De același autor
Kanji Tsushima a fost ambasadorul Japoniei la Bucureşti între 2006 şi 2008. Bun cunoscător al limbii române, după stagii diplomatice la Bucureşti, în anii 1960-1990, Kanji Tsushima a rămas un apropiat al României.
În timpul celui de-al doilea mandat al meu, în perioada 1973–1978, eram decis să învăţ foarte bine limba română, dar, la un moment dat, solicitat de Universitatea Populară „Ion Dalles“, m-am hotărât să predau şi limba japoneză românilor dornici s-o înveţe. Doamna profesor universitar doctor Angela Hondru a fost una dintre cursantele mele cele mai sârguincioase şi am plecat mulţumit, la sfârşitul mandatului, că am avut pe cine lăsa în locul meu. Roadele strădaniilor ei au început să se vadă în câţiva ani. A început să traducă literatură japoneză încă din anul 1980, iar după Revoluţia din 1989 a introdus cursuri de limba japoneză în şcoli şi facultăţi. În paralel cu activitatea de profesor şi traducător, a început şi studiul tradiţiilor japoneze, îndeosebi a sărbătorilor populare, publicând studii pe marginea acestora şi în reviste de specialitate din Japonia.
Răsplata pentru toate eforturile ei a început să se vadă abia anul trecut, când a primit Premiul Ministerului de Externe Japonez şi Premiul Fundaţiei „Japonia“ pentru contribuţia adusă pe tărâmul niponologiei, iar anul acesta, în luna mai, statul japonez i-a decernat Ordinul „Soarelui Răsare şi al Razelor de Soare“ cu Rozetă, pentru contribuţia la popularizarea limbii japoneze în România şi la adâncirea înţelegerii reciproce între Japonia şi România. Toate aceste distincţii m-au bucurat enorm şi pot afirma cu mare onoare că au fost primele premii decernate unui român, cel puţin după război. Colonelului Gheorghe Bâgulescu, ataşat militar al României în Japonia, i-a fost decernat Ordinul „Tezaurul Sacru“ în anul 1939, după apariţia cărţii Suflet japonez.
Revenind la doamna profesor Hondru, aş dori să mai amintesc şi faptul că anul acesta i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea de stat Hirosaki, cu care Universitatea „Hyperion“ are strânse legături de colaborare, datorită cărora anual câţiva studenţi de la „Hyperion“ (anul acesta sunt trei) studiază direct la sursă limba şi cultura japoneză.
Există trei motive pentru care sunt foarte mulţumit că mi-am desfăşurat activitatea de diplomat în România. Unul este că am fost alături de suferinţele românilor în urma cutremurului din 1977 şi am putut întinde o mână de ajutor în domeniul tehnologiei pentru combaterea eventualelor pagube seismice. Al doilea este că am fost martor ocular al evenimentelor din 21 decembrie 1989. Mă aflam la etajul X al Hotelului Intercontinental şi am văzut totul. Bineînţeles, şi ceea ce s-a întâmplat în zilele următoare. Eu venisem prima oară în România în 1965 şi vă puteţi imagina starea mea de euforie când mi-am dat seama de revanşa pe care şi-o luau tinerii români.
Al treilea ar fi prezenţa doamnei profesor Hondru. Relaţiile diplomatice dintre Japonia şi România au fost tot timpul normale, aş spune fără niciun element palpitant şi asta poate din cauza distanţei geografice şi geopolitice. Dar eforturile vizibile ale fostei mele studente începeau să dea un alt fel de contur acestora. Îi mulţumesc din suflet pentru abnegaţia de care a dat dovadă pe parcursul celor peste treizeci de ani, deşi mi s-a spus în repetate rânduri că nu se poate trece peste meritul diplomatului care şi-a desfăşurat activitatea într-o ţară, cunoscându-i totodată limba şi, nu în ultimul rând, promovându-şi cultura propriei ţări cu un entuziasm de-a dreptul molipsitor.
Când vorbim despre diplomaţie, ne gândim imediat la relaţiile noastre cu SUA, sau China, sau Insulele Kurile, sau ONU etc. şi nicidecum cu ţările din Estul şi Centrul Europei. Dar noi avem ambasade în toate acele ţări şi nu se face să le ignorăm. În privinţa asta, aş dori să subliniez cât e de importantă cunoaşterea reciprocă şi ne putem cunoaşte reciproc datorită existenţei unor persoane ca Angela Hondru şi Haruya Sumiya, care a tradus, printre altele, Rebreanu şi Eliade în japoneză. Mărturisesc cinstit că balanţa înclină în favoarea României şi de aceea aş dori să continui efortul de a deschide japonezilor apetitul pentru cultura română. Consider că şi acesta este un aspect extrem de important al diplomaţiei. //
