De același autor
E un ins care se furiseaza pe langa ziduri, asculta reflex pe la usi. Interogheaza prietenii, anturajul, vecinii, curios sa afle cu cine traiesti, ce simpatii politice ai, cati bani castigi. E acelasi care pune o ureche vinovata in casti si nimereste intre tine si partenerul de conversatie telefonica. Acest rau a intrat atat de adanc in noi, incat ni se pare normal ca lucrurile sa se intample asa. E ca aerul pe care il respiram. Traim aceasta situatie de mult si cu resemnare. Avem prejudecata indreptatirii statului de a se amesteca in viata personala a oricui, pentru ca ar avea "interese superioare, care tin de siguranta nationala". De fapt aceste ratiuni adesea nu exista.
E vorba doar de folosirea de catre diverse grupuri de interese, ajunse vremelnic la guvernare, de situatia lor de moment. E un abuz grav. De fapt e politie politica, atunci cand nu e mai putin decat atat, o simpla mizerie omeneasca, o curiozitate bolnava sau teama de celalalt. Scopul este prelungirea stadiului petrecut la putere, lovirea rivalilor personali, politici si economici, strangerea de piese compromitatoare la dosar. In caz ca?! Obsesia campaniilor electorale cand va trebui infruntata opozitia duce la aceasta spionare cvasioficiala.
Piata in formare ofera si ea destule prilejuri de curiozitate. Nu se stie niciodata cand ai nevoie de o frantura de conversatie, de o cifra suspecta, de o intriga sentimentala. "Si pac la Razboiul!" Agamita Dandanache era mai prost ca Farfuridi si mai ticalos decat Catavencu. Dar intelegea jocul cu mult inaintea altora. Si o ducea bine; la varsta cand altii isi cauta de treaba, senil, se vedea iar in Parlament si, paradoxal, izbandea. Santajul, compromiterea celuilalt, anihilarea lui sunt, de fapt, "ratiunile superioare de stat" care determina un asemenea comportament. In timp s-a facut dovada existentei acestor ascultari.
Chestiunea nici nu ar mai trebui pusa. Parchetul, la cererea serviciilor speciale, aproba fara sa judece asemenea cereri de interceptare a convorbirilor telefonice. Din cand in cand, aflam, din diverse rapoarte, cam cate asemenea cazuri s-au aprobat. Cam 2-3.000 pe an. Dar avem motive sa banuim ca aceste statistici sunt aproximative. In plus, sunt ascultarile neautorizate.
Mult mai multe si ale caror ratiuni nu sunt greu de descifrat. Oricine lucreaza intr-un centru de ascultare poate sa se amuze, sa colecteze informatii confidentiale, interceptand convorbiri telefonice. Nimeni nu vegheaza ca acest lucru sa nu se intample. Faptul e privit ca o distractie nevinovata, un obicei al casei. Nu e! E un fapt foarte grav de incalcare a libertatilor cetatenesti. Persoanele implicate sunt rasplatite pentru informatiile pe care le aduc, si nu pedepsite pentru incalcarea legii. Cazurile derulate pana azi descurajeaza pe cei ce ar indrazni sa incalce codul tacerii si ar denunta asemenea situatii.
In plus, sunt ascultarile efectuate de serviciile "private". Ele se ascund sub tot felul de denumiri, "firme de paza", "de siguranta", "agentii de detectivi". Sunt formate de vechi securisti, militieni si SPP-isti. Si ele, saracele, ce sa faca? Se indeletnicesc tot cu ascultarea, singura meserie pe care o cunosc. Nu stiu de ce se spune ca prostitutia ar fi cea mai veche meserie din lume. Mai curand a fost spionarea celorlalti. Cert este ca bietul cap de locuitor e lipsit de protectie in fata acestui flagel. O veritabila ciuma.
Nu stiu cine mai are viata privata, intimitate. Daca faci parte din varfurile mass-media, politicii, lumii de afaceri etc., sigur cineva din umbra se intereseaza indeaproape de viata ta. Informatia de acest tip, subterana, e un argument tare in orice disputa. "Urechea si timpanul" fac mari servicii oricarei cauze, mai mizere sau mai? nobile. E un fenomen la fel de raspandit ca si coruptia.
Marfa e la mare pret si are cautare. Printre politicieni, oamenii de afaceri, in presa. Se vinde bine, ca profit. In acest sens, nu se poate spune ca Romania nu ar fi o tara "ascultata". E foarte bine "ascultata". Cineva e cu urechea pusa pe noi, ca un stetoscop. Ne stie toate necazurile, bucuriile, sperantele, dezamagirile, resentimentele. Stie si ca vorbim in somn. Ce bancuri spunem, pe cine suntem suparati, de ce boli suferim, ce avem de gand cu sufletul nostru. Afla si raporteaza cu onor. Mi se pare ca vad ranjetele mizere ale celor care noteaza, semneaza si citesc aceste rapoarte. La fel de murdare ca si denunturile din gura leului din Venetia, unde se varsau anonimele contra dusmanilor personali, sub pretextul ca ar complota contra republicii.
Cum sunt clientul acestei practici a interceptarii telefoanelor de vreo douazeci de ani, sunt un fel de veteran intr-o cauza de care mai bine m-as fi lipsit. Stiu ca este cineva mereu in preajma. Noteaza, asculta, inregistreaza. E si asta o experienta. Ca o boala rusinoasa, ca stagiul militar, ca emotiile examenelor sau ca prima calatorie cu avionul. Gestul jurnalistului ar trebui totusi sa sperie macar pe unii. Ce ar face omul fara umbra aferenta? S-a obisnuit sa fie insotit. Fiecare cu plosnita lui. Numai marca difera, "made in..." sau fara provenienta... Deparazitarea la care ar putea duce obligatia SRI de a preda listele negre respective ar putea crea alta societate.
Si lucrurile ar trebui sa fie impinse mai departe, spre ceilalti beneficiari ai acestei lumi negre, facuta din delatiuni, telefoane interceptate si filaje. Mi-e teama ca acest tanar jurnalist va deveni foarte antipatic. Chiar daca serviciile il vor ignora si nu vor da curs cererii sale indraznete. E mai sigur ca il vor pune sub stricta supraveghere. Argumente: "Daca e conectat cu agentii straine care umbla sa faca rau tarii? Cum, adica, sa nu mai fie ascultate telefoanele? Asta ar ameninta democratia, siguranta statului. Va dati seama ce s-ar intampla cu acesti romani zurbagii si cu atatea pericole care ii ameninta? E o conspiratie mondiala impotriva Romaniei. Inima tarii sunt serviciile secrete. O stim de la Lenin, care in primele zile de dupa preluarea puterii infiinta Ceka.
Nu este acest jurnalist oare suspect? Cine a vazut dosarul veneticului? Domnii din umbra au scormonit de ajuns? Nu il denunta ca pericol public? Parca vad zvonuri, articole, care sa il defaimeze. Tara asta va fi alta, daca lucrurile ajung la capat. Si cine vrea alta tara? Aceia pot sa plece. Noroc ca «factorii de raspundere» vor bloca la timp aceste acte necugetate. Unde ar mai fi linistea capului de locuitor, daca nu l-ar supraveghea si fila, prevazator, nimeni?". Prin gestul lui, acest jurnalist muta un accent. Conflictul societatii civile si cetateanului cu statul - care se munceste din greu sa il aserveasca - ia aspecte noi.
Se muta din strada, unde nu mai are ecou, in institutii. Mai ales in tribunale. Nu e o veste neaparat buna, pentru ca stim ca "justitie de troc" avem. Indepedenta ei este? o "ipoteza de lucru". Dar e aici un camp de batalie. Demn de cronica faptului divers, daca nu pentru prima pagina. In aceasta batalie, mass-media are de jucat un rol. Nu intamplator, "provocatorul" intregii afaceri e un jurnalist.
