De același autor
Personalizarea polemicilor si vehementa verbala domina un peisaj public la nivelul caruia precaritatea ideilor este mascata de violenta acuzelor. Fiecare dintre actorii implicati este animat de vointa de a puncta mediatic, iar talk-show-ul tine locul reflectiei intelectuale. Înainte de a fi posesorul unei viziuni, politicianul, în cele mai multe dintre cazuri, este reductibil la postura unui individ vorbit de propriul sau limbaj. Locul comun este elogiat ca expresie a bunului simt, iar populismul este privit ca reteta de crestere în sondaje. Impartirea de bani sau cadouri, vizitele în satele de sinistrati devin un sport national, sport care îsi are, asemenea fotbalului, propriile sale vedete. Trecerea din categoria de star in cea de viitor om de stat se produce cum nu se poate mai firesc. Incat pitorescul ramane marca definitorie a procesului complex de integrare europeana.
Constitutie si politica
Debutand sub auspicii favorabile, înconjurata de entuziasmul elitelor politice si mediatice, initiativa de revizuire constitutionala este un exemplu clasic de esec al bunelor intentii: linistea s-a asternut asupra unui capitol prea putin ofertant din punct de vedere jurnalistic. Pana la un punct, judecata este rationala: stirile de senzatie nu lipsesc din actualitatea romaneasca, iar urmarirea lor face deliciul unui public neobisnuit cu ideea de buna guvernare si exigentele ei. De la aventurile plicurilor cu subiecte pana la expunerea unui colaborator al Securitatii, varietatea este deconcertanta, iar tabloul uman fascinant. Pe acest fundal de energii creatoare, efortul de revizuire constitutionala ar putea sa para ca irelevant si donquijotesc. Administrarea treburilor publice nu este asociata cu viziunea constitutionala. Dimpotriva.
Oricat de paradoxal ar putea aparea, verdictul anterior este perfect legitim, în context romanesc. Ignorarea Constitutiei nu este decat prelungirea unei realitati vizibile: în anii de dupa revolutie, guvernarea s-a realizat, daca nu în contra legii fundamentale, cu siguranta în afara ei. Constitutia devine cu adevarat interesanta doar în momentul în care procura reteta înlaturarii unui adversar politic incomod sau indica o cale de urmat în directia cuceririi puterii. Ea nu este citita ca pactul în baza caruia se naste o comunitate de cetateni, ci doar ca un cadru care reglementeaza autoritatea exercitata arbitrar, odata detinuta în acord cu vointa populara. Limitarea puterii, ca si protectia libertatilor individuale, nu sunt asociate cu legea fundamentala. Statutul civic este articulat în functie de marinimia celui care guverneaza, în vreme ce omul de pe strada este tentat sa ignore potentialul constitutional de semnificatie.
Imaginea reconfortanta a potentatilor care parasesc liberi sala de tribunal rezuma forta unui stat de drept incapabil sa îsi protejeze cetatenii în fata agresiunii celor ce încalca, deliberat, regulile jocului economic. Institutiile democratiei constitutionale sunt împinse în prim-plan doar în masura în care un accident de parcurs le da o minima relevanta. Odata episodul consumat, intentiile de reformare si eficientizare dispar subit. Popularitatea Curtii Constitutionale se datoreaza nu atat centralitatii ei în esafodajul etatic, cat iritarii guvernantilor în fata unui esec neprevazut..jpg)
Controversa legata de regulamentele Camerelor nu s-a aflat la originea unei reflectii critice în marginea ambiguitatilor legii fundamentale. Iesirea din scena a lui Adrian Nastase nu a însemnat decat schimbarea de identitate a titularului de functie - continuitatea de practica la nivel parlamentar este de la sine înteleasa. Imaginea unei Curti care nu poate identifica nici macar un singur conflict între puterile statului, din ratiuni de prudenta politica, este, desigur, reconfortanta pentru cei ce detin puterea. Justitia constitutionala este redusa la rolul decorativ al unei prezente de plan secund. Riscul unei decizii ambitioase juridic este eliminat din start.
Avatarurile Constitutiei, în anii de dupa 1990, sunt inseparabile de o viziune a legii fundamentale si a pozitiei detinute, la nivel simbolic si legal. Numitorul comun între momentul adoptarii si cel al revizuirii Constitutiei este dat de absenta unei reale dezbateri, pe de o parte, si de recursul la potentialul de legitimare al unui referendum controversat, pe de alta parte. In 1991, ratificarea populara semnala, fara ambiguitate, triumful presedintelui Iliescu si eliminarea temerilor comunitatii: de la resurectia partidelor istorice si eventuala perspectiva a restaurarii monarhiei pana la materializarea separatismului maghiar. Revizuirea din 2003 sanctiona pastrarea nucleului dur al institutiilor imaginate la 1991: regimul semiprezidential, cu toate limitarile sale, supravietuia intact, în vreme ce ambiguitatea relatiei dintre prim-ministru si sef de stat nu era clarificata în nici un fel. In numele europenizarii, la referendumul din octombrie, urnele aveau sa fie mobilizate politic. Fragilitatea statului de drept era expusa, în mod dramatic.
Istoria Constitutiei, în relatia ei cu proiectul politic postdecembrist, explica, pana la un punct, si configuratia actuala a initiativei de revizuire. Pentru actorii implicati, direct sau indirect, miza era una puternic personalizata: optiunea dintre semiprezidentialism si ordinea parlamentara se reducea la fidelitatea fata de unul dintre palatele ce îsi disputa suprematia. Argumentele cedau în fata tentatiei de a reduce ingineria constitutionala la un act politic pragmatic: înlaturarea adversarului prin modificarea regulilor jocului. Moderatia si echilibrul nu îsi aveau locul în aceasta ecuatie cu cateva variabile: vocatia legii fundamentale de a fi un compromis rezonabil, în sensul originar al sintagmei, era ignorata. Un tip de abordare care alimenteaza, în alte societati, clivaje si conflicte tragice. Relatia dintre Constitutie si pacificarea/civilizarea comunitatii este departe de a fi un truism: de la spatiul ex-sovietic la cel latino-american, esecul consolidarii democratice este legat de absenta unei constructii constitutionale credibile si acceptate de jucatorii politici si de catre natiune, în ansamblul ei.
O privire lucida
Sensul educatiei constitutionale este inseparabil de recursul la moderatie si asumarea duratei lungi, ca parte a efortului de reconstructie. Dezbaterea asupra Constitutiei trimite, inevitabil, la discutia lucida asupra temeliilor comunitatii însesi. Intoarcerea la clasici este, în anumite ocazii, salutara: recitirea alocutiunilor parlamentare din 1866, ocazionate de adoptarea legii fundamentale de atunci, expune întreaga complexitate a mizei în cauza. Delicata balanta dintre potentialul simbolic al Constitutiei si menirea ei juridica se cere urmarita atent. Soliditatea unei natiuni este direct dependenta de maniera în care ea îsi formuleaza obiectivele de parcurs. Lectia trecutului constitutional romanesc nu este, în aceasta ordine de idei, lipsita de semnificatie.
Reducerea Constitutiei la un simplu decor legal irelevant este un risc pe care societatea romaneasca nu-l poate ignora. A fost Constitutia Romaniei, în acesti ani de dupa 1990, reperul în functie de care s-a organizat libertatea civica si s-a structurat jocul politic? A fost legea noastra fundamentala, cel putin putin pana acum, o Constitutie autentica, din unghiul de vedere al celor ce guverneaza si din perspectiva cetateneasca comuna? Raspunsul este unul mai degraba rezervat.
Revizuirea constitutionala poate deveni, pe acest fundal, un gest politic lipsit de semnificatie reala. In absenta regandirii pozitiei detinute de legea fundamentala, modificarea continutului este doar o operatiune de imagine. Adevarata provocare tine de scoaterea din starea de marginalitate si minorat a Constitutiei însesi. Redescoperirea potentialului ei întreg trebuie sa preceada actiunea de revizuire: amendarea legii fundamentale are sens doar în contextul unei mutatii de sensibilitate politica si legala. Atunci cand aceasta schimbare se va fi produs, noua versiunea a Constitutiei se va naste în mod organic.
