"Barbarii din Est" și "barbarii din Vest"

Andrei Cornea 20.10.2015

De același autor

„Barbarii din Est“ par unora mai „simpatici“ decât „barbarii din Vest“, poate fiindcă datoria resimțită față de aceștia din urmă este incomparabil mai mare decât cea față de primii. Iar o datorie neplătită naște nu doar recunoștință sinceră, ci și resentiment și invidie.

 

Declarațiile, cel puțin imprudente, de săptămâna tre­cută ale lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, indică nu numai o rău-plasată complezență față de Rusia, dar vădesc și un an­ti­americanism de profunzime. Cred că ambele sen­ti­mente sunt reprezentative pentru o parte con­si­de­rabilă a opiniei publice vest-europene, inclusiv prin­tre oamenii politici, și poate că merită să ne în­tre­băm de ce. Probabil că explicații sunt destule – mai conjuncturale sau mai de durată –, dar iată fe­lul în care îmi explic eu aceste două sentimente opuse.

Pentru mentalitatea de profunzime vest-euro­pea­nă, America (Statele Unite) și Rusia sunt deo­po­tri­vă țări „barbare“: civilizații „tinere“ (considerând Rusia de la Petru I), „necizelate“. Eventual, pen­tru a vorbi în limbajul filosofiei germane, ele po­se­dă „Zivilisation“, dar nu și „Kultur“. America es­te fără tradiții în principiu, Rusia are drept tra­di­ție principală un „fond mongol“, așa cum nota când­va marchizul de Coustine. Tot ce au mai bun le vine ambelor din Europa, fiind în acest sens un fel de „colonii culturale“ europene. Dar, pu­nân­du-se la școala Europei, ele ar fi maimuțărit și de­format Europa. Ar fi ambele lipsite de tact, de mă­sură, de înțelepciune, obișnuite, în conformitate cu enormitatea matriciilor lor spațiale, să emită judecăți globale și să comită excese.

Totuși, „barbarii din Est“ par unora mai „sim­patici“ decât „barbarii din Vest“. De ce? Poate fi­indcă datoria resimțită față de aceștia din urmă es­te incomparabil mai mare decât cea față de primii. Iar o datorie neplătită naște nu doar recunoștință sinceră, ci și resentiment și invidie. Nu mă refer acum la datoria politică: Europa Occidentală sal­vată de America de trei ori într-un secol (de două ori de ocupația germană, o dată de o probabilă ocu­pație sovietică). Mă refer la datoria culturală acumulată de Europa (dar și de restul lumii) față de Statele Unite în deceniile postbelice.

Să privim în jur: aproape tot ceea ce constituie ci­vi­lizația timpurilor noastre, dar și o mare parte din ceea ce numim „cultura populară“ a epocii aces­teia este o realizare americană. Blugii cu care ne îmbrăcăm cu toții, bărbați și femei, tineri și vâr­stnici, sunt americani; la fel calculatoarele și lap­topurile la care scriem; la fel Internetul, care a schimbat din temelii în ultimele două decenii ci­vilizația mondială. Vrem să cumpărăm ceva? Mer­gem la supermarket. Vrem să mâncăm în oraș în grabă? Mergem la un fast-food. Vrem să co­mu­ni­căm oriunde și cu oricine? Utilizăm telefonul mo­bil; vrem să știm cum ajungem la o destinație, uti­li­zăm sistemul GPS. Toate invenții americane, imi­tate apoi și de alții. Vrem să vedem un film? 90% șanse să fie unul american. Ne e dor de o bâr­fă? Intrăm pe Facebook. Însuși ca­pi­ta­lismul contemporan este, în proporție covârșitoare, american (ceea ce-i în­fu­rie pe stângiștii de toate felurile), la fel ca și umilul pix cu pastă (și el o in­venție americană din timpul răz­bo­iu­lui). Dar există ceva chiar mai im­portant în americanizare.

Pentru întreaga lume globală con­tem­porană – de la Shanghai și până în In­dia și din Sao Paulo și până la St. Pe­tersburg – există o singură limbă uni­versală, vorbită mai bine sau mai rău în orice hotel, în orice aeroport, în ori­ce muzeu, la orice reuniune inter­na­țională, de la conferințele șefilor de sta­te și până la colocviile științifice hi­perspecializate: engleza americană. De la dominația latinei în Evul Mediu și, poate, a francezei în secolul al XVIII-lea, lumea nu a mai cunoscut așa ceva. Și încă extensia spațială atât a latinei, cât și a francezei era incomparabil mai redusă decât aceea, de azi, a englezei americane. Or, se știe, o limbă nu este nu­mai un mijloc de comunicare ne­u­tru, ci și un factor esențial de ci­vi­li­za­ție. Pe scurt, unicul vehicol lingvistic și civilizațional cu extensie globală, ne­concurat de nicio altă limbă, este lim­ba Americii. Este o limbă care, de alt­fel, prin caracterul elementar al mor­fo­logiei sale, simplitatea și precizia sin­taxei, ușurința compunerii, varietatea vo­cabularului germano-romanic, ba până și prin inexistența diacriticelor în scriere (atât de supărătoare când scrii SMS-uri), parcă a fost inventată pentru a fi limba globală.

Nimic asemănător în relația Europei cu Rusia: bineînțeles, Rusia a dat și dă mari scriitori sau oameni de știință, dar nu știu de niciun fapt major de ci­vilizație pe care Europa Occidentală să-l fi luat din Rusia în trecut sau în perioada contemporană. (Cât despre co­munismul de tip sovietic, cu el a avut de-a face Europa de Est și numai „fapt de civilizație“ nu ar putea fi nu­mit, ci mai curând o expresie a „bar­bariei mongole“.)

Pe de altă parte, Europa Occidentală în­săși, după cel de-al doilea război mon­dial, aproape că nu a mai inventat niciun artefact major de civilizație: ni­ciun stil de viață contemporan nu i se datorează și ea n-a făcut decât să imi­te America. Un singur lucru aș zice că a inventat Europa (dar sub umbrela mi­litară americană): acea structură politică delicată și indispensabilă pe care o numim Uniunea Europeană.

Pe scurt, față de „barbarii din Est“, eu­ro­penii se pot simți superiori și con­des­cendenți: au dat mult, li se da­to­rează mult și n-au primit nimic echi­valent. Față de „barbarii din Vest“, lucrurile stau însă diferit. Aceștia au stat în trecut cuminți la școala Eu­ro­pei. Dar de decenii ei plătesc înapoi cu asupră de măsură pentru ce au luat cândva. Nu înaintea Rusiei, ci înaintea Americii orgolioasa Europă trebuie să-și plece fruntea, să-și mărturisească neputințele și chiar sterilitatea ci­vi­li­zațională, care durează de decenii. În raport cu „barbarii din Vest“, „vechea Eu­ropă“ se simte alungată nu doar din poziția sa veche de superioritate po­litică, dar, mult mai rău chiar, din ce­ea ce încă își imagina că mai poate con­serva din superioritatea sa cul­tu­ra­lă și civilizațională. De aici – frustrare și ostilitate ascunse.

Eu­ropa: o regină detronată, de vreo 60 de ani imitând cu supușenie mai toate obiceiurile frumoase, dar și metehnele „uzurpatorului“! Cum să nu-l urască pe acesta? Dar nu se urăște astfel și pe sine?

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22