderea prețului țițe­iului și al gazelor naturale pe plan inter­național la repatrierea unor industrii ame­ricane care deveniseră neviabile din punct de vedere economic din cauza costurilor mari ale energiei. Nu mai puțin sem­ni­fi­cativ este și impactul în plan politic. De pildă, poziția de negociere a europenilor în relația cu Rusia pentru furnizarea de ga­ze naturale s-a întărit considerabil. Deloc întâmplător, un panel din cadrul ultimei re­uniuni tradiționale pe teme de se­cu­ri­tate de la München s-a intitulat The Ame­rican Oil and Gas Bonanza: The Changing Geopolitics of Energy.

Factorul principal responsabil pentru toa­te aceste evoluții este explozia producției de gaze de șist în Statele Unite. Un studiu Price­wa­terhouseCoopers prognoza că în ur­mătorii 20 de ani, da­to­ri­tă gazelor de șist, pre­ţul pe­trolului va fi cu 40 de pro­cente mai mic decât se es­timase. E un adevărat coș­mar pentru Moscova, pen­­tru care controlul pro­duc­ției și distribuției de gaze naturale este un element cheie al influenței sale geo­strategice. Un articol apărut recent în The Economist vorbește de fantoma gazelor de șist care bântuie Rusia, țară în care po­litica este strâns legată de sursele con­ven­ționale de petrol și gaze. Din acest motiv, scrie săptămânalul britanic, „revoluția pro­ducției neconvenționale de gaze de șist, care a început în America și se ex­tinde în prezent la nivel global, zguduie chiar fundațiile capitalismului de stat ru­sesc“. În aceste condiții, nu e de mirare că pentru întregul establishment de pu­te­re de la Moscova, de la cercurile politice la oligarhi, serviciile secrete și ecologiștii de circumstanță, demonizarea gazelor de șist a devenit o temă centrală de discurs. Pentru Alexei Miller, președintele Gaz­prom, revoluția gazelor de șist e doar o gogoașă care se va dezumfla în curând, iar Vladimir Putin se declară îngrijorat de efectele asupra mediului înconjurător.

Extracția gazelor de șist pulverizează prac­tic actuala ierarhie internațională în ceea ce privește producția de energie. Cele mai importante rezerve potențiale de gaze de șist le dețin China și Statele Unite, dar co­șul de resurse în materie este mult mai am­plu, din Indonezia până în Marea Bri­tanie, Polonia, Ucraina și România în Eu­ropa. În aceste condiții, Rusia, cu o eco­no­mie dezechilibrată şi disfuncțională, are la dispoziție doar un interval relativ scurt, pro­babil în jur de 10 ani, în care își mai poate folosi cu succes principala sa armă, poziția dominantă în materie de furnizor de energie, în special pentru Europa de Vest, în scopuri politice, diplomatice și de securitate.

În prezent, Gazprom vinde gaz în Europa de Vest la un preț care este de 4 ori mai mare decât cel din Statele Unite. Datorită acestui lucru, Kremlinul este în măsură să subvenționeze costul energiei pe plan in­tern pentru industrie și populație și să acu­muleze resursele financiare necesare pen­tru ambițioase proiecte de modernizare a armatei. Ca să nu mai vorbim de con­si­derabila influență politică de care dispune astfel în relația cu Germania și alte state che­ie din spațiul occidental. Or, schim­bă­rile majore de pe harta energetică a pla­ne­tei pomenite mai înainte au un triplu im­pact negativ pentru Rusia: 1) pierderi bu­getare semnificative; 2) diminuarea in­flu­enței politice pe plan extern; 3) un po­ten­țial de instabilitate socială pe plan intern.

În aceste condiții, regimul de la Moscova nu are prea multe opțiuni la îndemână: trebuie să exploateze la maximum pe­ri­oada de grație de care mai dispune pentru a diminua declinul influenței sale enorme în domeniul energetic. Kremlinul uti­li­zea­ză toate canalele pe care le are la în­de­mâ­nă, de la oameni cu legături în interiorul ser­viciilor secrete, la anumiți politicieni și la așa-numiții „idioți utili“ până la ma­ni­pu­larea mişcărilor ecologiste pentru orga­ni­zarea unor proteste împotriva gazelor de șist, așa cum s-a întâmplat recent în Bul­­ga­­ria și România, țări în care preo­cu­pările în materie de protecție a mediului la ni­velul opiniei publice sunt tradițional mult spus modeste. Aceasta este cheia în ca­re trebuie să privim multe dintre po­le­mi­cile legate de gazele de șist la care vom asista în viitor în spațiul public autohton. //