ANUL XXII (1132) (15 - 21 noiembrie 2011)

La propunerea europarlamentarului român Monica Macovei, în 18 octombrie a avut loc la Bruxelles, sub înaltul patronaj al preşedintelui Parlamentului European, vernisajul expoziţiei Memoria ca formă de justiţie, realizată de echipa Academiei Civice şi a Memorialului Sighet, cu prilejul ajungerii la majorat a acestuia. O secţiune a expoziţiei a fost dedicată deportărilor în Bărăgan.

Ca în fiecare an, Fundaţia Academia Civică a organizat şi în 2011, la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Ziua Memoriei - Ziua Porţilor Deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului. Această zi de reculegere s-a desfăşurat la 2 iunie, la Sărbătoarea Înălţării Domnului, odată cu Ziua Eroilor.

„Au fost aduse, mobilizate din sat, căruţe care să ne transporte până la gară. ... Am luat un dulap cu trei sertare, cum era pe timpul acela (se dădea zestre la fete când se măritau) şi patru paturi. Restul mobilei ... a rămas acasă, casă cu patru camere, a rămas tot. Nu s-a făcut niciun proces verbal de preluare sau de predare, nu s-a arătat cuiva că au rămas boi, junci în grajd, a rămas un armăsar de trei ani neprins la căruţă, au rămas vreo 6 porci, cel puţin 20-30 de gâşte, plus curci, alte păsări pregătite, că în toamnă mă căsătoream şi făceam nuntă, nu?! Totul a rămas al nimănui.“

Memoria deportărilor din România este un proiect al Fundaţiei Academia Civică, dezvoltat în cooperare cu Fundaţia Culturală Memoria, în cadrul programului Comisiei Europene „Europa pentru cetăţeni“, acţiunea 4, „Memoria activă a Europei“.

A început să se strecoare o idee bizară, cum că participanții la demonstrațiile Ocupați Wall Street ar fi însuflețiți de același ansamblu de norme și idealuri la care au subscris și participanții la demonstrația maraton din Piața Universității. În fond, avem de a face de o parte și de alta cu tineri care au ieșit în stradă pentru o viață mai bună. Amîndouă sunt mișcări anti-sistem și amîndouă au adoptat o formă de protest caracterizată prin ocupația de durată a unui perimetru urban vizibil. Dincolo de aceste aspecte comune, destul de superficiale, există și similitudini de substanță? Ar fi justificată încadrarea acestor mișcări într-o matrice comună?

La ce bun? – mă întreb uneori, în momente de zădărnicie – să dezgropăm trecutul, să provocăm plictiseala amatorilor de divertisment şi repulsia nostalgicilor? La ce bun să-i deranjăm pe politicienii care ne recomandă să privim „vsegda piriod“ şi să lăsăm trecutul în seama istoricilor?

Un titlu faimos dintr-un mare cotidian britanic rezuma involuntar, cu ani în urmă, percepţia britanicilor despre ei înşişi şi despre restul Europei: „Ceaţă peste Canalul Mânecii. Continentul e complet izolat“. În aceste vremuri tulburi, ceaţa datoriilor nu se opreşte însă la Canalul Mânecii şi - oricât de mult şi-ar dori britanicii - continentul cuprins de criză nu poate fi izolat. Dimpotrivă.

Dacă datoria greacă este importantă, atunci când o raportăm la PIB-ul ţării (150% din PIB), când luăm în calcul toată zona euro, ea reprezintă numai o picătură (4%). Datoria italiană este de 5 ori mai mare decât cea a Greciei, reprezentând 20% din PIB-ul zonei euro. Agenţiile de rating nu sunt însă neliniştite atât de nivelul datoriei italiene (deţinută în mare parte de italieni, deci mai puţin supusă speculaţiilor externe), cât de criza politică. Italia este a 8-a putere industrială a lumii, pe când economia Greciei se bazează în principal pe turism.

În orice istorie intelectuală postbelică, tentaţia violenţei revoluţionare este un reper de neevitat. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât parcursul ei se suprapune peste itinerariul unei elite occidentale aflate în căutarea unei religii politice şi a unui subiect al revoluţiei înseşi.

Azi vă propun un Top 5 al celor mai scârboşi informatori. Este subiectiv. Am avut acces doar la două dosare, la unul numai parţial, cel aparent integral, provenit de la SIE, fiind în bună parte ilizibil. În rest, este vorba de informaţii devenite publice din dosare, cercetări, analize, cărţi şi din deciziile şi documentele CNSAS înaintate tribunalelor.

Să fii revoluţionar şi să-ţi doreşti apoi un atestat care să te instituţionalizeze ca atare e ce poate fi mai contrar doctrinei revoluţionarilor de pretutindeni.

Avem în faţă un buget prudent, alcătuit sub lupa Troikăi finanţatoare, coordonată de FMI, la cererea Comisiei Europene şi cu expertiza Băncii Mondiale.

La 100 de ani de la naşterea filosofului canadian Marshall McLuhan, cel care a prezis apariţia World Wide Web cu trei decenii înainte şi a descris lumea viitorului ca pe un imens „sat global“, presa de pretutindeni este confruntată cu mutaţii de profunzime care pun sub semnul întrebării rostul, funcţionarea şi bazele ei conceptuale.

Arestarea primarului de la Cluj, Sorin Apostu, care ocupă şi poziţia de preşedinte al filialei PDL, precedată de arestarea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, are semnificaţii majore atât pentru partidul de guvernământ, cât şi pentru opoziţie.

PSD, dragostea mea!

Vă imaginaţi un caz Apostu în guvernarea Năstase? Sau cu USL la putere? Dar pe Vântu şi Luca după gratii, cu sistemul „carusel“, pus în grafice şi scheme afişate la loc de cinste în toată media într-o guvernare Ponta-Antonescu? Crede cineva că sub cei doi, ca să nu mai vorbim de epoca de aur a celuilalt tandem, Iliescu-Năstase, primarii, consilierii, directorii sau afaceriştii tenebroşi s-ar încolona la DNA aşa cum se întâmplă acum?

„Hai, tati, zi câte-ţi trebuie, cincizeci, o sută, câte vrei...“ Tati e S.O. Vântu, iar petentul care se mulţumeşte cu „cât poţi tu. Dar cât mai repede“, este poetul Mircea Dinescu.

„Sunt absolut consternat“ - i-a mai rămas lui Geoană să exclame, în curtea de la Kiseleff, acolo unde s-a ţesut de către alţii povestea măririi şi a decăderii lui.