De același autor
Este vorba despre legislative și prezidențiale. Mandatele lui Iohannis și ale parlamentarilor se termină pe 21 decembrie 2024. Presa a publicat informația că peneliștii și pesediștii nu au căzut de acord asupra chemării la urne a cetățenilor. Unii ar dori ca prezidențialele să fie organizate înainte de parlamentare, în vreme ce alții ar vrea ca turul întâi al prezidențialelor să coincidă cu scrutinul parlamentar. Incertitudinea e cu atât mai mare cu cât cele două scenarii puse în circulație au fost atribuite când unuia, când celuilalt partid. Ca să vă convingeți, este suficient să comparați ce au scris jurnaliștii de la g4media.ro și, respectiv, la doar o zi diferență, cei de la digi24.ro. Dincolo de întrebarea cine ce vrea, să vedem care e sensul celor două propuneri.
Mai întâi, să ne amintim însă că între 1990 și 2004 lucrurile se desfășurau ca în varianta a doua de mai sus: adică în ziua când mergeam la urne pentru a vota deputații și senatorii, primeam și buletinul de vot pentru a-l alege pe șeful statului. În 1990, când Ion Iliescu a câștigat primul său mandat, totul s-a terminat într-o zi, fiindcă scorul lui a fost enorm – 85%. În 1992, 1996, 2000 și 2004 s-a organizat, la două săptămâni după cel dintâi tur de scrutin, și un al doilea, fiindcă nimeni n-a mai obținut în primul – cum cere Constituția pentru învingător – sprijinul a 50% plus un vot din totalul alegătorilor de pe liste. Pe de altă parte, din 2004 încoace calendarul electoral s-a schimbat, fiindcă mandatele de parlamentar și de președinte nu au mai avut aceeași durată – adică patru ani, cel prezidențial fiind prelungit la cinci –, așa că scrutinele s-au ținut în ani diferiți. Două decenii mai târziu, datele se suprapun din nou.
Dar ce vor cele două tabere care se înfruntă acum? Cei care doresc reluarea scenariului din primul deceniu postcomunist se gândesc că, dacă finala scrutinului pentru Cotroceni se ține după ce configurația parlamentului va fi cunoscută, între cele două tururi se poate negocia o majoritate guvernamentală care să susțină pe unul dintre finaliști. Așa cum s-a întâmplat în 1996, când formațiunile clasate pe locurile 3 (USD) și 4 (UDMR) au susținut candidatura CDR-istului Emil Constantinescu, căpătând apoi mandate de miniștri. Scenariul acesta mizează pe disponibilitatea la compromis a partidelor și, de asemenea, pe un comportament disciplinat al alegătorilor acestora.
Scenariul în care se țin mai întâi prezidențialele – s-au avansat și date: pe 10 și 24 noiembrie – și doar mai târziu, adică pe 8 decembrie, parlamentarele ar putea fi numit „scenariul franțuzesc”. Într-adevăr, de un sfert de veac încoace, în Franța votul pentru legislative e organizat ca un al treilea tur, după cele două care decid șeful statului. De ce? E simplu. Pentru a oferi o majoritate președintelui nou ales, pornind de la un efect de antrenare, cunoscut de multă vreme. Cine vrea așa ceva caută să câștige totul, adică să evite o fragmentare a puterii ca urmare a unei negocieri. Francezilor le-a ieșit calculul, chiar dacă victoria la legislative n-a fost mereu copleșitoare.
E oare posibil ca, la anul, un partid să câștige în România atât președinția, cât și postul de premier? Își vor dori cetățenii așa ceva? Ultima dată asta s-a întâmplat în 2000. Profitând de fragmentarea partidelor de centru-dreapta și de ascensiunea naționaliștilor radicali din PRM, partidul condus de Ion Iliescu a câștigat atunci și fotoliul de președinte pentru liderul său, și pe cel de prim-ministru pentru Adrian Năstase. E destul de clar cine ce vrea pentru 2024. Nu și când votăm. Și cu atât mai puțin ce rezultate vor ieși din urne.
