De același autor
Misiunea institutiei este sa salveze ce se mai poate, sa recupereze macar ceva sau sa faca in asa fel incat statul sa piarda ori sa scoata cat mai putin din buzunar. Pe rol la AVAS se afla procesul rezilierii privatizarii C.S. Resita, in care se cer statului roman sute de milioane de dolari, dosarul pretentiilor Grupului Paunescu de a obtine compensatii de peste 200 de milioane de dolari din cauza sistarii creditarii de catre fosta Bancorex in afacerea Dac Air, incercarea de recuperare a platilor facute de stat in locul rau-platnicilor in debusolanta afacere World Trade Center, care a beneficiat de garantii guvernamentale, mismasurile decavante pentru banul public in privatizarea Societatii Nationale Tutunul Romanesc si chiar plata reexpertizarii cerute de FMI in acest caz, asa-zisa privatizare catre un cumparator american mai mult fictiv decat real a intreprinderii ARO. Toate acestea pe langa eternele si fascinantele dosare privind Bancorex sau Banca Agricola.
Cu alte cuvinte, daca statul roman a dat-o sau o da in bara cu o privatizare, consecintele sunt preluate de AVAS, daca niste smecheri au tras sau trag in piept statul roman, punandu-l sa plateasca in locul lor, in virtutea garantiilor guvernamentale primite, AVAS incearca sa mai scoata ceva din ceea ce se mai poate. Pana si daca, in urma disparitiei uzinelor Dacia ca intreprindere de stat, a ramas un litigiu cu inventatorul eleronului la berlinele ce ieseau de pe banda de montaj a fabricii de la Pitesti, tot AVAS se lupta prin tribunale sa nu plateasca tantiemele reclamate, in masura in care, la privatizarea uzinelor Dacia, concernul Renault a lasat in seama statului roman rezolvarea litigiului.
Tot ceea ce constituie agresiune asupra banului public din partea unor demnitari, functionari publici sau administratori imputerniciti cu gestiunea acestuia a ajuns sa fie preluat de AVAS. Si daca este ceva de facut, AVAS incearca! Daca nu, statul ramane cu buza umflata! O rata de recuperare de 10-15% din banul public devalizat este, prin sinea lucrurilor, considerata un succes! Toate pagubele descoperite sau iesite indirect la iveala in conturile statului trec la AVAS, care mosteneste efectele nu numai ale furturilor in clar sau ingineriilor financiare montate in sistemul public, ci si ale potlogariilor si erorilor facute in cele doua institutii care au fost imputernicite sa se ocupe de privatizari: FPS (Fondul Proprietatii de Stat) si APAPS (Agentia pentru Privatizare si Administrare a Participatiilor Statului).
Indiferent de multitudinea si diversitatea cazurilor de care a ajuns sa se ocupe, AVAS are, in mare, doua tipuri de probleme cu care se confrunta. Primul tip de probleme il constituie cele in care AVAS reprezinta statul roman in litigii in care diferite persoane sau firme, indeosebi straine, pretind compensatii ori daune-interese pentru contracte nerespectate, drepturi neonorate etc. AVAS poate fi buna de plata in aceste cauze, fie in urma unor disfunctii ale chiar institutiilor statului, fie in urma lipsei de experienta in intocmirea de catre acestea a contractelor sau in cunoasterea de catre ele a tuturor chichitelor avocatesti de acoperire in toate situatiile si fata de toate clauzele contractuale. Face deja cariera cazul ARO, unde se pare ca posibilitatea de anulare a contractului de privatizare nu este prevazuta in contract! Un exemplu tipic pentru acest gen de probleme este cazul privatizarii-esec a C.S. Resita cu o firma americana practic necunoscuta in domeniu: Noble Ventures. FPS, care a negociat contractul de privatizare, nu era imputernicit sa si acorde facilitatile financiare si fiscale convenite, a caror atribuire era de competenta guvernului. Cabinetul Isarescu, aflat in functie la acea data, a tergiversat aprobarea si, intervenind alegerile din 2000, chestiunea a ajuns pe masa guvernului Nastase, care nu avusese vreo legatura cu problema. Pana la urma, acesta a acordat facilitatile, numai ca, intre timp, Noble Ventures, care nu urmarise prin preluarea C.S. Resita decat sa obtina niste contracte din finantari americane in reconstructia Iugoslaviei imediat dupa terminarea razboiului, pierduse momentul din cauza tergiversarilor si, ca atare, nemaifiind interesata, a inceput sa puna bete in roate neplatind salarii si oricum nefacand investitiile promise. Era evident ca forta mana partii romane. Aceasta, sub presiunea sindicatelor, a cedat si a reziliat contractul de privatizare catre Noble Ventures. Se pare ca prevederile contractului nu prea erau "beton" pentru partea romana, astfel incat firma americana umbla acum prin tribunale straine dupa compensatii din partea statului roman pentru "nationalizarea" suferita, pretinzand nu mai putin de 350 de milioane de dolari, care vor cadea in capul AVAS.
Al doilea tip de probleme cu care este confruntata AVAS il reprezinta recuperarea a ceea ce se mai poate din afaceri, montaje sau aranjamente financiare in care statul a fost tras in piept mai demult sau mai de curand. In acest domeniu, nici lipsa de experienta sau expertiza avocateasca si nici disfunctionalitatile unor institutii ale statului nu constituie problema! Aceasta consta doar in absenta unei determinari politice in rezolvarea cazurilor si recuperarea prejudiciilor. Cum ar putea exista o rata semnificativa de recuperare a prejudiciilor - chiar daca legea a fost schimbata in sensul prelungirii raspunderii patrimoniale de la companii la actionari si administratori - cand sunt de fapt urmariti, spre a le scoate ceva de prin buzunare, doar "beneficiarii" furturilor financiare din banul public: cumparatorii oficiali pentru nerespectarea unor promisiuni sau clauze contractuale in privatizari cu cantec; cei ce nu au restituit creditele primite de la banci de stat (precum indeosebi Bancorex sau Banca Agricola); proprietari sau actionari ai unor societati pentru care statul a platit ratele scadente la imprumuturi contractate cu garantii guvernamentale. Oricum, ies din calcul, aproape sistematic, cei ce au administrat banul public devalizat prin privatizari frauduloase sau acordari de credite neperformante, mai precis cei ce au admis cardasii cu ingineri financiari pe seama banului avut de ei, si nu de altii, in administrare sau cei ce au aprobat creditele despre care stiau foarte bine ca nu vor mai fi restituite vreodata sau cei care au acceptat garantii necorespunzatoare ori fictive. Evident, fara participarea si complicitatea acestora, banul public nu ar fi avut cum sa fie devalizat, indiferent de forma devalizarii (furt, nerestituiri de credite, deturnare de fonduri). Astfel ca, in loc sa infunde puscaria diferiti ingineri financiari si acoliti de-ai lor care au avut in administrare ban public, umbla AVAS cu jalba prin tribunale sa recupereze zatul din cestile de cafea ale hotilor. De fapt, aceasta problema nu prea intereseaza pe nimeni, caci, cu AVAS sau fara AVAS, tot populatia plateste!
Ca o ironie a soartei, dar emblematic, sediul AVAS se afla tocmai intr-o cladire ridicata dintr-un furt de ban public si recuperata de stat in contul furtului, numai ca la exact acea rata de recuperare maxima pe care o mai poate realiza AVAS. D-l Catarama, ce se da liberal, a imprumutat de la Bancorex vreo 17 milioane de dolari, pe care le-a gajat cu o cladire construita chiar cu o parte din acesti bani, dar pe care, impreuna cu administratorii Bancorex de atunci, au estimat-o la 24 de milioane de dolari! Intrucat, evident, d-l Catarama n-a dat banii inapoi, AVAB (Agentia pentru Valorificarea Activelor Bancare), predecesoarea AVAS, l-a executat silit pe d-l Catarama, luandu-i cladirea, care, vai!, mai mult de vreo 4 milioane de dolari nu valora! Dar debitul de 17 milioane de dolari al d-lui Catarama a fost stins astfel cu numai 4 milioane de dolari, caci in scripte cladirea valora 24 de milioane de dolari. Frumos, nu?! Nu este de mirare ca d-l Ursache mai scrasneste cateodata din dinti cand prezinta anumite cazuri pe rol la AVAS, in timp ce administratorii banului public, cei intr-adevar vinovati de devalizarea acestuia, isi rad in continuare in barba din vilele, automobilele sau barcile lor de lux. Caci, in cazul sediului AVAS, ca de altfel in majoritatea cazurilor pe rol la aceasta institutie, nu d-l Catarama sau altii ca el sunt cei de fapt vinovati, ci, precum in cazul sediului, aceia de la Bancorex care au fost de acord ca un imobil de 4 milioane de dolari sa fie considerat ca valoreaza 24 de milioane de dolari si, in general, cei ce au admis, din incompetenta sau complicitate, sa se dea iama in banul public pe care il aveau in administrare.
