De același autor
Alegerile prezidentiale si parlamentare sunt expresia statului de drept. Organizarea, buna lor desfasurare, dupa incheierea campaniei electorale, si corectitudinea rezultatelor de la scrutin, fiind chestiuni de interes public, trebuie aduse la cunostinta cetatenilor nemijlocit si neintarziat. Mass-media ii revine sarcina sa observe si sa informeze electoratul, cat mai obiectiv, cu privire la derularea acestui exercitiu democratic. Conform
Constitutiei, Art. 31, alin. 4, televiziunile, ca mijloace de informare in masa, fie ele publice sau private, "sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice". Asta in cazul ideal, in care televiziunile si trusturile de presa au un statut independent, atat din punct de vedere politic, cat si financiar. Din pacate, insa, lucrurile nu stau chiar asa. O parte din posturile de televiziune private au ca actionari majoritari persoane sau grupuri care se manifesta in sfera de influenta a unora dintre partidele politice si care sunt legate de acestea prin interese economice ce depasesc sfera strict mediatica. Altele (Antena 1) apartin nemijlocit unor actori activi pe scena politica, a caror linie editoriala impusa exprima, mai voalat sau mai explicit, simpatiile conjuncturale, in functie de aliante sau tendinte exclusiv partinice. Nu a putut trece neobservata politica editoriala, cand anti-PSD, cand pro-PSD, a redactiei de stiri de la Antena 1. Aici s-ar cuveni o observatie: nu simpatiile politice in sine sunt incriminante, ci pretentia desantata de "obiectivitate" si impartialitate, in ciuda absentei acestora, care fac ca strategia acoperitoare sa imbrace forme dintre cele mai perfide si mai "sofisticate": omisiuni intentionate, interpretari rauvoitoare, informatii trunchiate, acordarea de timpi diferiti evenimentelor cu continut similar etc. Acuzate de partizanat politic, pe parcursul campaniei electorale, unele ziare sau televiziuni si-au gasit avocati de ocazie din randurile unor politicieni, grabiti sa ofere exemplul ziarului New York Times, care, in timpul alegerilor prezidentiale din patria democratiei, in 2004, a exprimat fatis sustinerea candidatului democrat John Kerry. Nepotrivit exemplu, fiindca faimosul cotidian nu si-a incalcat cu asta deontologia profesionala, ci s-a constituit pur si simplu, intr-un moment de cumpana pentru America, in parte a societatii civile, care si-a manifestat optiunea.
Mai exista un al treilea caz, in care, prin neplata (sau reesalonarea) datoriilor restante, se ajunge la un soi de servitute benevola, care implica atitudini duplicitare ori pur si simplu autiste, prin inchiderea ochilor si a gurii, acolo unde ar trebui vorbit, aratat si informat (nu doar despre crime, secte, accidente si violuri), spre bunul mers al treburilor obstesti. Ce extraordinar act de automutilare, prin aceasta abdicare de la rosturile si standardele inalte ale profesiei de jurnalist! Nimic mai usturator decat pierderea credibilitatii si compromiterea iremediabila a statutului de "a patra putere in stat". Cu pretul supravietuirii, al zambetelor profesioniste, al salariilor substantiale si al aparitiilor periodice prin revistele mondene.
Si mai grav stau lucrurile la TVR, care este o televiziune publica, platita din banii contribuabililor si care, tinand cont de impactul in mediul rural, unde rolul presei scrise este de-a dreptul insignifiant, prin distorsiuni si efecte manipulatorii, ar fi putut induce o anumita reactie si influenta decizia votului. Astfel, formatul unei emisiuni electorale (Vorbe despre fapte) cand partenerii de emisiune erau prezentati in tandem, dar fara a fi pusi sa se confrunte, ci doar sa faca figuratie (la adapostul unei benigne trageri la sorti), prin prezentarea in calupuri complet separate de raspunsuri, a avut darul sa creeze confuzie si dezordine in receptarea mesajelor politice. Cu ocazia mult trambitatei fraude electorale, reclamate de Alianta D.A., TVR s-a facut purtatorul de cuvant unilateral al opiniilor ce veneau din partea reprezentantilor Uniunii PSD+PUR, lasandu-se impresia, accentuata cu fiecare noua luare de pozitie, ca demersul iresponsabil (cu toate ca strict legitim si justificat de celebrele stenograme ale sedintei Delegatiei Permanente a PSD, din 2003) al opozitiei se face vinovat de gravele consecinte, de imagine, economice si politice, pe care le-ar suporta Romania in spatiul european. O opozitie care arunca in aer interesul national n-are ce cauta, nu-i asa?, la guvernare. Ea nu poate fi decat imatura, lipsita de experienta si nociva. Pentru gravitatea deturnarii de la sensurile si scopurile unei institutii mediatice impartiale, asa cum ar trebui sa fie, TVR se alege cu o binemeritata nota 4.
Nu trebuie neglijat nici rolul pe care l-a avut in perpetuarea confuziei si a dezinformarii tocmai autoritatea publica, in cazul de fata BEC, care, conform Constitutiei, Art. 31, alin. 2, este obligata "sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice". Pe la urechea protagonistilor "profesionisti" de la BEC au zburat acuzatii cu privire la fraude mai simple, individuale (autobuze itinerante, voturi multiple, pe liste suplimentare, persuadarea persoanelor slabe de inger de catre unii reprezentanti ai administratiilor locale sa voteze cu un anumit candidat), dar si mai "soft"-isticate, de sistem, care cu greu au fost demontate, sau cel putin asa au lasat impresia, prin jocul (in sens teatral, desigur) descalificant al balbaielilor de circumstanta, al incriminarilor politice, total neavenite si neconforme cu legea (Emil Ghergut), si cu argumente exprimate sub imperiul inconfortului interior, cu priviri atintite exclusiv in pamant (Victor Pasca Camenita) sau cu intonatii gafaite si naclaite, demne de Oratorul din piesa Scaunele de Eugen Ionescu (Emil Ghergut). Cuplul de "profesionisti" ai elocintei electorale primeste nota 4.
Dar mai exista si speranta. Postul de televiziune Realitatea TV a consemnat evenimentele, a permis dialogul si confruntarea dintre concurenti, a relatat cu obiectivitate momentele importante ale campaniei, a observat cu profesionalism crizele si le-a redat publicului cu promptitudine. In vasta campie mediatica, plina de "combatanti" muribunzi, un soldat sta (inca?) in picioare. Nota 9.
