De același autor
Monica Macovei a luat inca o data act zilele trecute de “trainicia” lantului de relatii si interese adanc implantat in interiorul sistemului romanesc de justitie, atunci cand controversatul Ilie Piciorus a fost scos basma curata de colegii sai din CSM - Consiliul Superior al Magistraturii. Inspectorii de la Sectia “Procurori” din institutia cu pricina au anuntat ca au solutionat dosarele “Piciorus-Gheorghe Ursu” si “Piciorus-Cristian Panait”, deschise in urma unor sesizari facute chiar de Monica Macovei la inceputul mandatului ei. 
Concluzia: magistratul Ilie Piciorus nu se face vinovat in nici un fel de moartea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, in 1986, si nici de aceea a tanarului procuror Cristian Panait, cazut de la etajul patru al unui imobil, la 10 aprilie 2002. La vremea respectiva au fost intense speculatii pe marginea presiunilor la care era supus procurorul Panait, caruia i se atribuise un dosar extrem de fierbinte care il viza pe Alexandru Lele, un procuror oradean care il anchetase, la randul sau, pe fiul prefectului de atunci al judetului Bihor.
Solutia data in cazul Ilie Piciorus, un magistrat extrem de controversat care, cu toate semnele majore de intrebare din biografia sa profesionala, a fost ales la inceputul anului in functia de secretar general adjunct al CSM, ilustreaza foarte bine rezistenta la schimbare a unor mecanisme si legaturi care transcend in buna masura nu doar diferitele modificari institutionale facute de-a lungul timpului, dar chiar si inerentele primeniri biologice. Pentru ca multi dintre tinerii magistrati au ales, din teama sau din oportunism, sa se plieze la sistem mai degraba decat sa incerce sa-l schimbe. Petele negre sunt multe si greu de curatat. Din pacate, nu s-a inventat inca un detergent minune pentru asa ceva. Doar cu cateva zile in urma, intr-un interviu la Radio Mix, Gheorghe Onisoru, presedintele CNSAS, recunostea ca si in situatia in care institutia pe care o conduce ii va verifica pe magistrati nu va exista in final certitudinea ca acestia nu au colaborat cu fosta Securitate. Motivul e simplu. Doar incadrarile de tipul “colaborator al fostei Securitati” sunt clare, pentru ca se pot proba cu documente, in timp ce, in toate celelalte cazuri, raspunsul standard al SRI este “necunoscut in arhive”.
Atunci cand se discuta problemele justitiei romanesti se scoate mai ales in evidenta protectia politica acordata marilor corupti. De ani de zile, Bruxelles-ul nu conteneste sa ceara prinderea “pestilor mari”. Despre alte chestiuni la fel de grave se discuta insa, din pacate, mai putin. E vorba aici, in primul rand, de implicarea unor componente ale aparatului din justitie, in principal din zona procuraturii, in disputele dintre diferitele grupuri de influenta, dar si de nivelul de competenta a magistratilor, mai ales in cazuri din domeniul infractionalitatii economice.
Bataliile dintre cercurile de influenta care angreneaza si aparatul de justitie, batalii care amesteca de multe ori si tot felul de canale media si care pot avea sau nu si conotatii politice, au devenit un fenomen extrem de ingrijorator. Chiar daca, sa zicem, in cele din urma, se ajunge la o solutie in justitie care sa infirme acuzatiile initiale, daunele majore provocate de expunerile mediatice negative iscate de lansarea unor acuzatii grave, fara o acoperire cat de cat solida, sunt prea putin compensate de o eventuala solutie in justitie care le infirma peste doi-trei ani.
Pe de alta parte, e limpede ca, dincolo de astfel de jocuri subterane, sistemul scartaie din toate incheieturile atunci cand trebuie sa se activeze sub presiunile interne si externe legate de lupta anticoruptie. Atunci cand se declanseaza batalii majore pe aceasta directie, in conditiile unui evident deficit de competenta si, poate, de resurse, efectele sunt contrare celor scontate. Cand oamenii vad ca acuzati notorii sunt purtati cu catuse la maini prin fata camerelor de luat vederi, pentru a fi ulterior eliberati din lipsa de probe sau din cauza unor vicii de procedura, increderea in justitie, si asa plapanda, nu face decat sa se erodeze si mai mult.
Sansa majora a ministrului Justitiei e aceea ca, datorita contextului creat de finalizarea procesului de aderare a tarii la Uniunea Europeana, datorita presiunilor majore exercitate de la Bruxelles pe aceasta tema, nu intampina blocaje fatise la nivel politic. Mai mult, probabil din acelasi motiv, ea a primit constant asigurari neechivoce de sprijin si din partea presedintelui Traian Basescu, si din partea premierului. E destul de probabil ca, in alte conditii, datorita stilului direct si a masurilor radicale propuse, Monica Macovei sa nu fi putut rezista prea multe zile in fruntea ministerului. Mai ales ca, deranjand interese majore, ea este supusa periodic unor masive atacuri pe canale mass-media, a caror atitudine a devenit deja previzibila. Recent, Monica Macovei a repurtat de altfel o alta victorie: trecerea PNA in structura Parchetului General si modificarea unor competente care, diluandu-i tintele, il faceau neeficent. Desi pare o miscare mai degraba tehnica, consecintele nu sunt deloc neglijabile. Spre exemplu, in noile conditii, parlamentarii pot fi anchetati de PNA, rebotezat DNA, lucru care nu era posibil pana acum.
Pe de alta parte, problema majora a ministrului Justitiei e aceea ca, in timp ce, pentru a promova reforma, trebuie sa impuna aproape in forta schimbari, in plan institutional, dar si ca oameni, intr-un sistem fundamental cangrenat, ea mai trebuie in acelasi timp sa consolideze si cadrul care sa asigure independenta justitiei. Doua obiective majore care se bat cap in cap si care creeaza vulnerabilitati ce ofera un front de atac generos pentru PSD. Din acest punct de vedere, doar marea credibilitate de care se bucura ministrul Justitiei la Bruxelles ii ofera acesteia un paravan de protectie in fata asalturilor abile intreprinse inclusiv pe plan european de principalul partid de opozitie. Chiar si in aceste conditii, in ce masura ea va avea si timpul, si suportul necesar pentru a provoca in final schimbari structurale ireversibile in sistemul romanesc de justitiei ramane inca o intrebare deschisa.
