Ghiseul de presa

Schelalait versus latrat

Una dintre cele mai evidente mentalitati ale regimului din Romania de dinainte de 1990 este reflectata si astazi in ghiseele la care se asaza la coada contribuabilii: este vorba despre prea bine cunoscutii pereti din sticla (uneori mata..), avand la nivelul buricului solicitantului o deschizatura mica. Pentru a i se putea adresa functionarului din partea cealalta a paravanului, cetateanul trebuie sa faca o plecaciune adanca, spre a se putea cobori la deschizatura magica. Ceea ce duce implicit, macar in inconstient, la senzatia de profunda umilinta cu care esti obligat sa i te adresezi operatorului de la ghiseu, preaputernicului reprezentant al statului stapan.

In continuare, a doua cutuma care persista cu cerbicie este ignorarea totala a sesizarilor venite de la contribuabili. Prin telefoane, prin presa traditionala sau prin cea electronica, ai sanse minime de a obtine un raspuns de la oficialitati - in afara cazurilor fericite cand primesti in mana un inscris tip, total depersonalizat si care te convinge sa nu mai revii niciodata. Decat la ghiseul de la nivelul cordonului, unde nu poti decat, cel mult, sa-ti versi amarul pe o functionara platita pe post de Recycle Bin. Nici macar o sesizare a presei nu prea are sanse mai mari de a fi luata in seama de catre celelalte puteri ale statului, ample dezvaluiri nefiind urmate decat tot de tacere sau de raspunsurile stas. Nici o prevedere legala ca institutia vizata sa fie obligata a raspunde presei nu este operativa. Intr-o tara in care contactul dintre mass-media si celelalte puteri este obturat, discutia despre democratie constituie doar un bun subiect de simpozioane.

Partea cea mai neplacuta este ca optimismul romanului ramane intact, mai ales daca este izvorat din disperare. Cetateanul continua sa se adreseze ghiseului de presa, mai sperand sa obtina pe acea cale un raspuns la problemele sale. Din pacate, nadajduita veriga intermediara - mass-media - este mai strans legata de celelalte puteri decat de consumatorul de presa, cel ce cumpara din banii sai informatia si comentariul. In lunga disputa purtata de peste saisprezece ani, institutiile de presa pierd tot mai mult din initiativa, platindu-si adesea supravietuirea cu renuntarea la latratul care ar trebui sa fie semnul ca dulaul de paza al democratiei mai vegheaza.

Daca mai exista, ici-colo, mai ales in presa de proximitate, cate un semnal receptionat ca atare, pe plan central lucrurile stau mult mai prost. Atat de prost, incat efectul il reprezinta rezultatul sondajelor de incredere in personalitati sau institutii, precum si preluarea fara control a unor raportari profund mincinoase (de pilda, procentul retrocedarilor terenurilor agricole si/sau forestiere). Institutiile de presa particulare au cel putin scuza ca proprietarii considera ca, in felul acesta, isi risca mai putin banii investiti. In schimb, cele platite (si) din banii contribuabililor n-au nici o scuza.

TVR Cultural si integrarea in UE

Televiziunea publica dispune de patru canale, dintre care unul destinat - cum ii spune si numele - culturii. Politica acestui post nu face decat sa continue micile manevre ale unor grupuri inchise, carora li se permite o desantata reclama gratuita, uneori chiar in dauna interesului national. La “ghiseul cu publicul”, ferestruica este cu totul inchisa. Nici o voce nu raspunde din spatele peretelui din sticla opaca. Cei ce nu fac parte din micul grup privilegiat - platind totusi din bani proprii acest canal - sunt tratati cu ignorarea totala. Voi da doar doua exemple. La 9 mai a avut loc “Ziua Europei”, moment gandit anul acesta de presedintia in exercitiu a statului austriac. In ideea de a se revitaliza traditia culturala a cafenelelor europene - spatii presupunand o anumita distinctie si o libertate totala de gandire si exprimare, locul unde s-au nascut curente culturale, precum si conceptii stiintifice si politice, motiv pentru care au si fost limitate de regimurile totalitare -, s-a hotarat ca in fiecare capitala a unei tari membre si a celor doua state candidate (Bulgaria si Romania) sa se organizeze o lectura publica a cate unui scriitor din fiecare dintre aceste tari. Subiectul: Europa sedusa. Proiectul, amplu pregatit in presa europeana - mai putin de catre televiziunea publica din Romania -, s-a desfasurat la aceeasi ora in locatiile alese in cele douazeci si sapte de state. Libertatea de exprimare a autorilor a fost totala, unele texte nefiind defel favorabile unei Europe unite - ca, de pilda, in Belgia. (Ar fi fost si greu sa ingradesti vocile scriitorilor, fiind suficient sa amintim ca scriitorul care a citit la Praga a fost Vaclav Havel...) Pentru Romania, evenimentul a avut o importanta aparte, el desfasurandu-se cu doar o saptamana inaintea Raportului de tara din 16 mai. Constienti de acest lucru, la cofetaria Galleron din Bucuresti au fost prezenti mai multi ministri ca in alte tari, nelipsind titularii portofoliilor de la Externe, Justitie si Integrare. In context, este cu totul indiferent ca autorul nominalizat pentru Romania am fost eu; grav este ca, intr-un moment atat de delicat al integrarii in UE, TV Romania Cultural a refuzat macar sa consemneze evenimentul, in ciuda tuturor solicitarilor oficiale si informale.

Al doilea exemplu se refera la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor. Daca diferitele decernari de premii ale unor institutii profesionale sunt transmise cu mult fast, in lungi emisiuni in direct, nu numai pe canalul “cultural”, dar chiar si pe primul canal al televiziunii romane, premiile scriitorilor nu prezinta interes pentru un post obisnuit sa popularizeze doar un grup restrans de autori, precum si pe cei ce aduc argumente in favoarea acestui grup.

In 2001 am publicat o carte in care (ma) intrebam, inca din subtitlu, daca presa reprezinta a patra putere in stat in Romania. Raspunsul, argumentat pe cateva sute de pagini, era negativ. Dupa inca un lustru, situatia a ramas aceeasi. Daca nu si mai putin buna.

Nu-mi fac iluzii despre CNA ca se va sesiza. Institutia si-a castigat un cu totul alt renume. Un alt exemplu mi se pare la fel de flagrant: timp de decenii, una dintre supapele din sintagma “circ si paine” a ramas fotbalul. Supapa, de altfel, incurajata de putere. Prin fotbal, o multime din frustrari sunt eliminate. In peste doua treimi din judete nu exista echipe de divizia A, astfel incat orgoliul local se manifesta prin sustinerea unor formatii din esalonul secund. Milioane de oameni au fost obisnuiti, de foarte multe zeci de ani, sa asculte in direct transmisiile radiofonice ale meciurilor echipei favorite. Din iarna aceasta, ei sunt vaduviti de acest obicei, devenit in provincie cutuma. Asta pentru ca acelasi CNA a permis o licitatie care a dat castig de cauza unui post de radio ce nu poate fi receptionat decat in jurul capitalei. S-au scris numeroase articole impotriva acestui abuz la libera informatie. Oamenii injura decizia in plina strada. CNA tace chitic.

De aceea, nu trebuie sa mai mire pe nimeni ca TVR Cultural - la umbra unui CNA avand cu totul alte prioritati - a compromis chiar si un eveniment strict legat de integrare. Se vede ca sefilor unui post public nu trebuie sa le fie frica de nimeni si de nimic. Ghiseul de presa ramane la nivelul curelei solicitantului, functionarul nu este decat un robot, iar peretele despartitor se dovedeste tot mai opac.