De același autor
La mai putin de doua luni de la lansarea Platformei Liberale impactul acesteia asupra actualei configuratii a puterii politice din Romania nu mai este o ipoteza, ci o realitate. Stim acum ca, in victorie sau in esec, ea isi va lasa amprenta asupra peisajului politic. Dar Platforma Liberala si-a propus mai mult decat atat. Ea a fost anuntata ca o initiativa in care lupta pentru putere, desi evident importanta, este secundara proiectului doctrinar, strategic si institutional. In repetate randuri liderii Platformei au declarat ca propun dezbaterii publice un set de probleme de solutionarea carora depinde bunul mers si chiar viitorul sistemului politic romanesc. Ne plac sau nu ne plac ca persoane publice sau oameni politici, Stolojan si echipa sa au pus pe agenda discutiei publice un pachet de teme ce vizeaza aspecte esentiale ale vietii politice romanesti. Din acest punct de vedere ei au adresat o provocare nu numai politicienilor, ci si comentatorilor politici, analistilor, politologilor si intelectualilor publici. Aceasta pentru ca, in mod corect, din perspectiva Platformei Liberale, atat dezbaterea, cat si solutiile rezultate din ea nu pot fi sustinute doar de oamenii politici. Intrebarea este: are demersul Platformei Liberale vreun impact in acest sens? A antrenat Platforma un curent de dezbatere publica? S-a inaintat cu ceva pe frontul clarificarilor, discutiilor si indentificarii solutiilor? Avem obligatia ca, depasind zgomotul si furia momentului, precum si pasiunile inerente partizanatului politic, sa facem o evaluare cu privire la unde stau lucrurile relativ la temele de substanta anuntate de Platforma. Sa privim deci mai atent la cateva dintre aceste teme:.jpg)
1. Necesitatea unificarii fortelor de dreapta. Platforma a reusit sa impuna tema pe agenda publica si, mai mult, sa genereze sentimentul ca un proces centripet este, mai devreme sau mai tarziu, inevitabil. In plus, "platformistii" au primit recent complimentul unei imitatii concurentiale din partea principalului adversar, conducerea PNL. In sfarsit, dat fiind ca la ora actuala nu exista nici o luare de pozitie intemeiata argumentativ impotriva procesului de polarizare politica si a unitatii dreptei, se poate vorbi deci de un succes notabil in privinta acestei teme. Din pacate, lista realizarilor indubitabile se opreste la acest prim punct.
2. Formula institutionala de unitate politica a dreptei. Daca am cazut de acord ca unitatea este necesara, spun "platformistii", intrebarea ce se pune automat este: cum putem pune in practica aceasta unitate din punct de vedere institutional? Platforma a propus ca principiu o formula de federalizare pe care insa nu a precizat-o in aspectele ei operationale. Asa ca, pe aceasta linie, discutia publica este momentan blocata. Pe de o parte, din ratiuni politice, "platformistii" se feresc sa se aventureze in detalierea variantelor aflate pe lista de lucru. Pe de alta parte, se pare ca intre comentatorii publici exista o penurie de expertiza si imaginatie in chestiuni de constructie institutionala ce presupun compararea de alternative de design organizational si, implicit, o oarecare pregatire constitutionala si manageriala. Concis: relativ la aceasta tema se inregistreaza un blocaj. Pe termen scurt, el poate fi depasit probabil doar in momentul cand se vor declansa discutiile si negocierile unioniste. Pe termen lung insa, problema deficitului de cultura politica si institutionala ramane una deschisa.
3. Liberalism de dreapta versus liberalism de stanga. Platforma Liberala si-a revendicat o identitate de dreapta, clasic-liberala in traditia lui Milton Friedman, a Lordului Acton, a lui Bruno Leoni sau a "ordo-liberalilor". Totodata, a anuntat o pozitie politica ce reflecta implicatia logica a acestei identitati prin intentia afilierii la familia de partide occidentale reprezentate de nume ca Margaret Thatcher, Ronald Reagan, José Maria Aznar sau, mai nou, de Nicolas Sarkozy, John McCain sau Angela Merkel. Platformistii au provocat conducerea PNL si pe intelectualii asociati ei sa-si rezolve confuziile si ambiguitatile doctrinare si de afiliere si sa precizeze o pozitie clara si coerenta in aceasta privinta. Dat fiind faptul ca pana acum din partea PNL nu a venit nici un raspuns (aceasta daca nu luam in calcul repetarea obsesiva a tautologiei ca PNL este liberal pentru ca este liberal), dezbaterea pe acest front este si ea blocata.
4. Fuzionismul doctrinar. Tema unitatii dreptei nu vine singura, ci asociata cu tema fuziunii de idei conservatoare si clasic-liberale specifica doctrinei dreptei contemporane. Platforma Liberala pleaca de la premisa larg acceptata peste tot in lume ca azi liberalismul clasic nu poate sustine cu succes de unul singur o miscare politica de centru-dreapta. "Platformistii" au luat ca reper faptul ca fie ca a fost vorba de elaborarea ideilor crestin-democrate cu suport "ordo-liberal" in Germania, fie ca a fost vorba de "fuzionismul" dreptei americane intre libertarianism si paleo-conservatorism, fie ca este vorba, mai recent, de sinteza de "catolicism social" si teze procapitaliste a dreptei populare spaniole, peste tot liberalismul clasic functioneaza in aliaje doctrinare. Provocarea Platformei consta in gasirea aliajului adecvat contextului romanesc. Este o provocare la care nu oamenii politici sunt cei chemati sa raspunda primii, ci una a carei greutate cade aproape in intregime pe umerii politologilor, intelectualilor publici si comentatorilor politici. In privinta acestei teme, odata depasit momentul usor amuzant al reactiilor de ignoranta naiv-agresiva ale unor comentatori care, exprimandu-si parerea de "experti", nu intelegeau nici originile, nici ratiunea acestei "amestecaturi de doctrine" sau de ce Platforma le cere input-ul in loc sa decreteze un decalog doctrinar, elementele unei dezbateri serioase incep sa prinda contur.
5. Relatia capitalism-liberalism. Platforma Liberala s-a anuntat ca partizana a teoriei clasic-liberale potrivit careia liberalismul este o formula politica antemergatoare capitalismului si care se afla intr-o relatie de dominare, si nu de subordonare fata de acesta. Desi pare o tema academica, lucrurile nu stau asa. De fapt ea este foarte importanta in contextul romanesc, unde mai multe figuri publice asociate conducerii PNL au incercat sa justifice si chiar sa legitimeze oligarhizarea PNL, folosind mai mult sau mai putin explicit variatii pe o mai veche teza cvasi-marxista ce vede in liberalism extensia si servantul ideologic si politic al capitalismului (si implicit al capitalistilor). Remarcand in trecere ingeniozitatea paradoxala a demersului, trebuie spus insa ca atat teza, cat si antiteza nu au avut suficienta tractiune pentru a putea genera o dezbatere publica serioasa intre cele doua tabere. Motivul este probabil dat de faptul ca tema este prea vizibil asociata cu foarte delicata problema a oligarhilor si a rolului lor in politica, tema urmatoare pe lista de fata.
6. Relatia afaceri-politica. Platforma Liberala a ridicat foarte agresiv problema, dar s-a oprit undeva la jumatatea drumului. Odata chestiunea identificata si enuntata public, pasul urmator ar fi fost inceperea cautarii unor solutii institutionale de prevenire a proceselor prin care organizatiile politice, si in speta partidele, ajung sa fie vehicule in mana unor oligarhi sau a unor grupuri de interese economice. Din nou, vorbim despre un demers in care aportul comentariatului politic si al intelectualilor publici ar fi esential. Dar, din nou, acestia nu au percutat. Deci tema a ramas in suspensie.
7. Modernizarea si democratizarea sistemului de organizare si functionare interna a partidelor politice. Platforma Liberala a propus la nivel de principiu un set de obiective privind selectia resurselor umane, competitia interna, eligibilitatea si selectia politica in functionarea organizatiei de partid. Dat fiind faptul ca aceasta tema apare pe fundalul unor discutii mai vechi privind votul uninominal si al nemultumirii generale privind oligarhizarea si lipsa de transparenta a partidelor, problematica ei a inceput sa capete o oarecare tractiune. De curand au fost chiar formulate public cateva sugestii bine argumentate privind introducerea alegerii de tip "primaries" ca un posibil instrument in realizarea acestor obiective. Mai mult, in interiorul Platformei exista o miscare destul de puternica, care, sub sloganul "Sa incercam si altfel", doreste inregistrarea Platformei ca partid politic de sine statator tocmai in ideea de a incerca experimentul crearii unei organizatii "meritocratice bazate pe reguli" si a testa daca in Romania incepe sa fie posibil "sa se faca politica si altfel". Deci pe aceasta linie lucrurile s-au miscat timid, dar vizibil in directia dorita de "platformisti".
8. Institutionalizarea expertizei pentru programe, strategii si politici publice. Platforma Liberala a ridicat o alta problema ce vizeaza un aspect profund al disfunctionalitatii partidelor politice din Romania: lipsa de programe si proiecte si absenta infrastructurii institutionale necesare producerii acestora. Desi nu au oferit solutii concrete (si ramane inca de vazut daca in momentul in care vor avea puterea vor pune in practica ce predica acum), este pentru prima data cand niste lideri politici nationali pun pe tapet in mod serios delicata tema a bazei de expertiza a programelor si ideilor de politici publice in Romania. Destul de interesant, raspunsul a venit foarte prompt de la PNL prin cateva documente grabite si chiar o "strategie postaderare". Chiar daca raspunsul este firav, el demonstreaza inca o data de ce este buna competitia politica. In plus, este un semn imbucurator ca insemnatatea problemei si vulnerabilitatea creata de ea este recunoscuta chiar si de cei care au totusi a-si reprosa falimentarea singurei initiative cat de cat reusite de creare de infrastructura intelectuala pentru un partid politic, si anume Institutul de Studii Liberale.
9. Diviziunea muncii in afacerile publice si politice. Liderii Platformei au afirmat insistent ca in diviziunea muncii dintre, pe de o parte, oameni politici, si pe de alta, analisti, comentatori si intelectuali publici, grupul acestora din urma este cel care are principala responsabilitate in privinta procesului de elaborare intelectuala si implicit de clarificare doctrinara. De fapt platformistii au cerut in mod explicit ajutorul in acest sens. Daca toate evolutiile de mai sus sunt corecte, momentan delimitarea sarcinilor si contributiile constructive ce ar fi rezultatul imediat al unui raspuns la acest apel sunt inca firave. Efervescenta dezbaterii este inca fixata pe manevrele politice si mai putin pe temele de substanta lansate de "platformisti". Este de asteptat ca aceasta situatie se va schimba treptat si virtutile de eficienta si profesionism, ce decurg din orice diviziune a muncii, sa inceapa sa opereze si in domeniul vietii publice si politice - un domeniu care, in mod paradoxal, ramane in continuare pe lista celor mai putin modernizate sectoare ale societatii romanesti.
Pe scurt, desi bilantul impactului politic al Platformei Liberale este surprinzator, profunzimea impactului acesteia asupra temelor majore ale politicii romanesti pe care le vizeaza este inca departe de a fi semnificativ. Pornita ca initiativa a unui mic grup de exclusi si marginalizati intr-un partid ce controla o buna parte a resurselor politice si financiare nationale, in numai cateva saptamani Platforma Liberala s-a dovedit capabila nu numai sa puna sub semnul intrebarii echilibrul jocului de putere, ci si sa se anunte ca un potential jucator important in ecuatiile guvernarii viitoare. Pe de alta parte insa, in chestiunea temelor de substanta reala pe care le-a pus in dezbatere, rezultatele sunt departe de asteptari. Aceasta ar trebui sa fie un semnal de alarma. Incapabili sa ne depasim idiosincraziile si sa privim, dincolo de persoane si conjuncturi, la idei, probleme si solutii, cream pericolul de a rata inca o data sansa relansarii si modernizarii vietii publice si politice romanesti. Numai ca, de data aceasta, va fi mult mai greu sa mimam rolul de spectatori, sa ne spalam pe maini si sa pasam toata vina in bratele oamenilor politici.
