De ce a fost un razboi cum n-a mai fost?

Traian Ungureanu 14.04.2003

De același autor

Pentru ca a durat 17 zile.

Pentru ca Greg Kelly, corespondent FOX TV, a intrat, dupa 17 zile de mars, in Bagdad, cu tancurile Diviziei 3 Infanterie Mecanizata si a vazut doua mogaldete pravalite in praf.

Doi nenorociti cu uniformele zdrentuite, ca doua persane roase de molii.

Amandoi bateau cu palmele in praf si Kelly a strigat tare, in direct, pe toate ecranele lumii: “Don’t shoot them!” (“Nu trageti in ei!”). “They surrendered!” (“S-au predat!”). Tanchistul, o aratare cu antene la casca, ochelari negri de soare, ceas de scafandru si accent de Bogart, apasa un buton si repeta comanda pentru coloana din spate.

Doi auxiliari sar din mers si iau prizonierii. Deasupra tancurilor, un panou de circulatie anunta sigur, aratand directia: Bagdad Centru. Coloana goneste. Suntem in dimineata zilei de 5 aprilie si la toate televiziunile din lume ruleaza un film cu Humphrey Bogart jucat de Eminem. Pe margini apar copii in tricouri murdare. Fac cu mana si se uita la film. Armata irakiana nu mai e in distributie. Mult mai la sud, un comando da buzna intr-un spital din Najaf.

10 martieni cu vizoare infrarosii si automate care arunca 200 de cartuse pe minut scot din ranite un ecran ceva mai mare decit un ceas, apasa de cateva ori si vad raspunsul la cererea de GPS (Global Positioning System).

Pozitia e corecta, camera din fata e camera corecta. Inauntru, cadavrul caporalului Lori Piestewa, 23 de ani, indiana din tribul Hopi, Arizona, prima femeie americana ucisa in razboi.

Si mai la sud, in Qatar, la cartierul general aliat, generalul american Renuart aduce stirea la cunostinta presei. Raidul a fost un succes. Renuart vine dintr-o familie de colonisti francezi si acasa, in Louisiana, vorbeste Cajun, un vechi dialect francez. Ininteligibil azi pentru francezii europeni. Dar nu din motive lingvistice.

Adevarata problema de comunicare vine tocmai din faptul simplu ca: a fost un razboi cum n-a mai fost.

Pentru ca razboiul din Irak s-a incheiat cu victoria zdrobitoare a anglo-americanilor, iar aceasta izbanda nu e doar un triumf militar. Ea a dezvaluit fulgerator dezastrul Ideii Anti-Americane.

A dovedit impasul intelectual al unei Europe care nu poate sau nu vrea sa accepte schimbarile din care se naste viitorul. A compromis pronosticuri si teorii, iar, in ultima instanta, a pus in lumina falimentul unei intregi ideologii.

Toate impart acum cu tancurile carbonizate irakiene praful si pulberea de pe drumul Bagdadului. Iata, mai jos, cateva din ideile, observatiile si teoriile care ne-au parasit, dupa o suferinta de 17 zile:
- Armata irakiana e un aparat militar formidabil. Adevarul e ca armata irakiana nu a reusit nici o actiune militara coerenta. Nici o unitate sau mare unitate a armatei irakiene nu s-a desfasurat in teren si nu a raspuns tactic ofensivei americane. Cele 4 mult laudate divizii ale Garzii Republicane asezate in fata Bagdadului au ramas in amplasament si au fost decimate de atacurile aeriene si de artilerie americane. Zeci de mii de soldati irakieni, mai toti tarani saraci, luati cu japca in armata, au fost probabil lasati sa moara sub un bombardament cataclismic. Armata irakiana s-a dezintegrat fara a fi schitat cea mai simpla miscare. Probabil nici o alta forta militara nu ar fi reusit sa se opuna cu succes americanilor. Insa esecul militar absolut al irakienilor nu e numai consecinta superioritatii americane.

Inainte de orice, paralizia militara irakiana spune ceva despre esenta regimului Saddam Hussein. Doar o structura de stat paranoica poate organiza o forta militara cu un corp ofiteresc perfect incompetent si cu o trupa prost pregatita si demoralizata. O armata de carton buna in razboaie de anihilare in masa (asa cum a fost razboiul cu Iranul, in anii ‘80), dar sortita pieirii in fata unui adversar bine instruit si echipat. Fascinant, singura arma defensiva irakiana care a functionat cu adevarat a fost propaganda, iar acest lucru trebuia sa dea de gandit celor ce au agitat, in Occident, o alta teorie falsa:
- Societatea irakiana se va uni in fata invadatorului strain. Adevarul e ca societatea irakiana nici nu exista, nici nu s-a unit pentru a bloca ofensiva americana. Rezistenta armata a fost mica si ea a fost sustinuta de militii politice din imediata apropiere a lui Saddam Hussein.

Mai clar spus, bande inarmate ale Partidului Unic si forte ale aparatului de securitate. Sprijinul popular a lipsit. Multi observatori occidentali s-au grabit sa observe rautacios ca irakienii nu au iesit pe strazi pentru a-i ingropa in flori pe americani. Adevarat. Insa ce ar fi trebuit sa observe mai intai si mai intai acesti tricoteuri de resentimente e ca irakienii nici n-au sarit in sprijinul regimului. Ei s-au dat la o parte, adica s-au inchis in case in asteptarera vedictului: va fi Saddam crutat, ca in 1991, sau va fi, in sfarsit, curatat? Multi sociologi, antropologi, orientalisti si istorici “de prestigiu” din Occident s-au grabit sa denunte o alta eroare americana: - Lumea irakiana are o cultura diversa, fragmentara si tribala pe care americanii nu o inteleg.

Am aflat dupa razboi cu totul altceva. Irakienii vorbesc limbi diferite, tin de triburi distincte si au religii diferite, dar au in comun ceva la fel de important: au trait 30 de ani sub un regim de teroare. Saddam Hussein n-a tinut cont de distinctiile fine ale academicilor occidentali si a ucis fara retineri: siiti si suniti, kurzi si turkomani, arabi si persani. In total, o jumatate de milion de oameni. Putem intelege de aici si de ce s-au temut irakienii sa scoata capul inainte de a-l vedea pe Saddam Hussein invins, dar si de ce nu s-au grabit ei sa-si apere tara, organizand, de pilda, un razboi de partizani.

Americanii au pornit razboiul de la o judecata simpla - un tiran terorizeaza o populatie - si au promovat, ca de obicei, o valoare elementara: libertatea. Irakienii nu cunosc aceste valori pentru ca au fost prinsi cu alte treburi in ultimii 30 de ani. Intr-un fel, asta nici nu e problema lor, ci a celor care au laudat la nesfarsit “diversitatea” culturala a Irakului si au subinteles ca Irakul trebuie conservat ca un fel de muzeu al satului, iar populatia trebuie sa decida singura cat timp si de cine are chef sa fie condusa. Interesant insa, promotorii acestei teorii nu pot suferi diversitatea izbitoare a Americii, tara cu soldati indieni Hopi si generali Cajun.

Diversitatea in libertate a americanilor e detestata, diversitatea prepolitica, in sclavaj, a irakienilor, si in genere a lumii a treia, e pretuita, ca o nestemata.

Diferenta intre aceste doua diversitati vine din prezenta sau absenta libertatii. Iar libertatea e o notiune dispretuita sau depasita de noii ideologi ai strazii si universitatilor occidentale. Nu e singurul esec trist al stangii anti-americane. O alta idee care a facut voga inaintea razboiului se dovedeste acum o eroare grosolana:
- Razboiul impotriva Irakului e un atac impotriva Islamului. Adevarul e ca Saddam Hussein si trupa sa de veri, securisti, cumetri din Tikrit (locul de bastina) nu sunt incununarea a 14 secole de Islam. Lucrurile stau mult mai simplu. La mijlocul anilor ‘40, in fostele colonii franco-britanice din Orientul Mijlociu, au patruns cele doua idei europene fundamental anti-moderne: fascismul si leninismul.

Aduse de studenti arabi intorsi din Europa, ele au incoltit mai intai in Siria si Irak, unde a luat nastere miscarea baathista, o miscare anti-liberala, nationalista si autoritara. Dupa un traseu complicat, Partidul Baath a reusit sa apara pe scena in Irak, unde a debutat ca un grup politic relativ minor. Partidul a urmat insa fidel lectia leninista, a devenit o organizatie conspirativa, si-a eliminat fizic adversarii, apoi a devenit un aparat politic terorist, a preluat puterea si s-a transformat in Partid Unic.

Prin urmare, regimul Saddam Hussein nu are radacini in Islam. Regimul Saddam Hussein a fost un caz clasic de stat totalitar si a pus in aplicare un model importat din Europa. Americanii n-au facut decat sa poarte, in Orientul Mijlociu, un razboi nou cu un adversar cunoscut doar lor si britanicilor de pe campurile de lupta ale Europei. Si ceilalti inamici arabi ai modernitatii au relatii la fel de nesigure cu marea traditie islamica. Osama Bin Laden si prietenii sai din Egipt sunt un grup afiliat Wahhabismului, un soi de ratacire sectara si militanta a islamismului saudit. Insa miezul ideilor acestui grup nu e teologic, ci ideologic. Iar ideologia sa e antimodernismul, popularizat si sistematizat in Orientul Mijlociu de miscarea baathista.

Ar fi inca multe de corectat acum, dupa incheierea razboiului. Poate alta data. Insa esecul global al stangii, al doilea dupa prabusirea lagarului comunist, e evident. Obsedata de ideea antiamericana, stanga a ajuns in situatia grotesca de a abandona obiectivul ei declarat principal: lupta cu ideea fascista. Asa am ajuns la solidaritate antiamericana sub privirea incurajatoare a regimului fascist al lui Saddam Hussein. Asa am ajuns la profanarea mormintelor celor 11.000 de soldati britanici din cimitirul Etaples. “Luati-va gunoiul!”, “Vive Chirac et Saddam!” si alte inscrisuri inteligente ale tinerimii contestatare stau acum la capul celor ce au murit pe plajele Normandiei. Intre lozinci, au fost desenate, brat la brat, zvastica, secera si ciocanul.

Vin vremuri interesante. Ele au inceput cu un razboi cum n-a mai fost. Vom mai vedea si altul?

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22