Cum se explică protestele din Iran

Societatea iraniană, unde jumătate din populația țării are sub 35 de ani, dorește în primul rând mai puțină rigiditate din partea factorului religios și deblocarea ascensorului social și economic.

Stefan Popescu 09.01.2018

De același autor

 

Dacă Orientul Mijlociu ar fi un corp, atunci Iranul ar fi inima. Parafrazându-l pe marele poet persan Nizami Ganjavi (secolul al XII-lea), aceas­tă constatare este perfect valabilă dacă privim o hartă a regiunii și mai ales a crizelor care o afec­tea­ză. Iranul este un „imperiu de mijloc“, un stat care ocu­pă o poziție nodală, între lu­mea turcă, lumea arabă, lu­mea indo-pakistaneză și ru­so-caucaziană, dar și la răs­cru­cea intereselor marilor pu­teri, SUA, Federația Rusă, cu­plul franco-german și China. Să amintim și faptul că Iranul are nu mai puțin de 525 de km de frontieră cu Afghanistanul. Pe scurt, un „pivot geo­p­o­litic“, după cum îl numea Zbigniew Brzeziński, unul dintre cei doi poli de putere (celălalt fiind Arabia Saudită) ai Golfului Persic și un stat far pentru lumea șiită. Această țară, de 82 de milioane de locuitori, și care, la ori­zon­tul 2050, va avea 100, se află în vecinătatea noastră apropiată, dacă ne gândim că între România și Iran se află numai Marea Neagră și Turcia. Iranul este o hârtie de turnesol a Orientului Mijlociu, iar evoluțiile din această ța­ră se pot produce și în alte state ale re­giu­nii: dacă ne uităm în trecutul nu foarte în­depărtat, vedem că Iranul a inaugurat seria trans­formărilor prin prima naționalizare a in­dus­triei petroliere în 1951, model pentru na­țio­nalizarea Canalului de Suez în 1956, prima revoluție isla­mis­tă în 1979, care a însemnat re­venirea islamului politic, as­pect care s-a văzut și în Pa­kistanul generalului Zia ul-Haq, care începe să folosească re­țelele islamului militant ca pro­funzime strategică a țării sale. Iată doar câteva aspecte pentru care ar trebui să ur­mă­rim atent orice evoluții din această mare țară, matrice de imperiu.

 

În ciuda protestelor recente, nu cred într-o con­testare a învelișului religios al statului, de­oarece geopolitica regională obligă Iranul să mi­zeze și pe factorul religios, șiit. Poziția sa ca centru al lumii șiite reprezintă un element cen­tral al staturii de putere regională pentru Iran. Peste jumătate din populația țării are sub 35 de ani, cu alte cuvinte, este născută du­pă căderea regimului imperial al șahului din 1979. Societatea iraniană dorește în pri­mul rând mai puțină rigiditate din partea fac­torului religios și deblocarea ascensorului so­cial și economic. Încheierea acordului nuclear din iulie 2015 și ridicarea sancțiunilor eco­no­mi­ce au fost întâmpinate cu mari aștepări din partea societății iraniene. Regimul politic le-a prezentat în așa fel, încât toata lumea se aș­tepta la transformarea rapidă a Teheranului în­tr-un nou Dubai al Orientului Mijlociu. Tim­pul scurs de la semnarea acordului nu a fost însă suficient, în ciuda progreselor înregistrate care au dus la o ameliorare o situației eco­no­mice a țării, cu creștere economică robustă și îmbunătățirea sensibilă a datelor ma­cro­e­conomice. Însă atunci când se așteptau in­ves­tiții occidentale masive, inclusiv o cooperare economică decomplexată cu „inamicul ame­ri­can“, a apărut factorul Donald Trump. Re­ti­cen­ța noului președinte american a repre­zen­tat un factor serios de incertitudine la adresa investitorilor și astfel, în loc de așteptatele 50 de miliarde de dolari de investiții străine, în ul­­timii doi ani și jumătate, numai ușor peste 3 miliarde au fost investite pe piața iraniană, in­suficient pentru rezolvarea problemelor le­ga­te de șomaj. În fiecare an, ajung pe piața mun­cii undeva între 800.000 și un milion de tineri, în mare parte cu calificări superioare, dar fără perspective. O treime dintre tinerii ira­ni­eni cu vârsta până în 35 de ani sunt afec­tați de șo­maj. Este drept că la toate aceste date obi­ec­tive se adaugă și societatea cli­en­te­la­ră, co­rup­ția, distribuția inegală a resurselor eco­no­mi­ce, în care regimul ayatolahilor are par­tea lui de vină, aspect conștientizat de so­cie­ta­tea ira­ni­ană. Prezentarea unui buget de au­s­te­ritate, la jumătatea lui decembrie, de că­tre pre­șe­din­tele Rohani, cuplată cu creșterea pre­țu­rilor la produsele de primă necesitate, in­clu­siv car­bu­ranți, a fost picătura care a umplut pa­ha­rul. De­si­gur, există și nevoia tot mai ma­re de des­chi­dere pentru acele segmente ale po­pu­lației in­trate în post-islam, așa cum am vă­zut miș­ca­rea „miercurilor albe“, prin care femeile pro­tes­tau împotriva obligativității de a purta văl.

 

În ciuda declarațiilor categorice ale unor ofi­ci­a­li de la Teheran și a represiunii, această miș­ca­re de contestare reprezintă un extraordinar fac­tor de presiune la adresa regimului, pentru a se re­forma și mai ales pentru a integra tot mai mult sistemul internațional. Nevoia de des­chidere manifestată de societatea iraniană im­pune o abordare pragmatică din partea co­mu­nității internaționale,  prezervarea acor­du­lui nu­clear din 2015, dialog util cu regimul de la Te­heran, intrarea pe piața iraniană și, evi­dent, aban­do­narea mesajelor pe Twitter... Aces­tea sunt sin­gurele condiții pentru trans­for­marea Iranului, cu prezervarea stabilității într-o regiune tra­versată de prea multe conflicte. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22