Romania - un esec al puterii soft europene

Uniunea Europeana inca se mandreste ca este o entitate care promoveaza progresul, capabila sa pro­iec­teze inspre Est, in cele mai neprimitoare locuri, valori si institutii esentiale pentru buna guvernare si succesul economic. Insa, doua rapoarte de monitorizare lansate in aceasta luna cu privire la Romania si Bulgaria, state mem­bre din 2007, arata cat de lipsita de continut si de gau­noasa este aceasta retorica. Coruptia ramane adanc in­ra­dacinata, iar eforturile de a o combate sunt blocate la cel mai inalt nivel. Bulgaria va face obiectul unor sanc­tiuni, dar Romania, al saptelea stat membru ca marime in pre­zent, nu va suferi aproape deloc in urma acestei evaluari.

Cu 50 de ani în urma, UE a pornit ca un bloc regional de comert, iar acum aspira sa devina un stat federal eu­ropean. Însa, pentru a îndeplini aceasta ambitie deosebit de mare, UE trebuie sa demonstreze ca are autoritatea ne­ce­sara pentru a-si impune valorile pluraliste, modelele eco­nomice si formele de guvernare asupra tuturor mem­brilor sai. Evident, nu a reusit sa realizeze acest lucru in cazul Romaniei. Cu exceptia unor scurte interludii de re­forma, puterea politica a fost administrata, din 1989 pa­na in prezent, de catre o oligarhie (transpartinica) cu un nucleu dur format din postcomunisti si recruti din par­tidele cele mai oportuniste si mai orientate spre ma­ximizarea profitului (în principal, cu o altfel de origine decat cea comunista).

Oficialii de la Bruxelles, centrul luarii deciziilor în ca­drul UE, cunosteau faptul ca in niciun alt stat satelit fost co­mu­nist nu se pastrasera retelele de putere autoritara mai mult ca în Romania. Însa, în 2000 s-au demarat ne­go­cierile în vederea aderarii Romaniei. Eurocratii cre­deau ca nici macar postcomunistii din Romania nu ar fi putut rezista puterii de transformare a UE. Romania avea sa faca obiectul unei terapii de soc prin euro­penizare, ceea ce implica un transfer de valori si capa­bilitati care i-ar fi permis acesteia depasirea mostenirii totalitare si, finalmente, integrarea in familia democratiilor.

Reforme pe hartie

S-a dovedit, insa, ca nu exista o suficienta forta de atrac­tie din partea Bruxellesului care sa împinga tara în directia reformelor fundamentale. Propunerile europene care vizau depolitizarea sistemului de justitie (si, mai pre­cis, extragerea sa de sub controlul puterii executive), des­centralizarea puterii spre regiuni (devolutia), si libe­ralizarea economiei au fost acceptate numai pe hartie. Dar o elita locala abila a eliminat întreg continutul de progres din aceste masuri. Judecatorii au ramas la ma­na politicienilor si a aliatilor de afaceri ai acestora, care nu doreau ca purtarea lor sa fie vreodata contestata în ins­tanta. Ajutorul pentru modernizarea infrastructurii ne­glijate a tarii a fost deturnat de politicienii care controlau struc­turile regionale prin care acesta circula. Elitele po­litice locale, împreuna cu clientela lor din lumea afa­cerilor, au devenit principalii beneficiari ai unui proces de privatizare realizat cu stangacie, greoi.

Pentru o perioada, numeroasele planuri de actiune si ce­lelalte ritualuri de reforme initiate de Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu au convins eurocratii ca Ro­mania era preocupata de internalizarea normelor si va­lorilor europene. Atunci cand devenise limpede ca schim­barile solicitate de catre europeni fusesera adesea mimate sau chiar abandonate cu usurinta, atunci cand cons­tituiau o amenintare pentru putinii privilegiati, bata­lia era demult pierduta. Consensul era deja acela ca Romania trebuia oricum admisa: la urma urmei, era o tara indepartata aflata la periferia Europei, care nu putea impiedica ascensiunea unei Europe puternice si suverane.

UE a presupus ca absorbirea unei tari atat de greu de guvernat, precum Romania, i-ar fi consolidat decisiv pozitia în Europa de Est, acolo unde încerca sa-si folo­seasca componenta de tip "soft" a puterii cu scopul de a calma disputele etnice traditionale. Oficiali naivi si încre­zatori, precum Jonathan Scheele, nu si-au imaginat ca în cadrul UE, Romania ar putea reprezenta, de fapt, un cal troian care ar actiona ca un importator de faradelege si instabilitate în inima Uniunii. Dupa 2000, acestia au fost complet absorbiti de procesul dublarii UE, de la 15 la 27 de state, devenind prea putin in­te­resati de ela­borarea unor masuri specifice care ar fi obligat retelele locale de putere sa joace dupa reguli mai corecte.

Eficienta lobby-ului pro-Romania

Un serios semnal de alarma si care ar fi trebuit sa ii alerteze pe toti cei preocupati de securitatea Europei a fost succesul elitei de la Bucuresti de a pune bazele unui foarte influent lobby pro-Romania in dezordinea insti­tutionala multidimensionala care guverneaza UE. Si au facut asta prin abilitatea de a oferi contracte in proiecte de infrastructura actorilor economici cu influenta la Bru­xelles, dar si in partidele care dominau cateva dintre statele nucleu ale Uniunii. Gratie acestor actiuni de lobby, Romania a fost admisa, pe baza unei lungi liste de promisiuni, care au ramas nerealizate.

In 2004, sub presiunea anumitor state membre, UE s-a hotarat sa ameninte Romania cu potentialitatea acti­varii unor sanctiuni dupa ce ar fi devenit stat membru cu drepturi depline, in cazul in care incercarile de reformare a sistemului judiciar nu ar fi continuat. Raportul din 24 iulie, emis de catre Comisia Europeana, ofera o imagine dezastruoasa a unui sistem judiciar aflat in cea mai ma­re parte a sa sub controlul fortelor corupte. Pe fond insa, se constata ca in interiorul UE nu exista suficienta vointa politica pentru activarea unor sanctiuni impotriva Romaniei. Social-democratii si liberalii din Parlamentul European au devenit apropiati retelelor de putere si inte­rese de culise care guverneaza din umbra Romania. Aceasta realitate transforma in batjocura ideea conform careia un astfel de parlament, dominat de favoritisme, va fi vreodata capabil sa reprezinte interesele cetatenilor europeni de rand.

Traian Basescu a ajuns la putere in 2004, pe fondul unui val de furie populara impotriva coruptiei, promitand sa-i aduca in fata justitiei pe acei politicieni considerati "intangibili" pana la acel moment si asupra carora exis­tau dovezi puternice pentru faradelegi serioase. Dar pozitia sa puternic proamericana, in criza irakiana, l-au facut sa-si piarda capitalul de sustinere si simpatie in in­te­riorul UE. José Durão Barroso, presedintele Comisiei Europene, este cea mai apropiata varianta a ceea ce am putea numi "Domnul Europa" (Mr. Europe); ignora coruptia din Romania, in timp ce sprijina linia dura pe care axa franco-germana a adoptat-o impotriva Irlandei, pentru simplul motiv ca cetatenii ei au respins, luna trecuta, proiectul de transferare a si mai multor pu­teri si atribute ale suveranitatii traditionale dinspre sta­tele UE, spre ineficienta birocratie institutionala de la Bru­xelles. Drept recompensa, Barroso a primit sprijinul prese­dintelui Frantei, Nicolas Sarkozy pentru un al doilea mandat in fruntea Comisiei Europene, in ciuda faptului ca portofoliul sau de reusite este unul mediocru. Astfel, state progresiste, precum Irlanda, sunt penalizate pentru ca au permis democratiei sa vorbeasca, in timp ce "delincventi" precum Romania, scapa nesanctionati, desi violeaza reguli elementare de comportament.

UE a fost depasita de o elita calculata, care pe parcursul procesului de negociere a avut un singur obiectiv: maximizarea propriului profit. Romania este a 7-a tara ca marime din UE, iar oligarhia sa in­cearca sa-si extinda reteua de influenta si putere in inima celei mai de succes entitati regionale. N-ar fi trebuit sa se intample asa ceva. UE avea forta politica si resursele de a plasa Romania pe o noua directie, astfel in­cat lunga perioada marcata de esecul de a utiliza resursele naturale si de capitalul uman al tarii sa fie inlocuita cu o etapa orientata spre mai multe realizari. Esecurile sale, deopotriva in Romania si Bulgaria, sugereaza ca exista serioase erori in strategia UE de proiectare a influentei sa­le intr-una dintre cele mai problematice parti ale Europei.

Intr-adevar, acestea sunt stiri foarte proaste pentru aceia care inca mai cred ca UE are capacitatea sa mode­leze destinul Europei, pe fondul unui nou secol turbulent, prin utilizarea puterii soft sperand sa determine "gueri­llele politice urbane", de tipul elitei romanesti, sa-si aban­doneze metodele. Natiunile, civilizatiile si chiar entitatile hibride de tipul UE mor, de obicei, nu pentru ca sunt ucise, ci pentru ca se sinucid. Aceia care inca mai cred ca UE este capabila sa modeleze destinul Europei intr-un nou secol, ar trebui sa cerceteze ce nu a mers in Romania si sa incerce sa corecteze multe dintre erorile facute. Alt­fel, UE va fi o forta cu impact tranzitoriu chiar si in ime­diata sa vecinatate, acolo unde, in multe parti, exista de­ja forte cu interese parohiale, capabile sa ii conteste o autoritate din ce in ce mai fragila.

Traducere de Octavian Manea

Subtitlurile apartin redactiei