De același autor
Este anul semnarii Tratatului de Aderare si, dupa raportul Comisiei Europene, vom deslusi mai bine daca intrarea in Uniune va fi in 2007. Avem nevoie, prin urmare, de performante economice si sociale (institutionale) mai bune in acest an. Ajungem astfel la consecinte ale alternantei la putere. Chiar daca foaia de parcurs a aderarii modeleaza intentii economice ale guvernarii, partidele au puncte deosebite in programele lor. Trasatura proeminenta a programului economic al Aliantei consta in reforma fiscala, care este radicala. Dar intervine si un manunchi de evenimente, care toate echivaleaza cu socuri pentru economie. Soc nu neaparat in sens negativ, ci prin amploarea unor schimbari in politica economica, care au implicatii in relatiile dintre cetateni si autoritati, in relatiile dintre firme, in atitudini, comportamente. In afara de reforma fiscala, este vorba de flotarea mai libera a leului, de introducerea leului greu, de cresterea unor preturi si tarife (la energie, in special), de trecerea la tintirea directa a inflatiei ca regim de politica monetara, de modificarea Codului Muncii (daca va avea loc) si, nu in ultima instanta, de aplicarea unor prevederi ale acquis-ului comunitar privind legislatia concurentei care impun o alta conduita intreprinderilor autohtone. Se cuvine sa amintesc si aprecierea substantiala a leului, care ii preocupa pe exportatori. Aceste evenimente sporesc incertitudinile in evolutia de ansamblu a economiei. Numai in '97, cand s-au liberalizat piata valutara si o gama larga de preturi administrate si, poate, la inceputul tranzitiei am mai avut miscari de o asemenea amplitudine. In general, sistemele economice ca sisteme complexe, desi beneficiaza de mecanisme homeostatice, de ajustare, nu agreeaza socurile. Stresul il simt si cetatenii, si firmele, si Executivul; unele dintre aceste socuri erau inevitabile.
Evenimentele descrise mai sus se produc pe fondul unor evolutii consemnate in anul 2004: cresterea deficitelor externe si efectuarea de cheltuieli de catre fostul guvern, mai ales in preajma alegerilor, care se traduc intr-o complicare a situatiei macroeconomice in anul 2005. Acesta este contextul in care se cuvine sa judecam eforturile actualului Executiv si ale Bancii Nationale de a controla situatia macroeconomica, de a evita derapaje, avand in vedere ca, cel putin intr-o prima faza, reforma fiscala avea alura de relaxare fiscala. Iar intr-o economie in expansiune relaxarea fiscala este contraindicata. De aici au rezultat dialogul, nu facil, cu FMI si masurile fiscale compensatorii...
Reforma fiscala cu care guvernul a tinut sa debuteze a avut si are numerosi critici. Intr-adevar au fost grabiti? Trebuiau sa mai astepte? Cum vedeti lucrurile? Videanu a sugerat o amanare de 6 luni, dar presiunea era foarte mare, fiind o promisiune electorala, si media, in general, a salutat aceasta initiativa. Cota unica are meritele ei (exista o competitie fiscala acerba in Europa Centrala si de Rasarit), dar nu este lipsita de riscuri. In 2005, este nevoie de o executie bugetara stransa pentru a sprijini efortul de scadere a inflatiei si pentru a nu permite ca deficitele externe sa se accentueze excesiv.
Socoteala proasta a venit si de la faptul ca oamenii care erau in opozitie atunci nu au avut acces la toate documentele Ministerului de Finante, in asa fel incat sa alcatuiasca un program corect, asa cum se intampla in tari civilizate.
Da, dar exista informatie si in domeniul public care indica tendinte destul de clare. Inca de la jumatatea lui 2004 era evident ca ne indreptam catre un deficit de cont curent bine peste 6%. Fiind si an electoral, am facut parte dintre cei care au avertizat ca este probabil sa avem o modificare a conditiilor macroeconomice in 2005 fata de cele prevazute. S-au facut angajamente in sarcina lui 2005, care nu au fost prinse in proiectul de buget. Executia bugetara din 2004 s-a soldat cu un deficit de 1,2 fata de 1,6, cat era programat dupa rectificare. Ar fi fost mai bine sa terminam cu un deficit de 1% din PIB, pentru a semnaliza ca suntem constienti de posibile derapaje si ca nu e cazul sa lasam o sarcina mai grea celor care vor fi la guvernare in 2005.
Ceea ce noi reprosam fostului guvern este ca nu a asigurat o transparenta a schemei bugetare, in asa fel incat oamenii care sunt in opozitie sa-si poata face corect un plan. Pentru ca, in fond, beneficiarul este cetateanul, oricare ar fi guvernul care se afla la putere.
Problema nu este atat lipsa datelor publice, ci deficitul de dezbatere publica, de analiza temeinica; noi suferim de o anumita imaturitate in aceasta privinta. Aici se ridica si o chestiune principiala, legata de modul de functionare a Parlamentului. Proiectele de buget ar trebui sa fie citite, judecate nu doar de cei din comisiile parlamentare; ar trebui ca persoane cu pregatire deosebita, voci legitime din societatea romaneasca sa fie invitate sa-si expuna punctul de vedere in fata comisiilor parlamentare - in cadrul unor audieri, asa cum se face in democratii mature. Chiar doctrina militara a tarii, decizii majore de politica externa ar trebui sa presupuna audieri in fata comisiilor de specialitate. Expertii Ministerului de Finante ar trebui sa se consulte cu specialisti, care pot sa vorbeasca avizat despre problemele finantelor publice in Romania. Partidele la guvernare sau in opozitie ar trebui sa-si formuleze programele pe baza consultarii specialistilor, sa nu fie prizoniere ale unor doctrine simplificatoare. Noi avem un mecanism de dialog care reuneste guvernul, sindicatele si patronatul, dar nu este suficient; el exprima mai mult o maniera corporatista a realizarii consensului societal, care exclude voci cu autoritate profesionala. Parlamentul ar trebui sa practice asa ceva in mod curent. Cand avem un scandal, cum este cel privind Radioul si Televiziunea publice, recurgem la audieri. Dar acestea ar trebui sa fie o practica obisnuita. Numarul mare de ordonante la noi exprima o slabiciune de fond a functionarii Executivului in relatia cu celelalte puteri ale democratiei, a modului in care se elaboreaza decizii care privesc interesul public.
Exista un deficit structural ocultat al bugetului
Sa ne intoarcem la reforma Codului Fiscal.
A nelinistit procedura de adoptare a masurilor. La cele adoptate in decembrie s-au adaugat altele, de teama ca veniturile bugetare nu vor fi pe masura asteptarilor. Masurile adoptate ulterior se inscriu in filosofia de ansamblu a cotei unice si privesc zone care nu erau impozitate. Ar fi fost mai bine ca aceste masuri sa fi acompaniat setul initial. S-a recurs la o derogare de la legislatia fiscala, care spune ca trebuie sa existe o perioada de timp intre anuntul de modificare si noua structura a fiscalitatii. A aparut si conflictul legat de Codul Muncii.
La ora actuala Executivul a pasat discutia patronatelor si sindicatelor.
Da, dar este de notat ca sindicatele s-au unit cu patronatele impotriva Executivului. Guvernul trebuie sa gaseasca cai mai eficace de a dialoga in mod persuasiv cu partenerii sociali, cu opinia publica.
Cum se prezinta mediul de afaceri vizavi de reformarea Codului Fiscal?
Mediul de afaceri vrea stabilitate, vrea sa stie pe ce legislatie fiscala se lucreaza. Vrea sa vada noul Cod Fiscal acceptat si publicat in Monitorul Oficial si se doreste totodata rectificarea bugetara, pentru ca ea implica si comenzi ale statului date unor intreprinderi.
A intervenit si blocajul in discutiile cu FMI.
Exista doua planuri de discutie. Situatia bugetului din acest an nu este atat de problematica, desi expertii Fondului Monetar au rezerve in privinta incasarilor bugetare. Pentru a vedea cum merg veniturile bugetului este necesar ca incasarile pe acest an sa fie corectate cu o rata a inflatiei (adica deflatate) si cu cresterea economica inregistrata in perioada trecuta. Astfel, incasarile bugetului, care, nominal, sunt peste cele din trimestrul I/2004, sunt inferioare ca pondere in PIB; aici este teren de dezacord cu FMI. Al doilea plan de discutie priveste anii ce vin. In opinia mea, exista un deficit structural ocultat al bugetului, care va iesi la iveala odata cu intrarea la UE, cand anumite cheltuieli nu vor mai putea fi reprimate, evitate; cofinantarea la fondurile de aderare, reforma sistemului de pensii, cheltuieli suplimentare cu educatia si sanatatea, bani pentru infrastructura, contributia la bugetul Uniunii ar putea duce deficitul bugetar spre 3-4% din PIB. Iar un deficit bugetar sporit mult, plus un apetit nestavilit de consum al sectorului privat ar conduce la deficite externe prea mari; situatia macroeconomica ar deveni instabila. Pentru a preveni asa ceva, avem nevoie de o colectare mult mai buna a impozitelor si taxelor, de cresterea veniturilor bugetare ca pondere in PIB. Sa speram ca impozitul pe profit mult diminuat si investitii mai mari vor aduce castiguri de productivitate substantiale, care sa anuleze cat mai mult din ceea ce ar determina scenariul nu tocmai bun.
Dar politica fata de arierate poate sa rezolve si ea macar o parte din aceste presiuni asupra bugetului?
Asa este. Diminuarea arieratelor ar aduce venituri la buget. Ionut Popescu trebuie sa fie ajutat de ceilalti ministri, de o atitudine in bloc a mediului de afaceri. Nu e suficient ca un ministru de Finante sa blocheze conturile. Ar trebui sa existe o coalitie a creditorilor, fie ca sunt oameni de afaceri, fie ca sunt banci, cu totii ar trebui sa aiba o atitudine foarte ferma fata de rau platnici.
Avem inca o capacitate limitata de absorbtie rapida a banilor
Tot in acest an, incepand chiar din 2004, s-a produs o puternica apreciere a leului.
Aprecierea leului isi are obarsia, in mare parte, in certitudinea ca vom face parte din UE si ca merita sa se investeasca aici. Exista si o ameliorare de conditii economice evidenta pentru observatorii externi.
Bogdan Baltazar spunea intr-un interviu recent ca, la ora actuala, Romania este un chilipir.
Formularea mea este asemanatoare: multe active in Romania - pamant, case, intreprinderi - pot fi asemuite unui manunchi de active subevaluate, care se cumpara acum, in ideea ca ele vor capata o valoare mult mai mare in timp si se vor putea vinde la preturi mult mai bune. Leul s-a apreciat din intrarea masiva de valuta. Dar aprecierea are un revers: la fel cum pamantului, daca nu-i dai apa, devine desert, daca-i dai prea multa apa, il ineci. Avem inca o capacitate limitata de absorbtie rapida a banilor. In acest context, al aprecierii leului, ingrijorarea multor exportatori este ca nu vor mai face fata concurentei. Ce trebuie spus este ca intr-o situatie dificila se afla si Banca Nationala, deoarece cu mare dificultate poate contracara aprecierea leului. BNR intervine, sterilizeaza, cu costuri foarte mari. Si acest fapt motiveaza un deficit bugetar mai mic.
O mare parte din acesti bani, multi, intrati acum in tara, nu creeaza locuri de munca, ci sunt folositi pentru consum. Banii care creeaza locuri de munca sunt cei care se duc pentru a deschide o noua intreprindere, pentru a dezvolta o activitate economica. Sper ca Banca Nationala sa gaseasca o cale in politica sa (monetara si de curs de schimb) care sa concilieze nevoia de dezinflatie cu capacitatea exportatorilor de a se acomoda la aprecierea leului. Ramane ca mare problema capacitatea economiei noastre de a absorbi cat mai bine (ca volum si eficienta) fondurile structurale ce vin de la Uniune. Cu cat le vom absorbi mai productiv, cu atat sansele Romaniei de reducere a decalajelor vor fi mai mari. Mult depinde si de relocalizarea industriala care are loc in Europa, pe fondul diferentelor de salarii foarte mari. Nu intamplator, un Wolfgang Clement in Germania sau un Nicolas Sarkozy in Franta exprima temeri fata de acest proces. Dar noi trebuie sa ne gandim la ale noastre si sa construim o politica economica care urmareste interesele Romaniei, chiar daca regulile Uniunii limiteaza drastic marja de manevra. Tragand linie: sansa noastra istorica este ca avem ancora UE, care inseamna modernizarea de ansamblu a societatii romanesti. Dar e cale lunga pana la a ne bucura din plin de aceasta imprejurare, caci schimbarile sociale, economice, institutionale sunt anevoioase. UE, intr-un fel, impune un fel de inginerie sociala in Romania, dar aceasta se bizuie pe mecanisme ale economiei de piata, care genereaza eficienta, si procese democratice. De aici si credinta ca nu se poate gresi. Pe de alta parte, mult se afla in mainile noastre. Exista un "pilot automat", dar rolul sau are limite. Conteaza foarte mult ce fac autoritatile noastre. Ingineria sociala, care ar fi intruchipata de acquis-ul comunitar, este ca o pilula; pilula e tare, e o formula compozita, dar, ca ea sa-ti faca cat mai bine, ai nevoie si de propriile ingrediente, de pistoanele interne ale schimbarii. UE nu este uniforma in privinta performantelor economice, ceea ce se vede graitor si in indeplinirea Agendei Lisabona; exista varietate de evolutie inauntrul Clubului. Ar fi bine sa repetam experienta Spaniei din deceniile trecute, chiar daca ibericii nu exceleaza in cercetare si dezvoltare tehnologica. Sa evitam sa ramanem o mare periferie relativ saraca in UE, un furnizor de forta de munca, in conditiile in care noi avem propria problema demografica, foarte acuta - daca ne uitam la structura populatiei noastre, la numarul de pensionari. Diferentele de salarii intre Romania si tarile vest-europene sunt foarte mari si va fi greu de stopat aceasta plecare a fortei de munca. Chiar daca vest-europenii au o politica foarte selectiva si doresc sa stavileasca migratia ilegala, au nevoie de forta de munca. Daca nu vom realiza crestere economica inalta durabila (fie ea cu fluctuatii) si cresterea veniturilor pentru segmente cat mai largi de cetateni, ne vom confrunta cu plecarea masiva din tara. Pe de alta parte, sunt oameni cu care eu am discutat si care spuneau: "vom sta doi-trei ani si ne intoarcem, ne facem casa" s.a.m.d. Sunt multi tineri cu foarte buna scoala, care sunt motivati de faptul ca Romania va intra in Uniunea Europeana, de ameliorarea situatiei economice. Sa fim optimisti, sa gandim si sa facem ca evolutia Romaniei sa fie buna. Un rol esential il joaca aici competenta, responsabilitatea celor care guverneaza, ale elitelor politice si de afaceri, in general, dar si presiunea fasta pe care o pot exercita grupurile intelectuale de frunte ale tarii. Modernizarea tarii depinde de ce urmeaza dupa aderare. Pentru ca 2007 este numai o etapa, chiar daca cu o incarcatura simbolica extraordinara.
De ce Banca Nationala a gasit de cuviinta sa introduca leul greu? S-a avansat discutia ca, daca tot intram in UE si trecem la euro, de ce mai e nevoie de aceasta cheltuiala foarte mare pentru introducerea leului greu?
Cel putin in momentul de fata, nu se poate anticipa o adoptare a euro inainte de 2010-2011. Bancile comerciale se plangeau de cifrele foarte mari cu care se lucreaza. Chiar si BNR avea costuri din ce in ce mai mari la operare. Si oamenii in varsta aveau probleme. Cu cifrele mari nu se lucreaza usor, chiar daca capeti o anume rutina. Leul greu se si vrea de fapt un precursor la euro. Exista si argumente impotriva, argumente care sunt cunoscute de BNR, insa balanta a inclinat in favoarea introducerii leului greu, care trebuie privita ca o operatiune pur tehnica, nu ca o reforma monetara de confiscare. BNR este foarte atenta aici, astfel incat nici un cetatean sa nu aiba pierderi. Psihologic, s-ar putea sa fie un soc, oamenii s-au obisnuit cu sute de mii in portofel. Italienii n-au vrut sa introduca lira grea din acest motiv, spre deosebire de francezi, care au acceptat francul greu.
Nu va fi o modalitate prin care negustorii vor scumpi preturile? Asa ceva s-a intamplat si cand a fost introdus euro.
As vrea sa fac o observatie aici. In euroland nu s-a introdus un euro greu, ci s-au schimbat monede autohtone cu alta moneda. Nu este ca la noi, unde practic tai zerouri. Mutarea de virgula a si determinat BNR sa spuna ca s-ar putea ca rotunjirea sa se faca nu neaparat in sus.
"Dosarul suedez"
Datoria fata de suedezi a revenit in actualitate, pe fondul unui scandal. Restituirea datoriei din perioada interbelica era discutata si in momentul in care dvs. erati ministru de Finante. Care este povestea?
Negocieri cu statul suedez s-au purtat si inainte de 1989, cand s-a platit o parte din suma. Discutii s-au purtat si in perioada guvernului Vacaroiu. Guvernul Ciorbea a reinitiat dialogul cu statul suedez si cu grupul privat ABB in 1997. Suedezii pretindeau ca Romania ar avea de platit 3,3 miliarde de dolari, folosind o analiza actuariala ce tinea cont de inflatie si o dobanda compusa; spuneau: "nu va pretindem 3,3 miliarde dolari, cerem mai putin". Aproape ca se batuse palma pe 800 milioane de dolari. "Dosarul suedez" a fost una dintre primele decizii importante cu care m-am confruntat ca ministru de Finante. Am considerat ca trebuie schimbat mersul discutiilor, prin prisma interesului Romaniei. Am apreciat ca nu trebuie discutat pe baza analizei actuariale; ca trebuie pornit de la cifra nominala, mai ales ca era vorba de un litigiu care acopera decenii. Demersul de stingere a datoriei era onorabil in sine si daca il examinam in termeni practici, intrucat partea suedeza ne crea probleme in relatiile externe...
In ce sens?
Aveam in acordul stand by cu FMI o propozitie care indemna guvernul roman sa ajunga la o intelegere cu Suedia (de altfel, negociatorului Fondului, Poul Thomsen, i-am subliniat dezacordul meu cu aceasta propozitie). I-am spus premierului Victor Ciorbea ca nu sunt de acord cu suma discutata in 1997, ca trebuie schimbat modul de lucru. Am comunicat acest lucru ambasadorului suedez, care imi ceruse o intrevedere; a fost foarte nemultumit de schimbarea de macaz. Am comunicat decizia si omologului meu suedez, care, la fel, a fost nemultumit. I-am subliniat ca analiza folosita de ei nu este acceptabila, ca nu mi s-a parut corect ca intr-un acord cu FMI sa se mentioneze litigiul, ca nu inteleg de ce Suedia, care, ca tara scandinava, a clamat intotdeauna sprijinirea tarilor sarace, a tarilor cu probleme, recurge la o asemenea metoda. Mai exista si o dimensiune morala a intregii afaceri. Cand un guvern (adica noi) spune ca este dispus sa inchida acest litigiu, cand ai de a face cu o tara in care democratia este inca fragila, cu economie prapadita, tara care aspira sa devina democratica, care tinde sa intre in Uniunea Europeana, tu ce faci? De aceea am oprit un mers al lucrurilor, am institutionalizat o modalitate de a formula un punct de vedere in negocieri adecvat. S-a format o comisie interministeriala, inclusiv dintr-un motiv foarte pragmatic, de a gasi toata documentatia de care aveam nevoie pentru a ne sustine argumenatia. Din comitet faceau parte experti de la Banca Nationala, de la Ministerul de Finante, Ministerul de Justitie, Ministerul de Externe etc.
In ce consta montajul propus de suedezi? Montajul avea doua componente: preluarea unor obiective industriale in Romania si un acord de reinvestitie: pentru fiecare dolar platit de noi, suedezii ar fi investit in Romania 2 dolari. Cand am citit textul, am zambit. Dupa logica aceea, cu cat plateam mai mult, cu atat parea mai bine. Chiar ma gandeam: oare suntem luati de naivi, ca sa nu spun altfel... Negocierile au fost purtate dupa ce eu n-am mai fost ministru de Finante, suedezii insistand pe schema lor financiara. Finalmente, in 2001, s-a ajuns la o intelegere pe 120 milioane dolari. Raman la opinia ca trebuia sa se negocieze pe cifra nominala, chiar daca dupa 1999 aveam si presiunea aditionala indusa de inceperea negocierilor de aderare la Uniune (Suedia fiind membru important al Clubului)...
Ca si in alte cazuri notorii - Bell Helicopters sau Transchem -, derularea evenimentelor a aratat ca deciziile mele au fost corecte. Cat priveste zona tenebroasa a "chestiunii suedeze", pornind de la alegatiile fostului reprezentant al grupului ABB, care este anchetat la Stockholm, este de competenta celor in drept sa actioneze; cei care au gresit sa plateasca. Dar sa nu omitem situatii mai mult decat bizare, care au invaluit acest litigiu in anii trecuti si care au fost consemnate de presa vremii, ca acum. Aceasta istorie, dar si altele (inclusiv cazurile mentionate mai sus) arata ca avem de invatat in materie de ceea ce inseamna responsabilitatea fata de si protejarea interesului public, national. Chiar atunci cand esti de buna-credinta, trebuie sa accepti ideea ca poate nu ai expertiza, nu ai experienta necesare. Daca esti si incompetent, si de rea-credinta este extrem de grav. Iar asemenea persoane nu au ce cauta intr-o pozitie publica inalta.
Interviu realizat de Rodica Palade
