„The Shape of Water / Forma apei” e un basm în care există izbăvire și pentru femei singure și invizibile – în locul Sburătorului, Amfibiul, pentru care merită să inunzi lumea ori cel puțin apartamentul.
De ce nu avem și noi ficțiuni (remarcabile) cu Băsescu, Dragnea, Mazăre, Ghiță ori Oprea? Cu DNA, baroni locali, arcanele SRI, patroni de presă, greve ori proteste de stradă. E mai interesant Berlusconi – pentru Nanni Moretti sau Paolo Sorrentino – doar fiindcă e înconjurat de târfe și starlete? Sau Giulio Andreotti pentru legăturile cu asasinatele mafiei? Să fie într-atât de cenușiu universul politic autohton încât să nu ne mai inspire scenariștii?
Regizoarea româncă Adina Pintilie a câştigat Ursul de Aur şi premiul pentru cel mai bun debut la cea de a 68-a ediții a Festivalului de Film de la Berlin, cu lungmetrajul experimental “Nu mă atinge-mă” (“Touch Me Not”), o coproducţie internaţională.
MȚR este o instituție de cultură, iar agresiunea împotriva unei producții culturale în scopul cenzurii are scopuri politice.
Grupul de fundamentalisti crestini care la sfarsitul saptamanii trecute a intrerupt proiectia de la Muzeul National al Taranului Roman a filmului premiat la Cannes "120 de batai pe minut/120 BPM", pentru ca trata teme precum educatia sexuala in scoli si homosexualitatea, anunta un nou protest pentru joi.
Scandalul de la Muzeul Ţăranului Român a inflamat opinia publică după ce un grup de persoane a întrerupt proiecţia filmului „120 de bătăi pe minut”, pe motiv că este un film despre homosexuali, „incompatibili cu valorile ţăranilor români ortodocşi”.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an