De același autor
Organizatiile Hezbollah din Liban si Hamas din Fasia Gaza au mai atacat Israelul si inainte, dar rachetele lor au dobandit o raza din ce in ce mai extinsa de actiune pe teritoriul statului israelian. Orice stat are rolul primordial de a-si apara propriii cetateni in fata unor atacuri. Putini disputa acest drept natural de autoaparare. Perceptia in lumea araba si in alte parti este insa ca puterea dominanta in zona a Israelului nu este folosita neabuziv, just si proportional, avand in minte scopul final si pacea viitoare.
Epicentrul problemei il constituie cum va fi schimbata situatia de operatiunile militare israeliene din sudul Libanului si daca se va ajunge la circumstante sperate a fi mai bune decat cele oferite de status quo ante. Solutiile pe termen lung trebuie sa ia loc carpelilor care fac sa irupa periodic lava nestinsa a vulcanului problemelor din Orientul Mijlociu, niciodata ignorate, dar tot niciodata rezolvate satisfacator. ONU, marile puteri si cele din regiune converg in acest sens. Va exista insa de aceasta data mai multa vointa politica si intelepciune sau acesta nu reprezinta decat un episod din atatea altele, care mai adauga o bucla spiralei de vortex a nebuloasei Orientului Apropiat in care au fost aspirate ca intr-o gaura neagra ani de eforturi diplomatice, precum si resurse financiare si umane considerabile?
Recenta escaladare a situatiei din Orientul Mijlociu este doar un nou foc in atmosfera incendiara a zonei din ultimii aproape 60 de ani. Armata israeliana a raspuns cu bombardamente Libanului si Fasiei Gaza si operatiuni militare tintite in sudul Libanului, ca reactie fata de atacurile Hezbollah si Hamas asupra Israelului. Operatiunile militare israeliene din 1993 si 1996 au avut loc dupa un scenariu similar atacurilor de acum. Hezbollahul ataca cu rachete localitati din nordul Israelului, iar armata israeliana bombarda infrastructura si refugiile Hezbollah, provocand valuri de refugiati libanezi din sud. Seria atacurilor si raspunsurilor se aplica si din directia inversa: in 1992 liderul Hezbollah, Abbas Musawi, a fost asasinat de Israel, iar dupa o luna Ambasada israeliana de la Buenos Aires a fost atacata cu bombe. Doi ani mai tarziu, Israelul ataca o tabara de antrenament a Hezbollah, iar dupa cateva saptamani Hezbollah initiaza noi atacuri in Argentina si Marea Britanie impotriva unor obiective comerciale si diplomatice israeliene. Politele se platesc in Orientul Mijlociu, legea talionului fiind de capatai.
Simtindu-se amenintata, populatia israeliana sustine 100% optiunea de angajare militara a guvernului, temandu-se nu numai de Hamas si Hezbollah, dar si de alte organizatii teroriste mirioapodice, ca Jihadul Islamic. In paralel cu interventia din sudul Libanului, armata israeliana demonstreaza ca poate sa sustina simultan si operatiuni militare de raid in Gaza si Cisiordania. Se estimeaza ca, de la izbucnirea ostilitatilor, peste 100 de palestinieni au pierit in Gaza si Cisiordania si aproape 400 de libanezi in tara cedrilor. De partea israeliana, pierderile sunt estimate la 36 de civili si militari.
Responsabilitate si statalitate
Pe buna dreptate s-a adus argumentul ca Libanul facuse in ultima vreme progrese notabile pe calea democratizarii, care risca sa se transforme in iluzii spulberate de interventia Israelului. Alegerile din iunie 2005 au adus la putere un guvern democratic independent fata de influenta siriana care dominase politica libaneza din 1976. Ca un blestem, libanezii par sa fie condamnati unui efort sisific de a incerca sa reconstruiasca tot ce se naruie in urma eforturilor din ultimii 30 de ani. Pe langa cei 600.000 de refugiati, pierderile suferite in urma distrugerilor bombardamentelor sunt estimate la mai multe miliarde de dolari.
Este adevarat, dar nu trebuie pierdut din vedere ca Libanul nu poate fi total exonerat de responsabilitatea actiunilor Hezbollah, organizatie care opereaza de pe teritoriul sau. Adevarul este ca ultima dispozitie a rezolutiilor 1559 si 1680, care nu a fost implementata pana acum, de dezarmare a Hezbollah, a fost ignorata, iar armata libaneza nu controleaza zona de sud a Libanului, care se comporta ca un teritoriu suveran de facto.
In Consiliul de Securitate al ONU, Libanul a sustinut recent ca este subiectul unei "agresiuni barbare israeliene". In acelasi for, Israelul a sustinut ca autoritatile de la Beirut nu au putut impiedica Hezbollahul sa actioneze in voie in sudul Libanului, situatie care incalca flagrant rezolutiile 1559 si 1680 ale Consiliului. Cu toate ca Israelul s-a retras din sudul Libanului in 2000, Hezbollah nu a fost dezarmat. Israelul a descris la ONU incursiunea Hezbollahului pe teritoriul sau drept "o declaratie clara de razboi". Mai mult, afirma ca responsabilitatea pentru actul beligerant incumba regimului libanez, de pe teritoriul caruia au fost organizate si au avut loc atacurile. In fine, sustinuta de SUA, Israelul afirma ca responsabilitatea revine si Iranului, si Siriei, care sprijina terorismul international, inclusiv organizatii precum Hezbollah si Hamas.
Problema responsabilitatii pentru izbucnirea crizei este centrul discutiei nu atat pentru argumentele juridice, cat pentru situatia de fapt din Liban si din regiune. Desi Libanul sustine ca imediat dupa atacurile Hezbollah din 12 iulie, guvernul de la Beirut a dat o declaratie prin care se delimiteaza de incident, afirmand ca nu este responsabil pentru el si nu il aproba, problema ramane ca atacul a pornit de pe teritoriul sau, din partea unei militii pe care nu o controleaza. In atare conditii, Israelul sustine ca trebuie sa intervina pentru a se apara, daca cei ce ar trebui sa o faca, adica guvernul libanez si autoritatea palestiniana, nu sunt capabili sau nu doresc sa o faca. Hamas a castigat alegerile din teritoriile palestiniene in ianuarie anul acesta, iar Hezbollahul a dobandit reprezentare parlamentara apreciabila in Adunarea Nationala din Beirut, la ultimele alegeri legislative. Totusi nu vor sa renunte la militiile armate in favoarea convertirii lor totale politice.
Dezradacinare sau zdruncinare
Israelul are o lunga istorie in care a fost amenintat si atacat de tarile arabe din jur. A trecut din 1948 prin 6 razboaie si operatiuni militare majore. Recentele atacuri ale Hamas in sud si Hezbollah in nord au reamintit celor 7 milioane de israelieni ca sunt intre Scylla si Charibda.
Tot istoria regiunii ne arata ca oamenii si organizatiile nu dispar peste noapte. Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, pana la schimbarea la fata din urma Acordului de la Oslo din 1993, operase, pe rand, pe teritoriul Iordaniei, Libanului, Siriei si Tunisiei, de multe ori cu efecte destabilizatoare pentru aceste tari. Solutia a fost tot una politica, si nu exterminarea liderilor si a militantilor.
Daca scopul interventiei Israelului in sudul Libanului va fi dezradacinarea organizatiei din Liban, intrebarea este unde vor ajunge activistii Hezbollah? Militiile celorlalte comunitati libaneze, maronitii si sunitii, i-ar putea impiedica sa se stabileasca in alte parti ale Libanului. Este totusi indoielnic ca Hezbollah va putea fi scos din Liban.
Va avansa Israelul pana in Valea Bekaa si in suburbiile sudice ale Beirutului? Pana unde va urmari Hezbollahul? Anihilarea organizatiei conduse de seicul Hassan Nasrallah ar presupune ca Israelul sa conduca o operatiune de mare amploare, in urma careia sa distruga buncarele organizatiei teroriste si sa controleze total sudul Libanului, contand pe celelalte militii libaneze care sa nu le permita siitilor sa se refugieze in alte zone din Liban. Atunci, singura scapare a Hezbollah ar fi in Siria. Regruparea organizatiei care isi propune stergerea Israelului de pe harta in Siria ar avea o serie de implicatii majore.
In primul rand, va fi in stare armata nationala libaneza sa umple vidul de putere dupa o asteptata retragere israeliana din Liban de o maniera care sa nu permita reinserarea Hezbollahului in Liban? In al doilea rand, aceasta ar putea produce tensiuni interne in Siria sau declansa o interventie externa asupra Damascului.
Daca Hezbollah va utiliza rachete cu raza lunga de actiune care vor lovi capitala Tel Aviv, atunci legatura cu finantatorii si sustinatorii Iran si Siria va fi mai usor de facut, tot asa cum doar reactivarea retelelor iraniene si ale Hezbollah ar putea genera atentate teroriste in alte tari arabe apropiate SUA sau in Europa. SUA ar putea folosi momentul, in special daca Hezbollah se va refugia in Siria lui Bashar Al Assad. Guvernul republican ar putea decide masuri retaliatorii impotriva Siriei, mai putin probabil impotriva Iranului.
Pentru moment, SUA pare sa lase Israelului timp sa incerce distrugerea Hezbollah. Misiune deloc usoara in fata tacticilor de insurgenta aplicate de Hezbollah in urma incursiunilor terestre israeliene in sudul Libanului, asemanatoare celor din Irak si Afganistan. Israelul are deschise optiunile incercarii de dezradacinare totala a Hezbollah din Liban (mai putin fezabila, desi ar constitui o solutie pe termen lung) sau cea de zdruncinare si distrugere cat mai extinsa a capacitatilor Hezbollah, ceea ce ar rezolva temporar problema amenitarii teroriste. Pentru moment, se parea ca cea de-a doua optiune este preferata.
Solutii pentru viitor
Una din necunoscute ramane pentru moment soarta UNIFIL, a Misiunii ONU de mentinere a pacii dintre Liban si Israel si forma prezentei internationale in zona. Este de altfel neclar daca nu se va recurge la o forta tip MNF, ca in Irak. Recent s-a avansat propunerea unei forte internationale cu mandat limitat temporal puse sub umbrela NATO, varianta preferata de SUA si Israel.
Este graitor pentru viitorul ONU si reforma organizatiei globale ca, atunci cand se epuizeaza levierele bilaterale, pana si unica superputere face apel la un cadru multilateral pentru ca e nevoie de o instanta care sa confere credibilitate si durabilitate unei solutii gasite prin consens si compromis. Asa este si de aceasta data. Inaltul reprezentant european pentru politica externa, Javier Solana, si secretarul de stat american Condoleezza Rice s-au consultat la ONU cu secretarul general Kofi Annan inainte sa se deplaseze in zona. O echipa ONU condusa de un fost diplomat indian a fost mandata de Kofi Annan sa aiba consultari in regiune. Acestia au prezentat recent un raport Consiliului de Securitate propunand un pachet de masuri, printre care intarirea fortei ONU de mentinere a pacii din sudul Libanului si respectarea tuturor dispozitiilor rezolutiilor relevante ale CS al ONU.
Doi militari din Forta ONU de mentinere a pacii din Liban, UNIFIL, au fost raniti in incidentele recente. Se stie ca slujba este riscanta. De la infiintarea UNIFIL, in 1978, prin rezolutiile 425 si 426 ale Consiliului de Securitate, 250 de militari si civili ONU si-au pierdut viata in aceasta misiune. UNIFIL cuprinde 2.000 de casti albastre din China, Franta, Italia, India, Polonia si alte tari, conduse de un general francez. Mandatul fortei ONU expira la sfarsitul acestei luni. O noua rezolutie a Consiliului de Securitate ar putea intari aceasta forta sau modifica coordonatele misiunii.
Israelul nu pare sa fie tentat sa priveasca favorabil o prezenta internationala sporita la granita cu Libanul. A avut o experienta neplacuta cu forta de mentinere a pacii ONU din Sinai, in 1967, care s-a retras, facand loc fortelor egiptene. In acelasi timp, militantii Hezbollah au trecut nestingheriti la 12 iulie peste Linia Albastra, zona monitorizata si patrulata de UNIFIL, ca sa atace Israelul si sa captureze doi soldati. Israelul nu este interesat sa fie ingradit in actiunile sale in cazul in care, in spatele trupelor ONU, Hezbollah-ul s-ar regrupa si reface, iar armata israeliana nu ar mai putea ajunge la el. SUA, ca si Israelul, par sa incline pentru o forta de tip Multi National Force.
Este totusi de asteptat ca si Consiliul de Securitate sa adopte o noua rezolutie privind Libanul, daca SUA si Marea Britanie vor ajunge la un compromis cu China, Franta si Rusia in privinta substantei si limbajului rezolutiei care ar putea face referiri la o "prezenta internationala in zona". Franta, care detine presedintia rotativa lunar a CS, incearca gasirea unor formule consensuale. Este de retinut si propunerea lui Kofi Annan de organizare a unei conferinte internationale a donatorilor pentru asistenta umanitara in sprijinul refugiatilor si a organizarii unei conferinte in urma careia sa se decida definitiv granitele Libanului, in special cu Siria si Israelul.
Perceptie si reactie
Cum interpreteaza lumea musulmana recenta escaladare? Fara indoiala nu omogen, dar majoritatea islamistilor vad un nou cec in alb acordat Israelului, inarmat si sustinut de SUA. Lectura lumii islamice pare sa fie preponderent cea a unui exemplu in plus de incapacitate europeana de influenta si echilibrare, partizanat american proisraelian si mana libera fortei militare covarsitoare a Israelului. Aceasta grila de interpretare ignora evident atacurile asupra oraselor israeliene si actiunile Hamas si Hezbollah, punand exclusiv accentul pe dramele, de altfel reale si evidente, ale refugiatilor libanezi.
John Mearsheimer si Stephen Walt, profesorii de la Universitatea din Chicago si Harvard, au starnit o dezbatere aprinsa in urma unui studiu controversat publicat in London Review of Books, in care argumenteaza ca sprijinul neconditionat acordat de administratiile americane Israelului e in detrimentul SUA, iar lobby-ul evreiesc are o influenta excesiva si nociva in Washington. Pe acest fond, livrarea de arme si echipament de proiectare a rachetelor de mare precizie Israelului va furniza fara doar si poate un nou argument radicalilor islamisti de a cere unitatea musulmanilor in jihad-ul impotriva complotului indreptat contra lor.
Cele 78 de zile de bombardamente asupra Serbiei, in 1999, au generat o reactie anti-NATO chiar si din partea celor care nu il simpatizau pe Milosevici. Totusi, timpul a dovedit ca reactia imediata a populatiei nu a impiedicat rasturnarea mai apoi a aceluiasi Milosevici ce parea de neclintit. Pentru moment, opinia publica musulmana este ultragiata de bombardamentele israeliene din Liban si de situatia celor peste o jumatate de milion de refugiati libanezi, indreptandu-si in acelasi timp mania impotriva americanilor si europenilor, vazuti ca tinandu-i in brate pe israelieni independent de ce ar face, dar si a guvernelor lor care nu sprijina Libanul.
Aprehensiuni regionale
Cum reactioneaza tarile din zona? Cele mai multe cu temere, chiar daca din motive diferite. Siria trebuie sa fie ingrijorata. Regimul lui Bashar al Assad nu este deplin consolidat dupa moartea, in 2000, a tatalui actualului lider. Bashar a pierdut importante batalii interne cu rivalii politici si a pierdut puncte externe (retragerea din Liban in mai 2005). Siria, majoritar sunita, este izolata international, aliata de convenienta si interes cu Iranul siit. Gruparea Allawitilor, careia ii apartine familia Al Assad, este minoritara, iar alta minoritate, cea kurda, si-a manifestat in repetate randuri nemultumirea pentru modul in care este exclusa de la treburile publice. Totusi nu este clar cine ar putea sa ii succeada lui Al Assad junior si daca schimbarea ar fi realmente una in bine.
Iranului i-ar putea conveni o escaladare a situatiei, cu conditia ca Hezbollahul sa nu iasa pierzator din confruntarea actuala. Hezbollah, prin vocea liderului ei, se prezinta Islamului ca purtatorul drapelului lumii musulmane si a cerut sprijinul tuturor "dreptcredinciosilor" in lupta impotriva Israelului si SUA. Iranul, desi interesat in supravietuirea organizatiei protejate, nu este interesat ca lumea islamica sa perceapa Hezbollah drept campionul luptei impotriva Israelului si SUA, rol pe care si-l aroga pentru sine cu mandrie si pentru care doreste exclusivitate.
Atat Siria, cat si Iranul au sentimentul ca ultimii doi ani ai celui de-al doilea mandat al neoconservatorilor din administratia Bush pot fi folositi pentru construirea unei "Bush-junior legacy", i.e. raspandirea democratiei in Orientul Mijlociu. Din aceasta perspectiva, atacul israelian asupra Libanului poate fi un preludiu al unui atac american asupra Siriei. Eventuala retragere a Hezbollah in Siria si legaturile dintre rachetele cu incarcaturi conventionale si raza lunga de actiune, disponibile Hezbollah din Iran via Siria, pot fi elementele constitutive care sa confere argumentele unei interventii de regime change asupra Damascului si izolarea Teheranului.
Pozitia Iranului de cel mai vocal stat musulman care catalizeaza aprecierea lumii islamice pentru curajul de a-l infrunta pe "Marele Satan" ingrijoreaza multe tari din regiune. Iranul sustine Hezbollah cu 100 de milioane de dolari pe an. Ascensiunea Iranului siit, care se doteaza cu arme redutabile si aspira la statutul de putere nucleara, este temuta de guvernele sunite din Egipt, Arabia Saudita si Iordania, unde traiesc minoritati siite care ar putea fi inspirate sau infiltrate de Iran. Asa se explica poate si faptul ca Liga Araba nu a reusit sa adopte la Cairo o pozitie comuna de condamnare fara rezerve a Israelului si de sprijin pentru Hezbollah.
Tirania celor cateva cuvinte si problema nerezolvata
Asistam de ani buni la o tiranie a celor cateva cuvinte. Cand vine vorba de Orientul Mijlociu si de problema palestiniana, o serie de cuvinte si expresii se ruleaza automat, fara ca nimeni sa le mai chestioneze eficienta sau relevanta: "Foaia de parcurs", "Cvartetul", "dezideratul coexistentei unul langa altul a celor doua state, israelian si palestinian, in pace si securitate", "retragere", "dreptul la securitate" etc.
Cert este ca, atata timp cat problema palestiniana va persista, ea va putea fi utilizata de toate partile ca pretext pentru conservarea unei situatii de tensiune. Nu toata lumea are interesul ca problema palestiniana sa fie solutionata o data pentru totdeauna. Regimuri despotice din regiune isi justifica ratiunea de a fi partial si prin sprijinul luptei palestiniene pentru independenta. Aceasta in plan intern. In plan extern, aceleasi regimuri musulmane inchistate se legitimeaza ca preferabile haosului si incertitudinii ce ar fi generate de inlocuirea lor intr-o zona atat de inflamabila.
Atata timp cat problema populatiei palestiniene din Gaza si Cisiordania, din Iordania si Liban nu va fi solutionata, nu va exista stabilitate in zona. Palestinienii au nevoie de un stat si israelienii de securitate. Cele doua deziderate nu au fost atinse pana acum, desi schimbul pare avantajos pentru ambele parti. Asa se face ca in continuare se construiesc ziduri de separatie, se infiinteaza colonii, au loc atentate, executii extrajudiciare, se lanseaza rachete si ofensive punctuale, au loc rapiri, militiile prospera, transe importante din bugetele tarilor din regiune merg spre inarmare, iar populatiile palestiniana si israeliana continua sa sufere.
