Dispensă de la Constituţie pentru clanurile politice

Constituţia României este, de ani, de zile, la cheremul unor grupuri politice de interese. Vor să o ignore, o ignoră. Vor să o interpreteze, o fac fără probleme. Cea care le mai pune stavilă este Curtea Constituţională. Pe care, acum, încearcă iarăşi să o scoată din joc. Parţial. Sau provizoriu, până la desfiinţarea ei?

Modificările şi tentativele de modificare succe­sive asupra Legii de organizare şi funcţionare a CCR arată nu doar o luare în derâdere a legii fundamentale, ci şi punerea ei în slujba intereselor de clan politic – ceea ce e considerat bun azi mâine trebuie schimbat sau blocat.

În 2010, pentru a evita o de­barcare anticipată a lui Mi­r­cea Geoană de la preşedinţia Senatului, senatorul PSD Dan Şova a ajustat, printr-un amen­dament, Legea 47/1992, de organizare şi funcţionare a CCR. Amendament prin care instituţiei i se oferea dreptul de a cen­zura hotărârile parlamentului. Redundant, şi da­că ne raportăm la Legea CCR – care, la art. 2, arată că instituţia asigură „controlul cons­tituţionalităţii legilor, a tratatelor inter­na­ţio­nale, a regulamentelor parlamentului şi a or­donanţelor guvernului“ –, şi la Constituţie – care, la art. 146, menţionează, printre atri­buţiile Curţii, pronunţarea „asupra cons­ti­tu­ţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora“. Adică, în calitate de garant al su­premaţiei Constituţiei, asupra oricărei legi.

În vara tentativei de lovitură de stat, noua majoritate parlamentară USL, care îl includea şi pe Dan Şova, realiza că acea prevedere in­trodusă în 2010 îi încurcă jocurile. Aşa că a în­cercat – şi prin parlament, şi prin guvern – modificarea Le­gii CCR, pentru a-i elimina atribuţia introdusă în 2010 şi a lăsa Curtea fără control asu­pra hotărârilor votate în par­lament. Previzibil, ambele de­mersuri au fost anulate de CCR, pe motiv de ne­cons­ti­tuţionalitate, prin Decizia 727/2012. Care includea şi o recomandare tehnică făcută Legislativului, de a aşeza în lege, într-un ca­pitol aparte, atribuţiile CCR de a cenzura ho­tărâri ale Legislativului, dar şi procedurile ce trebuie aplicate dacă o astfel de hotărâre e declarată neconstituţională. Parlamentul, în­să, nu a fost interesat de acest „detaliu“, deşi Cons­tituţia îl obligă să „reexamineze dis­po­ziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia CCR“.

Doi ani mai târziu, Eugen Nicolicea, ministrul pentru Relaţia cu parlamentul, artizan al mo­dificarilor Codului Penal din „marțea neagră“, realizează că CCR stă în calea intereselor PSD. Concluzie la care a ajuns după ce CCR in­va­lidase şi declarase neconstituţionale hotărâri ale parlamentului privind numirile de la vârful Avocatului Poporului şi al ASF – pe motiv de lipsă a pregătirii cerute prin lege –, dar şi nu­mirea Consiliului de Administraţie al SRR, pen­tru că nu respectă configuraţia politică im­pusă de lege. D-l Nicolicea – care nu e expert în drept constituţional, ci inginer electronist şi jurist – susţine că decizia CCR nu poate fi luată în considerare pentru că parlamentul nu a pus în concordanţă Legea de funcţionare a CCR cu Decizia 727/2012. Aspect omis in­ten­ţionat de PSD din vara lui 2012 și până acum. E irelevant, însă, slalomul legislativ la care in­vită. Constituţia spune clar că hotărârile CCR sunt obligatorii, de la data publicării în Mo­nitorul Oficial – indiferent la ce se referă ele. Deci, nu pot fi nici negociate, nici atacate cu legi inferioare.

Ce urmăreşte, de fapt, d-l Nicolicea sau PSD, prin intermediul lui? Poate, să arate elec­to­ratului că PSD continuă lupta cu „sistemul Bă­sescu“, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, fiind prezentat de maşinăria de propagandă drept „omul lui Băsescu“. Deci, o bună temă de campanie. Aşa că nu contează că e în­treţinută sabotând democraţia.

Poate, ca să forţeze menţinerea în funcţie lui Victor Ciorbea, pion care servește perfect interesele puterii şi de care ar mai fi nevoie în această poziţie, măcar până în decembrie. Probabil, or mai fi nişte ordonanţe ne­cons­ti­tuţionale în prag de redactare, în faţa cărora Avocatul Poporului trebuie ori să nu reac­ţioneze, ori să o facă tardiv, ca în cazul or­donanţei care a dat undă verde traseismului politic. Şi s-ar putea să se prevaleze de un mi­nus al legii fundamentale, care nu men­ţio­nea­ză un termen anume până la care deciziile CCR trebuie publicate în Monitorul Oficial – or, ele devin obligatorii doar după acest mo­ment.

Poate, o pregătire a terenului pentru o lege prin care, după decembrie, atribuţiile CCR să fie drastic limitate. Sau, poate, un provizorat, până la desfiinţarea ei, care, oricum, era parte a unui plan al vârfului USL, deconspirat, în 2012, de colonelul Dogaru, dar care se poa­te face numai odată cu modificarea Cons­ti­tuţiei.

Certă este lipsa respectului faţă de Cons­ti­tuţie. De la care se acordă dispensă ori de câ­te ori interesele de clan politic o cer. //