De același autor
Proiectul (sau "anteproiectul", cum l-a caracterizat secretarul de stat Dumitru Miron) de lege a invatamantului superior demonstreaza ca nu e suficient sa te afli la 17 ani de la caderea comunismului si sa intri in Uniunea Europeana pentru ca sa intelegi ce este Universitatea si sa poti, in consecinta, sa propui in mod intelept s-o reformezi. E posibil, in continuare, sa gandesti nu ca un universitar, ci ca un birocrat cu vechi state, abia reciclat. E posibil sa vezi in Universitate o fabrica de diplome si cam atat. In fine, e posibil sa vezi in profesori un neam dubios, cu pretentii prea mari, in cel mai bun caz, inutil si care se cere a fi supravegheat atent. Ma rog, trebuie pastrati, ca asa se cuvine, dar nu fara a fi pusi in banca lor! Toate acestea sunt, din pacate, nu numai posibile, dar, asa cum o arata proiectul, chiar posibilitati pe drumul spre actualizare.
Lucrul intr-adevar cel mai frapant in acest proiect este lipsa de incredere in universitari si in capacitatea universitatilor de a se autoadministra. Faptul ca se propune ca toate functiile executive (rectori, prorectori, decani, sefi de departament si catedra) sa fie desemnate prin concurs, si nu alese, ca acum, arata ca autorii proiectului nu inteleg nimic din ideea ca Universitatea a fost prin natura ei si trebuie sa ramana un spatiu liber si democratic. Se va spune ca prea adesea aceasta democratie a fost manipulata in folosul unor clici. Lucrul e perfect adevarat, dar cu acest argument am renunta la alegeri si pentru toate functiile din stat. E tipic pentru o mentalitate nonliberala a deduce din defectele de functionare ale democratiei si ale libertatii defectul democratiei si libertatii. De ce nu am organiza concurs pentru postul de presedinte, de prim-ministru ori chiar si pentru cel de sef al opozitiei? Putem sa cerem, in fond, de la Comisia Europeana sa ne trimita experti si evaluatori chiar si in aceste domenii. E ridicol? Ei bine, la fel de ridicol este si ce propune proiectul. Numai ca, dupa cum se spune, ridicolul nu ucide...
Apoi, concursurile pot fi si ele manipulate perfect si chiar mai lesne decat alegerile. Cinci oameni pot fi mai usor influentati intr-o directie sau o alta decat o suta sau doua sute - e un lucru pe care e greu sa-l contesti cu buna-credinta. Organisme democratice precum consiliile facultatilor vor fi desfiintate de facto, nemaifiind mentionate in noua lege. Dar, de fapt, suspectez ca asta se si doreste: nu pretinsa eficienta, ci controlul de sus.
O alta idee fixa a proiectului e eliminarea de facto a autonomiei universitare prin intermediul unui consiliu director format din sapte membri (trei numiti de senat, trei de minister, unul de sindicate). Totul sugereaza ca, prin intermediul acestui consiliu, statul (in cazul universitatilor de stat) va putea controla nu numai bugetar si administrativ, dar chiar ideologic si politic Universitatea. Autoritatea senatului, singurul corp ales pastrat de lege, e diminuata, de vreme ce este dublat de acest consiliu director, definit, la fel ca si senatul, ca organ deliberativ, dar care, spre deosebire de senat, il poate demite pe rector. Sub o astfel de guvernare, ideea ca Universitatea presupune libertatea de predare, de cercetare si de dezbatere va fi profund compromisa. Sub pretextul ca anumite discipline nu sunt rentabile, ele vor putea fi desfiintate, la presiunile consiliului director, care nici nu trebuie compus in mod necesar din universitari. O contabilitate marginita urmeaza sa defineasca ce este stiinta si ce nu in Universitate. Protestele din partea universitarilor se vor putea exprima slab, lipsite fiind de un cadru adecvat de dezbatere intern, ba chiar vor putea fi suprimate sub acuzatia - cum prevede proiectul - de a atenta la "bunul renume al universitatii si al invatamantului romanesc".
Pesemne ca frica de Universitate ca spatiu al libertatii dedicat cunoasterii i-a determinat pe autorii proiectului sa ii includa in "comunitatea universitara" nu numai pe profesori si studenti, dar si personalul TESA. Lucrul n-ar fi grav, daca legea ar face totusi referire la o "comunitate academica", formata numai din profesori si studenti, care sa fie responsabila pentru tot ceea ce tine de substanta Universitatii: crearea si transmiterea stiintei. Dar o astfel de sintagma - "comunitate academica" - nu exista, din pacate. Desigur, lumea ar sta in loc fara secretare; ea ar sta in loc si fara telefoniste: dar ce-ar fi daca secretarele si telefonistele ar decide cum sa mearga lumea?
Fata de studenti, proiectul se arata magnanim, in fapt populist: le permite sa-si treaca examenele de diploma si de masterat cu 5, si nu cu 6, ca acum. D-l Dumitru Miron sustine ca in felul acesta se vor unifica standardele si ca nimic nu opreste ca ele sa fie ridicate. Dar tocmai aici e neintelegerea. In actualul sistem neunificat studentul stie ca exigentele diplomei sunt, in principiu, mai mari decat ale restului examenelor. Tocmai diferenta respectiva este aici importanta, putand solicita ceva mai mult efort la final decat in tot cursul anilor de studiu, ceea ce, in ultima instanta, poate conferi mai multa valoare diplomei.
De fapt, ministerul incearca sa-i castige pe studenti de partea "reformei", asa cum, sub fosta guvernare, a cumparat tacerea profesorilor plini cu salarii extrem de mari in comparatie cu cele ale celorlalte cadre didactice. Divizarea comunitatii universitare - deja un fapt in multe locuri - se va accentua daca aceasta lege va intra in vigoare.
Mai rau, multi universitari vor evita sa aiba atitudini civice si politice publice, deoarece comisiile pentru promovarea la gradul de profesor vor fi numite prin ordin al ministrului, care este un om politic prin natura functiei. Cum sa am curajul sa-l critic pe ministru sau guvernul din care el face parte, atunci cand tocmai el va desemna comisia care urmeaza sa-mi acorde, sau nu, titlul de profesor? Si chiar daca ministrul se va comporta impecabil, nu creeaza aceasta dispozitie a legii atat posibilitatea autocenzurii, cat si nenumarate suspiciuni?
Nimeni nu poate contesta necesitatea unor reforme, asa cum nu se pot contesta neajunsurile actuale ale sistemului universitar romanesc - incepand cu numarul prea mare de universitati de stat si private nesemnificative si continuand cu impostura unor cadre, surprinsa deja in multe cazuri. Dar remediul risca sa ucida pacientul deja bolnav. Daca acest proiect ar intra in vigoare ca lege, Universitatea, ca spatiu al libertatii de predare si generare a stiintei, n-ar mai exista de jure: ce ar ramane ar fi un fel de supra-liceu specializat, bine controlat de autoritati, producator de conformisme in masa.
