Oamenii lui Trump în siajul lui Putin

Săptămâna trecută a fost una foarte proas­tă pentru Administrația Trump. Pe de o par­te, vorbim de eșecul personal al celui considerat un maestru în „arta deal-ului“ de a atrage suficiente vo­turi republicane în spri­ji­nul legislației care să în­lo­cuiască sistemul de să­nă­ta­te Obamacare. Pe de altă parte, audierea-maraton de cinci ore găzduită de Co­mi­sia de Intelligence din Ca­mera Reprezentanților s-a transformat într-un mare de­zastru de PR pentru Ca­sa Albă. Mulți dintre con­gressmeni doreau să verifice și să clarifice acuzațiile lansate de Trump împotriva Ad­ministrației Obama (care ar fi decis să îi asculte convorbirile telefonice) sau să cea­ră explicații privind hemoragia infor­ma­țiilor clasificate care au inundat spațiul pu­blic în ultimele luni.

Totuși, revelația săptămânii a fost cu totul al­ta. Deși practica FBI nu este aceea de a con­firma achetele în curs de desfășurare, directorul serviciului a pus pe masa re­pre­zentanților o potențială bombă nucleară. El fusese autorizat de către Departamentul Justiției să dezvăluie faptul că FBI, în baza res­ponsabilității pe care o are pe di­men­siunea de counterintelligence, anchetează eforturile guvernului rus de a se amesteca în alegerile prezidențiale americane de anul trecut dintr-un unghi inedit, su­pli­mentar celui prezentat în ianuarie. Punc­tual, două sunt elementele vizate de FBI: „orice legături între indivizi asociați cu campania lui Trump și guvernul rus și, în același timp, dacă a existat vreo co­or­donare între campania lui Trump și efor­turile Rusiei“. Foarte probabil, unul din­tre cei vizați este Paul Ma­nafort, fostul șef de cam­pa­nie al lui Trump, despre ca­re presa internațională re­la­ta că ar fi agent de in­flu­en­ță pentru interesele Krem­li­nului: el ar fi primit 750.000 de dolari de la partidul fos­tului președinte ucrainean Yanukovici în 2009 și din 2006 ar fi primit anual câte 10 milioane de dolari de la magnatul Oleg Deripaska.

Însă dincolo de șocul imediat, audierea șe­filor FBI și NSA a readus în spațiul public fondul problemei: interferența rusă în ale­gerile americane de anul trecut. Departe de a fi un complot al democraților, o în­cer­care de a justifica pierderea alegerilor sau un fake news, cum deseori spune Twitter-ul prezidențial, atât James Co­mey, directorul FBI, cât și Mike Rogers, şeful NSA, au reconfirmat diagnosticul pus în ianuarie de întreaga comunitate de informații americană privind rolul Mos­covei. Pe scurt: Rusia „a vrut să îi fa­că rău ei și să îl ajute pe el. (…) Rusia este ad­versarul nostru. A declanșat o cam­panie multi-fațetată de măsuri active care să submineze credibilitatea cons­trucţiei noastre democratice, urmărind să-l lovească pe unul dintre candidați și să îl ajute pe celălalt“.

Magnitudinea efortului investit în cyber­hacking și în diseminarea de informații cu scopul discreditării unuia dintre candidați ră­mâne fără precedent. Este un verdict im­posibil de ignorat de Trump, de aripa re­pu­blicană, care vede în Moscova un mare aliat, și de cei care își doresc o resetare cu orice preț a relațiilor cu regimul Putin. Ră­mâne sugestivă reacția live a directorului FBI la concluzia președintelui Trump, același care nu pierde niciodată ocazia să arate cu degetul presa fake news, cum că „FBI și NSA spun Congresului că Rusia nu a influențat procesul electoral“. În rea­litate, directorul FBI a spus de multe ori că o evaluare a impactului rusesc asu­pra rezultatului alegerilor nu intră în sfera atribuțiilor comunității de informații: „nu mi-am exprimat opinia, nu am niciun punct de vedere, nu am nicio informație asupra impactului potențial asupra re­zultatului alegerilor pentru că nu este ce­va la care ne-am uitat vreodată“.

Interesant e faptul ca audierea direc­to­rilor FBI și NSA nu este un demers sin­gu­lar, izo­lat. Dimpotrivă, ultimele două săp­tămâni ne arată comisiile specializate ale Con­gre­sului în plină campanie de ridicare a ni­ve­lu­lui de conștientizare publică pri­vind ame­nințarea rusă. Spre exemplu, au­dierile găz­duite de comisiile privind for­țele armate din Camera Reprezentanților și din Senat pe subiecte precum războiul hibrid, con­tra­propaganda, ecosistemul eu­ropean de se­cu­ritate au toate același nu­mitor comun: Ru­sia. În plus, toate au ex­pus nevoia ar­ti­culării unei strategii care să răspundă Mos­covei pe terenul său favorit, al competiției care are loc în „spațiul gri“ dintre război și pace, unde se dă bătălia pentru „inimi și minți“ și pentru in­fluențarea diverselor felii de public. De re­ținut mesajul dat de ge­neralul Scaparrotti, comandantul for­țe­lor americane din Eu­ropa, care vede răz­boiul informațional pur­tat de Moscova ca fiind parte dintr-un portofoliu hibrid care necesită un contra-răs­puns extins (for­mula pe care o folosește e cea de whole of government) care să combine multiple pâr­ghii guvernamentale și unde componenta de putere hard este secundară. Este o fi­lo­zofie contrară ideilor care ghidează primul buget avansat de Trump și care torpilează toc­mai sectoarele de putere soft, civilă, con­siderate atât de ne­cesare de Scaparrotti.