De același autor
Sondajul are probleme mari de credibilitate și nu doar pentru că firma e deținută de Maricel Păcurariu, cel care a transformat Realitatea TV într-o oficină de propagandă anti-UE și anti-Occident, la concurență cu Antena3 și România TV. Mai mulți au observat probleme în metodologia studiului, iar cei care urmăresc politica în mod constant știu că salturi majore pe termen scurt (AUR era creditat în jur de 20% în luna iulie) sunt puțin probabile.
De altfel, PSD, marele pierzător în acest așa-zis sondaj (de la 29% la 25%), a ieșit imediat cu un alt sondaj care arată partidul la 32%, semn că bătălia electorală a intrat deja în faza pe sondaje. Miza e simplă – majoritatea partidelor vrea să proiecteze un sprijin public mai mare decât cel real, considerând că susținătorii vor fi motivați să și participe la alegeri. În alegeri câștigă partidul care are alegători mai motivați, nu neapărat cel care are mai mulți susținători (diferența între intenție la vot și vot efectiv).
Oricare ar fi cifrele reale, cu marjă de eroare cu tot, faptul rămâne că AUR are în jur de 20%, situație deja periculoasă, deși nu neîntâlnită. Paralela cu anul 2000 este frecventă – PRM a câștigat atunci ~20% din voturile pentru Parlament, ajungând la 25% din mandate, iar în turul doi al prezidențialelor am avut de ales între Ion Iliescu și Vadim Tudor.
Despre motivele pentru care AUR este o idee proastă, s-a mai scris și se va mai scrie, cel puțin până va fi interzis, dacă vor ajunge la guvernare. Dacă vi se pare o ipoteză exagerată, n-ați urmărit discursurile și apelurile repetate la disciplină și autoritate.
În rezumat, problemele partidelor suveraniste ar fi: (1) Globalizarea este deja un fapt, iar unele probleme (pandemii, migrație, schimbări climatice) nu se pot gestiona la nivel național.
(2) Să punem „patrioți” în funcții nu este o soluție pentru nimic. Cum tot le place suveraniștilor apelul la trecut, propun exemplul lui Carol I, un alogen devenit unul dintre cei mai apreciați „români” din istorie.
(3) Pretind că luptă pentru libertatea și drepturile cetățenilor, când de fapt sunt interesați doar să se impună ce trebuie.
(4) Pentru că nu au soluții (vezi 1 și 2), respectiv pentru că trebuie să-și mascheze intențiile (vezi 3), îmbrățișează și răspândesc dezinformare, în special teorii conspiraționale. Pandemia și schimbările climatice nu există, sunt doar manipulări ale ocultei. Astfel, suveraniștii nu trebuie să abordeze aceste probleme reale, ci se pot ocupa de „lupta cu oculta”, prin ce fac mai bine – însăilat de povești. Suveraniștii cred că problemele României se datorează numai străinilor (atât cei din țară, cât și UE/SUA în totalitate), așadar, să pună în funcții „români adevărați” este pentru ei soluția perfectă, o propunere complet ridicolă pentru orice persoană rațională.
Nici alte țări nu stau neapărat mai bine. Germania are o problemă majoră cu AfD, partidul de extremă dreaptă apărut în 2013. AfD a scăzut în 2021 față de 2017, părând că va urma o traiectorie descendentă, însă este în creștere de atunci, ajungând în sondajele actuale chiar spre 21%. Recent, AfD a câștigat alegerile locale în orașul Sonneberg, cu 52,8% din voturi. Sonneberg este un oraș din estul Germaniei, fosta RDG, o zonă care, post 1991, a rămas cu probleme legate de oportunități și calitatea vieții, pe fondul unor nostalgii pentru vremurile de demult, totul amplificând tentația spre politicieni populiști care oferă soluții simple și rapide.
AfD este chiar un partid mai radical decât AUR, copiind parcă linie cu linie temele MAGA, adaptându-le la mediul german și amplificându-le. Pe scurt, AfD crede că avem probleme economice din cauza imigranților și homosexualilor, neagă complet realitatea schimbărilor climatice, răspândesc teorii anti-vaccin și visează la o Uniune Europeană limitată la un rol de piață unică, dacă nu chiar la disoluția completă a acesteia sau măcar la un DExit.
Serviciile de informații germane au afirmat recent că AfD a devenit mai extremist și mai antidemocratic, marginalizând moderații din partid. Unii lideri ai partidului îmbrățișează teorii conspiraționale cu fundament rasist precum „marea înlocuire”, care susține că elitele politice aduc migranți de culoare pentru a înlocui rasa albă din Europa. Alții folosesc mesaje ce amintesc de propaganda nazistă sau chiar încearcă să minimizeze istoria nazistă. Un tribunal din Köln a decis în 2022 că mișcarea (AfD) exprimă mesaje xenofobe instigatoare ce ilustrează un total dispreț pentru drepturile omului.
În zona lor de glob, americanii au o problemă similară cu Partidul Republican, dominat de mișcarea MAGA. Începutul competiției pentru desemnarea candidatului republican la președinție arată un spectacol trist, cu personaje care mai de care mai excentrice, preocupate pe de o parte să-l emuleze pe Donald Trump și pe de altă parte să facă suficientă echilibristică în a se feri să-l atace direct, ca să evite atacurile tipice din partea acestuia.
Majoritatea declară că nu există încălzire globală/schimbări climatice și se focalizează pe teme din războiul cultural – rasismul, comunitatea LGBT, avortul, importanța religiei – întotdeauna de partea fundamentalismului de inspirație creștină.
Mike Pence este deja cunoscut, fost vicepreședinte în mandatul Trump, unul dintre liderii pe care insurecționiștii din 6 ianuarie voiau să-i lichideze. Cu toate astea, Pence nu reușește încă să se delimiteze suficient de fostul lider.
Ron DeSantis, guvernatorul Floridei, a fost o perioadă apreciat ca alternativă la Trump, până ce campania sa a început să se scufunde. DeSantis este cel mai activ în războiul cultural, fiind cunoscut pentru mutarea (ilegală) a unor migranți, ca artizanul unor legi împotriva comunității LGBT și prin încercările – momentan fără mare succes – de a forța compania Disney să fie mai puțin woke.
Tim Scott se declară afectat de evenimentele din 6 ianuarie, crede că fostul președinte are „culpabilitate”, dar nu și „responsabilitate”. Unii comentatori afirmă că Scott vizează mai degrabă un post de vicepreședinte într-un nou mandat Trump.
Vivek Ramaswamy este noul copil minune MAGA, un „rapper libertarian de Harvard”. Ramaswamy este arhetipul descendenților din imigranți care urăsc imigrația, se arată drept adept al multor teorii conspiraționale, vorbește mult, se contrazice frecvent și are impresia că e cool să facă rap în campania electorală (sau să încerce). Printre ideile sale inovatoare se numără și cea în care tinerii sub 25 de ani să nu poată vota decât dacă trec un test de educație civică.
Singurii „moderați” sunt Chris Cristie (fost guvernator în New Jersy) și Nikki Haley (fostă guvernatoare în South Carolina). Cristie este singurul care vorbește deschis împotriva lui Trump: l-a criticat în repetate rânduri, insistând că alegerile din 2020 au fost corecte și Trump a pierdut. Haley l-a criticat pe Trump în 2016, dar s-a aliniat în spatele lui după ce acesta a câștigat. Astăzi, încearcă cu toate puterile să evite subiectul Trump, mutând atenția pe alte subiecte precum inflația, dar folosește și temele din războiul cultural când pare benefic. Întrebată despre marea minciună a fraudei electorale din 2020, a evitat un răspuns direct, spunând doar că acceptă rezultatele alegerilor, dar că în statul ei au fost „probleme” cu votul, apoi insistând că ea se preocupă de „problemele reale” ale cetățenilor.
Între timp, Trump face ce știe mai bine: se victimizează și întreține panica falsă față de „inamicul adevărat” – presa și globaliștii, care mai nou atacă cetățenii americani prin faptul că îndrăznesc să-l investigheze. (Să ne amintim că nu e nimic nou sau ciudat în investigarea sau chiar condamnarea liderilor politici, numind aici pe Adrian Năstase, dar și pe francezii Chirac și Sarkozy.)
Pe de altă parte, Trump își continuă planul de a acapara cât mai multă putere (în speranța unui nou mandat), planificând nu doar grațieri pe bandă rulantă (inclusiv pentru el însuși), ci și mutarea unor agenții federale sub tutela președintelui și modificarea unor regulamente care să-i dea posibilitatea să concedieze funcționarii care i s-ar opune (a se vedea toată marota statului paralel – deep state).
Toate aceste mișcări sunt făcute dintr-o perspectivă orientată înăuntru, o poziție izolaționistă, autarhică. „America First” nu e compatibilă cu „visul american”, cu acel citat de pe Statuia Libertății – „dați-mi-i mie pe cei obosiți, pe cei săraci, masele înghesuite ce tânjesc să respire libere”. Dar „America First” înseamnă și Germany First, France First etc., într-o cacofonie concurențială ce nu poate favoriza decât regimurile autoritarianiste precum China sau Rusia.
Extrapolând „visul american”, putem vorbi de un „vis occidental” al societăților deschise, democrații liberale conduse pe principiul rule of law (adaptat în România sub sintagma „stat de drept”). Astfel, noile mișcări din Vest sunt ele însele antioccidentale: după cum observa o cunoștință pe Facebook, în mod ironic România se încadrează în tendințele vestice – nimic nu este astăzi mai occidental decât antioccidentalismul.
Diferența principală? Statele vestice au instituții puternice și o economie care va rezista unor șocuri politice temporare. Pe termen lung, mă declar optimist – în cele din urmă, o guvernare AUR în România ar fi un complet dezastru, un dumpster fire care va lecui electoratul o perioadă de astfel de experimente. Întrebarea este cât rău va cauza o asemenea perioadă, cât de mult vor fi afectate instituțiile, economia, democrația în sine. Răspunsul, sunt convins, este unul pe care nu vrem să-l aflăm. //
