De același autor
Site-ul Ministerului Sanatatii contine, incepand din 13 septembrie, o Declaratie privind o noua reforma a sistemului sanitar, care a starnit nu putine comentarii si o oarecare perplexitate, daca judecam comentariile din presa.
Este de notorietate publica faptul ca, luand Casei de Asigurari Sociale dreptul de-a incasa direct veniturile provenite din cotizatii, guvernarea PSD a dat o lovitura cumplita unui sistem sanitar profund suferind, desigur, dar nu complet nereformabil. Sistemul creat de guvernul anterior, 1996-2000, CDR, se baza tocmai pe autonomia Casei de Asigurari. Varsata in buzunarul statului, enorma suma de bani luata de la cotizanti era deviata de la traseul careia ii era destinata si lua alte cai, care pentru moment au ramas obscure. Dupa decenii paguboase, sansa unei reforme sanatoase a fost compromisa.
Astfel se explica - cel putin in cea mai mare parte - falimentul actual al medicinii romanesti, al celei de spital indeosebi. Nimeni nu stie cum vor fi platite datoriile catre furnizori, ale firmelor de medicamente indeosebi.
Cineva a spus ca e usor sa pregatesti o supa de peste fierband un peste; nimeni insa nu stie cum sa fabrici un peste pornind de la o supa de peste. E greu sa reconstitui un sistem zdrobit. E mai usor sa dai sfaturi decat sa oferi solutii. Ma voi abtine de la acest exercitiu.
Totusi as dori sa atrag atentia asupra unui punct al sus-numitei Declaratii. Se spune, intre altele: “Medicina de urgenta va reprezenta o prioritate a ministerului, care va contribui la infiintarea Sistemului national de asigurare a urgentelor, capabil sa acopere intreg teritoriul cu paramedici, finantarea efectuandu-se din bugetul de stat”.
In romaneasca de toate zilele asta inseamna ca statul se insarcineaza sa asigure autosalvarile, soferii, brancardieri: tot dispozitivul care-l aduce pe bolnavul urgent la spital; si asistenta medicala de urgenta, in spital, care rezolva o problema acuta de sanatate. Ceea ce textul ar lasa sa se inteleaga, si presa a comentat lucrurile in acest sens, ar fi ca restul ingrijirii nu constituie o prioritate. Cu alte cuvinte, pana la noi ordine, autoritatea statala il lasa pe bolnav sa se descurce singur.
Daca citim in continuare Declaratia, constatam ca a doua prioritate enuntata este medicina de ambulatoriu. O pozitie foarte justa, spitalul nemaitrebuind sa fie un azil. Analizele si multe acte terapeutice se pot face fara internare.
Comparand aceste doua paragrafe, constatam totusi ca este lasat deoparte un aspect extrem de sensibil, anume acela al bolnavilor care, nesuferind de o maladie acuta, au totusi nevoie de un tratament spitalicesc. Sa luam cazul unui pacient care sufera de un cancer tratabil (50 la suta din cancere se vindeca, azi). In masura in care simptomele lui nu sunt zgomotoase (tuseste, slabeste...), acest pacient nu constituie o “urgenta”, deci nu e o “prioritate”, in lumina Declaratiei ministeriale. El va trebui sa se descurce sau, in cel mai bun caz, sa astepte... pana cand boala va deveni incurabila.
In Romania exista in ziua de azi trei categorii de pacienti: 1) cei care dispun de mijloace exceptionale se ingrijesc in strainatate; 2) o categorie medie poate sa se adreseze medicinei private autohtone si sistemului de asigurari private, in curs de dezvoltare, unde foarte adesea functioneaza cei mai buni specialisti; 3) a treia categorie, cea mai mare parte a populatiei, trebuie sa recurga la sistemul spitalicesc de baza. Care functioneaza din ce in ce mai prost, din pricina deficitului de medicamente si de alte mijloace materiale.
Dupa cum am aratat in exemplul de mai sus, cazurile cele mai grave si care indreptatesc sperante terapeutice nu sunt neaparat si cele care imbraca un aspect dramatic, urgent. Dimpotriva, multe urgente reprezinta o patologie minora. Mai mult decat atat, e foarte usor sa travestesti un caz banal in urgenta. Boli grave pot sa se manifeste putin spectaculos.
Principiul sanselor egale in asigurarea sanatatii caracterizeaza sistemele medicale europene si reprezinta un progres social la care, in orice caz, nu trebuie renuntat. Actualii guvernanti trebuie sa rezolve o problema dificila, un adevarat cosmar - daca e sa spunem lucrurilor pe nume: cum sa respecti “dreptul la ocrotirea Sanatatii” (articolul 33 din Constitutia Romaniei) - in conditiile cvasi-falimentului sistemului sanitar? Raspunsul sugerat, “dand prioritate urgentelor”, nu este cel adecvat.
Prioritatile trebuie sa se adreseze unei serii de patologii intr-o secventa pe care marii specialisti trebuie s-o gandeasca. Constituirea unor protocoale in acest sens ramane de facut. Ce boli vom trata mai intai? Caror metode le vom da preferinta? In multe tari elaborarea unor guidelines de catre forurile de specialitate este foarte elaborata. Efortul intelectual trebuie sa prevaleze aupra unei gandiri grabite. Nu trebuie confundata urgenta situatiei cu urgentele medicale.
Organizarea medicinii in orice conditii, cu atat mai mult in conditii de criza, nu poate fi lasata numai pe seama economistilor. Ea presupune o cunoastere adanca a patologiilor medicale si anumite optiuni dificile. Dar nu justifica abandonarea gandirii medicale si nici a umanitatii funciare a medicinii.
Celelalte masuri: formarea si reciclarea medicilor de familie, educatia medicala, prevenirea bolilor, diagnosticul precoce, lupta impotriva malnutritiei, alcoolismului, tabagismului... sunt importante, dar au o inertie mare: Rezultatele nu se pot masura decat in decenii.
