Moara Veche din Hosman te întâmpină cu porțile deschise. E un fel de instituție în Valea Hârtibaciului, nu departe de Sibiu. Mai recent, a găzduit expoziția „Peisaj Deschis ACUM! Doar prin diversitate”.
Joachim CotaruNostalgia se insinuează în cele din urmă în spectacol nu doar în raport cu trecutul, ci și cu propriile incertitudini, chiar deziluzii ale celor de azi față de un ideal trădat al artelor.
Doina PappDacă Nisa este o contesă manierată sau o ducesă sobră și stilată, Marsilia este o vânzătoare de pește scos din mare de soțul ei, pescar, în acea dimineață, o femeie cu gura mare și pielea arsă de soare.
Codrut ConstantinescuMiza summitului NATO din iulie capătă o cu totul altă pondere: mobilizarea pe termen lung a democrațiilor deopotrivă euroatlantice și indo-pacifice în această misiune a apărării ordinii internaționale.
Octavian ManeaNe aflăm într-un război de uzură în care contează numerele: resursele umane ale fiecărei tabere, capacitățile liniilor industriale și, nu mai puțin important, susținerea aliaților.
Stefan PopescuTrump a trecut prin câteva scandaluri care ar fi doborât orice alt candidat, dar care asupra sa nu au avut nicio consecință.
Cristian CampeanuLa momentul scrierii articolului suntem în punctul culminant al campaniei electorale, încercând să mai înțelegem ceva printre toate zvonurile, presupunerile, aluziile, laudele și atacurile din media.
Ciprian CucuNe fascinează ceea ce e legitimat în afară, dar nu adâncim informația despre ceea ce depășește cercul nostru de referință. E păcat. Aș spune chiar că este fatal.
Corina ȘuteuAceste alegeri nu vor fi un șoc pentru Europa, ci o nouă etapă în lungul proces de negocieri (cu urcușuri și coborâșuri) care ne leagă unii de alții.
Mihai MaciAscensiunea dreptei populiste, deși previzibilă, părea să nu aibă efecte economice imediate, însă înfrângerea partidelor lui Macron și Scholz a lovit moneda unică și bursele din Franța și Germania.
Lidia MoiseCoaliția aflată azi la guvernare a avut la dispoziție cel puțin un an jumătate din prezenta legislatură să propună un pachet de reforme. Nu a făcut-o.
Raluca AlexandrescuPopularii europeni (grupul PPE) au obținut cele mai multe locuri în Parlamentul European, în timp ce partidele extremiste și-au extins influența, câștigând alegerile în Franța și în Austria.
Marilena StancuHarta politică a împărțirii funcției de președinte de consiliu județean arată, fără a fi rezultate definitive, un avans considerabil al PSD: 26 de consilii județene.
Marilena StancuCe îi mână pe acești acoliți ai partidului extremist AUR la conduita agresivă, generatoare de dezordine, surdă la argumente? În primul rând, politica de partid.
Brîndușa ArmancaHai, că am trecut și de alegerile astea două. Mai avem două (prezidențiale în septembrie și parlamentare în decembrie) și scăpăm de apăsătorul an electoral.
Tia SerbanescuDeși catastrofa a fost evitată și democrația europeană a supraviețuit, în lipsa unor reorientări politice din partea partidelor democratice, viitorul Europei nu arată promițător.
Rodica CulcerCoaliția PSD-PNL și Nicușor – victorioși. ADU – înfrângere. AUR – dezamăgitor.
Andrei CorneaDeși previzibile, rezultatele alegerilor au surprins prin dimensiunea victoriilor și înfrângerilor.
Andreea Pora
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an