De același autor
Simon Wiesenthal s-a nascut la 31 decembrie 1908, la Buczacz, in apropiere de Lvov, pe atunci in Imperiul Austro-Ungar. Dupa ce tatal sau a fost omorat in Primul Razboi Mondial, familia s-a mutat pentru cativa ani la Viena. Dupa razboi, a revenit la Buczacz, unde mama sa s-a recasatorit. La terminarea liceului, in 1928, tanarul Wiesenthal a fost respins de Institutul Politehnic din Lvov din cauza restrictiilor impuse la admiterea studentilor evrei, asa ca a trebuit sa mearga la Praga pentru studii universitare.
Cu o diploma de inginer-arhitect in buzunar, obtinuta de la Universitatea Tehnica din Praga, Simon Wiesenthal si-a deschis un mic birou de arhitectura la Lvov, in sudul Poloniei. A dus o viata banala intr-un oras locuit de o mare comunitate evreiasca. Polonia nu era o tara ferita de manifestari antisemite. Dar era mult mai sigura pentru evrei decat Germania, unde Hitler ajunsese de curand la putere. In 1936, la patru ani de la terminarea facultatii, Simon se casatoreste cu Cyla Mueller. Sunt anii cei mai fericiti din viata lui.
La 23 august 1939, Germania si URSS incheie un "pact de neagresiune" care prevedea impartirea Poloniei. Cateva zile mai tarziu, Hitler ataca Polonia. Stalin face acelasi lucru dupa aproape trei saptamani. Lvovul este ocupat de Armata Rosie. NKVD-ul (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne) instaureaza teroarea in oras. Micii negustori, proprietarii de ateliere si fabrici, in majoritate evrei, sunt arestati si trimisi in Siberia. Arestat de NKVD, tatal vitreg al lui Simon Wiesenthal a murit in inchisoare, iar fratele sau a fost impuscat de sovietici. Ca prin minune si-a salvat mama si sotia de la deportare mituind un comisar NKVD. Biroul de arhitectura i-a fost inchis. Pentru a-si intretine familia, Simon Wiesenthal a lucrat ca muncitor la o fabrica de paturi.
Supravietuitor al Holocaustului
In doar cateva zile de la declansarea atacului impotriva Uniunii Sovietice, trupele germane au ocupat Lvovul. Evreii au fost incolonati si trimisi in lagarele de munca fortata. Unii, nu putini, au fost pur si simplu impuscati de nemti. Simon Wiesenthal este salvat de la o executie sumara de un fost angajat de-al sau care se alaturase militiei ucrainene, infiintata de germani. In cele din urma a fost inchis in lagarul de la Janwska, in apropiere de Lvov.
La inceputul anului 1942, nazistii decid sa puna in practica "Solutia Finala" la "Problema evreiasca", adica masacrarea milioanelor de evrei din teritoriile ocupate de cel de-al Treilea Reich. In doar cateva luni, cea mai mare parte a rudelor lui Simon si Cyla Wiesenthal, 89 de persoane, au fost ucise. A obtinut acte false de la rezistenta poloneza pentru sotia sa, o blonda care putea sa treaca drept "ariana", si a organizat evadarea ei din lagar. Cyla Wiesenthal s-a ascuns timp de doi ani la Varsovia, pana in toamna lui 1944, sub numele de Irene Kowalska. Dupa mai multe tentative esuate, in octombrie 1943, Simon Wiesenthal a izbutit sa evadeze din lagarul de la Ostbahn. Dar in iunie 1944 a fost prins de nazisti si retrimis la Janwska. Ca prin minune scapa cu viata, fiind inclus in lotul de 34 de evrei supravietuitori, dintr-un total de 149.000 de prizonieri care, insotit de 200 de militari germani, a fost evacuat spre vest din cauza inaintarii Armatei Rosii. Simon Wiesenthal a trecut si prin lagarele de exterminare de la Buchenwald si Manthausen, in Austria superioara, de unde a fost eliberat de trupele americane la 5 mai 1945.
Vanator de nazisti
In toamna anului 1945, Simon Wiesenthal si-a regasit sotia, pe Cyla, si a inceput sa colaboreze cu armata americana adunand marturii despre atrocitatile comise de nazisti pentru War Crimes Section. A lucrat un timp si pentru contra-informatiile armatei americane si a condus, pana in 1947, Comitetul Central Evreiesc in zona de ocupatie americana din Austria. Informatiile pe care le-a adunat au fost folosite la judecarea criminalilor de razboi.
In 1947 a incetat colaborarea cu administratia militara americana si a deschis, impreuna cu alti 30 de voluntari, un Centru de Documentare Istorica Evreiasca la Linz, in orasul in care Hitler si-a petrecut copilaria. Demersul lui era cu totul indreptatit. In ciuda succeselor incontestabile ale Tribunalului de la N�rnberg, mai multi criminali nazisti notorii, precum dr. Josef Mengele, nu au fost prinsi si judecati. Insa izbucnirea Razboiului Rece a indepartat de pe agenda politica acest subiect. Dezamagit si lipsit de orice sprijin, Wiesenthal a fost obligat sa inchida in 1954 centrul de la Linz si sa predea dosarele, la care lucrase aproape un deceniu, arhivei Yad Vashem din Israel. Cu o singura exceptie: dosarul lui Adolf Eichmann, seful Sectiei Evreiesti a Gestapoului si arhitect al "Solutiei Finale", a carei punere in practica a supervizat-o. Cu doar cateva luni inainte de inchiderea centrului, Wiesenthal primise informatia ca Eichmann s-ar ascunde in Argentina. Informatia a fost contrazisa de FBI care a pretins ca Eichmann ar fi fost vazut la Damasc, in Siria. Cinci ani mai tarziu, agentii israelieni l-au capturat pe Eichmann la Buenos Aires, unde se ascundea sub numele de Ricardo Klement, si l-au transferat in Israel unde a fost judecat, condamnat la moarte si executat la 31 mai 1961.
Incurajat de capturarea lui Eichmann, Wiesenthal a reinfiintat la Viena Centrul de Documentare Evreiasca. Intr-un apartament de trei camere din capitala Austriei, patru oameni, printre care si Wiesenthal, au adunat, timp de aproape patru decenii, informatii privind 90.000 de persoane despre care exista indicii ca au participat la punerea in practica a Holocaustului. Staff-ul de la Viena nu a alergat pe teren dupa nazisti. El s-a ocupat de analizarea informatiilor, pregatind dosarele care au fost inaintate instantelor de judecata. Centrul de documentare a fost ajutat de colegi si simpatizanti, precum si de asociatiile veteranilor de razboi. Centrul a contribuit in mod decisiv la aducerea in fata instantei a peste o mie de nazisti acuzati de crime de razboi.
Primul mare succes a fost identificarea in 1963 a ofiterului Gestapo care a arestat-o pe Anne Frank, tanara de 14 ani, care supravietuise timp de doi ani intr-un pod din Amsterdam si care a fost trimisa la moarte, intr-un lagar de exterminare. Trei ani mai tarziu, 16 ofiteri SS, dintre care 9 au fost descoperiti de Wiesenthal, au fost adusi in fata unui tribunal din Stuttgart acuzati de exterminarea evreilor din Lvov. In 1967, Wiesenthal a dat de urma lui Franz Stangl, comandantul lagarelor de la Treblinka si Sobibor, care se ascundea in Brazilia. Stangl a fost extradat in Germania unde a fost judecat si condamnat la inchisoare pe viata. In acelasi an a descoperit-o la New York pe Hermine Ryan, cea care, la Majdanek, a trimis la moarte cateva sute de copii. Si ea a fost extradata in Germania, unde a fost judecata si condamnata la inchisoare pe viata. Activitatea Centrului de Documentare a starnit mania cercurilor neonaziste, care nu s-au mai limitat la obisnuitele scrisori de amenintare, ci au trecut la actiuni violente, cum a fost cea din iunie 1982, cand au pus o bomba in fata apartamentului sotilor Wiesenthal. Peter Lingens, autorul cartii Justice Not Vengeace, crede ca Simon Wiesenthal si-a dedicat viata vanatorii de nazisti pentru ca altfel nu si-ar fi putut justifica supravietuirea. Cand in jurul lui au fost ucisi sute de mii si milioane de evrei, el a scapat cu viata. Tocmai spre a da un sens supravietuirii sale, spune Peter Lingens, Wiesenthal a cautat dreptate si nu razbunare pentru milioanele de victime ale Holocaustului. Iar dreptatea, crede cu tarie Wiesenthal, nu poate fi facuta decat de catre justitie, potrivit legilor.
Wiesenthal, cel mai cunoscut "vanator de nazisti", a devenit personaj de legenda. Numele sau a fost imprumutat de muzeele Holocaustului si Tolerantei din Los Angeles. Tot la Los Angeles s-a infiintat in 1979 si Centrul "Simon Wiesenthal". Numele Wiesenthal este cel mai adesea mentionat atunci cand se vorbeste de "americanizarea Holocaustului". De curand, mitul Wiesenthal s-a intors chiar impotriva lui Simon Wiesenthal.
La cei aproape 95 de ani ai sai, Simon Wiesenthal si-a anuntat retragerea din activitate. El declara, acum cateva luni, unui saptamanal austriac: "I-am gasit pe toti criminalii de razboi pe care i-am cautat si le-am supravietuit tuturor. Daca mai sunt cativa pe care nu i-am cautat, ei sunt acum prea batrani si neputinciosi pentru a mai fi judecati".
Vanatoarea continua
Afirmatia lui a fost imediat contrazisa de Efraim Zuroff, directorul filialei din Israel a Centrului "Simon Wiesenthal". Dr. Zuroff este convins ca mai sunt in viata suficient de multi criminali de razboi care sa merite atentia justitiei. Argumentele lui sunt extrase chiar din cel mai recent raport al Centrului "Wiesenthal": doar in ultimul an au fost pronuntate sase condamnari si au fost demarate inca 182 de noi investigatii. Efraim Zuroff ii arunca manusa lui Simon Wiesenthal, amintindu-i ca raportul anual al Centrului "Wiesenthal" singularizeaza tocmai Austria, care ar fi facut prea putin in ultimii ani pentru a-i aduce in fata justitiei pe criminalii de razboi. Pentru a suplini lipsa de activitate a lui Wiesenthal la Viena, Efraim Zuroff a inmanat la 14 august ambasadorului Austriei in Israel, dr. Kurt Hengl, o lista cu 47 de nume de suspecti de crime de razboi, precum si o lista cu batalioanele politiei naziste - din care au facut parte numerosi austrieci - care au jucat un rol important in uciderea evreilor in Europa de Est.
Efraim Zuroff coordoneaza programul "Operatiunea ultima sansa", initiat anul trecut de Centrul "Simon Wiesenthal" din Los Angeles si Fundatia "Targum Shlishi" din Miami, care isi propune trimiterea in fata instantei si pedepsirea celor care se fac vinovati de crime de razboi. La un an de la inceperea programului a fost dat publicitatii numarul suspectilor de crime de razboi: 241, din care 184 in Lituania, 38 in Letonia, 13 in Ucraina si 6 in Estonia. In acest an programul "Operatiunea ultima sansa" a fost extins la alte trei tari: Austria, Polonia si Romania.
