De același autor
Cine crede ca politicienii romani sunt prosti se insala. In ciuda aparentelor, ei stiu multe si invata repede, mai ales atunci cand interesul ii mana de la spate. Vezi cazul epopeii anticoruptie care se desfasoara in Romania de un an si jumatate, in care unii imping caruta la deal, altii o trag la vale, diversi privitori arunca cu pietre in caravana, lovind in cine s-o nimeri, doar pentru amuzamentul propriu, iar toata lumea scandeaza aiurea pe diverse voci. Au existat mai multe strategii pentru a impiedica eforturile ministrului Justitiei si putinilor ei sustinatori sa ajunga la vreun rezultat. Initial, cei vizati s-au pus contra pe fata, au tipat si s-au victimizat, pozand in persecutati politic, au activat retelele din presa si liderii de opinie pe care ii au pe statele de plata. Insa asta n-a prea tinut, pentru ca publicul romanesc e intr-o etapa cand vrea sa vada miscare, rezultate, fiind isterizat de neputinta statului de drept in ultimul deceniu si jumatate. In plus, marii persecutati nationali, precum Nastase, D.I.P., Patriciu si ceilalti, au un asemenea deficit de credibilitate, pe care singuri si l-au confectionat, incat lumea nu i-ar lua in serios nici daca ar citi ora exacta pe ceas.
Vazand ca planul A (apararea pe redute fixe) nu tine, clasa politica a trecut la planul B: lupta din miscare, cu invaluiri si ambuscade nocturne, sedinte de partid in care se promite una, dar se face alta. Echivalentul razboiului electronic de diversiune a fost atacarea ca neconstitutional a orice ameninta sa inceapa sa functioneze de-adevaratelea, fie el DNA sau Agentie de Control al averilor. Sau, daca nu chiar neconstitutional, macar in conflict cu una dintre nenumaratele legi sau proceduri pe care le are Romania pitite prin sertare, intocmite de eminentii juristi ce graviteaza in jurul guvernului si parlamentului: puzderie, proaste, confuze si lungi, dupa cum spune orice expert strain cu experienta comparativa venit pe la noi. Nici nu e de mirare: inca din antichitate Tacitus observa, cu ochi de statistician avant la lettre, regula dupa care cu cat e tara mai corupta, cu atat are mai multe legi.
Deranjul e vizibil si in crestere in fiecare partid: de PRM nu vorbim, ei oricum ar desfiinta orice institutie si ar pune in loc batalioane de epurare, ca sa termine coruptii precum gainile la gripa aviara (mai nou, ar desfiinta si CNSAS, unde si-au numit totusi reprezentant, pana una-alta). In PSD nu cred sa existe vreo pozitie coerenta de partid, organizatia fiind inca la stadiul leninist de razboi civil, in care fiecare factiune le acuza pe celelalte de deviationism si proiecteaza pericole externe (anticipatele, Basescu etc.) pentru a castiga batalia interna. Partidul Conservator, daca acceptati aceasta conventie de limbaj, incearca sa omoare orice initiativa prin supralicitare, stiut fiind ca mai binele e adesea dusmanul binelui: unde ceilalti vor sa aduca la lumina averile ascunse, ei propun impozitarea acestora cu 90%; unde e vorba de declararea averilor demnitarilor, ei vor sa acopere intreaga populatie a tarii. Mai nou, o cabala i-a stopat drumul spre vicepremierat d-lui Voiculescu tocmai cand era pe cale sa rezolve definitiv in Romania chestiunea pensiilor, asistentei medicale si micilor intreprinderi, dupa cum ne-a anuntat chiar el.
UDMR e anti-anticoruptie pe fata, cu o vehementa surprinzatoare. Nu se mai ascunde, iar ceilalti le tin pumnii de pe margine, probabil in ideea ca ungurii isi permit riscul de a deveni impopulari, deoarece electoratul lor e captiv si n-are alternative. Ceea ce pana la un punct e adevarat, dar dupa aceea devine o joaca cu focul care ne poate afecta pe toti. Liberalii pun placa cu atitudinea lor proantreprenoriala si eticheteaza anticoruptia drept un frison populist si pasager al unor naivi ca mine si ca dvs., care nu pricep cum de vine chestia cu marile afaceri. Prin asta ei se fac ca nu inteleg diferenta intre a fi procapitalist, adica pentru libertate si piata corecta, si a fi probusiness, adica a sta periculos de aproape de o afacere sau alta (cum ar fi cele ale lui Dinu, Felix motanul, s.a.m.d.). La democrati deocamdata e liniste, atata vreme cat nu se atinge nimeni de asfaltari si imobiliarele de la RAPPS, dar sa vedem dupa aia ce-o mai fi.
Lucrul pe care l-au invatat rapid membrii coalitiei larg majoritare anti-anticoruptie, in special in ultimul an, este ca nu face sa te expui inutil in fata poporului, mai ales ca 2007 se contureaza drept an cu alegeri anticipate. Asa ca, unde se poate, e bine sa te folosesti nu doar de bata inamicilor d-nei Macovei, ci si de micile ambitii nesatisfacute ale prietenilor ei. Decat sa zici ca nu vrei controlul averilor, e mult mai elegant sa faci trei seminare academice, in care sa te scarpini filozofic sub basca si sa te ingrijorezi de (potentiala) incalcare a drepturilor bietilor politicieni, atat de abuzati de organele de drept in ultimii ani. Sau, daca trebuie musai sa existe o agentie, ca asa am apucat sa promitem la Bruxelles, sa faci una emasculata si s-o pui in subordinea celor care trebuie controlati. Sa sperii lumea cu ilicitul lui Ceausescu, sa te vaiti de parca ai fi in Belarus (supralicitare à la PC), uitand ca aici nu e vorba de cetatenii de rand, ci de aceia care aleg liber sa se puna in lumina reflectorului intrand in politica si administratie la varf.
De fapt, lucrurile sunt clare. Sigur ca nici unul dintre noi nu-si doreste autoritati abuzive si spanzurari expeditive de felinar, iar intre eficienta si rapiditatea anchetelor judiciare, pe de-o parte, si drepturile omului, pe de alta, trebuie sa existe mereu un echilibru. Dar unde anume se afla acest punct de echilibru este o problema de bun-simt si observatie a realitatii sociale actuale. Au fost demnitarii si politicienii romani in ultimii saisprezece ani prea vulnerabili in fata procurorilor, sunt pline puscariile de ei, avem prea multe cazuri de condamnari, din care sa suspectam ca o parte au fost nedrepte? Sau, dimpotriva, sunt excesiv protejati, prin mijloace oficiale si neoficiale si de fapt nu avem pe nimeni prins si condamnat? Puneti aceasta intrebare oricarui roman de rand si va ia la fuga cu facaletul. Nu exista inca nici un exemplu de peste mare prins, in ciuda lamentatiilor permanente ale corului bocitoarelor, iar hiperprotectia in fata legii functioneaza foarte bine pentru cei implicati in coruptia la nivel inalt. Pendulul este inca mult deplasat catre imunitate, in dauna eficientei justitiei. In acest context, a cere sa luptam in continuare cu coruptia doar tiparind brosurele si facand sondaje de opinie care nu supara pe nimeni, cum le place functionarilor din agentiile care ne dau bani pentru asta pentru a mai bifa un program, aduce cel putin a autism.
