De același autor
Situatia din ultimele luni a Romaniei si a Bulgariei este foarte complicata. Autoritatile statului roman dau impresia de a fi atins un prag al neputintei. Desi au definit terminarea negocierilor la sfarsitul lui 2004 ca obiectivul politic numarul 1, lunile trec fara ca vreunul din cele 8 capitole restante sa fie încheiat. Cu cateva saptamani înainte de încheierea unui ciclu politic care a inclus drept eveniment major largirea istorica a UE cu 10 noi state, Romania pare incapabila sa avanseze. Acest lucru este cu atat mai îngrijorator cu cat ultima remaniere guvernamentala a stat sub semnul încercarii de a accelera procesul de integrare. Îndoielile exprimate la vremea respectiva în legatura cu capacitatea noilor ministri (Talpes, Diaconescu et comp.) de a atinge acest obiectiv se vad confirmate.
Mai avansata decat Romania în privinta negocierii capitolelor de aderare, Bulgaria a descoperit în urma cu cateva zile ca problema competitivitatii economice o plaseaza pe ultimul loc în Europa. Pentru bulgari, riscul intrarii pe o piata unica în aceste conditii este foarte mare. Echilibrele macro-structurale obtinute în ultimii ani cu mari sacrificii se vad astfel periclitate. Contextul politic este foarte diferit de cel din Romania: premierul Simeon a pierdut sprijinul masiv de care se bucura în urma cu 3 ani, dreapta liberala bulgara cunoaste o divizare spectaculoasa, iar presedintele Parvanov încearca sa capitalizeze - în numele stangii (minoritara în Parlament) - gestiunea echilibrata a relatiilor cu Uniunea. Singurul avantaj al tarii de la sud de Dunare este acela ca e scutita de campanie electorala în 2004, cand si-a propus finalizarea negocierilor.
Încet-încet, mai mult decat finalizarea negocierilor, confirmarea datei de 2007 ca moment al intrarii în Uniune a devenit, atat pentru Romania, cat si pentru Bulgaria, tinta politica principala a acestui an. Cum mandatul actualei Comisii se încheie în octombrie, rapoartele de tara vor fi date publicitatii în septembrie si nu în noiembrie, ca în anii trecuti. Este însa probabil ca, înaintea alegerilor din iunie pentru noul Parlament European, Comisia sa sugereze concluziile principale din toamna. În Romania, miza electorala a verdictului formulat la Bruxelles va fi enorma. Orice semn favorabil pentru Romania va deveni capital politic pentru PSD. Invers, orice amanare va oferi opozitiei sansa unei reactii.
Dezbaterea europeana cea mai aprinsa nu priveste însa acest subiect. Dupa recenta intrare a celor 10, marea tema de dezbatere este candidatura Turciei. În special în Germania si Franta - motorul constructiei europene - situatia Turciei a suscitat numeroase comentarii. Sa amintim ca Turcia si-a exprimat dorinta de aderare în 1959 si si-a depus oficial candidatura în aprilie 1987. De atunci încoace, ea asteapta sa faca un pas decisiv. Singurul progres realizat pana acum este încheierea acordului de uniune vamala dintre Turcia si Uniune, acord intrat în vigoare în 1996, dar care nu are un efect foarte însemnat asupra economiei Turciei (nivelul comertului cu Uniunea fiind înca foarte redus). Atunci cand Romania si Bulgaria erau invitate sa deschida negocierile - în decembrie 1999 -, Turciei i se recunostea "vocatia europeana", fara a se preciza însa un termen precis pentru declansarea negocierilor. Cinci ani mai tarziu, Turcia a bifat unele dintre reformele cerute de europeni - suprimarea pedepsei cu moartea, de pilda - si asteapta ca, în decembrie 2004, sa i se dea un semnal clar care s-o transforme într-un candidat veritabil. În societatea turca, o asemenea modificare de optica ar fi primita cu entuziasm. Turcii sunt constienti, pe de alta parte, ca negocierile pot dura mult mai mult decat în cazul fostelor tari comuniste. Ei nu au, altfel spus, ambitia unei tari precum Croatia, care ar vrea sa prinda "trenul" în care vor sa urce de asemenea Romania si Bulgaria. Chestiunea ritmului negocierilor este, de altfel, în mod evident legata de problemele fiecarei tari; dintre statele intrate la 1 mai 2004 în Uniune, 4 au început negocierile o data cu Romania si Bulgaria (este vorba de Slovacia, Letonia, Lituania si Malta), cu aproape 2 ani dupa ce Ungaria, Polonia, Cehia, Estonia, Slovenia si Ciprul facusera acest pas.
Autoritatile romane nu s-au pronuntat foarte clar în privinta acceptarii Turciei drept candidat. Este adevarat ca presedintele Iliescu a facut în toamna trecuta o declaratie pentru presa germana în care cita Turcia ca un posibil viitor membru, alaturi de cateva foste republici sovietice. Extinderea atat de generoasa sugerata de Iliescu nu este, în mod evident, pe agenda europeana. E posibil ca declaratia presedintelui sa fi fost marcata de circumstante, si nu de un proiect veritabil. În orice caz, dezbaterea despre limitele Uniunii merita deschisa si în Romania. Pana unde se poate extinde UE? Dupa Romania si Bulgaria, trebuie integrate si alte state? Cand si cum?
