Rusia vs. Europa. Bătălia memoriei istorice

Politica externă a Rusiei s-a definit și ca o alternativă la linia de politică externă occidentală.

Armand Gosu 25.10.2016
SHARE 3

 

După destrămarea în 1989 a blocului estic-socialist și colapsul Uniunii So­vietice în 1991, Rusia s-a văzut redusă la frontiera vestică din vremea lui Ivan cel Groaznic. Rezultatele a mai bine de patru secole de politică externă, războaie costisitoare și păci îndelung negociate au fost anulate, imperiul rus, ultimul imperiu colonial, de tip teritorial, dispărând la sfârșitul secolului XX. Spre deosebire de Austro-Ungaria și Imperiul Otoman, al căror sfârșit tragic a fost consemnat după primul război mondial, Rusia prin implantul bolșevic și-a prelungit viața cu peste 70 de ani.

 

Pri­mii ani de după des­trămarea Uniunii So­vietice au fost marcați de tentative, multe eșu­ate, de a construi o bază bilaterală să­nă­toasă în relațiile fos­te­lor republici sovietice - Estonia, Letonia, Li­tuania, Belarus, Ucrai­na, Republica Moldova - cu Rusia. Cu siguranță că procesul ar fi fost ușurat dacă vecinii vestici ai acestor foste republice sovietice - Po­lonia, România, Ungaria, Ceho­slo­va­cia, Bulgaria - ar fi parcurs mai de­vreme acest exercițiu de reconstrucție a unei relații sănătoase și ar fi oferit un model valid, de urmat.

 

Astfel, în 1992, în Europa Centrală și de Est, două categorii de state, prima compusă din fostele membre ale la­gă­rului socialist, CAER și Tratatul de la Varșovia, a doua din fostele republici so­vietice ce abia și-au câștigat in­de­pendența, odată cu colapsul URSS, au început să tatoneze noile paradigme de raporturi bilaterale cu Moscova. Cum unii și-au obținut dreptul de a decide în ce club vor să fie, euro-altantic sau estic, anulând aranjamentele postbelice, iar alții au obținut independența și nu se știe dacă și dreptul de a ieși din zona de influență a Rusiei, cu toții și-au construit noua identitate strategică în opoziție cu Rusia.

 

Cele mai la îndemână argumente pent­ru politicienii apăruți după 1990 în aceste țări au fost cele de ordin is­toric. Anii ’90 au consemnat o com­pe­tiție pentru cons­trui­rea noilor paradigme de istorie națională, în locul lăsat liber de ma­terialismul dialectic și istoric și de pro­pa­gan­da fratelui mare și bun, poporul sovietic. În reconstruirea iden­tității naționale a stat­e­lor de la Baltica la mă­rile Neagră și Adria­ti­ca, istoria a jucat un rol determinant. Pen­tru Ungaria, momentul fondator de­vi­ne Revoluția din 1956, pentru Ce­ho­slo­vacia (mai mult pentru cehi de­cât pentru slovaci, însă), Primăvara de la Praga - 1968, iar pentru polo­ne­zii mari iubitori de istorie, Pactul Mo­lo­tov-Ribbentrop, Insurecția de la Var­șovia (august - septembrie 1944), Pa­pa Ioan Paul al II-lea, Solidaritatea etc.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-gosu-2r.jpeg

Vladimir Putin în timpul discursului despre anexarea Crimeei în 2014.

 

La negocierea noilor tratate politice ale Rusiei cu foștii sateliți, di­plo­ma­țiile po­­loneză, maghiară, cehă au fost co­ple­și­te de presiunile politicienilor și opi­­ni­ei publice din țările respective pen­tru ca în tratate să se condamne in­ter­ven­țiile sovietice din 1956, din 1968 și al­te episoade de istorie re­cen­tă, pe care Budapesta, Praga, Varșo­via etc. se con­siderau îndreptățite să le menționeze măcar în preambulul do­­cumentului, ca un fel de com­pen­sa­ție morală pentru suferințele îndurate în regimul co­mu­nist impus de Stalin și URSS, în lipsa unei compensații ma­teriale. Semnarea unor astfel de tra­ta­te politice în cur­sul unor vizite ofi­cia­le era adesea însoțită de gesturi de bu­năvoință din partea Rusiei, preșe­din­te­le Elțîn aducând cu sine sute de mii sau chiar milioane de copii după do­cu­mente sovietice, din ar­hivele Mos­co­vei, care să lumineze eve­ni­men­tul res­pectiv. Țările Grupului de la Vișegrad, spre sfârșitul ultimului deceniu al secolului trecut, au depășit această etapă de recuperare a memoriei istorice și au început să construiască un fundament nou, solid, pentru o relație bilaterală cu Rusia, cooperarea economică și culturală fiind privilegiate.

 

La începutul anilor 2000, după con­su­marea unui nou val de extindere a NATO, pe fondul războiului global cu te­rorismul, o nouă generație de poli­ti­cieni în fostele republici sovietice, din rațiuni de politică internă cel mai adesea, pune sub semnul întrebării axio­mele cunoscute ale istoriei re­cen­te, iritând Kremlinul.

 

Răspunsul Moscovei nu s-a lăsat aș­tep­tat. Cauza imediată care l-a ge­ne­rat a fost campania președintelui por­tocaliu al Ucrainei, Iușcenko, de a în­cu­raja rescrierea istoriei Holo­do­mo­ru­lui, marea foamete din timpul coo­perativizării, căreia i-au căzut victimă milioane de țărani ucraineni, pre­zentată acum ca un genocid inițiat de Moscova. Cert este că la mijlocul primului deceniu al acestui mileniu, istoria recentă devine oficial câmp de bătălie între Moscova, pe de o parte, fostele republici sovietice și foștii sateliți din lagărul socialist, pe de altă parte. Se lucrează cu emoții, se prezintă tragedii umane, se fac filme documentare care produc lacrimi.

 

Ceea ce până mai ieri părea un adevăr imuabil este pus sub semnul în­tre­bării. Uniunea Sovietică este agresor sau victimă? A salvat și eliberat sau a ocupat și jefuit? Trebuie lăudată și re­compensată Rusia, succesoarea URSS, sau criticată și pusă să plătească dau­ne? Într-un fel se citește de la Mos­cova istoria recentă și în alt fel, ade­sea opus, de la Varșovia, Riga, Vilnius sau Kiev. Sau de la Budapesta, unde tocmai în aceste zile se comemorează 60 de ani de la Revoluție. În acest ul­tim caz, cu doar câteva zile în urmă, un controversat comentator rus, apro­piat de Kremlin, explica la tele­viziunea de stat din Rusia că revoluția maghiară de la 1956 a fost prima „re­voluție colorată“, organizată de ser­viciile secrete occidentale împotriva Moscovei. Ultima este, desigur, Euro-Maidanul de la Kiev.

 

Însă, abia după revenirea lui Putin la Kremlin, în 2012, istoria a devenit ar­ma principală la care Kremlinul face apel. Astfel, discursul lui Pu­tin de la anexarea Crimeei (18 mar­tie 2014) abun­dă de informație isto­ri­că, inter­pretată într-o cheie națio­na­listă. Dis­cur­surile ministrului rus de Externe, Lavrov, încep și se termină mai în­tot­deauna cu detalii din cărțile de is­to­rie, comparații, rememorări de figuri is­to­ri­ce din Pantheonul național rusesc. La fel și discursurile ministrului Apărării, Șoigu.

 

Pe lângă caracterul global, politica externă a Rusiei s-a definit și ca o alternativă la linia de politică ex­ternă occidentală. Dacă în secolele XVIII-XX argumentele pentru o po­ziție sau alta erau căutate în geografie sau ideologie, astăzi Kremlinul ex­pli­că abordarea Rusiei pe diferite dosare de politică internațională prin para­digma istoriografiei sovietice, mai ales a celei din epocile Stalin și Brejnev.

 

Acestea sunt „marile adevăruri“ învățate de elevul Putin și de membrii anturajului său de astăzi, în școala generală sau la facultate, sau, și mai probabil, pre­luate din filmele istorice sovietice care au setat mințile multor generații. Pen­tru Putin, în relația cu țările Eu­ropei Centrale și de Est, argumentele istorice au devenit elemente fun­da­mentale. Cel mai adesea ele stârnesc valuri de emoție în capitalele respec­tive, unde respectivele momente isto­rice sunt interpretate exact pe dos. Departe de a fi doar un pretext, ar­gumentul istoric  - în paradigma istoriografiei staliniste sau brejneviene - setează agenda de politică externă a Rusiei, adesea spre ului­rea diplomaților și experților occi­dentali, care nu mai pricep mare lu­cru.

Comentarii 3

bobi - 10-26-2016

Credea ca o sa scrieti si despe apararea pe care o face pupilul asta al dvs, Mihnea Motoc, ministrul al apararii, baiat cu facultate politica, nu? lui Gabriel Oprea si gradelor si gradatiilor sale obtinute ilegal!... of un baiat dulcea Mihnea Motoc asta, face show cu uniforme "combat" etc, dar nu nje prosteste!

Răspunde

Felix - 10-25-2016

Parerea mea: atat in statele "foste comuniste actuale NATO-EU" cat si in Rusia si satelitii sai domneste in populatie aceiasi confuzie: aceea ca dreptul international se bazeaza pe dreptul istoric. Asta este deopotriva fals (dreptul international se bazeaza pe tratatele internationale - pacta sunt servanda) car si contra-productiv: Romania Mare, Ungaria Mare, Serbia Mare, Bulgaria Mare, Ucraina Mare si Rusia Mare nu incap toate pe aceiasi harta, desi toate se "bazeaza" pe "dreptul istoric si de neam".

Răspunde

munteanu mircea "mongolul" - 10-25-2016

Argumentele istorice sunt desuete. In realitate, tarile foste comuniste, si posesiunile imperiului tarist -devenit comunist-, au incercat -in masura in care agentii rusi le-au permis- sa construiasca o realitate economica si militara viabila. Cum rusii erau -si sunt- inferiori Occidentului (si economic si militar) si au folosit pe scara extinsa mita, coruptia, jaful economiilor nationale, tarile respective s-au orientat spre UE/NATO. Probabil voiau sa lase tarile respective fara infrastructura economica pentru a le face dependente de economia lor. Dar altii au profitat. In plus, agentii lor trebuiau platiti cu ceva, iar ei nu aveau bani sau ii imparteau doar intre silovichi... Asa ca agentii din tarile foste comuniste au fost indemnati sa fure de la stat, ca vor fi acoperiti... In acest moment, vazind ca pierd definitiv fostele posesiuni sau tari satelit, rusii au trecut la masuri dure. Pe fondul unei foarte palide opozitii occidentale. Din cauza asta, rusii incearca sa creeze o noua ideologie, care sa poata reuni interesele tarilor in cauza. Ideologie ce se bazeaza pe condamnarea greselilor politice ale Occidentuluii. Si stinga occidentala parca intentionat exagereaza, pentru a le da apa la moara... De altfel, datele istorice sunt falsificate sau interpretate abuziv. Intr-o ideologie ridicola. (Dughinism.) Trebuie reliefat foarte clar ca Rusia a ratat reforma si nu doreste s-o mai reia. Si ca are intentia clara de a reface imperiul tarist. Sau chiar cel comunist. A devenit dintr-un partener al Occidentului in reforma mondiala, un opozant ce incearca sa ridice toate tarile sarace (in primul rand musulmane) impotriva SUA. Ba chiar tarile foste comuniste sunt controlate binisor de ei (vezi Ungaria... etc.). Ramine de vazut raspunsul Occidentului: renunta la planurile sale si ideologia sa, de dragul imperiului rus... sau trece peste el? Coabitarea nu este posibila si o stiu ambele parti. Singurul lucru care importa este ce metoda va alege Occidentul pentru a rapune noul balaur. Caci e clar ca nu va rezista. Singurul lucru in discutie e cat timp va fi viabil si cu pret va fi doborit. Ca va fi doborat, nimeni nu se indoieste.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22