Idealul universitar: variante de lucru

„Această lege va duce la curăţarea universităţilor din România de toate problemele, de comportamente neacademice, de practici neacademice, care din păcate s-au încetăţenit în universităţi.“ Acestea sunt argumentele aduse de ministrul Daniel Funeriu în sprijinul unui text de lege reapărut în contextul nefericit al Legii salarizării, care îi aruncă din nou pe profesori în plutonul inferior al veniturilor bugetarilor români.

Problemele de fond ridicate de ministrul Funeriu în legătură cu practicile universitare neloiale sunt întemeiate. Nu se poate nega că, în multe centre universitare, există reţele de interese, nepotism, trafic de influenţă, abuz de putere, structuri clientelare consolidate în ani de timiditate legislativă a diverselor guverne care s-au succedat. Iniţiativa de a denunţa aceste abuzuri şi, mai mult, de a le corecta printr-o Lege a educaţiei corectă este, de asemenea, lăudabilă. Două sunt însă aspectele care nu întregesc în mod fericit tabloul.

Primul este mai mult formal şi ţine de modalităţile alese de actualul guvern de a impune adoptarea legii. Tentativa consumată anul trecut s-a construit pe acelaşi tipar: asumarea răspunderii - privită de altfel şi ca un test pentru susţinerea politică a Cabinetului. Atunci, piedica principală a fost o Curte Constituţională cu algoritm politic nefavorabil. Acum, guvernul doreşte să reia, în aceeaşi formulă, procedura, ignorând că, dacă la Curtea Constituţională situaţia s-a ameliorat, în parlament este foarte probabil ca susţinerea pe o lege de asemenea importanţă să se fi destrămat.

Aparent, primul ministru este pregătit pentru posibilitatea respingerii proiectului şi pare dispus să asume consecinţele, aşa cum declara de altfel la finalul şedinţei de guvern din 12 octombrie, în cursul căreia s-a luat decizia asumării răspunderii. În fapt, repetarea procedurii înseamnă forţarea unei legi organice mult prea importante pentru a fi transformată în muniţie politică.

Opoziţia a reuşit deja să deturneze sensul dorit de ministrul Funeriu, prin declaraţia preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, care califica demersul puterii drept „afront la adresa parlamentului“. Replica ministrului a mobilizat o resursă de argumentaţie despre care nu se mai poate deloc afirma cu certitudine - vezi mobilizarea sindicală din ce în ce mai agresivă - că stă la dispoziţia guvernanţilor, anume voinţa populară. „Este un afront la adresa tuturor româ­nilor să blochezi o lege, doar pentru că ea loveşte în interesele nelegitime din mediul universitar“, declara pe 13 octombrtie, la RFI, Daniel Funeriu. „Acesta este motivul pentru care Legea educatiei naţionale a fost blocată la Comisia de educaţie a Senatului”, adăuga ministrul Educaţiei. Trecând peste chestionabila susţinere populară de care s-ar bucura textul legii, Comisia de învăţământ din Senat a părut mai deranjată anul trecut de iniţiativele privind „Spiru Haret“ şi de dezbaterea, înăbuşită în faşă în acordul apolitic al unei majorităţi confortabile, privind imensa bază de corupţie şi incompetenţă pe care s-a aşezat învăţământul universitar privat în Româ­nia.

Or, Legea educaţiei, în forma propusă de guvern - şi acesta este al doilea punct slab, de fond, al textului -, nu aduce o atingere semnificativă sistemului privat de învăţământ. Riscă să instituie însă - articolul 184, alineat 4, lit. b, sau art. art 185, alineat 3 - un sistem de numire prin concurs a rectorilor şi a decanilor - în locul alegerii lor în Senat, respectiv în Consiliu - care poate, în coordonatele Româ­niei contemporane, să sporească aleatoriul, şi nu să-l diminueze. Rolul statului, mai bine spus al ministerului, aşa cum este el configurat de art. 192 şi 193, ameninţă să mute eventualele acte de trafic de influenţă sau abuz de putere săvârşite în interiorul comunităţilor academice la nivelul ministerului şi al comisiilor însărcinate cu validarea numirilor. Cine se ocupă atunci de curăţenia în minister?

Pentru a întregi tabloul, ar trebui adăugat că nici strategia „publicitară“ aleasă de ministru pentru asumarea răspunderii nu e mult mai fericită. Ea mizează pe un element incert: conştiinţa unor senatori şi deputaţi care ar trebui să se simtă lezaţi în onoarea lor de reprezentanţi aleşi ai cetăţenilor de eventualele dubii ce planează asupra integrităţii lor morale, în subiectul universităţilor. Reacţia aproape unanimă în cazul „Spiru Haret“ îndeamnă însă la mai multă circumspecţie. //

Taguri:

Daniel Funeriu, universtitati, Legea salarizarii unice, Legea educatiei, Spiru Haret.