Vocea oilor

Puterea toxică a unui sistem dominator și bazat pe valori îndoielnice este tot aici, printre noi, și ea își scoate capul, la fel de înspăimântătoare, mereu.

Corina Suteu 15.11.2022

De același autor

Am găsit, pe site-ul Forum Apulum, acest fragment despre Cornel Chiriac: „Emisiunea «Metronom», cu o audiență foarte mare, a fost interzisă de cenzura comunistă după 1968, când Cehoslovacia a fost invadată de către trupele Pactului de la Varșovia. Cornel Chiriac reușise să strecoare pe sub verificarea cenzorului de serviciu un cântec al lui Mircea Florian «Vocea oilor», care era un protest voalat la adresa intervenției împotriva Primăverii de la Praga, iar apoi a difuzat melodia „Back in USSR” a trupei Beatles. Chiriac a fost și cel care a descoperit și promovat trupa Phoenix, iar în 1969 reușește să îi aducă la Festivalul «Cerbul de aur» de la Brașov, dar când nu trec de cenzura comunistă și după eforturi de a-i aduce pe scenă, ca protest, Cornel Chiriac s-a închis în camera sa de hotel și a dat foc la draperii. Personalul hotelului și pompierii au spart ușa pentru a stinge incendiul, iar Chiriac a dispărut în învălmășeală, având la el doar benzile cu melodiile Phoenix”.

Căutasem informația de mai sus după ce am văzut filmul „Metronom” al lui Alexandru Belc și mi-am amintit, fără vreo legătură aparentă precisă, de titlul primului lungmetraj al lui Cristian Mungiu, „Occident”. Poate că fiindcă ceea ce m-a tulburat cel mai tare după vizionare a fost, pe de o parte, amintirea acelei aspirații către un occident imaginar, idealizat și abstract pentru noi, tinerii liceeni ai anilor 1970-1980. Pe de altă parte, sentimentul că scena extrem de brutală dintre securist și tânărul care dorea să își sune mama ca să îi spună unde e sau cea dintre tatăl (interpretat de Mihai Călin) care își convinge fiica (Mara Bugarin) să „coopereze cu autoritățile”, sau cea dintre securistul-șef (Vlad Ivanov) și fata speriată și vulnerabilă nu mi s-a părut, așa cum am vrea să credem, scenă a trecutului. 

Puterea toxică a unui sistem dominator și bazat pe valori îndoielnice este tot aici, printre noi, și ea își scoate capul, la fel de înspăimântătoare, mereu. Atunci când dosarele mineriadei nu se mai sfârșesc din a fi judecate, atunci când demonstrațiile de felul celei din 10 august nu și-au găsit o rezolvare transparentă pentru abuzurile față de cetățeni sau atunci când nenumăratele situații în care sunt demascate corupția și  violența structurilor de ordine sau a mafiilor de tot felul rămân nerezolvate, chiar dacă inundă mass-media, tot despre aceste relații de putere dominatoare și malefică este vorba.

Întrebarea pe care mi-am pus-o repetat, după ce am văzut filmul, este: oare unde se află, acum, metronomul nostru, cu al său Cornel Chiriac cu tot? Care este insula pe care evadăm din societatea de azi, în care traficul, cămătăria, necinstea și lipsa de repere s-au generalizat sub genericul etern tinerei democrații în care viețuim, intelectualitatea este marginalizată sau se auto-marginalizează și societatea civilă nu are forța și masa critică necesară să îndrepte tot mai marea strâmbătate - iertat fie-mi barbarismul –, a clasei politice. 

Ce s-a întâmplat, în primul rând, cu aspirația aceea organică înspre Occident, mai bine spus, către valorile democratice pe care acesta le reprezintă? Ei bine, ea, această aspirație, a luat o cale cu mult mai pragmatică. Idealismului acelei noțiuni lipsite de concret în anii comunismului i-a luat locul o cunoaștere mai bine ancorată în realitatea prozaică de azi. Occidentul poate fi trăit doar acolo, la el acasă. De aceea tinerii (și nu numai ei) pleacă în număr foarte mare și fără să se mai uite înapoi. În România, între timp, valorile pe care Vestul le respectă și le protejează au fost și sunt sacrificate de o tranziție postcomunistă extrem de lungă și de haotică, de reinstalarea solidă la putere a unor grupări direct moștenitoare ale mecanismelor și mentalităților sociale și politice desenate de regimul ceaușist - și poate că nu doar de el - într-o țară încă tributară comportamentelor adânc feudale.

La fel ca în filmul lui Belc, și azi poveștile de dragoste ale adolescenților și tinerilor se petrec pe un fundal istoric grav, îngrijorător și volatil - dar cine dintre proaspăt majorii sau noii corporatiști ai României dă cu adevărat vreo importanță acestui lucru, în afara unor grupuri insulare care, oricum (din păcate), nu comunică prea mult între ele. La fel ca în Metronom, traficul de influență între stat și cetățeanul aparent liber și aflat în deplinele sale drepturi, complicitățile care folosesc familia ca „punct slab” al negocierii și al șantajului domnesc atotputernice.

De istorie se ocupă alții. 

În fine, chiar dacă nu în ultimul rând, în Metronom îi putem înțelege, până la urmă, pe fiecare. Pe părinții care sunt gata de compromisuri morale, pe fata care nu dorește răul familiei, pe tinerii care vor să se distreze și să facă gestul - pentru ei, în fond, pur teribilist, fiindcă nu îi evaluează potențialele consecințe - de a trimite scrisoarea către Cornel Chiriac. Pe cel care trădează ca să poată pleca în Occident, pe tânăra care îl iubește în continuare, orice ar fi făcut…

Cultura relațională a societății noastre este, și azi, aceeași. Ne-o spun filme ca Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu), Bacalaureat (Cristian Mungiu), Boogie (Radu Muntean), Polițist, adjectiv (Corneliu Porumboiu), Crulic (Anca Damian) sau Miracol (George Bogdan Apetri).   

Trădările și compromisurile mici care duc la trădări și compromisuri mai mari, apoi la resemnare, la acceptarea răului, la supraviețuirea cu el, salvând ce se mai poate salva din vecinătatea imediată. Familia rămâne familie și trebuie apărată, uneori în detrimentul principiilor, funcțiile importante în aparatul de ordine sau în orice structură influentă a statului determină, de fapt, „valoarea” indivizilor… etc. 

„Vocea oilor”, bucata muzicală care a declanșat decizia înlăturării emisiunii atât de iubite a lui Cornel Chiriac, povestește cum cinci lupi mici și unul mai mare au atacat o stână. 

Lupii sunt tot acolo.

În lumea anilor 1970, liniștită și pașnică în aparență, zugrăvită de regizor cu o simplitate total lipsită de ostentație tezistă și acompaniată aluziv de muzica lui Mircea Florian, se oglindește realitatea anului 2022: cea postcomunistă, postpandemică, marcată de războiul din Ucraina, dar la fel de tranzacțională, la fel de traversată pe dedesubt de ape mlăștinoase și insalubre moral. Alexandru Belc face portretul psihologiei unei societăți, nu al trecutului. El formulează, simplu și precis, cauzele nevindecării noastre.

„Aici totul e aproximativ”, mi-a exclamat azi, extrem de just, un alt foarte talentat regizor de film. 

Să ne uităm cu atenție în jur: cine ar fi capabil, azi, să dea foc la perdele într-un hotel, ca să creeze suficient haos și să fugă într-un loc de unde putea transmite semnalele deschiderii către bine, prin muzică. Mai ales, cine să facă asta înfuriindu-se pentru că un grup muzical, unic și extrem de valoros, precum Phoenix, nu e acceptat de putere pe scena oficială a țării. Mă tem că e nevoie ca fiecare dintre noi să îi regăsim - în noi - pe Cornel Chiriac și curajul său, pe cât de irațional, pe atât de esențial pentru salvarea noastră spirituală.

Vocea oilor ne stă, surprinzător, la îndemână. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22