Retragerea trupelor americane din Afganistan

În iunie 2011, după dezbateri aprige în cercurile conducătoare de la Washington, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a ordonat începerea retragerii trupelor americane din Afganistan. Din cei 100.000 de militari americani din Afganistan, 10.000 vor pleca până la sfârşitul anului curent şi alţi 23.000 până la finele anului 2012. Ceea ce înseamnă că toţi cei 33.000 de soldaţi americani trimişi suplimentar în Afganistan anul trecut se vor retrage în următoarele 18 luni. Evacuarea completă a militarilor americani din Afganistan a fost stabilită pentru 2014.

Tradiţional, în orice conflict armat în care SUA au fost implicate, ofiţerii superiori de la Pentagon au solicitat de la preşedinte şi de la Congres cât mai mulţi soldaţi, armament din ce în ce mai perfecţionat, surse financiare consistente şi timp nelimitat „ca să-şi îndeplinească misiunea“. Dar preşedintele, liderul suprem al forţelor militare americane, trebuie să ia în consideraţie costurile imense ale războiului din Afganistan (circa 10 miliarde de dolari lunar), deteriorarea progresivă a susţinerii populare în SUA pentru continuarea războiului şi situaţia precară a fiscalităţii bugetare a Americii (deficit de peste 14.000 de miliarde de dolari).
Pericolul antebelic emanat din Afganistan pentru America nu era „existenţial“. De la început, „misiunea“ NATO în Afganistan a fost nebuloasă. Aparent, obiectivele principale ale invaziei militare erau pedepsirea regimului taliban pentru găzduirea teroriştilor din Al Qaida, capturarea sau / şi uciderea lui Osama Bin Laden pentru declaraţiile de război împotriva SUA şi degradarea organizaţiei Al Qaida, responsabilă pentru atacurile teroriste de la New York şi Washington în septembrie 2001.

Mulţi oficiali, analişti şi comentatori americani afirmă acum că decizia fostului preşedinte George Bush de a invada şi ocupa militar Afganistanul a fost o eroare monumentală. Bilanţul celui mai îndelungat război al Americii este dezolant. Pentru SUA, beneficiile potenţiale ale invaziei militare din Afganistan, în mare parte iluzorii, nu justifică deteriorarea relaţiilor dintre America şi lumea musulmană, pierderile de vieţi afgane, europene şi americane, devastarea structurilor sociale afgane şi cheltuielile imense ale războiului. Liderii NATO şi agenţiile de informaţii americane recunosc că o soluţie „militară“ nu este posibilă. După 10 ani de război, negocierile între guvernul de la Kabul, NATO şi insurgenţii afgani, în derulare, reprezintă singura cale care ar putea rezolva „în mod acceptabil“ conflictul. În America, presiunile în favoarea retragerii militarilor din Afganistan au devenit irezistibile. Sondaje de opinie recente au arătat că 70% dintre americani sunt convinşi că războiul din Afganistan nu merită să fie continuat. La Washington, o minoritate vocală încă insistă că SUA trebuie să continue războiul, inclusiv cel de contrainsurgenţă. Aceşti oficiali încearcă să sperie publicul că, dacă NATO se retrage din Afganistan „prea devreme“, consecinţele vor fi devastante: haos, război civil şi instabilitate regională.

Justificarea oficială a deciziei de a evacua trupele NATO din Afganistan se bazează pe recenta asasinare a lui Osama Bin Laden şi decimarea conducerii organizaţiei teroriste Al Qaida, pe ameliorarea şanselor de transfer al responsabilităţii pentru contrainsurgenţă către guvernul afgan şi pe îmbunătăţirea aparentă a securităţii în unele provincii disputate în trecut.

Succesul unui război de contrainsurgenţă necesită cooperarera eficientă şi dedicată a guvernului naţional cu „asistenţii“ din străinătate. Guvernul de la Kabul, cumplit de corupt şi cu legitimitate limitată, nu controlează decât parţial şi limitat teritoriul Afganistanului. În public, ca şi în discuţii private, Karzai perorează furibund şi acuzator resentimente puternice împotriva „ocupaţiei“ americane. El blamează brutalitatea campaniei militare de contrainsurgenţă pentru moartea, rănirea şi alungarea în refugiu a mii de civili afgani. Agresivitatea angajaţilor civili americani responsabili cu probleme de securitate, incursiunile nocturne abuzive ale soldaţilor coaliţiei în casele afgane şi daunele „colaterale“ produse de utilizarea excesivă a armelor distrugătoare au înfuriat atât populaţia, cât şi guvernul afgan.

Se pare că Obama a realizat că, oricât de „defavorabilă“ pare să fie retragerea trupelor americane din Afganistan, încercarea de a prelungi şi poate de a permanentiza prezenţa militarilor americani în Afganistan nu poate decât să agraveze situaţia existentă, care oricum nu este sustenabilă. Ideea că în urma aplanării războiului care a durat 10 ani Statele Unite şi Afganistanul vor rămâne parteneri, aliaţi şi „prieteni“ în viitor şi că guvernul de la Kabul va oferi americanilor utilizarea indefinită a instalaţiilor militare existente a fost discreditată.

Guvernele ţărilor europene din NATO, încântate de decizia lui Obama de a reduce prezenţa americană în Afganistan, s-au grăbit să anunţe cu satisfacţie că şi ele plănuiesc să-şi retragă contingentele militare respective în următorii 2-3 ani. În 2001, aliaţii europeni din NATO au participat la invazia Afganistanului fără entuziasm, numai ca să-şi demonstreze solidaritatea cu Statele Unite. Mulţi dintre aliaţi, având capabilitate logistică şi militară neglijabilă, au contribuit numai marginal la eforturile combative ale Alianţei.

Militarii americani continuă să aibă probleme extrem de dificile cu logistica aprovizionării trupelor NATO din Afganistan. Ţara este cumplit de „inaccesibilă“. Neavând ieşire la mare, nu are facilităţi portuare care să permită ancorarea vaselor de transport. Deci aprovizionarea trebuie să treacă prin statele vecine. Până în 2006, 90% din aprovizionarea militarilor NATO se făcea tranzitând Pakistanul. Armament, muniţii şi accesorii erau aduse pe vapoare la portul pakistanez Karachi şi transportate cu camioane prin defileuri în regiunile muntoase, prin deşert şi prin provinciile tribale „neadministrate“, până în Afganistan.

Din cauza uciderii lui Bin Laden în Paksitan, a bombardamentelor necontenite a regiunilor tribale cu avioane fără pilot şi a activităţilor secrete ale agenţilor CIA în Pakistan, relaţiile dintre Islamabad şi Washington au devenit tensionate. S-ar putea ca Pakistanul, care oricum îi sprijină „discret“ pe insurgenţii talibani, să interzică tranzitul materialelor americane destinate pentru militarii NATO din Afganistan. Ceea ce i-ar forţa pe contractorii civili americani, responsabili cu aprovizionarea, să utilizeze alte rute mult mai neconvenabile, mai riscante şi mai costisitoare. De exemplu, de la porturile Ţărilor Baltice, cu trenul, prin Rusia şi Asia Centrală. Sau de la Marea Neagră, cu camioanele prin Caucaz, cu vaporul peste Marea Caspică şi iarăşi cu camioanele prin Asia Centrală. Sau din Germania, cu camioanele prin Europa Est-Centrală, Turcia, Caucaz, cu vapoarele peste Marea Caspică şi, din nou, prin Asia Centrală. Transportul aerian este mult mai costisitor şi necesită survolarea multor state.

Rutele „nordice“ prin Asia Centrală au restricţii majore. Numai alimente, apă şi materiale de construcţie sunt permise prin Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan şi Tadjikistan. Armament, muniţii şi materiale de război sunt interzise. De asemenea, tranzitul prin Asia Centrală poate avea numai sens unic. Nimic nu poate fi transportat pe această rută în sens invers, din Afganistan în afară. America este criticată de organizaţiile care promovează drepturile omului pentru colaborarea îndeaproape cu dictatori represivi din Asia Centrală.

Statele din vecinătate, precum Pakistan, Iran, India, Rusia şi China, având interese politice, economice şi de securitate importante în Afganistan, manevrează febril ca să-şi asigure influenţa după retragerea trupelor NATO. Negocierile pentru pacificarea Afganistanului fără participarea directă a Pakistanului şi Iranului nu pot asigura stabilitate în regiune.

Ordonând începerea retragerii trupelor americane din Afganistan, preşedintele american Barack Obama încearcă, precaut, să dezangajeze Statele Unite dintr-un război neinspirat, lung şi costisitor. Înfrângerea totală a insurgenţilor şi crearea unui stat democrat în Afganistan nu sunt realizabile. Obama s-a convins că o „victorie“ sau un „rezultat mai favorabil“ nu devin mai probabile prin prelungirea conflictului. Pentagonul speră ca un contingent redus de militari americani să rămână indefinit în Afganistan ca să sprijine guvernul de la Kabul şi armata „naţională“, instruită de NATO, şi ca să prevină revenirea la putere a talibanilor.

Există totuşi posibilitatea ca, după evacuarea trupelor NATO, insurgenţii să descindă din munţi şi să invadeze din Pakistan, să pactizeze cu guvernanţii de la Kabul sau, împreună cu localnicii simpatizanţi, să preia puterea, aşa cum s-a întâmplat în trecut.
Obama a amânat evacuarea completă a militarilor americani, iniţial programată pentru 2012, până la finele anului 2014, poate pentru ca situaţia să nu se deteriorizeze abrupt şi să nu-i afecteze şansele de a fi reales anul viitor. Publicul american înţelege că Obama, dacă va fi reales ca preşedinte, va pune capăt celor două războaie în Irak şi Afganistan, iniţiate de predecesorul său de la Casa Albă. //