De același autor
Valentin Ionescu, fost ministru al privatizării și unul dintre analiști prezenți pe micul ecran pe care chiar merită să-i asculți, făcea recent o observație importantă: nivelul redus al investițiilor bugetare proiectate pentru 2014 și situația generală a economiei românești oferă enorme pîrghii de influență actualei puteri, cu precădere PSD, care controlează direct cea mai mare parte a banilor publici cheltuiți la nivel local și central. O radiografie a economiei românești oferă explicații suplimentare din acest punct de vedere.
Consumul intern este, pe majoritatea palierelor, extrem de descurajant. Sigur că oamenii continuă să cumpere alimente și alte produse de bază dar se orientează în masă către cele cu prețuri mici. În rest, vînzările de autoturisme au scăzut cu 24 de procente față anul trecut, tot unul de criză, iar piața imobiliară e literalmente prăbușită ceea ce diminuează sever și capacitatea de finanțare a firmelor private care au fost afectate de scăderea drastică a valorii clădirilor și terenurilor pe care le utilizau ca garanții bancare. Volumul vînzărilor pentru aproape toate categoriile, de la electrocasnice la restaurante, de la IT la serviciile uzuale, a scăzut dramatic așa că singurele segmente din economie care funcționează bine în acest moment sunt exporturile și activitățile finanțate din bani publici, ultimele accesate de regulă doar de clientela politică.
Faptul că unele industrii sunt orientate primordial către export, e vorba în principal de autoturismele produse de Renault și Ford, de industria de mobilă, de unele segmente din industria alimentară și de firmele de software care produc exclusiv pentru beneficiari din exterior, e un lucru bun. Asta și face ca datele macroeconomice să nu arate prea rău la prima vedere. Însă grosul companiilor au fost constituite pentru a livra produse si servicii pentru piața internă. Iar mediul de afaceri din România nu dispune de know how-ul tehnologic și instituțional care să-i permită să se reorienteze în masă către exporturi. Așa că datorită dificultăților pe care aceste firme le traversează ele au fost nevoite să reducă și numărul de salariați și cîștigurile acestora. Avînd bani mai puțini oamenii cheltuiesc evident mai puțin, renunță la achiziții mai costisitoare finanțate prin credite bancare sau prin leasing, ceea ce evident afectează consumul intern deci și vînzările companiilor în ansamblu. Ajungem astfel într-un deprimant cerc vicios. Acest blocaj generalizat este de altfel cauza principală a sincopelor legate de încasarea taxelor la stat. Majoritatea firmelor nu plătesc taxele pentru că pur și simplu nu au bani, nu pentru că nu vor să o facă. Așa că oricît am reorganiza ANAF și oricîte măsuri punitive se vor introduce lucrurile nu se vor îmbunătăți pentru că e vorba de o criză structurală.
În afara exportatorilor există o categorie aparte de firme care nu sunt atinse de criză. E vorba de grupurile de afaceri cu solide conexiuni politice (nu rareori sunt chiar companii deținute direct sau cel mai adesea prin intermediari de oameni politici influenți) abonate la banii publici. Lucrările de infrastructură, proiectele IT dar și diferite servicii (asigurări, consultanță, proiectare, etc) constituie grosul contractelor de acest gen. Și e o naivitate să crezi că reglementările privind licitațiile publice, de altfel excesiv de birocratice și de lente, fac achizițiile de stat competitive. Există suficiente metode prin care acestea sunt cîștigate de "cine trebuie". Mai ales proiectele IT sunt extrem de generoase din acest punct de vedere, cu margini de profit de-a dreptul spectaculoase. Nu degeaba starul absolut din ultima vreme a acestui gen de contracte este Sebastian Ghiță, deputat PSD, prieten apropiat al lui Victor Ponta și patronul canalului de știri RTV. Dacă vreți un exemplu recent tocmai s-a anunțat că una dintre firmele sale, Asesoft, face parte din consorțiul care a cîștigat licitația pentru platforma E-Viza.
Concluzia este cît se poate de limpede: dacă excludem exportatorii singurele firme prospere din țară sunt în majoritate covîrșitoare cele din siajul actualei puteri politice, un dezavantaj enorm pentru opoziție. O altă observație importantă e aceea că datorită situației economice precare a firmelor românești și a consumului intern redus investițiile în publicitate s-au redus masiv, la jumătate din cît erau cu doar cinci ani în urmă. Ca urmare și a unor modificări de natură structurală care afectează mass media la nivel global din punctul de vedere al modelului de afaceri presa independentă din România, atît cît a mai rămas din ea, e în pragul colapsului. Și din păcate nu există nici perspective reale de îmbunătățire a situației nu doar pe termen scurt ci și dintr-o perspectivă mai îndelungată. Prin urmare vor rezista doar acele instituții media care vor fi finanțate prin influxuri financiare din exterior, veniturile pe care le pot genera ele însele fiind total insuficiente. Precum RTV care avînd în vedere contractele de achiziții publice de zeci de milioane de euro încasate doar în acest an, direct sau prin firme tampon, de patron nu are motive de îngrijorare. Aceste realități au determinat guvernul, foarte probabil cu largul concurs al primului ministru personal, să promoveze prevederi în legislația insolvenței menite să "curățe" terenul mass media autohton, pe cale economică, de practic toate structurile de presă "nealiniate". Unii vor spune că dracul nu e atît de negru, că există Internetul, blogurile și rețelele sociale. Însă segmente semnificative din populație rămîn în afara ariei de acoperire a acestora așa că e greu de presupus că ele singure ar putea contracara imensul dezechilibru din spațiul mass media tradițional. În plus, și în mediul online e nevoie de resurse.
Acesta este contextul în care se vor derula bătăliile politice în viitor, în particular în 2014. În dezbaterile publice se exprimă tot mai des predicția că nu va mai trece multă vreme pînă cînd alegătorii îi vor penaliza pe cei pe care i-au adus la putere, copleșitor, în 2012. Gafele în serie, declarațiile dezarticulate și uneori de-a dreptul iresponsabile ale premierului, valul de taxe suplimentare și în general imaginea de amatorism și de neputință generalizată a guvernului ar trebui să aibă efecte electorale majore. Probabil că și PDL, încurajat de cele 2-3 procente cîștigate în ultima perioadă, crede că nu trebuie să facă nimic altceva decît să aștepte să culeagă în viitor roadele acestei inevitabile erodări a USL.
Există însă destule motive să privim cu mult scepticism acest scenariu. Două sunt elementele majore care ne îndreaptă către acest tip de concluzie. Primul are legătură cu peisajul mediatic autohton, descris mai sus. E limpede că actuala putere nu poate opri erodarea sa electorală chiar și dacă va reuși să "curățe" terenul în materie de presă independentă. Poverile financiare suplimentare, promisiunile neonorate, vor avea impact. Însă poate face altceva, și pînă acum strategia pare să-i reușească din plin: să creeze impresia că nici ceilalți nu sunt mai buni, "toți sunt o apă și-un pămînt", toți fură și nu-și onorează promisiunile. Paradoxal, destui pedeliștii prezenți în spațiul public dau și ei, involuntar, o mînă de ajutor în această direcție plecînd capul defensiv, spășiți, ori de cîte ori se vorbește de tăierile salariale din trecut. În loc să spună că în acest fel guvernul Boc a salvat România dintr-un dezastru economic precum cel din Grecia iar ceea ce face acum USL pentru a ține cheltuielile sub control, punînd taxe suplimentare și tăind drastic investițiile, e o dovadă că toate soluțiile miraculoase de care vorbea în perioda de criză maximă erau doar niște fantezii fără acoperire. Probabil însă că dorința actualei conduceri PDL de a se delimita de guvernele Boc și Ungureanu sprijinite de Traian Băsescu e atît de mare încît nu sesizează capcana în care partidul intră singur la nivelul discursului public.
Din perspectiva puterii eroziunea electorală nu e neapărat gravă dacă voturile pierdute nu se îndreaptă în proporție masivă spre opoziție. Dacă o parte dintre cei care i-au ales în 2012 vor sta acasă în viitor, dezamăgiți, iar cei care nu îi simpatizează vor sta și ei din nou acasă, considerînd că nu există o alternativă viabilă (motive sunt destule, de la discursuri de tipul celui de mai sus pînă la incapacitatea de a coagula o opoziție unită) atunci pe ansamblu nu sunt motive majore de îngrijorare pentru membrii actualei puteri. Iar cinismul în creștere din societate, decuplarea generalizată de spațiul politic sunt factori care favorizează astfel de tendințe. În aceste condiții ceea ce va conta la urne va fi capacitatea de mobilizare a electoratului captiv. Iar în acest punct decisive vor fi resursele, al doilea element esențial care favorizează menținerea actualului avantaj electoral favorabil pe termen lung. Or, în contextul economic descris anterior, resursele financiare se află aproape în totalitate sub controlul puterii (singurul deranj real fiind un DNA și o justiție încă incomodă, inconvenient pe care liderii USL speră să-l remedieze din 2015 încolo). Adăugați și faptul că mai ales PSD controlează în chip copleșitor consilii județene, primării, direcții descentralizate, adică un aparat logistic formidabil prin comparație cu ceea ce are la dispoziție opoziția.
Resursele sunt adesea ignorate în calculele politice și electorale. Mulți analiști și gazetari sunt extrem de critici la adresa principalelor forțe din opoziție și a liderilor acestora. În parte justificat, mai ales dacă avem în vedere incapacitatea acestora de a coagula o opoziție unită. Însă, pe de altă parte, dacă ne referim la bătălia publică de imagine aici resursele contează enorm. Nu poți să-i ceri lui Mihai Răzvan Ungureanu să se lupte de la egal la egal cu puterea în condițiile în care nu are resurse suficiente nici măcar pentru a plăti o echipă decentă de comunicare. Politica nu se poate face doar cu entuziasm ci și cu bani. Nu degeaba se cheltuiesc sume uriașe în alegerile din Statele Unite sau din Europa. Așa că, în criză acută de resurse, într-un context dominat de o neîncredere care se extinde asupra întregii clase politice, opoziția care pe deasupra mai este și fragmentată are șanse mici să beneficieze în chip consistent de eroziunea electorală a actualei puteri. Consolidarea acestui status quo electoral este favorizată și de transferul accentuat de resurse și influență de la centru către teritoriu, fenomen accelerat în acest moment prin demersurile inițiate de Liviu Dragnea cu susținere masivă din partea baronilor locali. Rezultatul: va trebui să ne obișnuim să trăim încă multă vreme de acum încolo într-o Românie împărțită în feude politice dominate covîrșitor de PSD.
