De același autor
Propunerile de modificare a legilor justiției publicate săptămâna trecută de Ministerul Justiției conțin numeroase elemente tehnice legate de organizarea sistemului judiciar care pot fi considerate „neutre“ din punct de vedere politic. Ele au figurat într-o formă mai mult sau mai puțin similară într-un proiect propus de minister spre dezbatere încă de anul trecut, în mandatul Ralucăi Prună, ceea ce i-a oferit ministrului Tudorel Toader un alibi pentru a pretinde, încă din expunerea de motive, că legea s-a aflat în dezbatere publică timp de aproape un an. Este o dezinformare, pentru că modificările cu cel mai mare impact pentru sistemul de justiție și cu cea mai mare încărcătură politică nu au fost cunoscute până joia trecută și nu s-au aflat până atunci nicio secundă în dezbatere publică. Această disimulare are însă drept scop să ascundă implicațiile politice masive ale legii pe care majoritatea PSD/ALDE dorește să o adopte, o lege care va schimba în mod brutal, din temelii, arhitectura constituțională a României.
Stăpânul inelelor în justiție
Potrivit judecatorului Cristi Danileț, prin această lege, ministrul Justiției „devine cel mai puternic om din sistem“. Cum face asta? În mai mulți pași, bine gândiți:
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader
Pasul 1. Ministrul numește, ministrul revocă. Tehnic, decizia finală în numirea și revocarea procurorilor revine CSM, dar practic puterea reală se află în mâinile ministrului Justiției. Ministrul propune întreaga structură de conducere a parchetelor: procurorul general, procurorii șefi de la DNA și DIICOT, prim-adjuncții acestora și șefii de secție, iar Secția de Procurori a CSM - din care face parte și ministrul - decide. În plus, CSM nu poate respinge decât o singură dată, motivat, după care, cel mai probabil, ministrul numește automat pe cine dorește, avizul pozitiv al CSM devenind astfel obligatoriu.
Mai mult, întreaga procedură îl are în centru pe ministru, nu CSM. Astfel, înainte ca ministrul să vină cu minimum două propuneri în fața CSM, candidații la funcțiile de conducere din parchete trebuie să se prezinte la un interviu în fața ministrului pentru o evaluare prealabilă, ceea ce reprezintă încă o dovadă că greutatea procesului atârnă în buzunarul ministrului, în vreme ce rolul CSM este redus la formalizarea unei decizii.
Separația puterilor, anulată |
---|
În motivare, Toader justifică subordonarea Inspecției Judiciare drept „măsură menită să asigure aplicarea principiului echilibrului puterilor în stat și controlului reciproc al acestora“. În realitate, ministrul Justiției prin posibilitatea intervenției indirecte în soluțiile magistraților anulează echilibrul puterilor, întreaga putere în stat fiind astfel asumată de liderii politici cu încălcarea Constituției. |
Nici măcar unul dintre specialiștii în drept consultați nu s-a arătat dispus să admită că așa-zisa mutare a deciziei de numire a procurorilor șefi de la președinte la CSM reprezintă cu adevărat o sporire a puterii CSM, ci că ea maschează prost asumarea acestui rol de către ministrul Justiției. Procedura revocării este oarecum simetrică și lasă puterea tot la ministru, care este cel care propune CSM revocarea din funcție.
Pasul 2. Ministrul decide tot în parchete. Proiectul afirmă în mod răspicat că „Ministerul Public își exercită activitatea sub autoritatea ministrului Justiției“, fără cea mai mică referire la independența acestuia. Asta pentru că această independență nu va mai exista. Deja din momentul în care ministrul propune sau chiar ajunge să numească direct întreaga structură de conducere din parchete, iar CSM este legat de mâini după primul refuz, niciun procuror șef nu va mai putea conta pe o echipă cu care să lucreze, ceea ce reprezintă o bună modalitate de a ține sub control o instituție.
Proiectul merge însă mai departe și deschide calea posibilității unei intervenții indirecte a ministrului în dosarele lucrate de procuror. Astfel, se prevede că „soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior ca fiind nelegale sau netemeinice“. Până acum exista o prevedere care permitea șefilor de secții să infirme o decizie de netrimitere în instanță sau de clasare a unui dosar doar pe temeiuri de nelegalitate, nu şi de netemeinicie. Altfel spus, nu se putea intra pe fondul dosarului, ceea ce de acum înainte va fi posibil. Modificarea pune sub semnul întrebării independența procurorilor și ar putea avea un impact în dosarele de mare corupție din rândul politicienilor, dacă ne gândim că unii dintre acești șefi din parchete ar putea fi numiți direct de ministru.
Reacții critice dure |
---|
În fața asaltului la independența justiției, Comisia Europeană și partenerii americani au reacționat cu fermitate și îngrijorare. Răspunsul majorității PSD-ALDE a constat în afirmarea dreptului de a pune proiectul în dezbaterea parlamentului, echivalând cu o sfidare a prietenilor occidentali. Orice trecere prin parlament a acestui proiect garantează o lege mult mai rea decât cea propusă de Toader. |
Mai mult, un alineat mai jos aflăm că, de-acum înainte, „Ministrul Justiției poate să (...) dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității“ procurorului general al PÎCCJ sau procurorilor șefi ai DNA și DIICOT. Dacă prin „îndrumări scrise“ înțelegem ordine obligatorii, atunci, în virtutea logicii subordonării ierarhice față de ministru introdusă indirect de această lege, ingerințele în activitatea parchetelor au cale liberă.
Pasul 3. Poliția Justiției. În cazul în care procurorii, dar și judecătorii manifestă vreo formă de independență în raport cu autoritatea ministrului, acesta și-a asigurat o armă indestructibilă: Inspecția Judiciară.
Sabia Inspecției Judiciare
Trecerea Inspecției Judiciare din subordinea CSM în subordinea ministrului Justiției a stârnit cele mai multe controverse în rândurile magistraților. Nici măcar UNJR, asociație de magistrați apropiată de putere, care a salutat toate măsurile anti-procurori din lege, nu este de acord cu această prevedere. Potrivit proiectului, inspectorul șef și inspectorul șef adjunct sunt numiți de ministru în urma unui concurs organizat de Ministerul Justiției în baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului. Inspectorii judiciari pot cere absolut orice documente și informații doresc „în vederea cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuții“ despre procurori și judecători. Adică verifică activitatea oricărui magistrat, inclusiv a membrilor CSM, nu numai sub aspect disciplinar, ci și profesional. Cum nicăieri în lege nu se afirmă că inspectorii judiciari sunt obligați să respecte independența magistraților, asta ar putea însemna că legea lasă posibilitatea inspectorilor să verifice soluțiile date de magistrați în dosare, dacă primesc vreo plângere sau vreo cerere din partea ministrului.
După cum se poate constata deja din scandalul izbucnit la CSM în jurul evaluării făcute la DNA, Inspecția Judiciară are deja o putere uriașă și poate - așa cum s-a întâmplat în cazul judecătoarei Camelia Bogdan - să comită abuzuri. Disputa din prezent legată de raportul de audit al Inspecției Judiciare sau de nota trimisă CSM de inspectorul Elena Rădescu prin care denunță faptul că i s-a cerut să verifice la DNA „dosarele în materialitatea lor“ constituie semnale îngrijorătoare privind modul în care Inspecția Judiciară poate fi folosită în războiul împotriva procurorilor și mai ales a DNA. E foarte grav faptul că șefii Inspecției, simțind vântul în pupă, au început deja să-și bage nasul în activitatea DNA, o imixtiune pe față. Dacă Inspecția trece sub controlul discreționar al ministrului, acesta o va putea utiliza pentru a tăia orice cap - de procuror sau judecător - care se va ridica deasupra masei de manevră.
Mărgele pentru judecători și pentru insiderii Sistemului
Majoritatea propunerilor ministrului Toader au drept scop trecerea parchetelor sub controlul strict al ministrului numit politic, ceea ce, pentru unii judecători, mai ales pentru cei corupți, este dezirabil, iar pentru alții, aflați în vizorul DNA, chiar salutar. Legea impune însă un control destul de strict și pentru judecători prin instrumentul Inspecției Judiciare. Practic, ministrul nu numai că poate dispune controale, dar poate cere refacerea cercetării și a rapoartelor, dacă nu îi convine rezultatul, până când obține ceea ce își dorește. Pentru a îmblânzi această pilulă amară, Toader le-a oferit judecătorilor un scut de protecție sub forma nou înființatei direcții speciale a Parchetului General de anchetare a magistraților. Judecătorii nu fac niciun secret din faptul că privesc această instituție ca o modalitate de a ieși de sub autoritatea DNA, dar este un instrument care se poate întoarce oricând împotriva lor, dacă așa dorește ministrul. Interdicția ca tinerii să se înscrie la Institutul Național al Magistraturii până la vârsta de 30 de ani reprezintă o modalitate de control al resursei umane din magistratură, astfel încât întreaga afacere a justiției să rămână în familie.