De același autor
S-ar parea ca problema problemelor in Romania este lipsa de bani, tara neavand alternativa la a astepta investitii straine care s-o scoata din constrangerile financiare ce o confrunta in toate domeniile.
Desigur, nu s-ar putea cumva desconsidera sau minimaliza problema, dar exista, nu teoretizari, ci fapte din istoria postdecembrista si cotidianul ei care se opun preluarii ca un dat, intr-un fel de ingenunchere in fata unei fatalitati, a imprejurarii ca Romania este confruntata cu o grava criza de resurse financiare si ca statul roman este un stat sarac in fata problemelor care il coplesesc, indeosebi de mediu si infrastructura, dar si sociale.
De luat aminte ar fi cel putin la doua aspecte care schimba fata lucrurilor in problema cu pricina: pe de o parte, abominabilele furturi, dintre care atatea nedepistate sau, mai bine zis, neinstrumentate, care s-au facut si se fac din avutul si banul public; pe de alta parte, evaziunea fiscala, nu mai putin ametitoare, care s-a produs si se produce la vedere, neavand nevoie de cercetari judiciare intrucat are loc in vazul tuturor prin neplata obligatiilor catre bugetele publice din partea intreprinderilor de stat si societatilor private cu acoperire politico-clientelara.
Contabilizand prejudiciile aduse in perioada postdecembrista de furturile si devalizarile "cunoscute" - respectiv dezvaluite in materiale de presa sau ajunse publice in urma unor scandaluri sau falimente -, evaluarile ajung la cifra de 25-30 miliarde de dolari. Dar, tinand cont de ansamblul furturilor si devalizarilor, deci incluzandu-le pe cele "nedepistate", precum si incapusarile intreprinderilor de stat, deturnarile de fonduri si privatizarile frauduloase sau montate in favoarea unor clienti politici, estimarile minime vorbesc de circa 4 miliarde de dolari anual, ceea ce dubleaza anterioara cifra pentru intreaga perioada postdecembrista.
Este interesant de notat si cu cat a fost "furat" statul roman si in mod indirect, dar la vedere, prin neplata obligatiilor financiare catre acesta din partea intreprinderilor de stat si a societatilor private cu acoperire clientelara. Rata fiscalitatii in Romania este de 36-37% echivalent PIB, dar bugetele romanesti sunt construite in jurul unor incasari maxime de 30-31% echivalent PIB. Cu alte cuvinte, din ceea ce s-ar cuveni statului, exista neincasari anuale echivalente cu 5-6% PIB. Altfel spus, arierate "proaspete" de 5-6% echivalent PIB se adauga anual arieratelor istorice acumulate. Care se ridica in total la aproape 40% echivalent PIB. Adica alte vreo 25 miliarde de dolari la cursurile actuale. Si, daca cifrele oficiale vorbesc doar de asemenea niveluri, este pentru faptul ca, in ideea ca tot nu va mai vedea banii vreodata, statul a procedat la masive stergeri sau iertari de datorii.
Cate ar fi putut face statul daca ar fi incasat ceea ce i s-ar fi cuvenit? - iata o intrebare retorica, buna numai pentru a sublinia amploarea secatuirii banului public, caci in practica nu are, desigur, absolut nici o semnificatie!
Se poate pretinde ca, cel putin in parte, banii furati nu au disparut si ca, daca evident o parte a luat drumul plasamentelor-refugiu in strainatate, grosul a ramas totusi in Romania, nu s-a pierdut! La fel in ce priveste evaziunea fiscala la vedere: banii care nu au fost achitati statului au fost folositi la altceva. Ba, s-ar putea sustine ca decat sa fi fost in mana statului, mai bine ca nu au fost dati statului, caci astfel au putut primi destinatii mai folositoare si mai eficiente.
Din pacate, nu este deloc asa. Statul roman s-a dovedit intr-adevar un foarte prost gestionar. Dar chiar daca ar fi dirijat si gestionat prost fondurile de care ar fi dispus suplimentar, tot ar fi ramas ceva pentru infrastructura, mediu, educatie si sanatate. Asa, insa, alocatiile pentru aceste domenii au fost permanent intr-o criza acuta. Evident insa, problema de baza este ce destinatie au luat banii care au fost furati de la stat sau nu au fost achitati statului.
Deosebit de semnificativ ramane domeniul constructiilor pentru consecintele devalizarii directe (prin furt) si indirecte (prin evaziunea fiscala la vedere) a banului public. O buna parte din ceea ce s-a furat de la stat sau din ceea ce nu s-a platit la stat a fost folosita pentru construirea de locuinte private de firma sau personale. Gratie acestei rocade, sectorul constructiilor nu a cazut, in perioada postdecembrista, precum alte sectoare si activitati industriale, in ciuda prabusirii pur si simplu a investitiilor, atat in cifre absolute, cat si ca pondere in PIB. Care a fost insa functia sociala a acestei rocade? De imbuibare a unora! Dar nu prin munca, abilitate manageriala sau valorificarea unor oportunitati de piata! Ci pe seama altora, mereu mai multi si comparativ mereu mai saraci!
Va continua sau va fi stopat acest sistem de tip latino-american, si nu european, de capitalism in contextul aderarii la Uniunea Europeana? Realist privind lucrurile, acestui sistem nu i se va putea pune curand stavila. Romania va intra in Uniunea Europeana cu acest tip de capitalism deja asezat: capitalismul si capitalistii din Romania sunt formati potrivit acestui sistem si nu vor ceda locul altui sistem si exponentilor altui sistem. Cel mult se va produce o reamestecare a cartilor in randurile capitalistilor romani. Sub presiunea legilor si regulilor care opereaza in Uniunea Europeana - si pe care Romania trebuie sa le adopte si sa le aplice -, vor ceda teren corifeii sistemului strict clientelar in favoarea celor cu abilitate manageriala si de valorificare a oportunitatilor de piata. Dar latino-americanismul capitalismului si capitalistilor din Romania va fi dominant in continuare. Si indecenta si neeuropeana polarizare sociala se va adanci pe mai departe.
.png)
