Repartitia dupa nevoi

Recent, un tanar universitar îmi cita din cuvantarea unui vechi profesor la deschiderea anului de invatamant: “Uitati-l pe Lenin, dar retineti indemnul: invatati, invatati, invatati!”. Mult mai tanarul sau coleg continua: “Dar sa vedeti, studentii s-au mirat foarte: cine este oare Lenin ala pe care trebuie sa-l uitam?”. Cred ca multi rasuflam usurati: in sfarsit avem o tanara generatie “amnezica”!
Fiindca stiu ca este adevarat si imi pare bine, nu de ignoranta istorica, ci de faptul ca am apucat sa traim asta, voi explica pe scurt, pentru cititorii tineri, ce inseamna “repartitia dupa nevoi” inainte sa imi dezvolt argumentul de mai jos.
La acest ceas multi dintre cititori inteleg ca sursele de venit ale oamenilor pot sa fie de mai multe feluri: legale (salariul, dividendele, mostenirile, comisioanele la vedere) si ilegale (spaga, ciubucul etc.) si ca acestea se acorda dupa vanzari, dupa politica salariala, dupa proportia castigurilor dintr-o afacere, dupa voia Domnului sa ai rude bogate, dupa puterea de negociere si dupa puterea asupra altuia caruia trebuie sa ii asiguri un drept legal sau uneori sa incalci legea pentru el.
In disputele de principiu dintre Lassalle (ideolog socialist) si Marx (ideologul comunist) invingand Marx, a rezultat ideea ca oamenii isi vor castiga existenta in doua forme in societatea “ideala”: in etapa socialista ei vor castiga dupa munca, a carei valoare nu o stabileste capricioasa si anarhica piata, ci planul stabilit de factorul constient al societatii, partidul comunist. In cea de-a doua etapa, in comunism, repartitia (termen folosit pentru modul de obtinere al veniturilor) se face dupa nevoi. Adica fiecare da societatii prin munca sa atat cat poate si ia de la aceasta ce si cat ii trebuie. Sigur, mai existau niste amanunte: nevoile nu erau lasate de capul fiecaruia, ci erau determinate stiintific de catre specialistii partidului in normarea necesitatilor umane, iar munca devenea o necesitate vitala precum cafeaua de dimineata sau, pentru nebautorii de cafea, precum hrana. Pe scurt, te trezeai si, buimac inca, te aruncai in bratele muncii cu aceeasi voluptate ca in aburii cafelei, inclusiv daca erai picamerist. Bunurile urmau sa curga dintr-un corn nesecat al abundentei, caci societatea comunista avea sa aiba resurse inepuizabile. Imaginati-va, tineri cititori, ca erati educati de mici copii ca acesta este mersul “implacabil” al istoriei. Asa au fost educate multe generatii din Romania, inclusiv a mea. Cei mai multi ne-am dat seama repede ca este curata demagogie, ca intre “idealurile luminoase” si starea de fapt se intinde un hau care legitima anecdota populara: “- Ce e mic, negru si bate la usa?” “-Viitorul!”. Totusi, o minoritate generationala avea alta perceptie: e posibil ca “multimea”, “masele” sa traiasca din redistribuirea unei saracii tot mai adanci. Dar noi, cei “alesi”, factorul constient al societatii, am putea ajunge in comunism ca pasageri ai unui Mayflower select. Sa ajungem, care va sa zica, la repartitia dupa nevoile noastre. Generic, este vorba despre nomenclatura de partid si cea de “veghe”, creatoare a ceea ce eu numesc comunismul feudal, plus satelitii ei degraba sedusi de societatea de privilegii. Comunismul a ramas pentru nevoiasii selecti (falimentarii industriei grele si de aparare), feudalismul s-a creat in virutea repartitiei dupa nevoi pentru cei “alesi”. O parte a celor “alesi”, mai varstnici si pensionabili, au fost “sacrificati” la revolutie: doi impuscati, mai nimeni in puscarie, multi la pensie. Cealalta parte, mai tanara, mai scolita, a demarat in tromba, ocupand partidele si posturile de redistribuire. In definitiv, ei voiau sa treaca la urmatoarea etapa: repartitia dupa nevoi personale.
Deceniul tranzitiei in zona gri, etapa “no man’s land”, a fost prielnica repartitiei dupa nevoi. Ne faceam propriul comunism feudal, in subteranele democratiei de vitrina. Mai nimeni nu statea cu ochii pe noi, cu atat mai putin Evropa. Cine se afla la impartirea bucatelor facea un calcul rational al nevoilor proprii si ale celor de clan. Cum “masele proletare” nevoiase se mai revoltau si ele, li se mai repartiza cate ceva, nu dupa munca, fiindca fabricile erau in faliment infloritor, ci dupa nevoile de sustinere politica. Banii statului, care sunt inca publici doar ca sursa, nu si ca redistribuire, s-au impartit in genere intre feudalii formati prin repartitia dupa nevoi si nevoiasii falimentelor industriale.
La finele lui ‘99 am iesit din “no man s land”, urmand ca, treptat, sa trecem la repartitia dupa rezultate si merit. Faptul acesta a produs o panica fantastica si o graba ostentativa: venea ultima suta de metri a repartitiei dupa nevoi a proprietatii de stat, a banilor contribuabililor. Era ultima suta de metri in evolutia comunismului feudal in toate categoriile de institutii. Caci nevoile celor “alesi” nu sunt doar materiale, ci si de functii si putere. Din aceasta cauza ei se regasesc pretutindeni, inclusiv in administratie, politie, vami, in universitati si in clinici. Capitalismul (in sensul competitiei oneste, a succesului si meritului, al orientarii dupa regulile pietei), ca si statul de drept si democratia neritualica au avut o prezenta insulara.
Europenizarea inseamna incetarea repartitiei dupa nevoi, destructurarea feudelor si scaderea dramatica a proportiei nevoiasilor privilegiati. Pe scurt, inseamna lichidarea comunismului feudal. In aceste conditii, exista doua categorii evident suferinde: feudalii de toate tipurile si nevoiasii privilegiati invatati necompetitiv la pomana “baronilor” de partid si de stat. Din prima categorie se recruteaza si “guristii” integrarii europene, caci un alt reflex ubicuu este traiul lozincard, invatat cu sarg in socializarea timpurie a sefilor de azi, mostenire transmisa mai tinerilor smecherasi si beizadele din proximitatea ctitorilor repartitiei dupa nevoi. Este drept insa ca limbajul nevoilor s-a dus pe apa sambetei marxiste si a fost inlocuit cu cel al intereselor, personale si ele, desigur. Amenintarea ca inceteaza repartitia dupa nevoi personale si nu cramponarea de reguli, trambitata pe toate posturile, explica de ce parlamentul actual este practic blocat din interior, de ce asistam la razboiul unei femei integre, sprijinita de o minoritate subtirica impotriva unei majoritati in conducerea InJustitiei, precum si la intregul cortegiu de contraofensive la reforma in sistemul de Informatii, Educatie, Sanatate, Administratie. Nimic nu inspaimanta mai tare in Romania “de granita” decat repartitia dupa rezultate si merit in conditii de competitie onesta.
Probabil de aceea nu este deloc intamplator ca ultimele pe lista copy-paste-urilor din Aquis-ul comunitar sunt tocmai legile concurentei.