De același autor
In ultimii doi ani, trei presedinti autocrati, venali si corupti din tari apartinand Comunitatii Statelor Independente (CSI), o asociere a statelor desprinse din fosta Uniune Sovietica, au fost inlaturati de la putere sub presiunea populatiilor autohtone. Un asemenea scenariu parea improbabil. In Georgia, presedintele Eduard Sevardnadze era considerat "un politician prea versat" ca sa fie eliminat. In Ucraina, unde aproape jumatate din populatie este de origine rusa, o schimbare de regim cu tonalitati rusofobe era de neinchipuit. In Kirghistan, neexistand un lider al opozitiei, alungarea presedintelui Askar Akaev era considerata o fantezie.
In pofida acestor evaluari "obiective", detestatul presedinte Eduard Sevardnadze a fost detronat fara varsare de sange in 2003. "Revolutia Trandafirilor" din Georgia a indreptat fraudarea alegerilor de catre autoritati si a adus la conducere un presedinte democrat, Mikhail Saakasvili. Surprinzator, Revolutia Portocalie din Ucraina in decembrie 2004 si Revolutia Lalelelor din Kirghistan in martie 2005 au reusit sa darame structurile opresive ale tiranilor respectivi de la Kiev si de la Biskek. Aceste evenimente au creat o stare de panica in capitalele celorlalte tari din CSI.
In decembrie 2003, sefii de state din Rusia, Belarus, Ucraina si "stanurile" din Asia Centrala s-au intrunit la Baku cu ocazia funeraliilor fostului dictator din Azerbaidjan. In discutii cu presedintele rus Vladimir Putin, ceilalti lideri prezenti isi exprimau nelinistea cu privire la posibilitatea molipsirii tarilor respective cu "Maladia Georgiana". Cu obisnuita lui predilectie pentru un limbaj brutal si vulgar, Putin, adresandu-se unor delegati din Georgia, a declarat cu dispret ca toti sefii de state prezenti la intrunire sunt niste fricosi care "isi fac nevoile imbracati".
Se pare ca temerile tiranilor din jurul lui Putin erau justificate. Revolutiile din Georgia, Ucraina si Kirghistan au confirmat fragilitatea regimurilor autoritariste derivate din comunism, au inspirat liderii democrati din tarile vecine si au speriat clicile conducatoare din celelalte state din CSI. Conditiile locale care au permis alungarea tiranilor respectivi nu sunt evidente in Rusia si in restul tarilor din CSI. Dar autoritarismul, coruptia si lipsa reformelor, in combinatie cu reafirmarea expansionismului Moscovei, pot crea situatii sociale tensionate care ar putea avea consecinte imprevizibile. Istoric, s-ar putea ca revolutiile din Georgia, Ucrania si Kirghistan sa fi inceput un proces ireversibil de dezmembrare definitiva a fostului imperiu sovietic.
Independenta neasteptata
In urma revoltei conduse de Boris Eltin impotriva puterii sovietice in august 1991, un nou regim "necomunist" s-a instalat la putere in capitala Rusiei. In continuarea acestei revolutii, in decembrie 1991, Tratatul Unional din 1922 a fost anulat, Uniunea Sovietica a incetat sa existe, iar republicile componente au devenit subit "state independente". Pentru noile tari desprinse din fosta URSS, implozia comunismului la Moscova nu a insemnat o adevarata "revolutie" in sens de "schimbare drastica de regim". Neavand oponenti, liderii comunisti din republicile respective au preluat puterea si au continuat sa guverneze cu aceleasi metode opresive din trecut.
Incercarile tiranilor locali de a mima democratia prin organizarea unor alegeri "dirijate" si "trucate" nu au convins populatiile respective. Schimbarile de regim in Georgia, Ucraina si Kirghistan reprezinta un fel de "revolutii amanate" impotriva tiranilor emanati in postcomunism.
Preconditii aparente
Dupa "modelul Slobodan Milosevici" din Serbia, fraudarea alegerilor de catre autoritati a fost evenimentul care a precipitat "revolutiile" din cele trei tari din CSI. Ca fraudarea alegerilor in sine nu este un criteriu suficient pentru rasturnarea regimului a fost demonstrat in repetate randuri de falsificarile electorale din Belarus, din Federatia Rusa si din statele CSI din Asia Centrala.
In toate cele trei tari "revolutionare", populatia era furibunda din cauza pauperizarii generalizate si a perceptiei ca guvernantii, care se eternizasera la putere, erau corupti, aroganti si demagogi. Toti trei respectivi lideri ai opozitiei erau fosti membri ai guvernelor de la putere. Sakaasvili fusese ministru in Georgia, iar Iuscenko in Ucraina si Bakiev in Kirghistan fusesera prim-ministrii. Serviciile de securitate din cele trei tari erau nemotivate si ezitante.
Un alt aspect comun, important pentru succesul revolutiilor, a fost faptul ca opozitia din cele trei tari, fiind relativ activa, a reusit sa comunice cu populatia si a cooptat un mare numar de protestatari, pe care i-a incurajat sa evite confruntari cu organele de ordine si sa reziste la incercarile autoritatilor de a-i imprastia prin intimidare si prin metode violente. Cand Eduard Sevardnadze, in Georgia, si Leonid Kucima, in Ucraina, au ezitat sa declanseze imediat represalii dure impotriva demonstrantilor, pozitia lor a devenit perdanta. In mare parte, organele de ordine din tarile respective au refuzat sa-i atace pe protestatarii opozitiei.
In Kirghistan, "revolutia" care a dus la alungarea lui Akaev a fost mai mult un fel de rascoala modesta. In contrast cu masele impresionante care au manifestat impotriva lui Sevardnadze in Georgia si cele care l-au proclamat pe Victor Iuscenko presedinte in Ucraina, in Kirghistan, o tara cu 5 milioane de locuitori, numai cateva mii au participat la demonstratii contra regimului. Presedintele Akaev, calcandu-si promisiunea de a nu actiona violent impotriva demonstrantilor, a ordonat politistilor sa-i atace. In numar prea mic ca sa aiba succes, politistii au reusit numai sa-i intarate pe protestatari. Infricosat, presedintele Akaev a fugit in Rusia.
Opozitia "invingatoare" din Kirghistan, un melanj de grupari cu legitimitate limitata si cu veleitati democrate dubioase, incearca sa organizeze alegeri prezidentiale in iunie 2005. Parlamentul, ales recent si intesat cu acolitii demisionarului Akaev, va continua sa-si exercite autoritatea. Cu toate acestea, rascoala din Kirghistan a demonstrat ca regimurile postcomuniste, chiar si in tarile in care liderii autocrati par a fi puternici si instalati "solid" la putere, sunt instabile.
Se poate intampla in Rusia?
Venit la putere in 2000, presedintele rus Putin a actionat prompt ca sa curme revolutia inceputa de predecesorul sau, Boris Eltin. Putin a considerat ca decada 1990-2000 nu a reprezentat o perioada de tranzitie de la dictatura comunista spre democratie, ci o epoca aberanta de instabilitate politica, de anarhie economica si de destramare progresiva a autoritatii statului rus. Intrebat de corespondentii straini despre masurile drastice impuse de el impotriva structurilor democrate din Rusia, Putin a raspuns ca "daca democratia inseamna uzurparea statului, atunci noi nu avem nevoie de asemenea democratie". Intr-adevar, Putin a demolat sistematic institutiile autonome, a subjugat mass-media si a eliminat centrele de putere care i-ar fi putut ingradi autoritatea. El a intimidat, a fragmentat si a emasculat opozitia. Sub Putin, alegerile din Rusia au fost manipulate prin dezinformarea, inselarea si descurajarea electoratului. Justitia a fost subordonata Kremlinului. Putin a decretat ca guvernatorii celor 89 de provincii ale Federatiei Ruse nu vor mai fi alesi de cetatenii respectivi, ci vor fi numiti de presedinte. Fortele de securitate, intesate cu fosti colegi din KGB, au redevenit atat de puternice, incat populatia se simte din nou infricosata.
Gleb Pavlovski, consilier politic la Kremlin, a declarat recent la o conferinta de presa ca nu exista nici o sansa ca scenariile din Georgia, Ucraina si Kirghistan sa se repete in Rusia. "Noi nu avem lideri batrani si epuizati ca celelalte trei tari. Putin ar zdrobi fara ezitare orice incercare de revolta... Kirghistanul trebuia sa utilizeze armele impotriva grupurilor rebele si a criminalilor care au atacat cladirea Parlamentului din Biskek... In toate cazurile in care cetateni organizati promoveaza un scenariu revolutionar, ei trebuie sa fie zdrobiti".
Intr-adevar, Federatia Rusa nu pare sa aiba conditiile prerevolutionare din Georgia, Ucraina sau Kirghistan. Presedintele nu este detestat de populatie, veniturile din exporturile de petrol si gaze au stimulat cresterea economica si opozitia este firava. Ca urmare a propagandei Kremlinului, o mare parte din populatia Rusiei considera ca termenii de reforma, revolutie si democratie sunt sinonimi cu saracie, haos si suferinta, nu cu libertate. Majoritatea publicului rus pare sa fie de acord cu Putin, care pretinde ca este preferabil ca Rusia sa fie "dirijata" de un conducator autoritar decat sa se zbata intr-o democratie haotica.
Revolutiile recente din Georgia, Ucraina si Kirghistan continua sa aiba reverberatii puternice in toate tarile din CSI. Structurile autoritariste din "stanurile" Asiei Centrale se clatina. Liderii respectivi, la putere din 1990-1992, nu se bucura de respectul publicului. In Kazahstan, partidele din opozitie au acceptat sa sustina un singur candidat impotriva presedintelui Nursultan Nazarbaev. In Turkmenistan, despotul Saparmurat Niyazov, declarandu-se "presedinte pe viata", a produs resentimente puternice in randul populatiei. In Uzbekistan, presedintele Islam Karimov, brutal si corupt, nu este respectat. In Belarus, grupuri restranse de activisti "democrati" continua sa se confrunte cu politistii brutali ai eternului presedinte Lukasenko.
Chiar in Rusia, aparentele de ordine, stabilitate si consens pot fi inselatoare. Dupa modelul ucrainean, o parte din tineretul rus, care pana acum nu s-a implicat in politica, a format o organizatie pro-democratie denumita "Pora" ("A venit timpul"). Mii de pensionari, furiosi ca guvernul le-a redus pensiile, au iesit in strada si au demonstrat impotriva conducerii de la Kremlin. O alta asociatie de tineri, cu denumirea de "Aparare si Progres fara Putin", s-a angajat sa lupte impotriva instaurarii dictaturii in Rusia.
Masuri contrarevolutionare
Cu incurajarea neconditionata a Moscovei, despotii din celelalte state din CSI au inasprit represaliile impotriva oponentilor politici, a societatii civile si a organizatiilor straine care incurajeaza societatea deschisa si democratia. Speriati de evenimentele din Ucraina si de miscarile incipiente de rezistenta, autocratii de la Kremlin au decis si ei sa ia masuri urgente ca sa contracareze din timp "agitatia democrata". Resurse importante au fost alocate ca sa se organizeze alte asociatii de tineri militanti care sa "apere" sistemul politic instaurat de Putin. "Emisari speciali" au fost trimisi ca sa infiltreze organizatiile de tineret si sa controleze manifestatiile culturale care atrag tinerii. S-a decis ca publicul trebuie sa fie convins ca "agitatorii democrati" nu sunt decat niste "tradatori".
In Rusia exista neliniste in legatura cu procesul de succesiune la expirarea mandatului de presedinte al lui Putin in 2008. Mai multi oficiali rusi au avertizat ca, daca s-ar permite alegeri libere in 2008, este posibil ca ele sa fie castigate de un fel de "Fuhrer" ultranationalist. Spectrul unei puteri nucleare conduse de un asemenea Fuhrer este readus insistent in declaratiile oficiale ca sa convinga strainatatea ca, evident, este preferabil sa se gaseasca "o oarecare solutie" prin care Vladimir Putin sa ramana in continuare autoritatea suprema in Rusia.
Concluzii
Revolutiile recente din Georgia, Ucraina si Kirghistan au produs panica in celelalte republici din CSI. Masurile contrarevolutionare represive adoptate de liderii autocrati din aceste state vor duce inevitabil la acutizarea tensiunilor sociale interne. Politica lui Putin de incorsetare progresiva a populatiei, de anihilare a opozitiei si de glisare spre dictatura nu asigura stabilitate nici in Rusia. Insistenta agresiva a guvernului de la Moscova de a resubjuga tarile independente desprinse din imperiul sovietic este contraproductiva. Mai curand sau mai tarziu, liderii autocrati din zona fostei Uniuni Sovietice, mentinandu-se interminabil la conducere prin opresiune si alegeri masluite, vor fi inlaturati. Rusia va fi blamata pentru sprijinul acordat tiranilor respectivi. Politica neinspirata a guvernantilor de la Kremlin de a ingradi progresiv drepturile cetatenilor, de a sustine despotii din tarile vecine si de a denigra liderii cu instincte democrate este neinspirata si nu serveste interesele nationale ale Rusiei.
