De același autor
1. Politica este arta deciziei. E răspunsul la întrebarea ”ce vrem să facem?” ca și comunitate (sat, oraș, țară, uniune de țări). Oricine candidează pe o funcție publică la care poate accede prin alegeri face politică. NU există candidați apolitici sau nonpolitici. Isus a vrut să facă bine și să avertizeze oamenii cu privire la starea lor, dar nu a revendicat – în numelele originii lui davidice – tronul Iudeii. Maica Tereza a vrut să facă bine dezmoșteniților sorții, dar nu a candidat la președinția Indiei. Cine candidează la o funcție în stat – cu atât mai mult la cea mai importantă – e om politic și face politică. Pentru că răspunsul lui la întrebarea ”ce vrem să facem?” va fi realizat prin instituțiile statului, nu prin convingerea inimilor oamenilor.
2. Modernitatea începe cu un gest fondator: separarea statului de religie. Esența statului modern o reprezintă laicitatea. Laicitatea NU înseamnă ateism. Laicitatea înseamnă că statul nu se amestecă în problemele religioase și nu are o agendă religioasă. De ce? Deoarece obiectivele Bisericii sunt absolute (mântuirea sufletelor oamenilor, unitatea credinței etc.), iar cele ale statului sunt relative (creșterea bunăstării, dezvoltarea infrastructurii etc.). Dacă statul și-ar propune obiective absolute, ar sfârși în persecuție la adresa unei părți a cetățenilor lui. În acțiunea lui, statul folosește instituțiile (guvernul, primăriile etc.), în vreme ce biserica folosește predica și exemplul reprezentanților ei. Credința NU e ideologie. Biserica vorbește de schimbarea lumii prin schimbarea oamenilor; politica și administrația se ocupă doar de schimbarea condițiilor în care trăiesc oamenii, lăsând schimbarea lăuntrică la latitudinea lor.
3. Indiferent cu privire la ce punem întrebarea ”ce vrem să facem?” nu avem un singur răspuns la ea. Persoane diferite au răspunsuri diferite și, în măsura în care unele din aceste răspunsuri seamănă între ele, oamenii se pot asocia în partide politice. Partidele au o doctrină – care e fundamentul pe care se bazează răspunsul pe care ele îl dau întrebării ”ce vrem să facem?” – și un program – care articulează acest răspuns în forme concrete. Oamenii au libertatea de-a asculta programul, de-a vedea – analizând doctrina – cât de întemeiat e și de-a opta pentru răspunsul unui partid sau al altuia. NU există răspunsuri universale, ”ale întregului popor”. NU există răspunsuri absolute, bazate pe imperative religioase. Toate răspunsurile – și opțiunile între ele pe care care le fac oamenii – sunt umane, contextuale și relative. De aceea avem alegeri periodice: pentru a corecta ceea ce nu s-a făcut sau s-a făcut greșit în legislatura ce se încheie. Răspunsurile absolute deschid către tiranie.
4. Politica înseamnă dialog, dezbatere, negociere și compromis. De aceea avem parlament: acolo se înfruntă opiniile diferite ale oamenilor, reprezentate de partidele politice. Politica NU se face în termeni absoluți. Politica NU caută instaurarea Binelui pe Pământ. Acceptarea diversității și a punctelor de vedere diferite reprezintă esența democrației. Marginalizarea, condamnarea sau eliminarea din spațiul public a unora dintre ele deschide calea totalitarismului. Menirea oamenilor politici nu e doar aceea de a dezbate, ci și aceea de a tranșa dezbaterea prin decizie. Ei poartă responsabilitatea deciziilor asumate și trebuie să răspundă pentru ele.
5. NU există ”politica țării”; există doar istoria ei. Politica depinde de datele contextuale și o politică bună înseamnă a te folosi într-un moment precis de datele existente atunci pentru mai binele câtor mai mulți oameni. Decizii bune la un moment dat pot să fie nefaste într-altul. La asta servește cunoașterea și meditația asupra istoriei naționale. Orice viziune a unei ”Românii eterne” e o iluzie sub care ascundem problemele României reale. Suntem cetățeni adevărați dacă asumăm aceste probleme și dacă facem – fiecare – ceea ce depinde de noi pentru a le depăși. Politica ne cere angajamentul acțiunii, NU visul, nostalgia sau discursul lăcrămos.
6. Politica o fac cetățenii, toți cetățenii cu drept de vot și NU combinațiile din spatele scenei publice sau forțe oculte. A crede că acestea din urmă determină lucrurile revine la a nu avea încredere în propria ta judecată și puterea votului – al tău și al celorlalți ca tine. Scopul politicii NU e imobilitatea (conservatorismul), ci adecvarea societății la schimbare. Schimbarea nu vine din politciă, ci din oameni, din cultură și din tehnologie. Lumea se schimbă în permanență și o politică bună integrează schimbarea în procesul producerii bunăstării comune. Orice om politic care ne propune întoarcerea în trecut e la fel de șarlatan ca un doctor care ne promite că vom redeveni tineri.
7. De noi, ca cetățeni, depinde să rămânem solidari și după alegeri. De noi depinde să cerem seamă politicienilor și între ciclurile electorale. De noi depinde să facem mai bine ceea ce avem de făcut și să fim mai deschiși și mai atenți unii față de alții. NU statul și nici un candidat sau un ales nu ne pot face să fim astfel. Menirea statului e una singură: aceea de-a ne da garanția că regulile jocului sunt – peste tot – corecte, că cel care muncește e răsplătit pentru munca lui și cel care fură e pedepsit pentru ticăloșia lui. Statul NU trebuie să-i oblige pe oameni la muncă, ci să le arate – prin garanția lui – că MERITĂ să muncească. Atunci când sunt tratați astfel, oamenii ies din infantilismul la care-i obligă constrângerea și devin adulți, care hotărăsc liber.
