De același autor
“Un japonez, presedintele Asociatiei de Prietenie Japonia-Statele Unite a fost omorat de un caine fara stapan, la cativa pasi de Casa Alba. In capitala Statelor Unite exista peste 200.000 de caini vagabonzi care musca zilnic intre 80 si 200 de persoane.” Aceasta stire nu exista, dar ce impresie v-ar produce? Agentiile internationale de presa au preluat toate stirea verificata ca presedintele Asociatiei de Prietenie dintre Japonia si Romania a murit dupa ce a fost muscat de un caine vagabond nu departe de sediul Guvernului Romaniei. Aceasta intamplare are toate datele unui fapt divers senzational pe care nici un ziarist nu l-ar rata.
Daca victima cainelui maidanez ar fi fost un roman, s-ar mai fi obosit agentiile sa transmita stirea? Probabil ca da, dar n-ar mai fi fost senzational in ea decat ca omul si-a pierdut astfel viata langa Palatul Victoria, plus informatia ca in Bucuresti se zbenguie pe strazi peste 200.000 de maidanezi care isi infing coltii in fiecare zi in 80 pana la 200 de oameni.
Ceva ma face sa cred insa ca autoritatile Bucurestiului, in frunte cu primarul general Videanu, n-ar fi reactionat la fel de aprig, cum au facut-o dupa moartea ghinionistului japonez. Fiindca altfel, edilii Capitalei ar fi trebuit sa rezolve aceasta problema, a cainilor fara stapan, inainte ca ea sa atinga pragul critic. Primarul Videanu, cu masurile lui de urgenta, dintre care unele implacabile, nu s-a prea omorat cu firea sa adune maidanezii de pe strazi, de cand a ajuns in functie. Nici primarii de sector nu sunt mai breji, dar, ca sa-si justifice dezinteresul fata de aceasta muscatoare problema comunitara, acestia declara acum ca organizatiile pentru protectia animalelor sunt foarte puternice si ca din cauza lor hingherii n-au curajul sa-si faca datoria.
La noi insa, si in privinta cainilor boschetari, ca in mai toate afacerile in care exista bani publici, a aparut o mafie. Ingrijirea unui caine in adaposturile comunitare costa mai mult decat un bolnav din spitalele publice, au anuntat cateva tabloide. Aceleasi, de altfel, care au povestit ca pe la unele adaposturi ingrijitorii vand mancarea destinata cainilor, fiindca oricum urmeaza sa fie eutanasiati. Or, ce pazesc oengistii care plang de mila cainilor? Cand le mananci mancarea sau nu esti in stare sa-i aduni tu, cu blandete de pe strazi, ca sa nu ajunga in latul hingherilor, te banuiesc de impostura.
Daca vrei sa iei apararea cainilor, actionezi, nu te multumesti sa dai din gura. Un program de castrare a cainilor fara stapan urmarit cu tenacitate si de oengisti, si de primarie ar fi avut efecte vizibile pana acum, spre deosebire de campaniile emotionale, de tip exterminator.
Oengistii care cred ca nu e nici o problema ca Bucurestiul e plin de caini fara stapan, unii stransi in haite (cainii), nu-si inteleg rostul. Cainii fara stapan n-au ce cauta pe strazi, pana cand nu se va dovedi stiintific ca au suficient discernamant incat sa nu muste. Unul dintre primele indicii ca primarii Bucurestiului din secolul XIX au inteles ca acest oras e o capitala europeana a fost ca au luat cainii de pe strazi. In secolul XXI, aceasta masura elementara de civilizatie urbana provoaca polemici la baioneta.
Am luat pana acum doi caini fara stapan de pe strada. Amandoi mi-au fost furati. Aveau zgarda si pareau de rasa. De fapt erau niste corcituri. Probabil ca daca n-ar fi avut zgarda nu-i lua nimeni. Doctorul veterinar la care m-am dus sa le fac buletin de identitate incerca sa ma convinga, la fiecare in parte, ca sunt pui metisi de rasa, combinatii de pekinez si soricar si de pekinez si cihuahua. Mi-a spus, pana la urma, ca multi gasitori de catei ii arunca dupa un timp, fiindca nu le mai plac, ca nu sunt de rasa. Daca as avea curte, probabil ca as lua de pe strada mai multi caini. Intr-un apartament de bloc, un maidanez se simte bine, iar stapanii lui se simt excelent cu el. E copilul etern al casei. Pe strada insa, mi se pare oribil sa fim mai milosi cu cainii decat cu oamenii. Cineva mi-a explicat de ce hraneste cainii fara stapan pripasiti pe langa blocul sau, dar nu ia nici unul in casa: “Ii sperie pe hotii de masini, ii alunga pe tigani si ii musca pe boschetarii care vor sa se fofileze noaptea in scara blocului”. Prin comparatie, uratii astia de hingheri mi se par mai omenosi.
